Maxima zilei – 20 februarie 2014
Adevărata fericire nu vine când obții ceea ce-ți place cu adevărat, ci când apreciezi la adevărata sa valoare ceea ce Dumnezeu ți-a dat în adevăr.
Maxima zilei – 30 septembrie 2013
Unele lucruri nu se pot obține decât în urma umilinței…
Dar smerenia este totdeauna binefăcătoare!
Maxima zilei – 22 iulie 2013
Religioșii fac reclamă la religia lor;
Creștinii Îl prezintă pe Hristos Domnul tuturor religioșilor!
Maxima zilei – 22 iunie 2013
Mulțimea cuvintelor frumoase nu-L pot impresiona pe Dumnezeu dar simplitatea cuvintelor ieșite din frumusețea credinței unice care a fost dată sfinților, pot să-L înduplece.
Constantin Bălgrădeanu a fost exclus din Biserica Creștină Baptistă pentru ură față de Marcu Nichifor
RĂUTATEA merge în paralel cu consecințele ei și între ele nu-i decât suferință și amărăciune.
În anul 1957 Jean Staneschi a fost demis la ordinul Departamentului Cultelor din funcțiile de pastor, profesor și director al Seminarului Teologic Baptist din București. Considerând demiterea sa nefondată acesta înaintează un memoriu către Departamentul Cultelor în care demonstrează că acuzațiile care i s-au adus sunt nefondate. Una din acuzații era și aceea că l-a exclus pe Constantin Bălgrădeanu, care era secretarul Uniunii Baptiste, din calitatea de membru al Bisericii Creștine Baptiste Golgota din București. Astfel, unul din scopurile memoriului pastorului Staneschi este și acela de a arăta adevărată față a lui Constantin Bălgrădeanu. În fapt, conflictul pe care Staneschi l-a avut cu Bălgrădeanu a dus la demiterea acestuia și nu motivele invocate de autorități. A se vedea în acest sens articolul Greva foamei la Seminarul Teologic Baptist din București.
Memoriul lui Jean Stanescchi menționează o atitudine de ură a lui Bălgrădeanu față de fratele său de slujire, Marcu Nichifor.
„Constantin Bălgrădeanu a fost exclus pentru ură față de fratele său.
Noul Testament spune lămurit: „Oricine urăște pe fratele sau este un ucigaș!” (1 Ioan 3:15). Fratele Constantin Bălgrădeanu a declarat fratelui sau de credință și coleg de seminar și de pastorală, Marcu Nichifor, că atâta vreme cât el, Constantin Balgrădeanu este în fruntea Uniunii, Marcu Nichifor nu va mai fi pastor baptist! (Martor: Marcu Nichifor)”
ASSC, 1957
Maxima zilei – 5 ianuarie 2013
Oricâtă școală, bani , talent sau pregătire te înzestrează, dacă nu ai caracter, nu ai nimic.
Maxima zilei – 7 septembrie 2012
Dacă în ființa și viața ta nu se desăvârșește sfințirea, atunci în ființa și viața ta nu se face voia lui Dumnezeu!
Maxima zilei – 29 aprilie 2012
Tot visând la cine-ai vrea să fii, pierzi din vedere cine ești și cine ar vrea Dumnezeu să devii!
Maxima zilei – 11 aprilie 2012
În lumina lucrurilor care se petrec, vezi direcția lucrurilor care urmează și distingi cărarea pentru lucrurile care le dorești.
Oricare ar fi circumstantele, tu onorează-l pe Dumnezeu
Oricare ar fi circumstanțele, tu onorează-L pe Dumnezeu prin credință pentru că El onorează credința în orice circumstanțe
Fericirea de pe pământ este umbra fericirii în Hristos
Oricât de fericit ai putea fi pe pământ, nu auita ca aceasta e numai umbra fericirii pe care o vei găsi în Hristos Domnul în Cer.
Maxima zilei – 22 ianuarie 2012
Ești ceea ce ești și vei fi nimic mai mult fără Dumnezeu! Dar, cu Dumnezeu, ai să devii ceea ce trebuie să fii!