Evenimentul zilei – Persecutarea creștinilor. Document din arhivele serviciilor. Istoria secretă
Articolul “Persecutarea creștinilor. Document din arhivele serviciilor. Istoria secretă” se referă la următoarele cazuri concrete:
1. Pastorul Richard Wurmbrand, numit ”fugarul” de ofițer este una dintre figurile emblematice ale luptei anticomuniste. Convins, în tinerețe, de doctrina comunistă, el o abandonează repede și devine pastor.
Pe 29 februarie 1948 este arestat. La un moment stă în celulă cu Lucrețiu Pătrășcanu.
” După paisprezece ani de detenție (executați între 1948–1956 și, respectiv,1959–1964) este eliberat, iar în 1965 părăsește țara împreună cu familia, fiind răscumpărat de o organizație creștină norvegiană, cu 10.000$.
2. Alecu Iacob, violinist la Filarmonica din Sibiu și autor al multor imnuri care încă se cântă în bisericile penticostale, a stat un an în închisoare, fiind condamnat, în 1971, la 8 ani de detenție, sub acuzația de ”propaganda împotriva orânduirii socialiste”.
3. Către, Bisericile creștine din toată lumea (Iunie 1972)
Apelul“ a fost semnat de un grup de nouă credincioși evanghelici (neoprotestanți) și a fost trimis în străinătate (Marea Britanie) astfel că documentul și semnatarii acestuia au ajuns în atenția Securității.
Documentul semnalează lipsa de libertăți religioase, prigoana și persecuțiile la care au fost supuși credincioșii din unele părți ale țării, menționându-se județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Brașov, Bacău, Gorj, Galați și partea de nord a Moldovei. Se arată că au fost închise lăcașurile cultelor baptist, creștin după evanghelie și penticostali, au fost arestați și condamnați: compozitorul de muzică religioasă Iacob Alecu din Sibiu, pastorii Caraman Constantin, Răscol Victor, Mihai Cornel, Răscol Emanoil, frații Tarnavskietc. (…)
În material se arată, de asemenea, că autoritățile române ar fi dispus dărâmarea unor lăcașuri de cult în orașele Dej și Lugoj și ar fi concediat diferiți predicatori, declanșându-se „o vastă campanie de reprimare a religiei și activităților de cult“.
“Apelul“ a fost difuzat congregațiilor religioase din Marea Britanie fiind semnat de un grup de nouă cetățeni din România, în numele „Comitetului de ajutorare a celor persecutați și de informare a opiniei publice mondiale“.
https://evz.ro/persecutarea-crestinilor-document-din-arhivele-serviciilor-istoria-secreta.html
Partajează asta:
Cărți gratuite de la Misiunea Creștină Richard Wurmbrand
Misiunea Creștină Richard Wurmbrand condusă de Mihai Wurmbrand, singurul fiu al pastorului Richard Wurmbrand, autorul cărții Torturat pentru Hristos informează pe cei interesați de posibilitatea de a obține în mod gratuit următoarele 5 cărți gratuite avându-l ca autor pe Richard Wurmbrand:
„Drumul spre Culmi” (meditații creștine pentru fiecare zi din an)
„Torturat pentru Hristos”;
„Cu Dumnezeu în Subterană;”;
„A Fost Karl Marx un Adept Satanist?”;
„Soția Pastorului” de Sabina Wurmbrand.
Cărțile pot fi obținute numai completând formularul de cerere de pe pagina de internet: https://misiuneacrestinarichardwurmbrand.ro
Cei care doresc aceste cărți gratuite, vor trebui sa plătească numai cheltuielile minime de expediere a întregului pachet indicate în formularul de cerere.
Pastorul Richard Wurmbrand a suferit 14 ani în închisorile comuniste, iar soția acestuia, Sabina Wurmbrand a suferit pentru mărturia creștină aproape 3 ani în lagărul de la Canal și în alte închisori comuniste.
Partajează asta:
Octavian Baban – Renaşterea cenzurii şi a inchiziţiei: o ramură de amărăciune, dintr-o rădăcină de violenţă
Octavian Baban, conferențiar universitar la Institutul Teologic Baptist din București și unul dintre păstorii Bisericii Creștine Baptiste „Sfânta Treime” din București abordează prin intermediul acestui material o temă importantă, aceea a cenzurii. Domnia sa vorbește despre o atracție a evanghelicilor din România către cenzură, Inchiziție și denunțare.
Iată textul preluat de pe Facebook cu acordul autorului.
Pe când eram adolescent citeam cu uimire într-un manual catolic de istorie a Bisericii că Inchiziţia, dincolo de orice greşeli şi acuzaţii, a fost cu adevărat un for bisericesc prestigios în istorie. Obişnuit cu ceea ce ştiam din alte manuale despre Galileo Galilei şi „e pur si muove”, sau despre Savonarola, ori Jan Hus, o astfel de părere mi se părea de-a dreptul curioasă. Apoi, am descoperit că toate cărţile tipărite de Biserica Romană-Catolică aveau o aprobare, undeva pe primele pagini, numită Imprimatur (bun de tipar). Deci, sub o formă nouă, vechile evaluări continuau, ceea ce, într-un fel, era chiar normal, ca expresie a interesului pentru corectitudine şi sănătate teologică.
Mai târziu am descoperit cum reprezentanţii Securităţii române cenzurau totul, articole, cărţi, conferinţe, piese de teatru, expoziţii. Totul era verificat ca să exprime cum se cade idealurile comuniste şi să nu ascundă vreun atac voalat sau nu, la adresa conducerii comuniste a statului. Cenzura devenise atât de eficace încât s-a transformat în auto-cenzură. Foarte mulţi comunicatori îşi cenzurau singuri mesajele ca să poată rămâne pe scenă, sau pe micul ecran, sau pe antenele radio, sau în paginile de tipar, sau la amvon. Ajunsesem să mă delectez enorm cu orice mică aluzie din schetchuri sau monologuri, ori predici, cu orice scene din literatură sau filme, care, ca să zicem aşa, „combăteau bine”. Şi nu eram singurul. Poate chiar ajunseserăm să vedem mesaje subtile acolo unde nu era nimic deosebit – dar asta este o problemă de manifestare a subiectivităţii în exegeza şi hermeneutica textelor sau artei.
În acelaşi timp, îmi doream parcă vremurile din timpul lui I.L. Caragiale, când ştiam că, după vreun articol muşcător la adresa regelui, autorul se prezenta singur la arestul poliţiei, eventual cu o pătură, ca să petreacă o noapte sau două, acolo, ca pedeapsă pentru atacul la casa regală. Stăteai la răcoare o noapte, dar ziua îţi spuneai păsul. Era şi aceasta, o libertate preţioasă şi o plată aproape convenabilă. Oricum, în vremea conducerii comuniste, nimeni nu mai număra zilele de închisoare, într-o asemenea situaţie, şi uneori nici nu se mai punea problema să mai ieşi de acolo. Ori să rămâi în viaţă.
Descopăr cu uimire că în lumea evanghelică românească din ultimii ani, atracţia cenzurii şi a unei neo-inchiziţii, de tip neo-protestant, este irezistibilă. Uneori, ea se combină periculos şi trist cu dorinţa denunţării ideologice şi cu bucuria execuţiei publice. Pe prima o cunoaştem din Rusia lui Lenin şi Stalin, sau din China lui Mao Tse-Dun, unde a funcţionat ca o forţă redutabilă de distrugere a comunităţilor, a familiilor (tot în adolescenţă, dădusem peste o carte a meditaţiilor lui Mao, în engleză, tipărită în China, cu poza binevoitoare a liderului pe prima pagină, şi mai citeam din ea, din când în când, întrebându-mă cât de gri poate fi viaţa când eşti obligat să faci aşa ceva zi de zi şi să subscrii necondiţionat, de frica pedepsei cu moartea). Pe a doua, o știm din antichitate și din evul mediu, și nu numai. Pedepsele lumii islamice ne aduc chiar azi aminte de aceasta forma de cruzime.
Este această atracţie spre cenzură, inchiziţie şi denunţare, o formă de ortodoxie teologică şi practică, o contribuţie atentă la puritatea Bisericii? La lucrarea de păstorire eficientă şi iubitoare de Biserică şi societate? Este cumva, mai degrabă, o formă de deformare sufletească şi reîntoarcere la primitivism comunitar? Este o formă de răzbunare sau imobilizare a celor neagreaţi? Sau o formă de ideologizare şi corectitudine politică pătrunsă mascat în lumea bisericilor evanghelice? Un fel de terorism al ideilor? Am întâlnit-o sub diverse forme, de la cei învăţaţi până la cei simpli, de la gânditori exersați, la oameni deturnaţi de învăţăturile false, păgâne. Ea poate fi, cu siguranţă, o formă de agresiune socială şi mediatică, un ecou nefericit al televiziunii şi ziarelor de scandal în viaţa Bisericii, un magnetism irezistibil al dorinţei de judecată şi excludere, de sacrificiu şi condamnare, o ramură de amărăciune dintr-o rădăcină de violenţă şi nepocăinţă. Un țipăt ostentativ și coroziv asumat instinctiv din panoplia păgână a eradicării străinului. O mână cenușie a lui Cain, ridicată asupra unui Abel nebănuitor. O întâmpinare ucigașă a lui Ioab pentru un Abner fără ascunzișuri.
Ea îşi va avea, cu siguranţă, victimele ei, şi îşi va aplauda zeloasă, cu adâncă satisfacţie firească şi pământească, pe noii săi călăi mediatici. Ea va beneficia însă, implacabil, şi de forţa şi realismul avertizării biblice: „Pentru că întreaga lege este împlinită într-un singur cuvânt: ‘Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi!’ Dar, dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, vedeţi să nu fiţi mistuiţi unii de alţii” (Galateni 5:14-15).
Partajează asta:
Video: Credincioșii baptiști și Marea Unire de la 1918: o discuție istorică, teologică și culturală
O discuție despre Marea Unire din 1918 și rolul baptiștilor în realizarea acestui ideal național alături de pastorul Vasile Bel, coautor al cărții Baptiștii și Marea Unire din 1918 : adevăruri și fapte, Dr. Marius Silveșan, istoric, Drd. Cristian Popescu, specializat în filosofie, Drd. Nicu Sotir, pastor la Biserica Baptistă Logos din București și Romică Tilă, coordonator în cadrul asociației „Alege viața” și fundației „Romania proculture.”
Moderatorul serii a fost Dr. Ștefan Cornu, pastorul bisericii gazdă, Biserica Adonai.
Partajează asta:
Omul evanghelic – in perioada 2-9 noiembrie reducere 40% la comenzi online
Omul evanghelic – in perioada 2-9 noiembrie reducere 40% la comenzi online
https://omulevanghelic.wordpress.com/2018/11/02/omul-evanghelic-in-perioada-2-9-noiembrie-reducere-40-la-comenzi-online/
— Read on omulevanghelic.wordpress.com/2018/11/02/omul-evanghelic-in-perioada-2-9-noiembrie-reducere-40-la-comenzi-online/
Partajează asta:
Situația baptiștilor din România la sfârșitul anilor 30 și în anii 40 ai secolului XX
Articolul de față dorește să ofere un răspuns la situația baptiștilor din România în perioada interbelică și a celui de-al doilea război mondial.
Referindu-mă strict la situația din 1938 se poate menționa pe bază de documente că nu toate bisericile baptiste au fost închise.
Dar iată ce informații avem de la Alexa Popovici, contemporan cu acele vremuri:
„La 14 decembrie 1938, toate bisericile baptiste din România au fost închise şi sigilate. Unui număr foarte mare de predicatori li s-au întocmit acte de dare în judecată. Unii dintre aceștia au fost arestați și aruncați în închisori […].” (p. 617)
…prigoană care a durat de la 14 decembrie 1938 până la 31 martie 1939, adică 3 luni şi 17 zile. Anularea în fapt a deciziei se datorează lui Nicolae Zigre, ministrul Cultelor, și lui Armand Călineacu, prim-ministru.” (p. 619-620)
Alexa Popovici, Istoria baptiștilor din România 1856-1989, Editura Făclia, Oradea, 2007, 936 p.
https://roevanghelica.wordpress.com/2018/03/22/1938-noua-decizie-ministeriala/
Față de cele prezentate de Alexa Popovici în lucrarea Istoria baptiștilor din România se impun câteva precizări succinte.
Nu toate bisericile baptiste au fost închise. Este adevărat că au fost închise multe și unele s-au închis singure, dar nu toate. Aceasta cu atât mai mult cu cât decizia privitoare la obligativitatea ca o biserica sa fie formată din 100 de bărbați, capi de familie de etnie română, a fost schimbată cu puțin timp inainte de a expira termenul până la care bisericile baptiste trebuiau să se conformeze pentru a putea funcționa. Numărul capilor de familie necesari pentru a primii aprobarea funcționarii unei biserici a fost redus de la 100 la 50, dar și așa era mult. Anul 1939 va aduce cu sine alte prevederi la fel de restrictive ca cele anterioare.
Alexa Popovici, documentele vechi din Arhiva UBR, revistele baptiste sunt utile, dar insuficiente pentru o înțelegere obiectivă și complexă a istoriei baptiștilor din România. Un cercetător care se limitează la ele va avea o imagine parțiala a ceea ce s-a întâmplat în perioada interbelica si a celui de-al doilea război mondial și nu va putea fi obiectiv în ceea ce prezintă sau scrie. În București sunt mai multe instituții care au documente, arhive în cadrul cărora se regăsesc informații referitoare la situația religioasa din România in perioada menționată și implicit la baptiști. De asemenea, sunt disponibile și în limba română articole/ studii care tratează subiectul în discuție. Citind un astfel de studiu, despre perioada guvernării Patriarhului Miron Cristea (11 februarie 1938 – 6 martie 1939), am fost surprins sa constat ca informatii se găsesc si la Foreign Office în Londra. În limba engleză, de asemenea, sunt disponibile pentru cercetare studii șibarticole științifice, cărți, biografii, articole din revistele vremii care tratează specific anumite aspecte referitoare la situația baptiștilor din România în perioada interbelică, ce a celui de-al doilea război mondial sau perioada comunistă.
De asemenea, o idee pe care mi-am format-o trecand prin mai multe documente este aceea ca eliberarea nu a venit ca un dar din partea autorităților, ci a fost datorată unor acțiuni complexe. Vorbim de solicitări, memorii din partea conducătorilor comunităților baptiste, a Uniunii Baptiste din România, dar și din afara țării. Este de menționat activitatea, efortul, dăruirea și abnegația în asigurarea, obținerea libertății religioase pentru baptiștii din România depuse de J. H. Rushbrooke.
Una din persoanele cărora baptiștii români ar trebui sa le fie mulțumitori este J. H. Rushbrooke, Comisar (comisioner) din partea Alianței Mondiale Baptiste pentru Europa, Secretar general și apoi Președinte al Alianței Baptiste Mondiale (1939-1947). Până în anul 1940 când România a declarat război Marii Britanii și i s-a interzis accesul în țara noastră, acesta ne-a vizitat de mai mult de 15 ori având întâlniri cu factori de decizie aflați în diferite poziții în cadrul administrației centrale în țară sau în afară (Anglia și SUA). Pentru ușurarea și reglementarea, clarificarea situației baptiștilor acesta a fost primit inclusiv de regele Carol al II-lea.
Se observă astfel faptul că istoria baptiștilor este frumoasă, tumultoasă și totodată complexă
În final doresc să menționez că perioada anilor 30 – 40 din istoria baptiștilor din România este analizată pe baza de documente în cadrul unui articol care sper să apară în această vară. O secvență din acest studiu amplu este cea care se referă la legislația religioasă privitoare la baptiști în timpul guvernării antinesciene. Dat fiind importanța acesteia am considerat oportun să o public și separat în cadrul unui articol apărut în Jurnalul libertății de conștiință eduția din anul 2015.
Partajează asta:
RVE Timișoara – Iosif Țon despre vizita lui Billy Graham în România (1985)
Iosif Țon a fost invitatul lui Ioan Ciobotă la emisiunea La Ordinea zilei de la RVE Timișoara din 22 februarie 2018. Interviul s-a realizat prin telefon din Portland și a avut ca subiect personalitatea lui Billy Graham și vizita acestuia în România în toamna anului 1985.
În partea de început a acestui dialog/ interviu Iosif Țon face referire la unele aspecte istorice ale vizitei lui Billy Graham în România comunistă (1985) pe care doresc să le amintesc aici:
1. Prima vizită a lui Billy Graham în blocul comunist a avut loc în URSS, iar a doua în Ungaria
2. Vizitele nu au avut audiență deoarece conform înțelegerii cu Alexander Haraszty, consilierul lui Billy Graham, și acceptată de evanghelist și echipa lui, primeau acordul să vină și să predice, dar fără a se face publicitate în legătură cu vizita sa. Acest aspect pare susținut de realitate dacă avem in vedere înregistrarea de la vizita din Ungaria de la sfârșitul anilor 70.
3. Iosif Țon a aflat că Billy Graham urma să vină în România și prin intermediul unui prieten a facut rost de itinerariul vizitei pe care apoi l-a facut public la Radio Europa Liberă. Astfel, beneficiind de „publicitate” vizita în România a avut o audiență destul de mare.
Audiență este dovedită de fotografii (vezi și pe Istorie Evanghelică), dar și de filmulețul realizat după aceea.
4. Iosif Țon avea cunoștiințe în România pe care le suna pentru a-i relata informatii despre cum a decurs programul/ Evanghelizarea în localitațile unde predica Billy Graham. Pe baza acestor informații Iosif Țon realiza o sinteză către Radio Europa Liberă, iar Europa Liberă prezenta informații actualizate despre cruciada evanghelistică a lui Billy Graham din România în cadrul buletinului de știri de la ora 10.
Pentru mine personal aceste informatii sunt inedite. Nu-mi aduc aminte să fii găsit astfel de informatii la Secția Română a Radio Europa Liberă și nici în cartea Denisei Bodeanu, Afacerea „Evanghelistul” : vizita lui Billy Graham în România (1985).
5. În 1948, chiar înainte de cruciada evanghelistică din Los Angeles, Billy Graham s-ar fi confruntat cu o criză spirituală datorită teologiei liberale. Din această criză a ieșit întărit datorită îndurării lui Dumnezeu și a încrederii pe care a primit-o în Biblie. Ca urmare cruciada din Los Angeles a fost una reușită, iar Billy Graham a propus apoi unor teologi înființarea unor seminarii teologice de nivel academic care să contracareze teologia liberală.
Un aspect despre care nu s-a vorbit în emisiune este cel referitor la condițiile vizitei. Mă refer aici la faptul că Billy Graham trebuia să nu atace comunismul și să nu vorbească despre persecuția creștinilor din „lagărul comunist”. Dintr-un interviu pe care l-am luat unui pastor acum câțiva ani am reținut faptul că la terminarea serviciilor religioase Billy Graham pleca destul de repede pentru ca oamenii să nu îi transmită scrisori sau să-i comunice informații despre persecuția din România. De asemenea, erau mulți securiști care aveau grijă ca oamenii să nu transmită informații confidențiale în opinia autorităților.
Deși s-ar fi dorit ca evanghelizările să se țină în aer liber, în majoritatea cazurilor acestea au avut loc în spații închise cu excepția Mânăstirii Vorona, dacă nu greșesc.
P.S. Interviul mi-a fost semnalat de Alin Cristea.
Partajează asta:
Promoție: Viorel Achim, Politica regimului Antonescu fata de cultele neoprotestante. Documente – 10 RON
Lucrarea domnului Viorel Achim (936 pagini) este una valoroasă pentru cultele neoprotestante din România documentând minuțios persecuția din perioada Regimului Antonescu. Din nefericire în acea perioadă baptiștii, creștinii după Evanghelie și adventiștii (cultele tratate în carte) erau persecutate atât de stat cât și de Biserica Ortodoxă (exemple concludente în carte pe baza documentelor de arhivă).
Cercet. Viorel Achim și Conf. Daniel Mariș la lansarea cărții Politica Regimului Antonescu față de cultele neoprotestante. Bookfest, București, 2013. Foto: Marius Silvesan
Iată și prezentarea cărții așa cum se regăsește pe site-ul Editurii Polirom
In anii 1940-1944, statul roman a dezvoltat o politica speciala fata de denominatiunile neoprotestante si credinciosii lor: baptisti, adventisti de ziua a saptea si crestini dupa Evanghelie. Masurile de ordin legislativ, administrativ si politienesc ale regimului s-au transformat intr-o persecutie care a culminat cu interzicerea celor trei organizatii religioase, inchiderea caselor de rugaciune si pedepsirea oricaror manifestari publice ale credintei. Acest aspect al istoriei tarii a fost neglijat de cercetatori, iar comunitatile religioase afectate au cultivat cu timiditate memoria sa traumatizanta. Arhivele romanesti pastreaza insa numeroase materiale referitoare la aceasta chestiune. Volumul reuneste 513 documente semnificative pentru politica statului roman fata de neoprotestanti in perioada respectiva, care pot constitui punctul de plecare pentru cercetari monografice si studii speciale.
Cumpara cartea la prețul promoțional de 10 RON accesând link-ul de mai jos.
http://www.polirom.ro/web/polirom/carti/-/carte/5090
Partajează asta:
Dragoș Pătraru – La revedere, Sire!
V-ați simțit vreodată foarte, dar foarte vinovați atunci când a murit cineva apropiat dar căruia ați simțit, în acel moment, că nu i-ați acordat nici timpul, nici dragostea și nici respectul pe care le merita?
Se întâmplă, de obicei, atunci când ne mor bunicii. Acei bunici care, eventual, ne-au crescut. Aceia care așteaptă de la noi măcar câte un telefon, din când în când. O vizită, cinci-zece minute, măcar, în care să se uite la noi și să vadă, cu ochii lor îngăduitori, ce am devenit.
Așa și-a început Dragoș Pătraru emisiunea Starea nației în care a evocat personalitatea Regelui Mihai I, dar a evidențiat totodată rolul monarhiei în făurirea României moderne, dar și faptul că după 1990 ne-am luat „rația de libertate” și nu libertatea deplină.
Partajează asta:
Adevarul.ro: Destinul cutremurător al românului Richard Wurmbrand, unul dintre cei mai influenţi creştini ai omenirii: a schimbat pe veci gândirea SUA despre comunişti
Ziarul Adevărul prezintă o biografie succintă și bine scrisă a pastorului luteran Richard Wurmbrand.
Pastorul Richard Wurmbrand este considerat unul dintre cei mai influenţi creştini din toate timpurile. Cărţile sale, despre religie şi chinurile îndurate în închisorile comuniste din România, au fost publicate în peste 80 de limbi. În urma sa a rămas şi o operă caritabilă uriaşă.
Unul dintre cei mai apreciaţi istorici ai Creştinismului, britanicul Geoffrey Hanks, l-a inclus pe Richard Wurmbrand în lucrarea sa, „70 Great Christians”, în care a analizat influenţa a diverşi lideri religioşi în cele 20 de secole de Creştinism.
Publicaţia „Times” l-a numit „un român gigantic”, iar alt prestigios cotidian britanic, „The Guardian”, apreciază că, în anii ’60, în plină teroare roşie în estul Europei, Richard Wurmbrand a reuşit să schimbe pentru totdeauna percepţia Occidentului asupra comunismului.
Cum înţelegea Vestul ce se întâmplă în lumea comunistă i s-a revelat lui Richard Wurmbrand în Norvegia, în 1964, stat căruia regimul roşu din România îl vânduse pe pastorul luteran contra sumei de 10.000 de dolari. Liderul religios tocmai terminase „un stagiu” prelungit de 14 ani în închisorile comuniste. Chemat să vorbească în faţa mai multor militari americani staţionaţi în Norvegia, Wurmbrand a fost întrebat de către un colonel cum ar putea Vestul să încerce să coexiste cu regimul totalitar din Est.
Drept răspuns, pastorul român, cunoscut pentru dramatismului comportamentului său, s-a îndreptat înspre ofiţerul american şi i-a smuls portofelul din buzunar. Apoi i-a spus: „Ţi-am luat banii! Banii tăi sunt în buzunarul meu. Să coexistăm!”.
Ulterior, ofiţerul american l-a convins pe Richard Wurmbrand să plece în Statele Unite ale Americii pentru a pleda cauza anticomunismului cu replica:
„Domnilor, să-l trimitem pe acest om în America să le smulgă portofelele tuturor stângiştilor şi să le deschidă ochii!”.
Citește continuarea aici: http://adevarul.ro/locale/iasi/destinul-cutremurator-romanului-richard-wurmbrand-unul-cei-mai-influenti-crestini-omenirii-schimbat-veci-gandirea-sua-despre-comunisti-1_551bffb4448e03c0fd1e74dd/index.html
Partajează asta:
Kent Hill, Executive Director, Religious Freedom Institute la deschiderea anului universitar 2017/2018 la ITBB și FTB
Mesajul domnului Kent Hill, Executive Director, Religious Freedom Institute din Washington DC, la deschiderea anului universitar 2017/2018 la Institutul Teologic Baptist din București și Facultatea de Teologie Baptistă din cadrul Universității București (02.10.2017)
Partajează asta:
Pastorul Richard Wurmbrand, şef al Misiunii Bisericii Norvegiene „Magne Solheim” a înfiinţat şi organizat în anul 1947 mai multe reuniuni interconfesionale care aveau loc la Braşov
Secolul XX a oferit multiple ocazii de colaborare între cultele religioase din România. Un astfel de exemplu îl reprezintă și activitatea Misiunii Bisericii Norvegiene „Magne Solheim” și al pastorului Richard Wurmbrand.
Informația a fost regăsită de către doamna Mihaela Mihăilescu, fiind publicată în anul 2013 în cadrul unui articol despre Biserica Ortodoxă Română în timpul comunismului pe istorieculturala.ro.
Este scrisă astfel o altă filă din istoria Bisericii din România pe parcursul perioadei comuniste.
Un document [din Arhiva CNSAS (?)] referitor la vicarul patriarhal Antim Nica arată următoarele: pastorul Richard Wurmbrand, şef al Misiunii Bisericii Norvegiene „Magne Solheim” a înfiinţat şi organizat în anul 1947 mai multe reuniuni interconfesionale care aveau loc la Braşov. La ceste reuniuni participau şi preoţii Gâldău Florian (ulterior plecat în Anglia unde a ţinut conferinţe la Radio Londra), Gagiu Ion, Drăgulescu Toma şi episcopul Antim Nica (aflat în anul 1947 în fruntea eparhiei Dunării de Jos, în calitate de locotenent).
Durata acestor întruniri era de două săptămâni zi la zi consecutiv şi au avut loc două asemenea serii. Mai lămuritoare sunt notele făcute de ofiţeri de Securitate în „planul de acţiune informativă Antim Nica”, „ceea ce este mai important din activitatea lui, după 23 august 1944, este faptul că s-a stabilit informativ că Antim Nica a făcut parte din grupul de clerici ortodocşi români care erau în legătură cu organizaţia religioasă <<Mişcarea ecumenică internaţională>> demascată ca oficină de spionaj a serviciului secret american. Antim Nica era unul dintre conducătorii clericilor români care era în legătură cu această mişcare. De asemenea, s-a mai stabilit că Antim Nica era în foarte bune relaţii cu Magne Solheim, pastor evanghelic luteran norvegian, care iniţiase şi la noi în ţară, după 23 august 1944, o organizaţie de ajutorare a clericilor de toate confesiunile. Astfel Antim Nica în anul 1947 a mijlocit un mare ajutor ce s-a dat clericilor ortodocşi de către această organizaţie a lui Solheim. Şi această organizaţie a fost demascată ca oficină de spionaj a anglo – americanilor. Important[ă] este participarea lui Antim Nica în fruntea clericilor ortodocşi ce erau în legătură cu Mişcarea ecumenică internaţională precum şi faptul că nu întâmplător era în bune relaţii cu Solheim, demascat ca agent al spionajului american”.
Securitatea se arăta foarte interesată de activitatea mişcării ecumenice internaţionale şi de activitatea misiunii norvegiene, încercând blocarea colaborării Bisericii Ortodoxe Române cu aceste instituţii considerate agenturi imperialiste. De altfel, Biserica Ortodoxă Română a fost obligată să părăsească mişcarea ecumenică internaţională în anul 1948. Deoarece Securitatea considera colaborarea Bisericii Ortodoxe Române cu respectiva instituţie o cale de evaziune, care împiedica controlul strict al statului comunist asupra instituţiei eclesiastice în discuţie. La fel colaborarea cu alte culte cum este cazul Bisericii norvegiene a fost şi el interzis.
https://istorieevanghelica.ro/2016/12/31/biserica-ortodoxa-in-timpul-comunismului/
Partajează asta:
PressOne: Povestea lui Nicolae Tomaziu, cel mai bătrân supraviețuitor al Gulagului românesc
Vă invit să citiți un material interesant despre un domn extraordinar, Nicolae Tomaziu în vârstă de 101 ani, cel mai vârstnic supraviețuitor al Gulagului Românesc. Sunt istorii trăite, povești de viață cu care nu te întâlnești la orice pas. Dincolo de aspectele menționate materialul este util datorită referirilor la istoria noastră, una pe care trebuie să o cunoaștem și poate, de ce nu, să învățăm ceva din ea. Este o „Istorie care nu se învață la școală”, dar care ar trebui să se învețe în familii. Deși a trecut prin al al doilea război mondial datorită faptului că s-a aflat printre tinerii care protestau în anul 1947 împotriva noului regim care se instaura în România după 1945, acesta a fost arestat, bătut, trimis la Canal, iar apoi, într-un final eliberat. Însă, după cum rememorează domnul Tomaziu, „închisoarea nu se terminase în ziua când a ieșit de la Canal mai mult mort decât viu, ci a continuat și în libertate, în fiecare zi din lunga și încercata lui viață. A trebuit să îndure asta.” După moartea soției ajunge într-o situație precară, „era singur în mijlocul atâtor oameni care îl priveau fără să-l vadă.” Cu toate acestea, credința l-a ajutat să meargă mai departe, fapt pe care îl veți descoperi citind povestea acestui om extraordinar.
Viorel Ilișoi spune pe Press One povestea celui mai bătrân supraviețuitor al Gulagului românesc:
Nicolae Tomaziu s-a aflat printre tinerii care în 1947 protestau împotriva noului regim. Nu le era teamă. Vorba poetului Ion Caraion, erau tineri, aveau de unde muri. Și mulți chiar au murit pentru crezul lor, iar alții au murit pe dinăuntru, în pușcării, rămânând schilozi sufletește pe viață. (…)L-au dus la Direcția Generală de Securitate a Poporului Pitești. L-au înghesuit cu bocancii, să încapă într-o cămăruță în care n-ar mai fi încăput niciun șoarece.L-au bătut. Metodic, de sus până jos și de la cap la picioare, și pe-o parte, și pe alta. Cu bastonul de cauciuc la tălpi, cu ciomagul peste fluierele picioarelor, cu varga peste testicule, cu pumnii în ficat, cu palmele peste față, cu capul de perete.Să spună cu cine a mai fost la demonstrații. Și, având origine nesănătoasă, adică fiu de preot, să spună cu ce elemente dușmănoase mai este în contact. (…)
S-a rugat la Dumnezeu tot timpul, să-i dea putere să reziste, să rămână om. N-a declarat nimic. N-a vrut nici să semneze ce i-au pus anchetatorii în față. Dar ăsta nu era un motiv să nu fie condamnat.
Interviul integral poate fi citit aici: https://pressone.ro/primii-101-ani-din-viata-domnului-tomaziu/
Partajează asta:
Ioan Leric (22 martie 1927- 13 ianuarie 2017) – schiță biografică
Ioan Leric s-a născut în comuna Cuvin, foarte aproape de Arad, la 22 martie 1927, a fost botezat la biserica maghiară din Arad (biserica română neavând baptisteriu), pe 11 octombrie 1946, de Alexa Popovici. Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric, căsătorit cu Magdalena (Pușcaș), a clarificat la rugămintea mea diferența dintre numele Iuan (așa cum apare în acte) și Ioan așa cum l-am cunoscut și a fost prezentat, evocat la înmormântare. Adrian Pușcaș a menționat faptul că știe de la socrul său că atunci când părinți acestuia (a lui Leric Ioan) au fost la primărie să înregistreze nașterea copilului funcționara era de etnie maghiară și „i-a pocit numele !! … și că degeaba părintele i-a repetat Ioan … IOAN …doamna aia zice Iuan și asa i l-a scris, … și asa a rămas în acte, dar numele lui spus de părinți era IOAN”.
Un aspect mai puțin cunoscut este acela că Leric Ioan a fost nepotul pastorului Jean Staneschi, teolog și muzician creștin, director al Seminarului Teologic Baptist din București.
În perioada 1946-1949, 1953-1954 urmează cursurile Seminarului Teologic Baptist din București pe care îl absolvă în anul 1954.
Absolvenții STB, promoția 1954 (1950-1954) cu Grec Traian, Românu Nicolae, Leric Ioan (ultimul din partea dreaptă jos)
Conform unui istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești, în anul 1950 Biserica Creștin Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe fratele Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București, care s-a ocupat atât de slujirea pastorală, predicarea Evangheliei cât și de partea muzicală a Bisericii, în mod deosebit de cor. După 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor. Exemplificator în acest sens, se precizează în istoricul Bisericii Baptiste din Ploiești, este anul 1954, când în una din ședințele Comunității Baptiste de București acesta se împotrivea introducerii reglementării serviciilor divine în bisericile baptiste. De precizat faptul că informațiile sunt luate din lucrarea lui Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, unde în mod eronat este menționat Leric Ioan ca fiind absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București în anul 1950, când de fapt el a absolvit în anul 1954. Iată ce menționează Ioan Bunaciu în lucrarea menționată despre perioada petrecută de Leric Ioan la Ploiești și cauzele care l-au determinat să se transfere la Tulca, fără aprobarea Ministerului Cultelor. „În anul 1950 Biserica Baptistă din Ploiești l-a ales ca pastor pe Leric Ioan […], care s-a ocupat de și de bunul mers al corului bisericii. După 1951 pastorul Leric Ioan a avut multe probleme cu reprezentanții Ministerului Cultelor, astfel: în anul 1954 se împotrivea, într-una din ședințele Comunității Baptiste de București introducerii în biserici a reglementării serviciilor divine. În anul 1956, obosit de intrigile Ministerului Cultelor, se transferă ca pastor în biserica din comuna Tulca, județul Bihor, cea mai mare biserică baptistă din țară la ora aceea. Însă, pentru că se transferase fără aprobarea Ministerului Cultelor și în urma oficierii unui botez în biserica din Tulca, autoritățile i-au intentat un proces la Tribunalul din Oradea, fiind condamnat la doi ani de detenție, dar eliberat pe data de 23 august 1958 în urma unei amnistii guvernamentale, după ce ispășise câteva luni de temniță. După eliberare, pastorul s-a mutat la Lipova și a devenit funcționar al statului”. (Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 157).
Conform unor documente de arhivă am scris în cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965) faptul că Ministerul Cultelor îi retrage recunoașterea ca pastor fratelui Leric Ioan la începutul anilor 50, iar Uniunea Baptistă înaintează Ministerului un memoriu prin care solicită revenirea asupra deciziei. Între timp acesta a primit salariu din fondurile proprii ale bisericii în anii 1953 și 1954 prin încadrarea sa ca prezbiter fără a avea aprobarea Ministerului Cultelor.
În anul 1956 s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare Biserica baptistă la ora aceea. La Biserica Creștină Baptistă din Tulca a fost păstor pentru o perioadă de aproximativ doi ani (1956–1958). Între anii între anii 1957-1958 sub păstorirea fratelui Ioan Leric în Biserica din Tulca a avut loc o mare trezire spirituală, iar numărul membrilor a atins cifra de 613 membri. În perioada menționată au fost botezate aproximativ 250 de persoane. Burtic Aurel menționează într-un comentariu pe Facebook faptul că „slujirea fratelui Leric la Tulca a fost scurtă ca timp (aproximativ 2 ani), dar cu rezultate deosebite în câștigarea oamenilor pentru Împărăția Domnului (aproximativ 300 persoane au fost botezate în perioada slujirii dumnealui).” Cu toată împotrivirea autorităților comuniste care făceau presiuni, fratele Leric a oficiat un botez nou-testamental cu un mare număr de persoane, după care a fost arestat, judecat și condamnat la doi ani de închisoare din care nu a executat decât două luni pentru că a fost grațiat.
Despre slujirea fratelui Leric Ioan la Biserica din Tulca avem unele informații oferite de Ioan Bunaciu în lucrarea Istoria Bisericilor Baptiste din România. Acesta menționează faptul că credincioșii baptiști din Tulca au întâmpinat dificultăți în realizarea construcției locașului de cult astfel că s-a intervenit la Dr. Petru Groza care a dispus eliberarea autorizației de construcție în anul 1954. „Lucrările la noua construcție au demarat cu mult entuziasm sub directa îndrumare a președintelui Cultului Baptist, I. R. Socaciu. A fost ridicată o clădire spațioasă cu balcon, birou pentru pastor, baptistier și o sală anexă. Pe atunci, aceasta era cea mai mare clădire a unei biserici baptiste din România. Important de reținut – scrie Ioan Bunaciu- este faptul că la construirea acesteia au ajutat și credincioșii baptiști din comună”. (p. 393) Aceste detalii sunt relevante pentru a înțelege ceea ce s-a întâmplat mai departe. În anul 1956 „pastor al bisericii a venit Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București și fost pastor al bisericii baptiste din Ploiești. Venirea acestuia a produs o adevărată înviorare în biserică, fiind primul pastor cu pregătire teologică al acestei comunități și foarte bun muzician. Sub păstorirea sa au avut loc câteva botezuri mari, dar în anul 1958, în timpul unui botez pe care l-a oficiat, a fost arestat și condamnat la doi de închisoare de către Tribunalul Oradea pentru că nu-i fusese recunoscut transferul ca păstor al bisericii din Tulca.Cei doi ani i-a ispășit în două luni, fiind grațiat cu ocazia sărbătorii naționale de la 23 august 1958. După eliberare nu s-a mai întors la Tulca, astfel că biserica l-an ales ca păstor pe Tanc Aurel, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București.” (p. 393) Ioan Bunaciu menționează că s-a mutat în Lipova și a devenit funcționar al statului. (Ioan Bunaciu, istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 156).
Despre perioada cât a stat în închisoare a vorbit Emil Bartoș care a menționat faptul că acolo pastorul Leric Ioan l-a întâlnit pe poetul creștin Traian Dorz, cel care îi oferă cel mai de preț lucru pe care îl avea la el, Evanghelia după Ioan.
A fost căsătorit cu Ana și împreună au avut două fete: Dana/ Daniela (Manea) și Magdalena (Pușcaș).
Adrian Pușcaș, ginerele pastorului Leric Ioan, menționează faptul, cunoscut de altfel de către credincioșii baptiști, că socrul său a fost un bun muzician (pianist, organist și dirijor de cor). O dovadă în plus este șui această melodie compusă de el și interpretată de fetele lui.
În anul 1970 se transferă ca membru în Biserica Creștină Baptistă Golgota din București. Este activ la orele de studiu biblic, pe care le-a și condus într-o anumită perioadă, a slujit în perioada în care a fost membru al bisericii și ca dirijor ocazional de cor, ca organist sau ca pianist. Un autodidact talentat, face numeroase misiuni la biserici din București și din țară. În ședința adunării generale a Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București din data de 16 februarie 1979, fratele Leric Ioan a fost ales membru în comitetul Bisericii Baptiste Golgota.
După 1990, participă activ la înființarea Bisericii Creștine Baptiste Betel din Cartierul Ghencea alături de pastorul Dupu Constantin. Fratele Leric Ioan se va muta în Biserica Creștină Baptistă Betel din București unde va rămâne membru până la moartea acestuia survenită în luna ianuarie 2017.
Deviza de viață a pastorului Leric Ioan a fost: „Cel înțelept câștigă suflete pentru Dumnezeu”
Surse folosite în redactarea acestui material:
Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, Editura Universității Emanuel, Editura Făclia, Oradea, 2006.
Ilie Pop, Silviu Jurjeu, Un secol de Har (1912-2012). Centenarul Bisericii Creștine Baptiste Golgota – prima biserică baptistă română din București, București, 2012, disponibilă online la adresa https://istorieevanghelica.ro/2016/11/08/ilie-pop-un-secol-de-har-1912-2012-centenarul-bisericii-crestine-baptiste-golgota-din-bucuresti/
Istoric al Bisericii Creștine Baptiste din Tulca, disponibil online la adresa www.protulca.ro/istoric
Istoric al Bisericii Baptiste Emanuel din Ploiești redactat de Irinel Cazacu (preluat de aici: http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/)
Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție acomodare și rezistență (1948-1965), Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2012.
Vezi și
Maxima zilei – 26 octombrie 2015
Pastorul baptist Ioan Leric a trecut la Domnul!
1 Înmormântare Ioan Leric – Corul BCB Betel București
2 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Emil Bartoș
3 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Daniel Mariș
5 Înmormântare Ioan Leric – Grup frați din Biserica Creștină Baptistă „Emanuel” din Tinca
6 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Otniel Ioan Bunaciu
7 Înmormântare Ioan Leric – Cuvânt Teodor Ioan Colda
Partajează asta:
Sergiu Grossu despre Comitetul Creștin Român pentru Apărarea Libertății Religioase și de Conștiință (ALRC 1978)
În virtutea Decretului 153, promulgat în 1970, nenumăraţi creştini „neo-protestanţi” au fost acuzaţi că duc o existenţă „parazitară şi asocială” sau că „tulbură ordinea publică”, ori de câte ori participă la întruniri de rugăciune în familie sau în localuri neautorizate. Alţi credincioşi au căzut pradă loviturilor „Legii presei” din 1 Aprilie 1974, care îngăduia, prin articolul 90, ca difuzarea de biblii şi de cărţi religioase primite din străinătate să fie considerată drept „un delict pasibil de trei luni şi până la doi ani de închisoare, sau de o amendă”. Contestaţia cea mai importantă s-a produs în luna Februarie 1977, printr-un „Apel” semnat de un grup de pastori şi laici neo-protestanţi, decişi să dea în vileag persecuţiile şi discriminarea de care aveau parte coreligionarii lor. Un an mai târziu luă naştere Comitetul creştin pentru apărarea libertăţilor religioase şi de conştiinţă (A.L.R.C.). Care a fost reacţia stăpânirii ateiste? Câţiva membri ai Comitetului – îndeosebi pastorul baptist Pavel Nicolescu, iniţiatorul acestei mişcări contestare – au fost convocaţi de poliţie pentru interogatoriu, şi bătuţi măr. La 15 Octombrie 1978, la Caransebeş, în Banat, trei credincioşi baptişti au fost condamnaţi la pedepse mergând de la opt luni la un an şi jumătate de detenţie, sub acuzaţia de „crimă contra statului” şi „colaborare cu străinătatea”. La începutul anilor 80, persecuţia religioasă împotriva militanţilor evanghelici bântuia aprig; în special erau vizaţi toţi cei care refuzau să depună jurământul de a servi „cu devotament” ordinea socialistă anticreştină. Şi cine poate uita coerciţia exercitată contra credincioşilor în serviciu: adeseori retrogradaţi sau destituiţi din funcţiile lor, alteori interzicându-li-se accesul la posturile de responsabilitate.
– În concluziei?
– Ca să folosesc metafora unui document clandestin ce mi-a parvenit din ţară, „în ceaţa profundă a materialismului ateu” represiunea religioasă continuă la poalele Carpaţilor. Deoarece România comunistă a devenit o imensă puşcărie, un insuportabil univers carceral, în care cetăţeanul este continuu supravegheat, urmărit, bănuit, dezonorat, ba chiar sortit morţii civile şi strangulării spiritului creştin. Aşa cum scria papei Ioan Paul II un grup de credincioşi români şi de preoţi romano-catolici: „Astăzi partidul şi guvernul ţării noastre nu mai persecută Biserica, dar săvârşesc un veritabil genocid spiritual şi naţional.”
(«Cuvântul Românesc», aprilie 1987)
Sergiu Grossu, În adâncul abisului, cap. III,
«ROMÂNIA COMUNISTĂ ESTE O IMENSĂ PUŞCĂRIE» Interviu acordat cotidianului francez „Present” din 19 şi 20 februarie 1987
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/grosu/adevarul/docs/cap3.htm
Partajează asta:
30 de ani de la demolarea forțată a Bisericii Creștine Baptiste NĂDEJDEA făcută de organele represive comuniste (1985-2015) – update
Acest articol este un update al celui despre demolarea locașului de cult al Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București în ziua de Rusalii 1985.
Anul acesta (2015) de Rusalii se împlinesc 30 de ani de la demolarea locașului de închinare al Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București al cărui pastor la momentul respectiv era Buni Cocar.
Biserica Baptistă „Nădejdea sau Biserica Baptistă Giulești, cum este cunoscută aceasta, este situată în cartierul bucureștean Giulești pe strada Luduș, Nr. 4. Conform informațiilor prezentate de către Ioan Bunaciu în cartea Istoria Bisericilor Creștine Baptiste din România, Biserica a luat ființă ca un punct misionar al Bisericii Baptiste din cartierul Ferentari. Actuala Biserică Baptistă Providența. Conform informațiilor oferite de Alexa Popovici, biserica a fost fondată în anul 1933 de către Țopa Ioan care fusese trimis de Biserica Baptistă din Ferentari pentru a stabili în cartierul Giulești o filială a Bisericii din Ferentari (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 124). Inaugurarea casei de rugăciune și oficierea primului serviciu divin în ea a avut loc la data de 15 septembrie 1933. (Dumitru Lungu, Mircea Bulatov, 1933-2013 Nădejdea în Dumnezeu: 80 de ani de lumină creștină la margine de București, p. 20). Pe parcursul anilor Biserica Baptistă din Giulești a cunoscut o oarecare dezvoltare, astfel că în anul 1961, după arondarea bisericilor – vezi detalii în Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965) – sub pastorația lui Constantin Bălgrădeanu biserica ajunsese la 180 de membrii (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 125). La cutremurul din 4 martie 1977 biserica a suferit unele pagube materiale, iar credincioșii s-au întâlnit o vreme în Capela Seminarului Teologic Baptist de pe strada Berzei, Nr. 29. Între timp enoriașii au reușit să facă unele reparații minore și să se mute în locașul lor de închinare din strada Luduș. În anul 1980 a fost ales ca pastor al Bisericii, Buni Cocar, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din București (1978). Ioan Bunaciu menționează că „acesta a folosit în închinare practici carismatice, iar rezultatul a fost că s-au atașat de biserică mulți credincioși din alte biserici, mai ales din cele penticostale. Biserica a ajuns astfel să numere aproximativ 250 de membrii.” (Bunaciu, Istoria bisericilor baptiste, p. 125). Acesta este contextul pentru care era nevoie de extinderea locașului de cult. Referitor la necesitatea unui astfel de demers nu există puncte de vedere divergente, ci numai în ceea ce privește modul de realizare și obiectivele care au stat în spatele deciziei pastorului Buni Cocar.
O primă poziție este exprimată de pastorii Ioan Bunaciu și Vasile Talpoș, ambii evidențiind faptul că ceea ce s-a realizat putea pune în pericol viețile oamenilor.
Iată ce spune Ioan Bunaciu:
Buni Cocar „a început construcția unei clădiri noi și mari peste vechea clădire a bisericii, a turnat stâlpi de beton, iar peste ei a turnat cupola și a început să zidească. În acel moment au intervenit în forță autoritățile, deși Uniunea Baptistă l-a apărat și a insistat ca biserica să fie mărită. S-a făcut atunci analiza tehnică a lucrărilor, a stâlpilor, mai ales, și concluzia a fost că aceștia nu erau în măsură să susțină greutatea acoperișului, astfel că imobilul era în pericol să se prăbușească. Dându-se ordinul de demolare, Cocar a întrevăzut dintr-o dată prilejul de a obține statutul de prigonit. (…) S- a adeverit curând că stâlpii s-ar fi putut prăbușii oricând.
După plecarea lui Buni Cocar în anul 1986 pastoratul bisericii a fost preluat de fratele Talpoș Vasile.”
Ioan Bunaciu, Istoria Bisericilor Baptiste din România, p. 126.
Vasile Talpoș menționează și el că stâlpii de susținere erau slabi
„Deși am pledat în fața celor șapte sau opt reprezentanți ai Primăriei timp de două ore să renunțe la planul demolării ei au venit cu contra argumente afirmând că acea clădire nu era construită după un plan și nici executată conform regulilor de construcții. (…) Din nefericire, când s-a demolat complet clădirea, în vederea realizării noii construcții, am constat că aveau dreptate.” Referire la anul 1993 când s-a început noua construcție.
Mărturie Vasile Talpoș în Dumitru Lungu, Mircea Bulatov, 1933-2013. Nădejdea în Dumnezeu, p. 122
Aspectele menționate mai sus amintesc, dincolo de aspectele tehnice, momentele de tensiune și persecuție prin care au trecut membrii Bisericii Creștine Baptiste „Nădejdea” din București.
Iată și mărturia pastorului Buni Cocar despre necesitatea extinderii locașului de cult și împrejurările care au dus la demolarea locașului de cult.
„În fiecare an am extins casa de rugăciune, dar cu toate aceste remodelări n-am avut un singur serviciu în care să nu stea oamenii în picioare. Era o lucrare a Duhului Sfânt în mijlocul nostru și noi încercam să oferim condiții cât mai bune pentru toți cei interesați să participe la slujbe.
Singura cale era să amenajăm casa pe care o aveam , s-o extindem puțin chiar. Am propus asta și frații mei de credință s-au dedicat construcțiilor și renovărilor. Ne-am bucurat să facem lucrarea, fiindcă simțeam că odată cu renovarea casei deveneam și noi puțin mai noi, mai ”renovați”. Din nefericire, extinderile le-am făcut mereu fără nici o aprobare de la cei în drept. Nu se dădeau și noi ne-am asumat riscul, construind fără avizul puternicilor zilei și nopții. După fiecare mărire constatam că trebuie să facem o alta.”
Buni Cocar, Și tata a plâns, pp. 191-192
Prin acest scurt istoric și prezentare a evoluției Bisericii Creștine Baptiste Nădejdea am ajuns și la momentul 1985.
Iată ce menționează Buni Cocar despre factorul declanșator a demolării Bisericii:
„Autoritățile statului au ”înghițit” aceste remodelări până la cea din 1985, când președintele Ceaușescu, în căutare de un loc potrivit pentru portul București la Dunăre (vroia să aducă Dunărea la București și tocmai în Giulești Sârbi), a observat o clădire neobișnuită în zona Pieții Giulești. Necunoscând-o l-a întrebat pe primarul Capitalei, Gheorghe Pană: „Faci aici Piața Pantelimon, Gheorghe?
Primarul Pană era în completă necunoștință de cauză și a promis cercetări. A doua zi primarul Pană (…) și cu el zeci și zeci de oameni ai regimului, primari de sector, secretari de partid, securiști, polițiști și oameni de ordine au venit la biserică. (…)
Tovarășii ne-au lovit în numele lui Marx sau Ceaușescu, convinși că sunt îndreptățiți să acționeze cum au făcut-o.”
Buni Cocar, Și tata a plâns, pp. 192-194
Înainte de a lăsa mărturia unui martor ocular să relateze cele ce s-au întâmplat în ziua de Rusalii a anului 1985 se cuvin făcute câteva precizării referitoare la mărturia pastorului Buni Cocar. Astfel, pot să confirm faptul că în anii 80 președintele Nicolae Ceaușescu a vizitat și zona Pieței Giulești, fiind copil nu am reținut anul când a avut loc această vizită, dar evident că era un eveniment pentru noi să fim vizitați de președintele țării. În ceea ce privește faptul că Ceaușescu dorea să realizeze un port în zona Bucureștiului informația este reală, Ceaușescu avea acest vis de a aduce Dunărea la București, dar cred că pastorul Buni Cocar este sarcastic atunci când afirmă că Ceaușescu dorea să realizeze acest lucru în zona Giulești Sârbi. Nu intru acum în detalii despre acest aspect, însă se știe că portul se dorea realizat pe râul Argeș. Ceea ce este relevant în acest caz are de-a face cu modul abuziv în care a fost dărâmat locașul de cult al unei bisericii recunoscută de către autorități. Mai sunt lucruri de spus și mărturii de adus referitoare la acest eveniment dramatic care a schimbat viața unora dintre credincioși, dar deocamdată la mărturia fratelui Mircea Bulatov, unul dintre martorii acelor evenimente, s-a relateze prin intermediul unui material comemorativ ce are la bază experiența, documente de arhivă, dar și a unele mărturii orale.
Din atașament puteți descărca un scurt material, însoțit de imagini, cu descrierea acelor tulburătoare evenimente.
Pentru o înțelegere și mai profundă a grozăviilor de atunci urmăriți fragmente din mărturia lui COJOCĂRESCU ION subinginerul constructor și în același timp diacon al bisericii NĂDEJDEA în 1985, folosind următoarele linkuri:
Partea 1 COJOCARESCU ION Întrebări și acuzații
[https://www.youtube.com/watch?v=p4DN8yQMu0A&feature=youtu.be[/embed]
Partajează asta:
Vasile Talpoș, president of Baptist Theological Institute of Bucharest, visited Birmingham Baptist Association (2002)
Searching on internet information about the function of Past President on European Baptist Federation (EBF) I found an interesting article about the visit that Vasile Talpoș, at that time President (Rector) of Baptist Theological Institute of Bucharest, made in Alabama „to share with Alabama Churches about the expansion of the seminary”
Prof. univ. dr. Vasile Talpoș
Today when Baptist Theological Institute of Bucharest celebrate 95 years (1921-2016) for me as historian this information are important to understand the evolution of this institution.
September 19, 2002
Revolution and evolution are two unlikely descriptors of a Baptist seminary. However, in Bucharest, Romania, the words portray the history and future of the Bucharest Baptist Theological Seminary.
Its president, Vasile Talpos, visited Birmingham Baptist Association Aug. 28, to share with Alabama Churches about the expansion of the seminary.
Since the revolution in the late 1980s and the fall of the communist party in Romania, the seminary evolved from a high school level program that was restricted by the government to a university level program that educates more than 400 students annually.
Students come from across the country to attend the seminary which offers a theology degree. Currently 80 students are enrolled fill time, and 45 students are enrolled part time.
The increase of scope and influence of the seminary can be partially attributed to the dedicated work of Talpos.
“I had a burden on my heart to improve and develop the theological training of Baptists in Romania,” Talpos said, who was born and educated inRomania but received his doctorate from Southern Baptist Theological Seminary in Louisville, Ky.
Under the direction of Lewis a. Drummond, currently the Beeson Divinity School Billy Graham professor of evangelism and church growth, Talpos majored in evangelism and the secondary areas of Old Testament and preaching. He immediately returned to Romania and began preaching and teaching at the Baptist seminary. In 1988, he assumed his current position as president of the Bucharest Baptist Theological Seminary where he is a full-time professor and administrator.
Throughout the 81-year history of the seminary, it has never seen a season of growth like the past decade. In a land where professing Jesus could once have cost you your life, the seminary staff welcomes the freedom they now have in expressing and sharing their faith.
“We have very good opportunities at this time to spread the gospel, to evangelize, to start missions and to plant in Romania. The people are open to Christianity, ”Talpos said.
Gary Fisher, pastor of First Baptist Church, Pinson, has led a missions team to Romania for the past seven years. Other churches from Birmingham and across the state have also sent missions teams to Romania.
A changing culture
Fisher commented on the contrasting climate for Christianity that he has witnessed over the years he has visited Romania.
“When we first went in the mid-1990s, we met people who had been severely persecuted by the communist regime,” he said. “Some people had been held with guns to their head and told to deny their faith or face death. It was the type things you read about, but it really happened to those individuals. I have tremendous respect for those people I met, many of which had miraculous stories of deliverance.”
“We are very grateful for everything our brothers in the United States do for Romania,” Talpos said.
http://www.thealabamabaptist.org/print-edition-article-detail.php?id_art=30478&pricat_art=8
Partajează asta:
La odinea zilei (27 septembrie 2016) – Biblii aduse ilegal în România în vremea comunismului
Partajează asta:
Binecuvântată fii, închisoare – un film despre anchetarea și detenția scriitoarei Nicole Valéry-Grossu
„Binecuvântată fii, închisoare” este un film românesc realizat de regizorul Nicolae Mărgineanu în anul 2002, ecranizare a scrierii cu caracter autobiografic a scriitoarei Nicole Valéry-Grossu „Bénie sois-tu, prison”.
Nicole Valéry-Grossu (Nicoleta Valeria Bruteanu), nepoată dinspre mamă a lui Iuliu Maniu este soția lui Sergiu Grossu.
Acțiunea se petrece în România din jurul anului 1950, aflată sub influența stalinismului. 24 august 1949: Nicoleta, o tânără intelectuală, este arestată pentru simplul motiv că făcea parte dintr-un partid politic de opoziție și că era nepoata lui Iuliu Maniu. Este închisă în clădirea numită Malmaison. Aici este interogată și torturată până la extenuare, dar rezistă redescoperindu-și credința religioasă.
După trei luni, este transferată la penitenciarul de la Mislea, Prahova, unde se remarcă prin caracterul său ferm, apoi ajunge la Canalul Dunăre-Marea Neagră. După patru ani de detenție, este eliberată fără a fi niciodată judecată.
Titlul cărții a fost împrumutat de la scriitorul rus Aleksandr Soljenițîn (1918 – 2008), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în anul 1970, și el fost dizident anticomunist și deținut politic al Gulagului comunist: „Toți scriitorii care au vorbit despre închisoare fără să fi trecut prin ea s-au simțit obligați să-și arate simpatia față de deținuți și să blesteme închisoarea. Eu am stat acolo mult timp, acolo mi-am făurit sufletul și pot spune fără ocol: Binecuvântată fii, închisoare…, binecuvântat fie rolul pe care l-ai jucat în existența mea!” Aleksandr Soljenițîn
Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Binecuv%C3%A2ntat%C4%83_fii,_%C3%AEnchisoare
Despre Sergiu Grossu aflăm că este licențiat în filosofie, filologie modernă și teologie, al Universității din București, iar ca tânăr licențiat acesta a refuzat să fie profesor în școlile comuniste, pentru a nu fi obligat să-i învețe pe copii materialismul dialectic impus de regimul comunist. Sergiu Grossu a activat clandestin în mișcarea religioasă ortodoxă „Oastea Domnului”, interzisă de regimul comunist.
În anul 1957, s-a căsătorit cu Nicoleta Valeria Bruteanu, nepoată dinspre mamă a lui Iuliu Maniu. În 1959 este arestat și condamnat pe motive politice, la 12 ani de detenție grea. În urma unui decret de grațiere, a fost eliberat din închisoare în 1962.
Împreună cu soția sa, se hotărăște să se refugieze în Occident și cei doi soți reușesc să se stabilească în Franța, în anul 1969.
În Franța s-a consacrat popularizării situației religioase a credincioșilor din România comunistă și din celelalte țări comuniste, denunțând comunismul ca fiinddușmanul lui Hristos în lume.
Începând cu anul 1971, a editat la Paris revista „Catacombes” (1971-1992), care avea drept subtitlu: mesager supraconfesional al „Bisericii Tăcerii”. Împreună cu soția sa Nicole Valéry-Grossu inițiază conferințe la radio (Radio Europa Liberă), precum și în numeroase orașe din Franța și Belgia, pentru a scoate la iveală, în rândul francezilor și belgienilor, adevărata soartă a credincioșilor din țările comuniste.
După 27 de ani de exil, Sergiu Grossu s-a întors pentru totdeauna la București, la 18 ianuarie 1996, cu sicriul soției sale, Nicoleta Valeria Grossu. La București, el a creat Fundația Foștilor Deținuți Politici „Nicoleta Valeria Grossu”, editura „Duh și adevăr”, și asociația „Centrul de Cultură creștină Nicoleta Valeria Grossu.”
În Chișinău, Sergiu Grossu a fondat Centrul Internațional de Cultură pentru Copii și Tineret „Sergiu Grossu” și a sponsorizat crearea Muzeului Memoriei Neamului, condus de fostul său coleg de clasă, Vadim Pirogan.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sergiu_Grossu
Partajează asta:
12 Years a Slave – Movie
”This is a story about Hope, Love, and Courage.” Take a look behind the scenes of Steve McQueen’s epic historical drama 12 Years a Slave, nominated for 9 Academy Awards, including Best Picture.
12 Years a Slave – Official trailer
12 Years a Slave – Movie
Partajează asta:
TVR – Mari Români: Richard Wurmbrand
Partajează asta:
Suferinţa, binecuvântare pe calea lui Isus – Ferenc Visky despre Richard Wurmbrand și mișcarea betanistă
Pastorul reformat Ferenc Visky vorbește în acest interviu, realizat de Forumul Civic Cteștin, despre Richard Wurmbrand și mișcarea betanistă, o mișcare de trezire în cadrul Bisericii Reformate
Partajează asta:
MARTURII RICHARD WURMBRAND
Partajează asta:
Richard Wurmbrand – Film
Partajează asta:
Centenar Richard Wurmbrand 1909 – 2009
Partajează asta:
Prelegerea Prof. univ. dr. Otniel Bunaciu la Simpozionul “Bisericile Baptiste din România în perioada regimului Antonescu”
Partajează asta:
Simpozionul Internațional de la Făgăraș – Sâmbăta de Sus: Opoziție și solidaritate în comunism. Ediția a XI – a, 1-4 Septembrie 2016
În perioada 1-4 septembrie 2016 la Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus se desfășoară cea de-a XI-a ediție a Simpozionului Internațional de la Făgăraș – Sâmbăta de Sus. Din cele 11 ediții am participat la 7 (2009-2015) și particip la cea de-a opta (2016).
Simpozionul reuneşte cadre universitare, cercetători şi doctoranzi de la universităţi şi institute de cercetare din ţară şi străinătate şi se va desfăşura pe patru secţiuni:
1. Opoziţie şi solidaritate în comunism
2. Opoziţie şi solidaritate în comunism – Culte religioase
3. Opoziţie şi solidaritate în comunism – Identităţi etnice şi culturale
4. Opoziţie şi solidaritate în comunism – Emigraţia şi exilul
http://www.iiccr.ro/xi-editie-simpozionului-de-la-fagaras-va-avea-loc-intre-1-4-septembrie
Vineri, 2 septembrie 2016, în cadrul secțiunii Culte religioase voi prezenta două comunicări :
16:40 – 17:00 Marius SILVEȘAN, Institutul Teologic Baptist din București, Bogdan Emanuel RĂDUȚ, Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România:Prietenie și solidaritate în apărarea libertății religioase în comunism: Iosif Țon și Silviu Cioată
17:00 – 17:20 Marius SILVEȘAN, Institutul Teologic Baptist din București: Adaptare și tactici de supraviețuire în comunism a credincioșilor baptiști din România
Materialul celei de-a doua comunicări ”Prietenie și solidaritate în apărarea libertății religioase în comunism: Iosif Țon și Silviu Cioată” este realizat împreună cu Bogdan Emanuel Răduţ, istoric în cadrul Uniunii Bisericilor Creștine după Evanghelie din România, si vizeaza relația dintre Iosif Țon și Silviu Cioată urmărind să evidențieze acțiunile individuale și colective în vederea apărării libertății religioase.
*
Lucrările simpozionului vor fi susținute în sălile Academiei „Brâncoveanu” (Sâmbăta de Sus, jud. Brașov). La deschiderea oficială de vineri, 2 septembrie, ora 9.30, vor participa, alături de organizatori și oficialitățile locale, Radu Preda (președintele executiv IICCMER) și Octav Bjoza (președintele AFDPR). Intrarea este liberă.
Organizatorii evenimentului sunt: Fundaţia Culturală „Negru Vodă” Făgăraş, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, Muzeul Rezistenţei Anticomuniste Făgăraş, Universitatea Transilvania din Braşov, Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” şi Academia „Brâncoveanu” Sâmbăta de Sus.
Istorie Evanghelica 