Am ajuns să explorăm împreună învățăturile din Scripturi despre viața de dincolo de această viață. Atât Domnul Isus cât și apostolul Pavel ne învață că există o continuitate între viața de aici și viața de dincolo și amândoi ne învață că ceea ce suntem și ceea ce facem aici, determină ceea ce vom fi și ceea ce vom face acolo.

Aici trebuie să ne oprim și să facem o clarificare și o delimitare. Sistemul de credință protestantă, care pune în centrul atenției moartea lui Isus pentru păcatele noastre și credința noastră în acest eveniment, spune că această credință este singurul lucru care ne trebuie ca să mergem în cer. Ei spun că totul se reduce la formula dată de Luther, sola grația și sola fide – numai prin har și numai prin credință. Concluzia logică a acestui sistem de credință este că în cer toți vom fi egali și prin urmare textele care vorbesc despre răsplătire în cer și despre a fi mare în cer sunt doar ”metafore”, care nu trebuie luate literal și, la urma urmei, este bine să trecem peste ele și să nu ne batem capul cu ele.

Cei care au adoptat acest sistem de credință spun că nu trebuie să te străduiești să-ți formezi un caracter nou, pentru că lucrul acesta ar fi un fel de ”mântuire prin fapte”. La urma urmei, dacă totul este prin har, înseamnă că Domnul face totul și noi trebuie doar să credem în El și ”să-L lăsăm pe El să lucreze”.  Am auzit un credincios care spunea cu mare sinceritate și cu mare evlavie: ”Eu nu mai trebuie să fac nimic; Domnul face totul”.  În acest sistem de credință ideea de bază este că prin credință în jertfa de pe cruce primești biletul de intrare în cer și acesta este singurul lucru care îți trebuie.

Citeste mai departe…

În cursul predicii de pe munte, Domnul Isus spune despre poruncile Sale:
”Așa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci și va învăța pe oameni așa, va fi chemat mic în Împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi și va învăța pe alții să le păzească, va fi mare în Împărăția cerurilor” (Matei 5:19. Notă: Dacă Domnul Isus S-ar fi referit la poruncile din Legea lui Moise, ar fi zis ”acele porunci”. Încheierea predicii cu ”aceste cuvinte ale Mele” confirmă că Domnul Isus cerea ascultare de poruncile Sale, nu de cele din Legea lui Moise).

Ucenicii erau atenți la fiecare cuvânt al Învățătorului și, desigur, au înregistrat și această informație: unii vor fi mici și alții vor fi mari în Împărăția cerurilor. Mai târziu, ei vor discuta de multe ori subiectul acesta și Îl vor întreba despre aceasta pe Învățător. Trebuie să observăm că niciodată Domnul Isus nu-i mustră că discută această problemă, ca și când ar fi rău să dorești să fii mare în Împărăția cerurilor. Cum să-i mustre, când El Însuși le-a lansat această știre? El nu-i mustră, ci de fiecare dată când reapare subiectul acesta le răspunde dându-le criterii după care se va decide mărimea cuiva în viața de dincolo, sau, cu alte cuvinte, le va da rețete pentru a ști cum să devină mari în ceruri. Să ne uităm acum la aceste texte.

Citeste mai departe…

Domnul Isus ne-a spus pilde despre ”robul credincios” (Matei 24:45-51) și ”ispravnicul (administratorul) credincios” (Luca 12: 35-48); apoi pilda despre ”ispravnicul necredincios” (Luca 16:1-14); pildele cu talanții (Matei 25: 14-30) și cu polii (Luca 19: 11-28); de asemenea a vorbit de mai multe ori despre cei ce vor fi mici în Împărăția cerurilor și despre cei ce vor fii mari acolo (Matei 5:19; 18:1-4; 19:27-30; 20:20-28; Marcu 9:33-37; Luca 9:46-47; Luca 22: 24-30). Prin toate acestea, Domnul Isus ne dă informații prețioase despre viața de dincolo și noi trebuie să fim foarte atenți ca să ne formăm o imagine cât mai corectă și mai completă despre ce vom fi și vom face acolo și mai ales despre modul în care ceea ce suntem, facem și devenim în această viață determină ceea ce vom fi și vom face acolo.

Am studiat textele indicate mai sus o viață întreagă și am predicat de nenumărate ori din ele și în procesul acesta am ajuns să fac următoarele sistematizări.

Citeste mai departe…

Domnul Isus ni L-a revelat pe Dumnezeu ca pe un Tată care vrea să aibă fii care seamănă cu El și pe care să-i pună moștenitori peste tot ce are. Am văzut însă că ”moștenire” și ”moștenitori” sunt cuvinte folosite cu totul altfel decât în limbajul nostru. Să rezumăm, deci, modul în care se vorbește în Vechiul Testament. Canaanul este țara lui Dumnezeu. El o dă în stăpânire copiilor lui Israel, care sunt copiii lui Dumnezeu. Țara este împărțită prin tragere la sorți pe seminții (triburi) și apoi pe familii. Ceea ce ți-a căzut la sorți era ”moștenirea” ta. Dar pământul rămânea proprietatea lui Dumnezeu: tu nu aveai voie să-l vinzi, ci doar să-l transmiți generației următoare. Copiii lui Israel nu erau proprietarii pământului: Dumnezeu era Proprietarul. După jargonul nostru, ei au primit pământul în folosință. Principiul acesta rămâne valabil pentru totdeauna și pentru noi toți: Ceea ce avem aici pe pământ este Proprietatea lui Dumnezeu și noi primim totul ”în folosință”.

Folosind alți termeni: Dumnezeu ne pune administratori peste o parte din averea Lui. Noi rămânem întotdeauna răspunzători de modul în care administrăm ce ne-a fost dat ca ”moștenire”, sau, mai exact, ”în folosință.”

Citeste mai departe…

Printre lucrurile unice care L-au caracterizat pe Isus din Nazaret a fost și modul în care se referea El la Dumnezeu ca ”Tatăl Meu”. Titlul devine și mai special când știm că în limba pe care o vorbea El, aramaica, El folosea cuvântul ”Aba” (pronunțat de noi românii ca ”Ava”), care era un diminutiv al cuvântului ”Tată” și care în românește ar fi ”Tăticu”. Modul acesta de a se adresa lui Dumnezeu era șocant, părea lipsit de reverență și exprima o intimitate cu Dumnezeu nemaiauzită până atunci.

Primii creștini au preluat acest mod de adresare lui Dumnezeu, folosind chiar termenul din limba aramaică. De aceea Pavel poate scrie creștinilor din Roma: ”Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un Duh de înfiere, care ne face să strigăm ”Ava”, adică ”Tată”! (Romani 8:15); și creștinilor din Galatia: ”Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă ”Ava”, adică ”Tată”! (Galateni 4:6). Există indicii în Noul Testament că Domnul Isus i-a introdus și pe ucenici în această intimitate cu Dumnezeu, dar trebuie să vedem cum a făcut El lucrul acesta în mod treptat. Ucenicii unui rabin erau tratați ca robi (sclavi!) ai rabinului, fiind puși de rabin să facă toate muncile de servitor pe care le făcea de obicei un sclav. În ultima seară, după ce a încheiat cu ei noul Legământ, Domnul Isus le spune: ”Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu”, apoi le explică: ”Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, fiindcă v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15:14-15).

Citeste mai departe…

Articole similare

Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii

Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.

Ne întoarcem acum din nou la învățăturile Domnului Isus. De data aceasta ne vom uita la învățăturile pe care ni le dă El despre cer și despre viața de dincolo de moarte.

Mai întâi, o observație cu caracter general. Am arătat deja că Domnul Isus a fost primul care ni L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu ca existând în trei Persoane. Tot El este primul care ne-a vorbit pe larg despre Satan și despre îngerii lui. Și tot El ne-a descris existența a două împărății sau a două domenii în care există oamenii: unii în împărăția lui Satan și alții în Împărăția lui Dumnezeu. Tot El este acela care, prin moartea pe cruce în locul nostru, a făcut posibilă trecerea oamenilor dintr-o împărăție în cealaltă.

Acum descoperim iarăși ceva nou. Vechiul Testament este foarte vag când este vorba despre viața de dincolo de mormânt; Domnul Isus este Cel care ne vorbește mult și pe larg despre cer, chiar din momentul când, vorbind despre Împărăția lui Dumnezeu, o numește și „Împărăția cerurilor și când ne învață să ne rugăm: „Facă-Se voia Ta pe pământ cum se face în ceruri.”

Trebuie să adăugăm că Domnul Isus este de asemenea Cel care ne vorbește mult despre iad, ca despre locul de chin în care merg cei care nu s-au împăcat aici pe pământ cu Dumnezeu.

Domnul Isus știa că învățăturile pe care ni le va da despre cer vor fi primite cu suspiciune și necredință. Iată ce-i spune El lui Nicodim, după ce i-a vorbit despre nașterea din nou, sau „nașterea de sus”:

„Adevărat, adevărat îți spun că noi vorbim ce știm și mărturisim ce am văzut; și voi nu primiți mărturia noastră. Dacă v-am vorbit despre lucruri pământești și nu credeți, cum veți crede când vă voi vorbi despre lucrurile cerești?” (Ioan 3:11-12).

Citeste mai departe…

Articole similare

Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii

Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.

În articolul anterior am formulat o teză de foarte mare importanță, și anume, că dacă am ști care sunt scopurile ultime ale lui Dumnezeu cu omul, am înțelege mult mai bine actuala situație din lume. Dumnezeu este Suveran, în sensul că tot ce se întâmplă în lume se întâmplă fiindcă Dumnezeu decide să se întâmple, sau permite să se întâmple. Și El decide sau permite să se întâmple fiindcă ceea ce se întâmplă produce rezultatele finale pe care le urmărește El.

Dumnezeu a permis ca iudeii, romanii, Irod și Pilat, să se unească împotriva lui Isus și să-L răstignească deoarece prin aceasta Dumnezeu a făcut posibilă ieșirea noastră de sub Satan și a produs împăcarea lumii cu Sine (Vezi Fapte 4: 26-28). De asemenea, la un moment dat în viitor cele mai feroce forțe ale răului, fiara și cele zece coarne, se vor uni să facă răul suprem la care s-au gândit ele, dar de fapt ele vor duce la îndeplinire planul lui Dumnezeu: „Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I ducă la îndeplinire planul Lui” (Apocalipsa 17:12-17), dar biruința finală va fi a Mielului și a celor „chemați, aleși și credincioși, care sunt cu El” (v.14).

Să ne gândim acum bine, dacă Fiul lui Dumnezeu S-ar fi întrupat și ar fi murit numai ca să ne procure nouă dreptul de a merge în cer când murim, și dacă în viața din cer toți am fi egali, fiindcă totul a fost numai prin har și numai prin credință, atunci viața din momentul în care am crezut și până la moarte n-ar mai avea nici un rost, nici o rațiune. Nici suferințele de aici n-ar mai avea rost și nici strădania pentru transformare și pentru formarea unui caracter cristic n-ar mai avea nici o finalitate.

Să mai adăugăm la această ecuație și faptul că Domnul Isus ne-a învățat să ne strângem comori în cer (Matei 6: 19-21) și ne-a spus că dacă ne strângem comorile pentru această viață și nu ne îmbogățim „față de Dumnezeu” suntem nebuni (Luca 12:15-21).

Ce fel de viață va fi atunci în cer? Ce vom face acolo? Cum ne putem trăi viața aici pe pământ ca să devenim bogați acolo? Și ce fel de „cer” va fi acela dacă acolo vom fi săraci, fiindcă nu ne-am adunat acolo bogățiile?

După învățătura Domnului Isus, și a lui Pavel,  există o legătură strânsă între felul în care trăim aici după ce ne-am întors la Dumnezeu și felul de existență pe care o vom avea în cer!

Citeste mai departe …

Articole similare

Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii

Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.

Am început această serie de articole prin a arăta că Domnul Isus Cristos ne dă un întreg sistem de gândire, o întreagă concepție despre lume și viață.

Apoi am văzut că apostolul Pavel ne oferă exact aceeași concepție despre lume și viață și ne îndreaptă privirile spre învățătura Domnului Isus și ne cheamă să ne formăm și să avem același fel de gândire pe care îl avea Domnul Isus Cristos (Filipeni 2:5).

Cu alte cuvinte, învățăturile pe care le găsim în cele patru Evanghelii și învățăturile pe care le găsim în epistolele lui Pavel, precum și cele ale lui Iacov, Petru și Ioan, formează un tot unitar și deci ne putem forma din ele un sistem unitar de gândire.

Dar noi nu am terminat încă de clădit sistemul nostru de gândire, ci doar i-am formulat elementele cele mai fundamentale. Lucrul cel mai fundamental pe care l-am stabilit este că Dumnezeu există din veșnicia trecută în veșnicia viitoare ca trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Învățătura despre Dumnezeu ca o Triunitate nu putea origina într-un om: ea ne-a fost dată de Fiul, care S-a întrupat și ni L-a făcut cunoscut în felul acesta pe Dumnezeu (Ioan 1:1-18).

Al doilea lucru fundamental pe care l-am stabilit este că Dumnezeu – Sfânta Treime a făcut planul de a-Și face persoane ”după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” (Geneza 1:26-28). Întreaga Biblie este istoria în care Dumnezeu își formează, din masa umanității, oameni care acceptă să ”umble cu Dumnezeu” și să se formeze după chipul Lui. Această modelare după chipul lui Dumnezeu este formulată de Dumnezeu prin aceste trei chemări/porunci/țeluri: (1) ”Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt”; (2) ”Fiți desăvârșiți, așa cum Tatăl vostru este desăvârșit”; și (3) ”să fie făcuți asemenea chipului Fiului Său”, sau ”până când Cristos va lua chip în voi”.

Am văzut că scopul central al școlii lui Isus este să-I formeze lui Dumnezeu Tatăl, fii care seamănă cu Tatăl lor și să-Și facă frați care seamănă cu El și că noi suntem chemați să împlinim acest scop studiind învățăturile Domnului Isus și trăind după ele – în unire cu Domnul Isus și prin puterea Duhului Sfânt. Am văzut de asemenea că acesta este scopul central al tuturor învățăturilor pe care ni le dă apostolul Pavel, precum și Iacov, Petru și Ioan.

Citeste mai departe …

Articole similare

Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii

Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.

Dacă ”Evanghelia” este numai ceea ce a făcut Domnul Isus murind pentru noi pe cruce, atunci, desigur, cuvântul cheie al teologiei lui Pavel este ”îndreptățirea”, sau ”îndreptățirea prin credință”. Dar am văzut că pentru Pavel ”Evanghelia”, ca și pentru Domnul Isus, este tot planul lui Dumnezeu de a-Și face fii și fiice după chipul și asemănarea Sa și că acum, prin unirea cu Domnul Isus și prin puterea Duhului Sfânt, această transformare radicală, această metamorfozare, este posibilă.

Problema noastră este că noi nu credem că aceste realități – unirea cu Cristos și lucrarea Duhului Sfânt în noi – sunt reale, adică trebuie înțelese literal și că noi suntem chemați să acționăm pe baza lor, să le trăim, și ele să devină centrul gândirii noastre și rațiunea noastră de a fi.

În Evrei 3-4, situația vieții creștine este asemănată cu situația evreilor în pustiu. ”Vestea bună” pentru ei a fost că ei pot intra imediat după încheierea legământului cu Dumnezeu în belșugul vieții din Canaan. Dar ei n-au crezut că lucrul acesta este posibil și n-au ascultat când li s-a spus; ”Intrați în țară, căci este a voastră!” Și fiindcă n-au crezut și n-au ascultat, au rămas în sărăcia și în uscăciunea din pustie.

Tot așa este și situația vieții creștine. Domnul Isus a venit și ne-a deschis posibilitatea ”vieții din belșug” în unire cu Sfânta Treime și în trăirea în această părtășie reală, transformatoare și împlinitoare! Dar nouă nu ne vine să credem că lucrurile acestea sunt reale și, de aceea, nu ascultăm să începem chiar acum să trăim după învățăturile date nouă de Domnul Isus! Și fiindcă nu credem și nu ascultăm, trăim într-o viață aridă de pustiu spiritual și nu știm de ce viața aceasta spirituală este atât de goală!

Citeste mai departe …

Articole similare

Pagina Cazul Iosif Țon –Străjerii

Cazul Iosif Țon- listă articole pe Istorie evanghelică.