Iosif Ton – 21. Robia pacatului
Ne întoarcem înapoi la imaginea generală despre lume și viață pe care ne-o dă Domnul Isus, fiindcă toate aspectele vieții trebuie văzute și înțelese prin imaginea totală a realității așa cum ne-o arată Fiul lui Dumnezeu.
Așadar, lumea este împărțită în două împărății. Oamenii sunt ori într-una, ori în cealaltă. Domnul Isus a venit să ne dea învățătura despre aceste două împărății, să ni-i descrie pe cei doi stăpâni și să ne convingă să trecem sub Stăpânirea lui Dumnezeu și să ne învețe cum să trăim sub Stăpânirea Lui.
Domnul Isus ni-L descrie pe Dumnezeu ca pe o Triunitate de Persoane care trăiesc în bunătate, în dragoste și în smerenie una față de celelalte – în relații care dau fericire și împlinire totală. La această imagine superbă a lui Dumnezeu se referă Domnul Isus când ne spune aceste două pilde:
”Împărăția cerurilor se aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește o ascunde și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are și cumpără țarina aceea
”Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Și când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce și vinde tot ce are și-l cumpără” (Matei 13:44-45).Când vedem cât de minunat este Dumnezeu, ceva în noi strigă cu toată puterea: Este cea mai mare comoară inimaginabilă; trebuie să o ai! Renunță la tot ce ai, acceptă toate condițiile și obține comoara!
Cea mai mare poruncă pe care ne-o dă Dumnezeu este să-L iubim cu toată ființa noastră. Domnul Isus ni L-a descris pe Dumnezeu în toată splendoarea Lui tocmai pentru ca să ne putem îndrăgosti de El și pentru a ajunge să-L dorim cu toată ființa: El să fie al nostru și noi să fim ai Lui! Și când ajungem să constatăm că tot ce vedem în El ne place, se naște în noi dorința să fim ca El. Atunci observăm că dacă ascultăm de poruncile Domnului Isus devenim ca El! Atunci, poruncile Lui nu mai sunt grele, deoarece ele ne dau aripi să zburăm spre Dumnezeu! Transformarea noastră după chipul Lui devine parte integrantă din minunea intrării și a trăirii în părtășie cu Ființele din Sfânta Treime!
Iosif Ton – 20. Cum sa facem ucenici
Pe tot parcursul Evangheliei după Ioan, Domnul Isus descrie pe Tatăl, pe Fiul și pe Duhul Sfânt și relațiile dintre Ei, relații guvernate de bunătate, de dragoste și de smerenie. Există o frumusețe superbă în aceste relații de dăruire de Sine pentru Ceilalți și de Împlinire de Sine prin înălțarea și împlinirea Celorlalți.
După ce ni-L face astfel cunoscut pe Dumnezeu în trei Persoane, Domnul Isus ne spune alte câteva lucruri monumentale:
- Omul este făcut cu capacitatea de a primi în sine și pe Tatăl, și pe Fiul și pe Duhul Sfânt;
- Omul este făcut să intre în părtășia (compania, societatea) Persoanelor din Sfânta Treime;
- Ca să poată trăi în această părtășie, omul trebuie să-și însușească poruncile Domnului Isus și să devină felul de persoană descrisă în aceste porunci. În compania altor persoane poți trăi numai dacă te asemeni cu ele; armonia cu alte persoane necesită o asemănare cu ele. Poruncile Domnului Isus sunt concepute în așa fel încât, dacă le trăiești în viața ta, devii felul de persoană care se potrivește cu Persoanele din Sfânta Treime, sau, cu alte cuvinte, devii compatibil cu Ele. Acesta este scopul ultim al formării chipului lui Cristos în noi, sau al formării noastre după chipul și asemănarea cu Dumnezeu.
După ce ne descrie Persoanele din Sfânta Treime, Domnul Isus ne invită să venim la Ele. Acum când știm că Domnul Isus Îl descrie pe Dumnezeu ca fiind o Triunitate de Persoane, înțelegem că atunci când El ne invită să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu, sau să intrăm sub Stăpânirea lui Dumnezeu, de fapt, El ne invită să intrăm în părtășia cu Persoanele din Dumnezeire.
Iosif Ton – 19. Scopurile mortii Domnului Isus
Într-un șir de articole ne-am uitat cu atenție la Domnul Isus ca la Învățătorul venit de la Dumnezeu și la învățătura pe care ne-a dat-o El. Am văzut că învățătura Lui centrală este cea despre Împărăția lui Dumnezeu în contrast și în conflict cu împărăția Celui rău. Am văzut poruncile Lui prin care El ne arată ce fel de oameni trebuie să fim noi ca să putem trăi încă în viața aceasta în Împărăția lui Dumnezeu. Dacă nu suntem în această Împărăție acum, nu ne putem aștepta să fim în ea dincolo! Am văzut apoi că Domnul Isus ni-L descrie pe Dumnezeu ca pe o Triunitate de Persoane care trăiesc în relații superbe și că noi am fost făcuți cu capacitatea de a-I primi pe toți trei în noi și am fost făcuți pentru a trăi în părtășie cu Ei încă în această viață. Și am văzut că invitația esențială pe care ne-o face Domnul Isus este să venim în unire și părtășie cu aceste trei Persoane din Dumnezeu.
Dar n-am vorbit nimic despre moartea Domnului Isus și despre scopurile morții Lui. Nu am vorbit despre acestea până acum deoarece Domnul Isus nu vorbește despre acestea decât chiar la sfârșitul lucrării Lui. Mai exact, El vorbește prima dată despre moartea Lui la Cezarea lui Filip (Matei 16:13-20; Marcu 8:27-38; și Luca 9:18-27) și după calculele cercetătorilor aceasta a avut loc cu trei luni înainte de arestarea și răstignirea Lui.
Iosif Ton – 18. La ce ne cheama Domnul Isus
Primul lucru pe care îl face Domnul Isus când Își începe lucrarea de Învățător este să ne anunțe că a venit Împărăția lui Dumnezeu, adică Dumnezeu Se întoarce la noi și este gata să ne primească sub Domnia, Stăpânirea sau Autoritatea Lui.
Al doilea lucru pe care îl face Domnul Isus este să ne dea poruncile Lui, sau învățătura Lui, prin care ne descrie ce fel de oameni vrea Dumnezeu să fim noi dacă vrem să intrăm și să locuim în Împărăția Lui.
Al treilea lucru pe care îl face Domnul Isus este să ni-L descrie pe Dumnezeu Însuși. Aceasta o face tot prin învățăturile pe care ni le dă. Când ne spune ce fel de oameni trebuie să fim, El ne spune și ce fel de Dumnezeu este Cel ce vrea să ne primească la Sine!
Fiindcă scopul primordial al lui Dumnezeu este să-Și facă fii care seamănă cu El Însuși (”după chipul și asemănarea Noastră” – Geneza 1:26), este normal ca Domnul Isus să ne spună ce fel de persoană este El.
Apostolul Ioan își începe Evanghelia înfățișându-L pe Fiul lui Dumnezeu – Cuvântul ca existând din eternitate cu Dumnezeu Tatăl și ca agent al Tatălui în creație, iar apoi venind, prin Întrupare, la noi oamenii.
Când Iosif Ţon are dreptate … via Frică și cutremur
Continuare a unei postari pe care o puteţi citi AICI.
Iosif Ţon are dreptate să deplângă, împreună cu alţi predecesori, alunecarea dinspre Evanghelii pe epistolele pauline, strâns legată de această înţelegere deformată a conceptului de har şi a teologiei mântuirii. “Once saved – allways saved” merge mână în mână, din păcate, cu această teologie focalizată pe Romani, Efeseni, Filipeni (pe porţiuni) şi Corinteni. Idei precum cea de statornicie, de veghiere până la capăt sau de ucenicie, mai profund stresate de Isus Cristos în învăţăturile sale sunt evident incomode pentru unii dintre aceşti apostoli ai harului, aşa că s-au găsit stratageme inteligente de evitare. (…)
Când Iosif Ţon are dreptate … from Frică şi cutremur by Dyo (21.01.2011)
Orientări Anabaptiste ale Fratelui Iosif Țon (partea I) via Voxdeibaptist
Nu este ușor să poți răspunde ”noilor” învățături lansate de fratele Țon frățietății evanghelice române, mai ales frăţietăţii baptiste. În general, este mult mai uşor să ataci persoana decât conţinutul învăţăturilor sale. Cu mare hărnicie în scriere, fratele deja a lansat 7 mesaje pe site-ul dânsului la adresa http://iosif-ton-mesaje.eu/start/ – ca o provocare la studiu și la o înțelegere a direcției pe care o sugerează. Citind primele 4 mesaje am observat tendințele anabaptiste la care fratele ajunge să adere, o orientare a celor pe care fratele îi citează, subliniază și susține. Având în vedere că fratele nu se explică, și nu este chiar deschis în explicarea orientările teologice, un tactician în seminarea noilor învățături, o să fie destul de greu de explicat frățietății abaterile teologice, în contextul doctrinelor baptiste. Sub pretextul necesității unei treziri spirituale a frățietății, fratele introduce învățături pe care mulți nu le-au înțeles, ajungând să se încreadă în spiritualitatea și inteligența unui om, o metodă clasică de cădere și erezie din cadrul istoriei Creștinismului. | detalii |
Iosif Ton – 17. Prioritatea poruncilor Domnului Isus
În predica de pe munte, Domnul Isus ne dă constituția, adică legea de bază, a Împărăției lui Dumnezeu și, în același timp, ne dă textul noului Legământ. Să ne uităm ce conține această constituție. În primul rând, ea conține cele nouă porunci date sub forma de ”fericiri”. Apoi ea conține șase porunci luate din Legea lui Moise, dar interiorizate și mult aprofundate, formulate pentru minte și pentru inimă, așa cum se scrie despre noul Legământ în Evrei 8:10 și 10:16. Domnul Isus continuă șirul poruncilor Lui în Matei șase și șapte. Aici găsim porunci referitoare la dărnicie, la rugăciune, la post, la încrederea în Dumnezeu (în loc de îngrijorări), la adunarea comorilor în cer, la prioritatea Împărăției (”Căutați mai întâi…”) și a dreptății pe care o cere Dumnezeu, la a nu judeca pe alții și la stăruința în rugăciune. Apoi le adună pe toate în regula de aur: ”Ce vreți să vă facă vouă oamenii, faceți-le voi mai întâi lor”. Apoi ne spune că aceasta este o poartă strâmtă, pe care intră puțini, și o cale îngustă, pe care o află puțini, dar care este ”calea care duce la viață.”
Să ne uităm cu atenție și să înțelegem cum procedează Fiul lui Dumnezeu. Întâi, El ne anunță că a venit la noi Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că Dumnezeu Se întoarce la noi și este gata să ne primească înapoi sub Stăpânirea Lui. Dar fii atent! Ca să fii sub Stăpânirea Lui (sau în Împărăția Lui) înseamnă să renunți să se mai facă în tine voia ta și voia celui ce ți-a fost stăpân până acum și să accepți să se facă în tine voia lui Dumnezeu, după formula: ”Vie Împărăția Ta” înseamnă ”Facă-Se voia Ta, precum în cer așa și în mine”.
Iosif Ton – 16. Constitutia Imparatiei (2)
”Dar Eu vă spun…”
În ”fericiri”, Domnul Isus ne dă poruncile Lui de bază. În ele, El ne descrie ce fel de oameni trebuie să fim noi ca să ne calificăm să trăim în Împărăția lui Dumnezeu. El ne cheamă să ieșim de sub stăpânirea lui Satan și să intrăm sub Stăpânirea sau Domnia lui Dumnezeu. Ce înseamnă aceasta practic? Răspunsul îl căpătăm când gândim în termenii celor două împărății. Când eram sub stăpânirea lui Satan eram un anumit fel de oameni; când trăim sub Stăpânirea lui Dumnezeu trebuie să fim alt fel de oameni. ”Fericirile” ne spun ce fel de oameni suntem dacă trăim sub Domnia lui Dumnezeu și se face în noi voia lui Dumnezeu.
Apostolul Petru, care a înțeles bine gândirea Învățătorului său, ne spune că prin sângele scump al lui Cristos am fost răscumpărați din felul deșert de viețuire pe care îl moșteniserăm de la părinții noștri și acum, fiindcă Cel ce ne-a chemat este sfânt, trebuie să fim și noi sfinți în toată purtarea noastră (1 Petru 1: 14-19). Noi am fost răscumpărați dintr-un anumit fel de viețuire și am fost transferați în alt mod de viețuire, definit de Petru prin sfințenie în comportament.
Domnul Isus detaliază acest fel de comportament sfânt în poruncile date în ”fericiri”. Dar El nu termină aici. El Își continuă descrierea prin cele șase declarații solemne: ”Ați auzit că s-a zis… dar Eu vă spun…”, din Matei 5:21-48. Interpretările acestui text formează una dintre cele mai mari controverse din toată literatura creștină. Nu voi căuta să le discut. Le găsiți în multe cărți care se ocupă de predica de pe munte. Eu mă voi limita să arăt cum înțeleg eu gândirea Domnului Isus în textul acesta.
Trebuie să începem prin a arăta că textul acesta este introdus de Domnul Isus prin acest avertisment:
”Căci vă spun că dacă dreptatea voastră nu întrece dreptatea cărturarilor și a fariseilor cu nici un chip nu veți întra în Împărăția cerurilor” (Matei 5:20). Tot ce urmează până la versetul 48 este o detaliere a ceea ce vrea să spună Domnul Isus prin ”dreptatea voastră”, care să fie mult superioară dreptății cărturarilor și fariseilor.”Cărturarii” (în greacă grammateos, cu sensul general de ”secretari” sau ”scribi”) erau experții în legea mozaică, între care se includeau și mulți rabini. ”Fariseii” erau cei mai exigenți discipoli ai cărturarilor: ei se străduiau să aplice cu strictețe prevederile Legii mozaice, așa cum o explicau cărturarii. Omul care trăia după toate prevederile Legii era numit om ”drept” (în ebraică țadic), iar modul lui de viață era definit prin termenul ”dreptate” (evreiește țădacah). Domnul Isus le spune ucenicilor Săi că ”dreptatea” lor trebuie să întreacă ”dreptatea” cărturarilor și a fariseilor. Apoi explică ce înseamnă acest ”să întreacă”, prin cele șase ”Ați auzit că s-a zis… dar Eu vă spun”.
Aici urmează punctul cheie pe care trebuie să-l înțelegem. Legea era textul vechiului Legământ care a fost încheiat la Sinai ”pe baza acestor cuvinte” (Exod 24:8) care sunt poruncile cuprinse în capitolele 20-23. Noi am văzut deja că Legea mozaică a fost dată de Dumnezeu cu caracter temporar. El Însuși Îi spune lui Moise că va ridica un altul ca el, prin care va da învățătura de care trebuie să asculte toată lumea (Deuteronom 18:15-18). Domnul Isus introduce noul Legământ în seara Cinei, când spune despre pahar: ”Acest pahar este Legământul cel nou făcut în sângele Meu” (Luca 22:20). Imediat după Cină, în discursul pe care îl găsim în Ioan 14-16, Domnul Isus se referă de cinci ori la ”poruncile Mele”, sau ”cuvintele Mele” (Ioan 14:15, 21, 23; 15:10, 14) arătând clar că noul Legământ se bazează pe poruncile Lui, sau pe învățăturile Lui. (…)
Iosif Ton – 15. Constitutia Imparatiei (1)
Ne apropiem acum de predica de pe munte, unde găsim învățătura de bază a Domnului Isus despre Împărăția lui Dumnezeu. Unii teologi o numesc ”Constituția Împărăției lui Dumnezeu.” O numesc astfel, deoarece când o citești cu atenție îți dai seama că Autorul acestei predici îți spune: ”Iată ce caracter și ce comportament trebuie să ai ca să aparții Împărăției lui Dumnezeu.”
Primul lucru care ne întâmpină la începutul predicii sunt cele nouă ”fericiri”: nouă declarații care încep cu ”Ferice de…”, sau, mai exact, ”Fericit este… ” cel care are următoarea trăsătură de caracter, următoarea stare de spirit, următoarea atitudine și fel de acțiune în viață. Există teologi care susțin că acestea trebuie citite ca fiind cele nouă porunci fundamentale ale Domnului Isus. Sunt de acord cu ei și deci vom porni la drum să le vedem ca poruncile divine făcute celor ce vor să intre și apoi să rămână în Împărăția lui Dumnezeu.
Primele trei sunt atât de esențiale încât tot restul edificiului se clădește pe ele. De aceea le vom acorda cea mai mare atenție.
Aceste porunci trebuie explicate prin alte porunci pe care ni le dă Domnul Isus, după principiul că ”Isus se explică prin Isus.”
Să pornim deci la drum.
Prima poruncă: ”Fericiți sunt cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor.”
Prima fericire se explică prin cerința fundamentală, cu caracter de exclusivitate, pe care ne-o face Domnul Isus ca să ne admită în școala Lui: ”Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze” (Luca 9:23; Matei 16:24; Marcu 8:34). Cheia interpretării acestei porunci stă în cuvintele ”să se lepede de sine” și ”să-și ia crucea”. Să începem cu expresia a doua: crucea era un instrument care avea o singură funcție – să ucidă. ”A-ți lua crucea” înseamnă ”să accepți să mori.” Prin urmare, înțelesul acestei expresii este același cu ”să se lepede de sine”, deoarece ”sinele” sau ”eul” este esența ființei, și a te lepăda de aceasta înseamnă să mori. Ce înseamnă ”lepădarea de sine”, sau, cu alte cuvinte, de ce trebuie să te lepezi ca să poți spune că ai împlinit această poruncă?
Țineți cont că totul începe cu anunțul Domnului Isus că Împărăția lui Dumnezeu a venit până la noi și că noi suntem invitați să intrăm în ea (Ea). Am văzut că Împărăția lui Dumnezeu înseamnă Stăpânirea, Domnia, Autoritatea lui Dumnezeu asupra ființei umane. Această Stăpânire, Autoritate, Domnie a încetat când omul a decis să nu-L asculte pe Dumnezeu, ci să-l asculte pe Satan. Atunci omul și-a declarat independența față de Dumnezeu. Atunci omul s-a golit de Dumnezeu. Atunci omul s-a umplut de sine! Atunci omul a devenit egoist, a devenit ”încrezut”, a devenit mândru și a căpătat senzația că este independent (în realitate a intrat sub stăpânirea Celui rău). (…)
Iosif Ton – 14. Doua imparatii in conflict
Să încercăm să privim tot ansamblul despre care ne vorbește Domnul Isus. El ne informează că Diavolul este ”stăpânitorul lumii acesteia” și ne vorbește despre ”împărăția lui” (Matei 12:26; Luca 11:18). Domnul Isus îl înfățișează pe Diavolul ca pe ”cel tare” care trebuie legat ca să i se jefuiască ”gospodăria” sau ”casa”. Când Domnul Isus scoate demonii cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu, este semn că a sosit aici ”Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 12:27-30). Demonii mai sunt numiți de Domnul Isus și ”îngerii” Diavolului (Matei 25:41, în expresia ”Diavolul și îngerii lui”).
Așadar, în această lume, care este împărăția Diavolului, Domnul Isus vine ca reprezentant al Împărăției lui Dumnezeu sau, mai exact, El vine să atace împărăția Diavolului și să aducă aici Împărăția lui Dumnezeu.
Dar cum vine această Împărăție? Dumnezeu este stăpân peste întreg cosmosul și ar putea să-Și exercite Stăpânirea, Domnia sau Împărăția cu forța, dar nu o face. Modul în care caută Dumnezeu să-Și stabilească aici Stăpânirea sau Împărăția reiese din modul în care explică Domnul Isus pilda semănătorului: ”Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăție și nu-L înțelege, vine Cel rău și răpește ceea ce a fost semănat în inima lui” (Matei 13:19). Ceea ce se vede clar de aici este că se dă o luptă pentru mințile oamenilor: Isus seamănă ”sămânța” care este ”Cuvântul privitor la Împărăție”, adică El îl prezintă pe de o parte pe ”stăpânitorul” actual, pe care El îl numește ”Cel rău” și pe de altă parte pe Dumnezeu, adevăratul Stăpân, care ”este bun cu cei nemulțumitori și răi”, dar care nu-Și impune Stăpânirea, ci doar Și-o oferă! (….)











