Căutarea fericirii este una dintre dorințele vechi ale omului, dar și unul dintre conceptele Iluminismului, curent filosofic și de gândire care s-a manifestat în Europa, și nu numai, pe parcursul secolelor XVII și XVIII.

În acest context, ca urmare a evenimentelor revoluționare au rezultat și schimbări pozitive. După 1789 nu numai Franța, ci și Europa au fost schimbate la nivel instituțional, administrativ, social, cât și al paradigmei de gândire. Francezii au devenit din supuși cetățeni, iar drepturile și libertățile omului au fost exprimate în documente precum Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului din august 1789.

Revoluția franceză (1789-1799), copilul Iluminismului, nu a fost doar „lapte și miere” cum s-ar putea crede, ci a avut și un caracter antireligios și anticreștin. Acest fapt a dus la persecuția mai multor creștini, iar unii dintre ei, inclusiv preoți, au plătit cu viața pentru credința lor.

„Când ultimul rege este spânzurat cu intestinele ultimului preot, rasa umană poate spera la fericire”.
La Bouche de Fer, ziar revoluționar, 11 iulie 1791.

Îndemnul meu este acela să veghem ca astfel de lucruri să nu se mai repete, dar nu avem certitudinea că vom și reuși, însă nici nu putem sta pasivi.