Arhive etichetă: Răscumpărarea memoriei

Serile Dialogos: Dorin Dobrincu -Traversarea deșertului. Bisericile evanghelice din România în perioada comunistă


Dorin Dobrincu, cercetător al istoriei comunismului și al istoriei Bisericii în comunism, a fost invitat în anul 2015 la Serile Dialogos să țină o prelegere despre bisericile evanghelice din România (baptiști, creștini după Evanghelie și penticostali) în perioada comunistă.
Prelegerea este una interesantă pentru că discută problema în ansamblu și comparativ.
M-am simțit onorat să văd că este amintită și lucrarea mea, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), ca una care tratează istoria baptiștilor din România sub comunism.
Pentru Biserica Creștină Baptistă sunt amintite nume precum: Pavel Nicolescu, Iosif Țon, Vasile Taloș.

Anunțuri

Avem sau nu tăria de a analiza corect și demn istoria noastră?


Dacă istoria nu este răscumpărată, prin asumare și pocăință, prin reformă și reconciliere, atunci ea devine o piedică în progresul și dezvoltarea bisericii.

Nu vom putea privi înainte cu curaj câtă vreme ne este frică să ne asumăm trecutul.

Vasilică Croitor

Recensământul din capul recenzorilor


http://rascumparareamemoriei.wordpress.com/2011/10/20/recensamantul-din-capul-recenzorilor/

Ion Diaconescu – destinul unei generații


http://rascumparareamemoriei.wordpress.com

 

Vasilică Croitor despre „Rascumpararea memoriei” – Interviu – un an de la lansare – Partea II


În septembrie 2010, pastorul Vasilică Croitor, și-a lansat cartea Răscumpărarea Memoriei, lucrare care s-a dovedit mai mult decât o simplă carte prin informațiile furnizate dar și prin dezbaterile pe care aceasta le-a iscat. După un an de zile, în septembrie 2011 autorul cărții a acordat un interviu lui Mihai Ciucă publicat în două părți. Prima parte a fost publicată aici și anunțată de mine aici. Cea de-a doua parte a interviului tratează problema contestării realităților cuprinse în carte, a încercărilor de discreditare a autorului său a cărții. În concluzie preiau din partea de final a interviului discuția despre așteptările autorului precum și impactul demersului său.

M.C.: Totuși, îmi imaginez că atunci când ai inițiat acest demers, ai sperat că el va avea un anume impact. Dacă ar fi să corelezi rezultatul cu așteptările inițiale, care ar fi obiectivul care (încă) nu a fost atins? Și aș vrea să știu dacă există și rezultate surpriză, pe care nu le-ai anticipat…

C.V.: De bună seamă că am scris cu așteptări, dar nu cele imaginate de criticii mei. Principala așteptare a fost aceea de a genera un dialog care până la apariția cărții nu fusese posibil. Acest obiectiv a fost atins și cred că este un câștig important. Aș menționa aici și faptul că o serie de păstori și lideri de opinie și-au deschis bloguri, au început să interacționeze cu alții cum nu s-a mai întâmplat până acum. Dacă este să mă refer la rezultatele spirituale, decizia de a ne asuma istoria și a ne pocăi în mod colectiv, acestea depind de cei așezați în funcțiile de autoritate. Eu am fost un mesager, nimic mai mult. Îmi pare rău să văd că liderii au ratat șansa de a chema biserica la pocăință, după modelul biblic. Cred însă, cu toată convingerea, că va veni o zi în care biserica își va asuma istoria cu bune și cu mai puțin bune. Întrebarea este dacă o vor face liderii de astăzi, sau Dumnezeu va ridica o altă generație pentru aceasta.

Citește continuarea aici: http://rascumparareamemoriei.wordpress.com/

„Rascumpararea memoriei” – Interviu – un an de la lansare – Partea I


Cu un an în urmă, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc găzduia un eveniment cu adevărat excepțional pentru comunitatea credincioșilor evanghelici din România, anume lansarea cărții „Răscumpărarea memoriei” scrisă de pastorul Vasilică Croitor, carte care a provocat dezbateri aprinse și a schimbat perspectiva multora în ceea ce privește coabitarea stat-biserică în regimul totalitarist dinainte de 1989. Având în vedere această aniversare, Mihai Ciucă, l-a provocat la dialog pe autorul cărții pentru a discuta impactul acesteia în timpul scurs de la lansare.

Pentru a citi interviul apăsați pe imagine

http://rascumparareamemoriei.wordpress.com

Interviu ocazionat de un an de la lansarea cărții „Răscumpărarea memoriei”


Cu ocazia împlinirii unui an de la lansarea cărții Răscumpărarea memoriei. Cultul Penticostal în perioada comunistă, autorul acesteia, Vasilică Croitor, a acordat un interviu pe această temă. Jurnalistul „a fost interesat de ceea ce a urmat în anul care s-a scurs de la lansarea cărții, precum și de perspectivele de viitor ale acestui demers”.

Dorin Dobrincu, Vasilică Croitor, Mihail Neamțu

Sursa: Răscumpărarea memoriei

“Rascumpararea memoriei” – un an de la lansare (7.IX.2010-7.IX.2011)


 Pe 7 septembrie 2011 s-a implinit un an de la lansarea cartii “Rascumpararea memoriei”. O carte care tratează istoria cultului penticostal în perioada comunistă, dar și societatea și regimul politic. Cele 387 de pagini ale lucrării cuprind 12 capitole, anexe, bibliografie, indice de nume și indice de locuri. În partea de început cititorii pot parcurge referințele critice, cuvântul înainte, prefața precum și argumentul unde autorul își motivează demersul.

 

Rugați-vă pentru Vegard un tânăr din Norvegia care a venit pentru a sluji în Dobrogea


 

 

 

Vegard Løkhammer este un tânăr din Norvegia care a venit pentru a sluji în Dobrogea alături de alți 50 de tineri. Au sosit lunea trecută și s-au împărțit pe diverse echipe și activități, ajutând la construcția unei case în Satu Nou, la evanghelizarea copiilor, în proiectele sociale de la Centrul Comunitar sau de la Biserica Turcă etc.

Din nefericire, pentru Vegard misiunea s-a încheiat brusc și devreme, la două zile după sosirea în zonă. În timp ce se afla în localitatea Peștera, pe un câmp, o mașină condusă de un (…) s-a apropiat în mare viteză de grupul de tineri – în jur de 30 –  și l-a lovit din plin pe Vegard. Putea să fie oricare dintre noi. Așa a rânduit Cel care ține toate în mâna Sa, ca Vegard să fie cel încercat.

Read more ….

 

www.rascumparareamemoriei.ro – un an de la lansare


Cu un an în urmă, Vasilică Croitor lansa blogul răscumpărarea memoriei. După un an de activitate bilanțul este următorul:

Interesul stârnit de blog a depășit așteptările mele, cumulând într-un an 553.000 de accesări. Am scris în această perioadă 267 de articole, printre care se numără și documente publicate în facsimil. Am aprobat spre vizualizare peste 6077 de comentarii.

http://rascumparareamemoriei.wordpress.com

Lansarea cartii Rascumpararea memoriei la Aeropagus Timisoara transmisa live


Vasilică Croitor, scrie pe site-ul său că organizatorii de la Centrul Areopagus Timișoara i-au confirmat transmiterea live a manifestării prilejuită de lansarea cărții Răscumpărarea memoriei.
Cei care vizionează pot trimite întrebări prin email la adresa rascumpararea.memoriei@gmail.com
În fucție de evoluția serii, scrie Vasilică Croitor,  vom încerca să răspundem și la unele dintre întrebările trimise online.

Pentru a urmări transmisiunea, accesati linkul ACESTA sau apăsați pe afiș.

Anunțul de lansare a cărții la Timișoara a fost publicat în data de 21 mai 2011 sub titlul

Răscumpărarea memoriei se lanseaza la Aeropagus Timisoara

Pe site-ul istorieevanghelica.ro găsiți mai multe informații despre Vasilică Croitor, cartea și proiectul Răscumpărarea memoriei.

Răscumpărarea memoriei se lanseaza la Aeropagus Timisoara


Dragi prieteni ai Centrului Areopagus,
Luni 23 mai 2011, începând cu ora 18:00 vă invităm să luaţi parte la un eveniment de excepţie:  lansarea cărţii „RĂSCUMPĂRAREA MEMORIEI:  Cultul Penticostal în perioada comunistă,” în prezenţa autorului Vasilică Croitor, pastor al Bisericii Penticostale Betleem din Medgidia, moderatorul întâlnirii fiind domnul Valeriu Brâncovan, pastorul bisericii Victory Romanian Christian Center din Sacramento, CA., SUA.
Întâlnirea va avea loc la sediul Centrului Areopagus din Calea Martirilor 104, Timişoara.
Vă aşteptăm în număr cât mai mare.
Vă mulţumim.
Echipa Areopagus
–––––––––––––––––––––
Dear friends of the Areopagus Center,
We invite you to join us on Monday, May 23rd, 2011, at 6pm for an exceptional event, the release of the book “Răscumpărarea Memoriei:  Cultul Penticostal în perioada comunistă,” (Redeeming the Memory:  The Pentecostal Movement during communism).  Our main guest is the author Vasilică Croitor, pastor of Bethlehem Pentecostal Church of Medgidia, joined by Valeriu Brâncovan, pastor of Victory Romanian Christian Center in Sacramento, CA., USA, as moderator.
The book release will take place at Areopagus Center, Martirilor Ave. 104, Timişoara, România.
We look forward to having as many of you with us as possible.
Thank you.
Areopagus Team

Solidaritatea de breaslă în serviciile secrete


Modul în care grupările securiste s-au repliat și susținut reciproc după căderea comunismului trădează o uimitoare solidaritate de breaslă. Radio România Actualități a prezentat astăzi situația din Bulgaria, unde președintele Gheorghi Pîrvanov, un colaborator dovedit al serviciilor de securitate, a căutat să împiedice lustrația. Astfel președintele a refuzat numirea altor ambasadori în locul celor deconspirați. În replică, ministerul de externe, cu sprijinul partidelor de la putere, i-au chemat „cu ordin de serviciu” pe ambasadori, lăsând ca misiunile lor să fie conduse de locțiitori, până la expirarea mandatelor.

Citiți mai jos știrea în întregime, preluată de pe situl SRR

 .

Ambasadorul bulgar la Bucureşti, revocat pentru colaborare

Valentin Radomirski, ambasadorul Bulgariei în România. Foto: Agerpres.

În Bulgaria, lumea politică şi diplomatică continuă să fie preocupată şi tulburată de consecinţele faptului că aproape jumătate dintre ambasadorii şi consulii Bulgariei au fost informatori ai serviciilor secrete comuniste.

Datele, apărute nu cu mult timp în urmă, dovedesc acest lucru inclusiv pentru diplomaţii aflaţi la post în Turcia, Grecia şi România.

A apărut şi o listă cu aproape 200 de diplomaţi de vârf care au lucrat cu celebrul Comitet pentru Securitatea statului, iar parlamentul de la Sofia a adoptat o declaraţie prin care cerea retragerea de la post a 42 de diplomaţi, inclusiv ambasadorii din Grecia, SUA şi Marea Britanie, lucru care se întâmplă. citește mai departe

Sursa: Răscumpărarea Memoriei

Bulgaria are o lege a lustrației care este și funcțională. Romani vor mai trebui sa aștepte până vor vedea și în țara lor ceva asemănător.

Interviul acordat de Vasilica Croitor la RTN Chicago – video


 

Vasilică Croitor la RTN Chicago

Pentru a urmării interviul apasă  pe imagine, sau aici.

Rascumpararea memoriei se lansează pe pamant american la Detroit


Lansare de carte la Detroit: Răscumpărarea memoriei from România Evanghelică by Alin Cristea

În data de 1 martie, la ora 19.00, la Grace Romanian Pentecostal Church din Ypsilanti, MI (pastor Pavel Pop), va avea loc o prezentare a cărții „Răscumpărarea memoriei”, urmată de o discuție deschisă pe aceeași temă. Cei prezenți vor putea pune întrebări direct autorului.

Adresa bisericii:
272 North Hewitt, Ypsilanti, MI 48197, (734) 216-2103

Ora: 19.00

Data: 1 martie 2011

Lansare de carte la Detroit from Răscumpărarea memoriei by Vasilică Croitor

Vasilica Croitor: Regimul comunist a generat schimbări profunde în viața bisericilor din România


După instaurarea comunismului în România, aparatul de propagandă al Statului a supervizat planurile de transformare a fiecărui segment din societate. Colectivizarea și naționalizarea au lăsat urme adânci în mentalul colectiv al țărănimii și al micilor proprietari. Dar patronajul cvasi-cuprinzător al Statului nu a ocolit Biserica, o fortăreață care trebuia supusă cu orice preț. Vreme de 45 de ani brațul armat al Securității, precum și mănușa de catifea a Departamentului Cultelor au generat schimbări profunde în viața bisericilor din România.

(2) Proiectul RM după întâlnirea cu Executivul from Răscumpărarea memoriei by Vasilică Croitor (21.02.2011)

Rascumpararea memoriei determina cultul penticostal sa ia in considerare realitatea din dosarele Securitatii


Evenimentele recente din istoria cultului penticostal confruntat cu realitatea din dosare nu puteau trece neobservate. Cartea Rascumpararea memoriei a avut un impact dincolo de asteptari. Blogurile evanghelice au inceput sa fiarba. Reactia principala a venit din partea familiei si bisericii pe care Nicky Pop o pastoreste in Portland, Oregon.  Desi a negat cu vehementa colaborarea cu Securitatea, pastorul Pop a fost pus in fata documentelor pe care nu le-a putut contesta. In ciuda acestor dovezi, si in pofida recunoasterii colaborarii in fata colegilor pastori din diaspora americana, pastorul Pop a fost reconfirmat la biserica din Portland.

Intre timp, Rascumpararea memoriei este nominalizata si primeste premiul european pentru cartea crestina a anului 2010, si apoi este prezentata in cadrul targului de carte de la Frankfurt.

Interesant este ca Diaspora este cea care initiaza procesul de clarificare istorica a perioadei comunismului in cultul penticostal. In cadrul Conventiei de la Atlanta, pastorii din America semneaza public un document prin care isi afirma necolaborarea cu Securitatea comunista. La semnare, nu-mi amintesc sa-l fi vazut si pe pastorul Pop (clipurile sunt si pe Youtube).

Apoi urmeaza intalnirile de la Brasov si Bistrita, unde au loc alegerile in cultul penticostal din Romania. Desi grupul bisericilor din Dobrogea a revenit cu o noua rezolutie pentru Congres, aceasta nu a avut rezultate datorita “bunei” organizari. Si totusi . . . se propune semnarea unui document.

In urma acestei comotii, se descopera ca la Suceava, unul din cei alesi a colaborat cu Securitatea. Apoi chiar unul din vicepresedintii proaspat re-alesi ai cultului se afla in aceeasi situatie. Cazurile acestea au obligat conducerea centrala sa alcatuiasca o comisie care sa verifice realitatea din dosare vis-a-vis de declaratiile date de pastori.

Adventistii si modelul penticostal from Re-membering by remembering7

Rascumpararea memoriei- Invitatie la post si rugaciune pentru tara noastra


Miercuri, 9 februarie 2011, Comitetul Comunității Regionale Penticostale Constanța este invitat la o întâlnire cu Comitetul Executiv al Cultului Penticostal. Tema întâlnirii, după cum am fost anunțați, este discutarea Rezoluțiilor pe care CRPC le-a transmis conducerii Cultului în ultimii ani. Întâlnirea va avea loc la București.

Subiectele care vor fi abordate sunt complexe, contextul în care ne aflăm este foarte delicat, iar opiniile sunt destul de categorice. Considerând că suntem într-un moment crucial pentru direcția pe care o vor lua lucrurile, am considerat foarte bună sugestia unor colaboratori de a lansa o invitație la post și rugăciune pentru țara noastră, marți, 8 februarie 2011.

Până marți voi reveni cu o listă de subiecte pe care să le aducem înaintea Domnului în rugăciune.

O dezbatere la Comitetul Executiv al Cultului from Răscumpărarea memoriei by Vasilică Croitor

Securitatea l-a interceptat pe Duhul Sfant!


De circa un an este vizitat frecvent de un individ la sosirea căruia copii rostesc cuvântul ,,PACE” în semn de salut, unul dintre copii a afirmat că persoana respectivă este ,,Sfântul nostru Duh”.

ACNSAS, Fond Documentar, D12391, vol.6, f.145, apud, Vasilică Croitor, Răscumpărarea memoriei, p.405

Vasilică Croitor, autorul cărții Răscumpărarea Memoriei a împlinit 36 de ani


Alin Cristea anunță pe România Evanghelică faptul că Vasilică Croitor a împlinit astăzi 36 de ani. Îi urez la mulți ani, bucurii, împliniri și succes în activitățile pastorale  și de cercetare.

Pe blogul Răscumpărarea memoriei, Vasilică Croitor se prezintă cititorilor astfel:

Vasilică Croitor este păstorul Bisericii Betleem din Medgidia și al Bisericii Betel din Constanța. Ca membru fondator al Agenției Penticostale de Misiune Externă, a călătorit în diverse țări în scop misionar. În Comunitatea Regională Penticostală Constanța are funcția de vicepreședinte. Ca traducător și editor, a coordonat apariția a peste douăzeci de cărți în limba română, prin Editura Succeed Publishing.

Vasilică este căsătorit cu Mihaela și împreună au doi copii, Denisa și Beniamin.

Pasiuni: cititul, tenisul, limbile străine.

Cum ar putea Biserica să își rezolve problema apăsătoare a trecutului ei?


Cum ar putea Biserica să își rezolve problema apăsătoare a trecutului ei? Iată câteva componente ale unei reparații de ordin moral:

• Biserica trebuie să-și asume trecutul, așa cum este el.

„Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare.” – (Proverbe 28:13)

• Biserica trebuie să condamne cu fermitate erorile trecutului, indiferent că au aparținut politicienilor, structurilor Statului, populației sau slujitorilor bisericești.

„ […] să nu mințiți împotriva adevărului”. (Iacov 3:14)

Citește continuarea în cadrul articolului  Calea biblică pentru răscumpărarea trecutului from Răscumpărarea memoriei by Vasilică Croitor (23.01.2011)

ÎNCEPE RĂSCUMPĂRAREA MEMORIEI?! via Popas pentru suflet


Conform unor știri de ultimă oră, verificate și publicate de pastorul Petru Lascău pe blogul PAȘI SPRE LUMINĂ, se pare că începe… răscumpărarea memoriei! Atunci când vinovații, în loc să se retragă decent în umbră, bat toba corectitudinii și a integrității, greșesc în două feluri: mai întâi că nu este corect […].

ÎNCEPE RĂSCUMPĂRAREA MEMORIEI?! from Popas pentru suflet by cristianionescu (21.01.2011)

PS: Articolul se referă la faptul că Nelu Gurău, vicepreședinte al Cultului Penticostal, a recunoscut  în fața Consiliului Bisericesc că a avut angajament de colaborare cu Securitatea.

Scrisoarea așteptată de Joldeș Ioan, pastor penticostal


Scrisoarea așteptată de Joldeș Ioan, pastor penticostal

from Răscumpărarea memoriei by Vasilică Croitor (14.01.2011)

Iosif Ton la Biserica Philadelphia 02.01.2011 – video


Iosif Ton a predicat pe 2 ianuarie 2011 la Biserica Penticostală Philadelphia din Portland păstorită de către Nicky Pop despre care Vasilică Croitor a scris aici iar eu aici. Înregistrarea video cu predica lui Iosif Țon este preluată prin intermediul blogului agnes dei.

http://vimeo.com/18523493

Înregistrarea din noaptea de revelion  o găsiți în cadrul articolului Predica pastorului Iosif Țon din seara de revelion

Vasilică Croitor la RVE- update


Radio Vocea Evangheliei București a difuzat vineri, 7 ianuarie 2011, o emisiune sub forma unui interviu între Cristi Pavel și Vasilică Croitor despre care am scris aici. În cadrul discuțiilor ce s-au purtat în studio au fost abordate o gama larga de subiecte referitoare la istoria evanghelicilor din România în general și istoria Bisericii Penticostale sub comunism în particular. Pastorul, scriitorul și traducătorul Vasilică Croitor a răspuns întrebărilor moderatorului referitoare la demersul istoriografic și subiectele abordate  în cartea Răscumpărarea memoriei. Personal, am reținut întrebările legate de sursele cărții, discuție care a fost abordată și de către Laurențiu Funieru aici, precum și întrebările legate de importanta unui astfel de demers, referire evidentă la aspectul deconspirării. Cei care au citit cartea sau au ascultat emisiunea interviu dacă o pot numi așa cunosc răspunsurile. Pentru ceilalți amintesc câteva dintre răspunsurile oferite de Vasilică Croitor. Astfel, documentarea s-a desfășurat pe parcursul a trei ani de zile cu perioade în care doar a cercetat în arhive, sau a luat interviuri sau a citit, perioade care uneori au alternat și cu redactarea cărții. Materialul rezultat la sfârșitul procesului de analiză științific a fost considerat prea mare motiv pentru care autorul a decis reducerea lui astfel încât să prezinte cititorilor săi doar esențialul. Am răspuns în fraza anterioară și problemei documentării pe care o reiau acum. La redactarea cărții au fost folosite în primul rând surse arhivistice, multe dintre ele inedite atât din punct de vedere al abordării, cât și din punct de vedere al noutății materialului. Au fost folosite documente de la CNSAS, Arhiva Departamentului Cultelor transferată spre sfârșitul anului 2010 în cea mai mare parte ai ei la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București, Arhivele Naționale Istorice din București, interviuri, lucrări de specialitate și lucrări generale. Un alt aspect interesant în opinia mea al discuției a fost cel în care a fost abordată problema necesității deconspirării și dacă aceasta trebuie să se facă prin prezentarea datelor complete sau doar a unor indicative. Răspunsul lui Vasilică la acest subiect sensibil s-a realizat pe deoparte prin apelul la Scriptură cu referire la menționarea în Biblie a lui Anania și Safira, iar pe de altă parte la faptul că acțiunea sa a fost un demers istoric care nu a vizat o persoană sau un anumit grup de persoane. Mai mult decât atât, Vasilică Croitor a făcut referire la necesitatea cunoașterii trecutului și asumării lui de către cei care au greșit. Finalul a fost unul al concluziilor în care Vasilică Croitor  a făcut o referire indirectă la judecata istoriei, înțelegând prin aceasta faptul că generațiile tinere sau mai puțin tinere au nevoie să cunoască și chiar dacă cartea Răscumpărarea memoriei nu va face istorie, sarcină care în opinia autorului revine Bisericii, totuși credincioșii vor întreba pe frații lor cum s-au relaționat la ea. Se va pune întrebarea peste câțiva ani cum s-au relaționat liderii Bisericii Penticostale cu adevărul relevat nu de carte în sine, ci de documentele emise atât de Biserică ca  instituție, cât și de Departamentul Cultelor, Securitate sau alte instituții. Mi-a plăcut finalul emisiunii și cuvintele lui Cristi Pavel prin intermediul cărora acesta preciza pentru ascultătorii postului Radio Vocea Evangheliei că nu a dorit altceva decât să prezinte această carte, să o aducă la cunoștința publicului în așa fel încât acesta să fie în cunoștință de cauză asupra acestui subiect. Închei și eu această prezentare menționând că înainte de a judeca un demers, este necesar să cunoaștem demersurile și motivațiile care stau la baza lui, iar în cazul de față consider că adevărul despre istoria evanghelicilor din România pe parcursul perioadei comuniste trebuie cunoscut, iar faptele analizate din punct de vedere istoric, trecând astfel din sfera privată în cea publică unde consider că le este locul. Prin sferă publica mă refer la analiza subiectelor sensibile cu discernământ și profesionalism de cât mai mulți cercetători sine ira et studio.

Pun aici înregistrarea audio cu mențiunea că este realizată cu telefonul, reprezentând doar ultimele 15 minute ale emisiunii RVE.

 

 

Seara cărții cu Vasilică Croitor – precizările organizatorilor


Ca urmare a publicării anunțului despre Seara cărții cu Vasilică Croitor la Biserica Penticostală Efraim din Târgoviște și comentariilor cititorilor, organizatorii evenimentului menționat au oferit un răspuns oficial precum și clarificări suplimentare în legătură cu acest proiect pe care le prezint mai jos.

Buna ziua!
Sunt Laurentiu Funieru si fac parte din organizatorii acestei seri.
Seara cărții este la a patra manifestare in cadrul bisericii noastre. Scopul ei este incurajarea membrilor noștri la lectura. Avem in cadrul bisericii o biblioteca in continua dezvoltare, deci evenimentul intitulat “Seara Cârtii” este în strânsă legătura cu biblioteca. Anul acesta ne-am gândit sa invitam si scriitori creștini care sa aibă un mesaj care sa se potrivească scopului acestui eveniment.
In cadrul acestei seri nu va fi vorba numai de “Răscumpărarea Memoriei”, deși va fi pomenita. În cadrul acestei seri vom avea un mesaj orientat spre incurajarea la lectura, videoclip legat de acest subiect, premierea primilor trei cititori ai anului trecut, la categoria adulti si copii, prezentarea site-ului nou al bisericii cu biblioteca online, etc. V-am dat aceste amanunte ca sa intelegeti orientarea si scopul acestui eveniment.
De ce aceasta imagine pe afis?
Deoarece, asa cum bine s-a precizat, Vasilica Croitor este traducator si director de editura, iar mai nou este si scriitor, ceea ce-l califica pentru SCOPUL evenimentului.
Legat de credibilitatea cartii scrise, aceasta nu are de-a face cu parerile noastre personale, ci cu credibilitatea surselor si a procesului de cercetare. Legat de aceasta, sunt altii mai abilitati ca noi pentru a verifica valoarea de adevar a surselor citate. Daca aveti cunostiinta de specialisti in domeniu care neaga valoarea cartii din acest punct de vedere, anuntati-ne. Dar daca nu exista inca astfel de contestatii, nu avem nici un motiv sa ne indoim de valoarea scrierii, indiferent de reactiile emotionale ale unora sau ale altora.
Cam atat am avut de spus. Sper ca am raspuns la nelamuririle dumneavostra.
O zi buna in continuare.

Seara cărții cu Vasilică Croitor la Biserica Efraim din Târgoviște (9 ianuarie 2011)


Biserica Penticostală Efraim din Târgoviște anunță pentru duminică, 9 ianuarie 2011, un eveniment cultural, dar și istoric, de importanță pentru mediul evanghelic prin dezbaterile  culturale, istorice și implicațiile teologice ale acestora în cadrul unei ,,seri de lectură” cu pastorul Vasilică Croitor, autorul cărții Răscumpărarea memoriei: Cultul Penticostal în perioada comunistă. Consider că evenimentul nu este numai unul cultural, ci și unul istoric prin prisma subiectelor care vor fi abordate acolo.

Biserica Efraim, Targoviste, va invita in seara de duminica 9 ianuarie 2011, orele 18.0 0-20.00, la un eveniment dedicat iubitorilor de lectura.
Invitat special pastorul Vasilica Croitor, autorul cartii “Rascumparerea Memoriei – Cultul Penticostal in perioada comunista”.


Va asteptam!

 

 

 

 

 

 

 

Vasilica Croitor la Biserica Efraim from Dambovita Evanghelica by ionel ghita

A mai trecut un an sau am mai trecut noi puțin?


Această poezie reprezintă unul din cadourile frumoase făcute de Vasilică Croitor cititorilor săi.  Am preluat și eu partea de început a acestei frumoase poezii pe care o dedic la rândul meu cititorilor blogului Istorie Evanghelică  cu promisiunea că voi reveni curând cu detalii inedite despre poetul Traian Dorz, dorința acestuia de a publica o antologie de poezie creștină și intervenția Departamentului Cultelor și a Securității.

Eram copil, de Traian Dorz

Eram copil, trecea zăpada
Şi cu tristeţe-o petreceam.
Mi se părea că iarna trece
Mi se părea, dar eu treceam.

Eram copil, treceau cocorii
Priveam la ei până-i pierdeam.
Mi se părea că vara trece
Mi se părea, dar eu treceam.

Stam gânditor pe malul apei
Cu unda ei la pas mergeam.
Mi se părea că apa trece
Mi se părea, dar eu treceam. (….)

Citește continuarea poeziei apăsând link-ul de mai jos.

A mai trecut un an sau am mai trecut noi puțin? from Răscumpărarea memoriei by Vasilică Croitor.

 

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon – Străjerii (XI) AGA RVE(3)


Sunt prezentate în acest post poziții ale evanghelicilor români față de decizia AGA a RVE precum și față de poziționarea diferită a RVE Suceava. Interesant de văzut și punctul de vedere al lui Iosif Țon exprimat în cadrul eseului Evanghelia Domnului Isus

Comitetul local radio Suceava catre AGA Vocea Evangheliei from Suceava Evanghelică by suceavaevanghelica

Către comitetul AGA al RVE, Iubiti frați, Vă facem cunoscut că în sedința care a avut loc în data de 29 Decembrie 2010, Comitetul local radio al RVE Suceava, a discutat hotărârea AGA privind interzicerea difuzării mesajelor fratelui Iosif Țon în cadrul programelor Vocii Evangheliei. (…)

 

Comitetul local radio Suceava catre AGA Vocea Evangheliei from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan

Către comitetul AGA al RVE,

Iubiti frați,

Vă facem cunoscut că în sedința care a avut loc în data de 29 Decembrie 2010, Comitetul local radio al RVE Suceava, a discutat hotărârea AGA privind interzicerea difuzării mesajelor fratelui Iosif Țon în cadrul programelor Vocii Evangheliei. (…)

 

O primă reacție demnă în Cazul Iosif Țon from România Evanghelică by Alin Cristea

Comitetul local RVE Suceava a adresat un mesaj către AGA – Adunarea Generală a Acționarilor, în care precizează, în legătură cu decizia AGA de interzicere a lui Iosif Țon pe postul Radio Vocea Evangheliei

 

CLR -RVE Suceava schimbă macazul în cazul Țon from Răscumpărarea memoriei by Vasilică Croitor

O știre de sfârșit de an, de pe Suceava Evanghelică, mai frânează din graba cu care s-a trecut la dărâmarea lucrării lui Iosif Țon.

 

John Tipei: Factorii de răspundere de la RVE au obligaţia morală să explice în baza cărui articol din Statut au luat această hotărâre from România Evanghelică by Alin Cristea

http://rascumparareamemoriei.wordpress.com/2010/12/29/sondaj-decizia-aga/#comment-5287

 

Sondaj despre interzicerea lui Iosif Țon pe postul Radio Vocea Evangheliei (31.12.2010) from România Evanghelică by Alin Cristea

http://rascumparareamemoriei.wordpress.com/2010/12/29/sondaj-decizia-aga

Dintre cele 300 de voturi exprimate pînă acum, 77% consideră decizia ca fiind incorectă și imorală, iar 13% o consideră corectă statutar, dar imorală.

 

Cîteva observaţii despre acţiunea “inchizitorială” de la RVE cu privire la Iosif Ţon şi scrisoarea deschisă a pastorului Mateaş de Bratca from Marius Cruceru by Marius David

Am observat că în ultimul timp blogosfera românească s-a inflamat puternic pornind de la o acţiune a AGA (Adunarea Generală a Acţionarilor) de la Radio Vocea Evangheliei.

S-au spus tot felul de lucruri, unii îi plîng de milă lui Iosif Ţon cum că suferă “iar” pentru Cristos (asta mi se pare la limita invectivei faţă de cei care au suferit în puşcăriile comuniste pentru credinţa lor…. dar n-am avut nici cu alte ocazii aşteptări mai mari de la cel care afirmă chestiunea că tot vorbim despre hermenutică ideologiza(n)tă), alţii, sub capacul ironiei de prost gust şi vrednică de idealuri mai înalte, propun arderea cărţilor lui Iosif Ton şi alte asemenea acţiuni. Simplă joacă de condei. Ştiu cum se face!

 

Iosif Țon dă socoteală despre ceea ce crede și gândește (31 dec. 2010) from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan

Postez aici răspunsul lui Iosif Țon scris sub forma unui eseu așa cum a apărut el pe blogul lui Daniel Brânzei cu puțin timp în urmă. Eseul în format pdf poate fi descărcat apăsând aici.

Evanghelia Domnului Isus

Iubiți frați și prieteni,

În ultimele două luni s-a pornit o furtună neașteptat de puternică în jurul teologiei mele. Constat cu durere că pentru mulți această furtună este devastatoare. Unii mă consideră și mă prezintă ca pe un căzut de la credință. Alții mă declară eretic. Mulți dintre cei care s-au hrănit ani de zile cu predicile, cu cursurile și cu cărțile mele nu mai știu ce să creadă: Să le arunce la coș? Și ce să facă cu atâtea învățături prin care și-au format credința și gândirea? Unii chiar și-au exprimat teama că vor cădea de la credință.

Sunt obligat față de toți cei ce mă iubesc, sau nu mă iubesc dar sunt interesați de ce se întâmplă cu gândirea mea să dau socoteală de ce cred și de ce gândesc și, deasemenea, să le spun la toți ce planuri am de viitor în urma atâtor acțiuni care s-au făcut împotriva mea.

 

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by Alin Cristea

from Comments for Persona by Alin Cristea

– Articolul lui Nelu Balaj dezinformează.

– Un prim semn de reacție demnă:

http://suceavaevanghelica.wordpress.com/2010/12/31/comitetul-local-radio-suceava-catre-aga-vocea-evangheliei

 

Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton from Nelu’s blog by nelu

This is the man the Romanian Baptists have recently declared him (excommunicated him?) as an heretic. Does the history repeat itself? The communists persecuted him and now the Baptists, his brothers and sisters, the people he stood up for, are now denigrating him – executing him morally. He is charged because he declared himself to […]

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by DanutM

from Comments for Persona by DanutM

Articolul lui Nelu Balaj nu avea cum sa ‘dezinformeze’ decit daca:
1. aceasta decizie, a RVE Suceava, era luata si facuta publica inainte de scrierea articolului sau; si.
2. Nelu Balaj ar fi stiut despre el si l-ar fi ignorat in mod intentionat.
Ceea ce, in mod evident, nu este cazul.
Putem fi de acord sau nu cu Nelu Balaj. Putem socoti ca e exagerat de critic sau ca a generalizat in mod nepermis, dar nu ca a ‘dezinformat’.

 

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by nelu from Comments for Persona by nelu

Domnule Cristea as fi asteptat sa fiti consecvent in citirea textului meu. Rezolutia RVE a fost luata – ca Suceava nu a aplicat-o asta-i altceva. Bravo lor! Iar postul meu a vrut sa faca acest lucru cunoscut amicilor mei care nu vorbesc romana si unii dintre ei au cunostinta de Ton.

 

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by DanutM from Comments for Persona by DanutM

Desigur, Alin, ai dreptate, ca de obicei, in detalii. Totusi, chiar daca comunicatul nu contine CUVINTUL ‘erezie’, sensul implicit (si acesta este cel care conteaza) este absolut evident. Potrivit dogmei baptiste, in inter[retare paulina (de la PN, nu de la apostol) noile convingeri teologice ale lui Iosof Ton sunt eretice. ‘Dezinformarea’, pe de alta parte, presupune insa intentie. Ori tocmai asta contest eu.

 

Comment on Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton by Alin Cristea from Comments for Persona by Alin Cristea

Domnule Balaj,

Nu despre “rezoluția RVE” e discuția.

Textul dvs. se referă la Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste. Acolo ați oferit link. (…)

 

 

 

 

 

 

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon – Străjerii (X)


După cum se exprima Emy Răduț, Iosif Țon a devenit istorie la propriu nu la figurat.  Astfel după ce el a făcut istorie a venit rândul său să intre în istorie. Mai rămâne să-i construim și o statuie dar încă nu am găsit locația ideală.  Revenind la dezbaterile contemporane observ faptul că informațiile despre Iosif Țon continuă să suscite interesul evanghelicilor români și la acest sfârșit de an 2010 și cu siguranță o va mai face o perioadă și de acum în colo. Deși el nu s-a mai exprimat public în ultimul timp observ că simpatia față de el este în creștere. Pentru o informare corectă a cititorilor  menționez și în cadrul acestei post existența unor sinteze în mediul on-line despre cazul Iosif Țon -Străjerii, sinteze realizate din dorința unei mai bune informări asupra acestei dezbateri și a substanței sale precum și cu scopul de a realiza un istoric al acestor dezbateri din mediul evanghelic. În ordinea aparițieie aceste sinteze sunt:

1. Cazul Iosif Țon – Declarații on România Evanghelică by Alin Cristea

2. Cazul Iosif Țon – Cronologie on România Evanghelică by Alin Cristea

3. Cazul Iosif Țon. Arhivă.  Pagină pe blogul Istorie evanghelică on Istorie Evanghelică by Marius Silveșan

În final aș dori să menționez faptul că în cadrul acestei postări sunt abordate  mai mult probleme de ordin teologic deși dezbaterile asupra cazului Iosif Țon au avut în vedere și alte aspecte.  Deși poate părea o separare arbitrară am considerat  că este mai bine ca cel de-al doilea subiect al zilei de 30 decembrie 201o legat de poziția Comitetului local radio Suceava catre AGA Vocea Evangheliei să facă obiectul unei postări separate. Un alt subiect, denumit Cazul Iosif Ton – Societatea Misionară Română, a făcut la rândul său obiectul unei postări separate atât datorită numărului relativ mare de reacții din mediul evanghelic cât și datorită evoluției subiectului. Atunci când m-am referit la evoluția subiectului am avut în vedere  comentariile lui Dănuț Mănăstireanu pe blogul Guarding the Gospel, dar și ale lui Gamaliel și altor  cititori care au comentat la postarea lui Vasilică Croitor, comentarii care, dacă se confirmă, putem considera  cazul Iosif Țon -SMR unul de dezinformare.

 

30 decembrie 2010

Conceptul de “teologie” este unul dinamic from România Evanghelică by Alin Cristea

Acum o săptămînă, cineva întreba (mai mult bășcălios decît interesat de răspuns) pe blogul lui Cristian Ionescu:
“Și ce teologie era înainte de Luther? Și de la Luther încoace am avut teologia habarnavuților? Pînă la teologu Ton?” Iată care a fost comentariul meu: Conceptul de “teologie” este unul dinamic. (…)
Discuțiile actuale de pe unele bloguri evanghelice cu vizibilitate arată clar lipsa de gîndire teologică. Lipsa de concepte, bine înțelese, cu care să se trateze Cazul Iosif Țon, respectiv Mișcarea Străjerilor sau orice fenomen care apare.

Cazul Iosif Țon – Cronologie from România Evanghelică by Alin Cristea

Pagina Cazul Iosif Țon – Cronologie conține principalele momente din ultimele 2 luni, cu precizări și scurte comentarii.

 

Cazul Iosif Țon are o pagină de cronologie from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan

Alin Cristea a realizat pe blogul România Evanghelică o nouă pagină  denumită Cazul Iosif Țon – Cronologie.  În cadrul paginii menționate, Alin Cristea prezintă cronologic principalele momente din ultimele 2 luni(noiembrie-decembrie 2010), cu precizări și scurte comentarii referitoare la cazul Iosif Țon.

 

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon – Străjerii (IX) AGA(2) from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon- Străjerii (IX) prezintă partea a doua a reacțiilor din mediul evanghelic românesc care au legătură cu decizia Adunării Generale a RVE de interzicere a lui Iosif Țon pe postul Radio Vocea Evangheliei. Conform informațiilor oferite de Vasilică Croitor citat de către Alin Cristea în cadrul cronologiei realizată pe România Evanghelică, decizia de interzicerea a lui Iosif Țon pe postul Radio Vocea Evangheliei a fost luată pe data de 7 decembrie 2010.

 

Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton from Nelu’s  blog by nelu

This is the man the Romanian Baptists have recently excommunicated as an heretic. Does the history repeat itself? The communists persecuted him and now the Baptists, his brothers and sisters, the people he stood up for, are now denigrating him – executing him morally. They even passed a resolution to interdict his sermons to be […]

 

Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton from Persona by DanutM

Suffering for Christ – it happens again for Joseph Ton.

Nelu Balaj, a Romanian ordained as pastor in the Church of Scotland, about the Joseph Tson scandal.

 

Atenție la dezinformările de pe blogul lui Nelu Balaj from România Evanghelică by Alin Cristea

Un nou front de luptă de gherilă s-a deschis… în limba engleză, pe blogul lui Nelu Balaj.

Aici apare informația următoare: “Romanian Baptists have recently declared him (excommunicated him?) as an heretic.” Linkul duce la Comunicatul Consiliului Uniunii Baptiste.

În acest comunicat NU apare cuvîntul eretic!

De subliniat și că Iosif Țon nu a fost exclus din Cultul Baptist din România. (Nici nu era membru în Cultul Baptist din România.)

 

Cazul Iosif Țon – Străjerii are pagină pe blogul Istorie evanghelică from Istorie Evanghelica by Marius Silvesan

Urmând modelul lui Alin Cristea care a realizat o pagină de cronologie adnotată despre cazul Iosif Țon denumită Cazul Iosif Țon – Cronologie, m-am gândit că ar fi util să așez în cadrul aceleiași pagini o listă cronologică a postărilor despre acest subiect. În argumentarea acestui demers am menționat faptul că această pagină are rolul de a aduna laolaltă arhiva cazului Iosif Țon –  Străjerii din postările apărute pe blogul Istorie Evanghelică.

 

Teofil Stanciu: În cazul lui Iosif Țon, degringolada teologică lasă măsurile luate fără suport dogmatic from România Evanghelică by Alin Cristea

Teofil Stanciu a scris probabil cel mai reușit articol cu referire la Cazul Iosif Țon.

Pe lîngă afirmația pe care am pus-o în titlu mai adaug o chestiune importantă din articolul inspirat intitulat Ce ne facem cu renegații?
Atenție la dezinformările lui Paul Dan from România Evanghelică by Alin Cristea Paul Dan despre Iosif Țon (pe blogul lui Dionis Bodiu): “Uniunea Baptistă face o decizie corectă de excludere a lui din rîndul baptiștilor.” Nu este adevărat că “Uniunea Baptistă face o decizie corectă de excludere a lui din rîndul baptiștilor”.

Pentru documentare citește și….

Cazul Iosif Țon – Declarații on România Evanghelică by Alin Cristea

Iosif Țon la Conferința de post și rugăciune de la Băile Felix 11.12.2010 -foto (Fotografii realizate de Alin Cristea)

Cazul Iosif Țon – Cronologie on România Evanghelică by Alin Cristea

Comunicatul Consiliului Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România în cazul Iosif Țon-străjerii

Raspunsul lui Iosif Ton la Comunicatul Uniunii Baptiste

Ecoul comunicatului UBCBR refritor la ”retragerea ordinării pentru slujire” pastorului Iosif Țon (I)

Declarații și reacții față de decizia Consiliului Uniunii Baptiste de ”retragere a ordinării pentru slujire” pastorului Iosif Țon (II)

Comunicatul Uniunii Baptiste și reacțiile mediului evanghelic față de cazul Iosif Țon-Străjerii (III)

Declarații și reacții în mediului evanghelic față de cazul Iosif Țon-Străjerii (IV)

Declarații și reacții în mediului evanghelic față de cazul Iosif Țon-Străjerii (V)

Cazul Iosif Țon în dezbaterile evanghelicilor români

Ce este cesaționismul?

Iosif Țon ”Foștilor mei studenți și tineri teologi ”

Declarații și reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon-Străjerii (VI)

Declarații și reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon- Străjerii (VII)

Declaratii si reactii în mediul evanghelic fată de cazul Iosif Țon – Străjerii (VIII) AGA(1)

Declarații si reacții în mediul evanghelic față de cazul Iosif Țon – Străjerii (IX) AGA(2)

Cazul Iosif Țon are o pagină de cronologie

Societatea Misionară Română l-a eliberat pe Iosif Țon de toate responsabilitățile

Cazul Iosif Țon – Străjerii. Pagină pe blogul Istorie evanghelică

Cazul Iosif Ton – Societatea Misionara Romana

Comitetul local radio Suceava către AGA Vocea Evangheliei

%d blogeri au apreciat asta: