Arhive etichetă: Lect. dr. Alexandru MIHĂILĂ

Câte Biserici, atâtea canoane biblice


Biblia înseamnă de fapt „cărţi”, de aceea, când vorbim de Biblie, trebuie să ne gândim automat la cărţile care sunt cuprinse. Aici începe problema, pentru că nici una dintre bisericile de astăzi nu oferă acelaşi canon cu alta. Problema canonică este în special legată de statutul cărţilor care lipsesc din textul masoretic ebraic, dar se regăsesc în greacă în Septuaginta, numite în tradiţia răsăriteană anaghinoscomena („care sunt citite”).

Câte Biserici, atâtea canoane biblice

Cel mai extins canon îl are Biserica Etiopiană, 81 de cărţi. Totuşi, atunci când se pune problema enumerării acestui canon, există o mare confuzie: există în paralel două tipuri de canoane biblice, unul mai larg şi altul mai restrâns, incluzând şi apocrife ca Enoh şi Jubilee (cf. G.A. Mikre-Sellassie, „The Bible and Its Canon in the Ethiopian Orthodox Church”, Bible Translator 44 (1993), nr. 1, pp. 111-123).

Cel mai scurt canon îl au protestanţii, care păstrează exclusiv canonul masoretic (39 de cărţi ale Vechiului Testament). În Biblia din 1534, Martin Luther plasează anaghinoscomena la finalul Vechiului Testament, într-un apendice, numindu-le „apocrife”, cărţi „care nu sunt deopotrivă cu Sfânta Scriptură, dar sunt folositoare şi bune de citit” (cf. Wayne Walden, „Luther: The One Who Shapped the Canon”, în: Restoration Quarterly 49 (2007), nr. 1, pp. 1-10). Şi Calvin s-a exprimat împotriva aşa-ziselor apocrife, folosind precedentul Bisericii din primele veacuri (Fer. Ieronim şi Rufin le socoteau eclesiale, dar nu canonice) (Theodore W. Casteel, „Calvin and Trent: Calvinâs Reaction to the Council of Trent in the Context of His Conciliar Thought”, în: HTR 63 (1970), nr. 1, p. 103).

Dimpotrivă, urmând tradiţiei Fer. Augustin, Biserica Romano-Catolică a adoptat un canon extins, hotărând în Conciliul de la Trident (decretul din sesiunea a 4-a din 8 aprilie 1546) includerea cărţilor Tobit, Iudita, Înţelepciunea lui Solomon, Sirah, Baruh, 1-2 Macabei, sugerând însă excluderea cărţii 3 Ezdra şi a Psalmului 151. Practic se întăreşte hotărârea Conciliului de la Florenţa din 4 februarie 1441 (Hubert Jedin, A History of the Council of Trent, vol. 2, Thomas Nelson, London, 1961, pp. 55-57). Totuşi, dacă Biblia (Vulgata) din 1590, scoasă de papa Sixt 5, urma îndeaproape canonul votat la Conciliul de la Trident, în 1592, Biblia editată de papa Clement 8 include Rugăciunea lui Manase (singura parte originală din Ode) şi 3-4 Ezdra, ca acestea „să nu dispară”.

Ziarul Lumina

%d blogeri au apreciat: