”Isus, plin de puterea Duhului Sfânt, S-a întors în Galileea și I s-a dus vestea în tot ținutul dimprejur. El învăța pe oameni în sinagogile lor și era slăvit de toți” (Luca 4: 14-15).

Așa începe evanghelistul Luca prezentarea lucrării Domnului Isus pe pământ: un învățător care mergea din localitate în localitate și dădea învățături. Foarte curând, El a devenit cunoscut pur și simplu ca ”Învățătorul”; în evreiește ”Rabi”, sau ”Rabuni”. Când doi ucenici ai lui Ioan Botezătorul au venit la școala Domnului Isus, Acesta i-a întrebat: ”Ce căutați?”, iar ei I se adresează: ”Rabi (care tălmăcit înseamnă ”Învățătorule!”) unde locuiești?” (Ioan 1:38). Când Natanael vine la Domnul Isus, și Domnul îi spune un lucru pe care numai El îl știa, Natanael exclamă: ”Rabi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Sfântul lui Israel” (Ioan 1:49). Când Nicodim, ”un fruntaș al iudeilor,” cum îl numește Ioan, Îi face o vizită, iată cum I se adresează: ”Învățătorule, știm că ești un Învățător venit de la Dumnezeu…” (Ioan 3:2). Tânărul bogat I se adresează: ”Bunule Învățător” (Luca 18:18). Maria și Marta făceau parte din cercul celor mai intimi prieteni ai lui Isus. Maria i se adresează sorei ei Marta într-un mod plin de semnificație: ”A venit Învățătorul și te cheamă” (Ioan 11:28). Ioan ne relatează că Maria Magdalena, după învierea lui Isus din morți, nu-L recunoaște decât când El îi spune: ”Marie!” Ioan continuă:”Ea s-a întors și I-a zis în evreiește: ”Rabuni!”, adică ”Învățătorule!” (Ioan 20:16). (…)

Read more on Iosif Ton – 11. Domnul Isus – Invatatorul

Cea mai mare poruncă a lui Dumnezeu poate fi numită și cea mai mare dorință a lui Dumnezeu: El dorește să fie iubit de noi cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată mintea și cu toată puterea. Cu alte cuvinte, să-L iubim cu toată ființa noastră! Cum putem noi să ajungem să împlinim această dorință a lui Dumnezeu?

Să pornim la drum cu pași mărunți și în chip logic. Dumnezeu este o Persoană. Ca să iubești pe cineva, trebuie să cunoști acea Persoană și să-ți placă ce ajungi să cunoșți. Când îți place mult cineva, ai făcut trecerea la a zice: Iubesc Persoana aceasta!

Poți să spui și aceasta: Cu cât îți place cineva mai mult, cu atât iubești mai mult Persoana aceea. Dar poți să spui ceva mai mult:

Cu cât cunosc Persoana aceasta mai mult, cu atât o iubesc mai mult, fiindcă descopăr tot mai multe lucruri despre persoana aceasta care îmi plac, îmi plac enorm și mă fascinează ce ajung să cunosc!

Așadar, ca să-ți placă Dumnezeu și ca să-L iubești pe Dumnezeu trebuie să-L cunoști pe Dumnezeu. Și e garantat: Cu cât Îl cunoști mai mult cu atât descoperi mai multe lucruri despre El care te fac să-L iubești.

Iosif Ton – 10. Concluzii despre bunatatea lui Dumnezeu in Vechiul Testament

O trecere în revistă a temei bunătății lui Dumnezeu  în Vechiul Testament nu este completă fără să o studiem și în cartea profetului Osea.

Osea a trăit în Samaria, capitala statului de nord, Israel, aproximativ pe la anii 740-720 înainte de Cristos. Osea a avut parte de cea mai ciudată călăuzire din partea lui Dumnezeu. Să urmărim acțiunile pe care i le cere Dumnezeu și pe care el le execută întocmai. Să ia de nevastă o prostituată pe nume Gomera. El o ia, îi dă numele lui, casa lui, dragostea lui. Au un copil împreună. Dar Gomera este necredincioasă soțului ei și face doi copii din adulter. Dumnezeu îi spune lui Osea să-i accepte ca pe copiii lui si să continue să o iubească pe Gomera. Apoi Gomera își abandonează casa și familia și se întoarce la prostituție. Apoi, nu se știe cum, ajunge să fie vândută ca sclavă. Dumnezeu îi spune lui Osea să facă rost de bani, mulți bani, să meargă să o răscumpere din sclavie, să o aducă din nou în casa lui ca soție și să-i dea în continuare dragostea lui și el a făcut și lucrul acesta.

Toate lucrurile acestea, Osea le-a făcut în văzul tuturor, căci ochii întregii cetăți erau asupra lui. Toți erau uimiți de atâta răbdare, de atâta bunătate. Așa ceva nu era nici măcar de închipuit! Aceasta, de fapt, era cea mai desăvârșită ilustrare a bunătății-hesed, bunătatea generoasă a lui Dumnezeu, care se revarsă în ciuda nevredniciei oamenilor! (…)

Read more on

Iosif Ton – 09. Osea si bunatatea lui Dumnezeu

Unii dintre psalmii lui David formează pereche: doi psalmi trebuie luați împreună, ca o singură unitate, deoarece autorul enunță o idee în primul și apoi o dezvoltă și o rezolvă în al doilea. Așa este cazul cu psalmii 36-37.

David, ca și Iosif înaintea lui, trăia într-o lume teribil de rea. Răutatea îi făcea pe oameni să fie fără milă, să sfâșie, să calce în picioare, să nimicească fără nici un scrupul.

Ce face un om bun care este confruntat cu atâta răutate? Aceasta este tema discutată în psalmii 36-37.

Înainte de a intra în studiul acestor psalmi, anticipez să vă spun că aici găsim, așa cum găsim într-un boboc floarea de mai târziu, ideile de bază din predica de pe munte, în special Matei cap.5. În primul rând, Domnul Isus citează direct din psalmul 37 într-una dintre ”fericiri”. Astfel ”Cei blânzi moștenesc țara”, din Psalmul 37:11, devine ”Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul” (Mat. 5:5). Vom găsi în Psalmul 37 și alte idei care sunt reformulate în ”fericiri” și vom vedea cum toate culminează în chemarea să-i iubim și să le facem bine celor ce ne urăsc și ne fac rău (Mat. 5:43-48).

Anticiparea aceasta este menită să ne stârnească interesul deosebit pentru ceea ce ne învață Dumnezeu prin robul său David.(…)

Read more on

Iosif Țon 08. David si bunatatea lui Dumnezeu. Confruntarea dintre rautate si bunatate

În viața noastră intervin oameni și întâmplări care ne marchează pe toată viața. Pentru marele rege David, și pentru pasionatul poet David, un asemenea om a fost Ionatan și momentul crucial a fost acela în care Ionatan i-a vorbit despre bunătatea lui Dumnezeu.

David crescuse la oi și venise doar de curând la curtea regelui Saul. Ionatan era fiul regelui. Ca fiu al regelui, învățătorul lui a fost Marele Preot, și acest Mare Preot a fost omul lui Dumnezeu Samuel. El l-a educat pe Ionatan. El l-a introdus în cele cinci cărți ale lui Moise și, cu siguranță, el i-a vorbit despre modul în care Dumnezeu s-a revelat pe Sine ca fiind bunătate generoasă, bunătate specială acordată celor care nu merită decât moarte. Samuel îi va fi vorbit și despre bunătatea atât de neobișnuită, de ieșită din comun, a lui Iosif față de frații săi ticăloși.

Ionatan a fost atras de tânărul acesta venit la curtea regelui direct de la oi. Tânărul era viteaz, îl ucisese pe uriașul Goliat și mai făcuse și alte acte de vitejie pe câmpul de luptă. Faptele lui de vitejie, l-au făcut pe regele Saul, tatăl lui Ionatan, suspicios: tânărul acesta s-ar putea să aibă pretenții la domnie! S-ar putea să fie o primejdie pentru mine și pentru fiul meu. Mai bine să acționez din timp, mai bine să termin cu el cât mai repede.

 

Saul i-a spus și fiului său despre primejdia pe care o vedea în David. Dar Ionatan ”îl iubea pe David ca pe sufletul său”. Când Ionatan a ajuns să vadă că ura tatălui său față de David nu mai are leac, a decis să-l scape pe David, să-l ajute să fugă. Înainte, însă, de a o face, a avut o lungă stare de vorbă cu David. În această discuție, Ionatan i-a vorbit lui David despre bunătatea lui Iehova, o bunătate față de cineva care merită numai pedeapsă. David era un posibil pretendent la tron; un posibil complotist. După toate regulile vremii, el trebuia lichidat fără milă. Dar Ionatan îl iubea și a decis să fie bun cu David, cu bunătatea generoasă, nemeritată, a lui Iehova. Ionatan îi spune lui David că s-ar putea ca el  să ajungă pe tron. Când cineva ajungea pe tron, își lichida toți dușmanii. Ionatan îi spune: ”Dacă voi mai trăi, să te porți cu mine cu o bunătate ca a Domnului”, iar dacă eu voi muri, să nu-mi ucizi copiii, ca posibili pretendenți la tron, ci ”să nu-ți îndepărtezi niciodată bunătatea față de casa mea” (1 Samuel 20:14-15). (…)

Iosif Țon – 07. O bunatate ca bunatatea lui Dumnezeu

Moise a scris cartea Geneza cândva în cursul călătoriilor de 38 de ani prin pustie. A scris-o cu siguranță după revelația lui Dumnezeu de la Sinai și când gândirea lui Moise era formată și modelată de bunătatea generoasă și de credincioșia lui Dumnezeu.

Tema principală a cărții Geneza este enunțată în capitolul întâi, ca punct culminant al creației și ca scop al creației:

”Apoi Dumnezeu a zis: ”Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.” Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său. I-a făcut după chipul Său: parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut. Dumnezeu i-a binecuvântat și le-a zis: ”Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți…” (1: 26-28).

La această încoronare a creației, Dumnezeu privește tot ce a creat, și mai ales pe prima pereche de oameni și constată: ”Iată că toate erau foarte bune”! (1:31). (…)

Iosif Ton – 06. Cartea Geneza și bunătatea lui Dumnezeu

Dumnezeu și-a făcut un Autoportret în Exod 34:6-7. Ca să-L înțelegem în profunzime, trebuie să-L vedem în contextul larg al evenimentelor de la Sinai. În Exod 20-23 avem textul pe baza căruia se încheie Legământul de la Sinai (”Cartea legământului” sau textul contractului de asociere dintre Dumnezeu și poporul Său). În textul Legământului, Dumnezeu Se descrie pe Sine ca fiind ”gelos”, ceea ce înseamnă că El pretinde ca poporul Lui să fie numai al Lui. Tot acolo, Dumnezeu se leagă prin Legământ să pedepsească nelegiuirea cu foarte mare asprime (Exod 20:5).

Poporul I-a promis credincioșie lui Dumnezeu, dar de îndată ce Moise s-a dus pe munte și a întârziat cam mult acolo, ei și-au făcut un vițel de aur și i s-au închinat, zicând: ”Israele, iată dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului” (Exod 32:4).

Aceasta era fărădelege, era răzvrătire și era păcat. Era ceva care, conform Legământului, trebuia pedepsit cu moartea. Era normal atunci ca Dumnezeu să-i spună lui Moise că va ucide întregul popor și că din Moise va începe un alt popor. Moise, însă, mijlocește cu pasiune pentru ca Dumnezeu să cruțe poporul. Aici, băgați bine de seamă: Dumnezeu era obligat prin Legământ să-i pedepsească pentru trădarea lor. Când Moise Îi cere să nu-i pedepsească,el de fapt îi cere lui Dumnezeu să-Și calce cuvântul dat. Și dacă Dumnezeu nu-i pedepsește, înseamnă că în El nu este ”adevăr”, ci este minciună! Iată de ce, abia după ce Dumnezeu îi spune lui Moise că nu va nimici poporul, Moise își pune întrebarea referitoare la caracterul lui Dumnezeu: ”Arată-mi căile Tale”, idiom ebraic care trebuie tradus: ”Arată-mi ce fel de Persoană ești, ce caracter ai.” (…)

Iosif Ton – 05. Cum S-a descris Dumnezeu pe Sine Însuși

 

Prima Pagina Mesaje Video Articole noi Mesaje scrise Descarca Predici Contactati-ne Asculta aici peste 300 de mesaje ale lui Iosif Ton! Logare Salut Wavell  Statistici web Meniul tau Detalii user Elemente Personalizate Iesire Vizitatori

05. Cum S-a descris Dumnezeu pe Sine Insusi

”Să fie în voi gândirea care era în Cristos” (Filipeni 2:5)

”Noi avem gândirea lui Cristos” (1 Cor. 2:16)

”Înarmați-vă și voi cu același fel de gândire” (1 Petru 4:1)

 

Ca să pătrundem în gândirea Domnului Isus, trebuie să ne însușim învățătura Lui. Este de la sine înțeles că Domnul Isus Și-a pus gândirea Lui în învățătura Lui. Deci, dacă eu vreau să încep să înțeleg gândirea Lui, trebuie să pun în mintea mea învățătura Lui. Pe măsură ce memorizez cuvintele Lui și pe măsură ce meditez asupra lor și, mai ales, pe măsură ce le trăiesc în viața mea, ele îmi modelează gândirea, și caracterul și trăirea.

Pornim, deci, la drum, să explorăm gândirea Domnului Isus așa cum ne-a împărtășit-o El în învățătura Lui.

Primul lucru pe care trebuie să-l vedem este că toată gândirea Domnului Isus este ancorată în Vechiul Testament. Când a crescut El în Nazaret, Vechiul Testament era Sfânta Scriptură. Nu știm dacă tânărul Isus a citit vreo altă carte. El nu citează nici un alt autor decât pe Autorul Sfintei Scripturi. El știa Vechiul Testament pe de rost. Știm lucrul acesta deoarece El a fost Rabin, și toți rabinii știau Scriptura pe de rost și-i învățau pe ucenicii lor să știe pe de rost fiecare verset și să știe cum să explice pe de rost fiecare verset.

 

Un aspect special al gândirii Domnului Isus a fost faptul că El considera că El Însuși este subiectul principal al Vechiului Testament. El le-a spus iudeilor: Scripturile ”vorbesc despre Mine” (Ioan 5:39).  După ce Domnul Isus a înviat din morți, în drum spre Emaus, ”a început de la Moise și de la toți proorocii și le-a explicat în toate Scripturile ce era cu privire la El” (Luca 24:27). Apoi, în aceeași seară, le-a zis ucenicilor care erau adunați laolaltă: ”Iată ce vă spuneam când încă eram cu voi, că trebuie să se împlinească ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în prooroci și în Psalmi” (Luca 24:44).

Dar există ceva și mai important pentru noi: să descoperim ce știa Domnul Isus despre propria Lui învățătură în raport cu ceea ce a dat Dumnezeu în Vechiul Testament. Moise însuși știa că învățătura pe care a dat-o Dumnezeu prin el are un caracter temporar. De aceea, la sfârșitul carierei lui de învățător al lui Israel, Moise spune acestui popor: ”Domnul, Dumnezeul tău îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un prooroc ca Mine: să ascultați de EL” (Deut. 18:15). Imediat după ce face acest anunț, Moise spune că Dumnezeu însuși i-a comunicat această veste: ”Atunci Domnul mi-a zis: Le voi ridica din mijlocul fraților lor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura Lui și El le va spune tot ce-I voi porunci Eu” (v.18). (…)

Iosif Ton 04. Sa gandim cum gandea Fiul lui Dumnezeu