14 iulie în istorie
La data de 14 iulie 1789 a căzut fortăreața Bastilia, văzută ca simbol al absolutismului monarhic. Acțiunea reprezintă momentul de început al Revoluției franceze (1789-1799) și a devenit un eveniment în jurul căruia s-a construit un mit, ziua de 14 Iulie fiind sărbătorită ca ziua Franței. Fortăreața era folosită din timpul cardinalului Richelieu în închisoare pentru opozanții regimului, dar în 1789 acolo nu se mai aflau decât câteva persoane. Revoluția franceză a fost un eveniment marcant pentru istoria Europei, dar și a lumii prin consecințele pozitive și negative ale acesteia.
Partajează asta:
Napoleon I își exprimă asentimentul anexării de către Rusia a Moldovei și Țării Românești
Napoleon I (sursa Wikipedia)
În contextul războiului ruso-turc din 1806-1812, la finalul căruia prin Pacea de la București (1812) Rusia a anexat Basarabia (teritoriul dintre Prut și Nistru), teritoriul Țărilor Române a fost obiectul unor negocieri între țarul Rusiei Alexandru I și împăratul Franței Napoleon I (Napoleon Bonaparte). Dorința Rusiei era aceea de a anexa în întregime Țara Românească și Moldova și stabilirea graniței cu Imperiul Otoman pe Dunăre. Transilvania nu era luată în discuție deoarece aceasta se afla de la sfârșitul secolului XVII sub controlul austriecilor. În contrapartidă față de acordul Franței, Alexandru I „promitea ca trupele ruse să țină în șah Austria, spre a o împiedica să atace Franța sau să se alieze cu Anglia”. Observăm aici o politică europeană care nu ținea cont de principiul naționalităților și nici de originea noastră latină, ca și a Franței de-altfel, ci de una proprie intereselor Marilor Puteri.
Mai mult decât atât „la deschiderea lucrărilor Corpului Electiv din 3 dec 1809, Napoleon își exprima asentimentul anexării de către Rusia a Finlandei, Moldovei, Țării Românești si a unei părți din Galitia”.
Visul Rusiei de a ocupa în întregime și chiar a anexa teritoriul Țării Românești și Moldovei nu s-a putut concretiza datorită campaniei lui Napoleon din Rusia (1812). Astfel, așa cum am menționat mai sus, aceasta s-a mulțumit cu anexarea Basarabiei, care nu era puțin lucru fiindcă îi asigura acesteia accesul la Dunăre și îi lărgea accesul pe care îl avea deja la Marea Neagră.
Această alianță temporară dintre Rusia și Franța mă duce cu gândul la o altă alianță temporară, cea dintre Rusia comunistă din timpul lui Stalin și Germania nazistă din timpul lui Hitler. Interesant că și în acest al doilea caz unul din aspectele negocierilor dintre cele două puteri l-a constituit teritoriul românesc.
Astăzi, 14 Iulie 2019, când Franța își serbează ziua națională (14 Iulie 1789), consider ca este necesar sa cunoastem si aceste evenimente. Ele reprezintă realitatea și subtem nevoiți să le acceptăm fie că ne plac sau nu. Totidată, trebuie menționat aici si faptul că am beneficiat de sprijinul Franței în câteva momente importante din istoria modernă a țării noastre:
1859 – realizarea unirii sub Alexandru Ioan Cuza,
1866 – venirea principelui străin (Carol I),
1916/1917 – rolul misiunii militare franceze în reorganizarea armatei române și
1918/1919 – recunoașterea unirii din 1918.
Partajează asta:
„Ei bine! pe moartea Domnului, fie! dar ucideţi-i pe toţi, să nu mai rămână niciunul ca să nu mi se reproşeze mai târziu“ – Ordinul care a declanșat Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu
Expresia din titlu face referire la Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, 24 august 1572. Un moment teribil din istoria Franței, dar și a Europei cu consecințe incalculabile pe termen lung. Atunci au fost masacrați protestanții din Franța care purtau numele de hughenoți. Nu toți, dar într-un număr considerabil.
Protestantismul a câştigat mult teren, încurajat de nişte circumstanţe culturale şi istorice care organizează lumea nouă a timpurilor moderne: „Abuzurile Bisericii romane, învăţământul mecanic al teologilor trăind rupţi de realitate, inventarea tiparului, eliberarea ideilor, o intoleranţă mutuală, ravagiile provocate de războaie şi de nenumărate invazii, o pace realizată prea în grabă, o criză economică şi o fiscalitate ruinătoare, greşelile şi slăbiciunile unui suveran care îşi încredinţează sceptrul câtorva favoriţi, învrăjbind noile feudalităţi unele împotriva altora, a fost nevoie de toate acestea pentru a ajunge într-o situaţie de neconceput odinioară în regatul cel mai centralizat din Occident“.
„Ei bine! pe moartea Domnului, fie! dar ucideţi-i pe toţi, să nu mai rămână niciunul ca să nu mi se reproşeze mai târziu“ au fost cuvintele regelui Franței, Carol al IX – lea, care la îndemnul mamei sale Caterina de Medici, „Doamna Satan” a dat ordinul care va duce la Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu (24 august 1572). Masacru care s-a declanșat prin asasinarea amiralului Coligny, liderul partidului protestant (hughenot) și a dus în final la moartea a aproape 3000 de protestanți. Din Paris masacrul s-a extins și în alte zone ale Franței acelui an fatidic al confrunatării dintre catolici și protestanți.
Este de menționat faptul că au fost uciși și cei care nu erau protestanți, dar aveau o state materială care trezea invidii. De asemenea, Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu și zilele următoare a constituit un bun prilej pentru rezolvarea unor probleme personale. Sub acuzația de apartenență la protestantism au căzut multe capete numai din vina că aveau un alt set de valori sau bogății care stârneau invidia celor din jur.
Pe străzi izbucnesc strigăte: „La arme! Ucideţi! Ucideţi!“, „Trăiască Dumnezeu, trăiască regele!“ Brassard umblă cu o banderolă albă pe braţ şi o cruce pe pălărie, partizanii familiei Guise scotocesc Parisul, vânându-l până şi pe cel mai neînsemnat protestant. Crimă, masacru, măcel, toate se vor a fi metodice, „sângele şi moartea străbat străzile“.
Soldaţii se înverşunează asupra femeilor însărcinate. Jaf, tâlhãrii, reglări de conturi, toate se multiplică. Locuinţele negustorilor hughenoţi sunt pustiite de bogăţiile lor. Bijutierii şi şlefuitorii de pietre preţioase de pe Podul Notre-Dame, consideraţi eretici, sunt jefuiţi. Alţi comercianţi şi servitorii lor sunt aruncaţi pe fereastră sau în Sena. Doamna de Popincourt, soţia neguţătorului de pene al regelui, este aruncată în apă şi ucisă cu lovituri de pietre, trupul ei rămânând patru zile cu părul agăţat de pilonul unui pod.
Trecătorii se îngrămădesc pe cheiuri, insultând morţii. Cadavrele sunt dezbrăcate, iar casele prădate. Într-o cavalcadă nebună, o sută de reformaţi reuşesc de bine, de rău să fugă din Paris, urmăriţi zadarnic de partizanii familiei Guise. Dar aproape trei mii de protestanţi vor fi ucişi în acea tragică noapte de 24 august 1572.
Situația de mai sus descrie destul de elocvent ce s-a întâmplat în Franța secolului al XVI -lea la 55 de ani de la decalnșarea Reformei protestante la 31 octombrie 1517 la Wittenberg în Imperiul Romano-German. Jean Calvin reușise să plece din Franța după înrăutățirea situației religioase și declanșarea persecutării și executării protestanților.
Ne dorim ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple, dar nu avem nicio certitudine că evenimente similare nu vor avea loc în Europa sau în alt colț al acestei planete numită Pământ.
Michel Faucheux, O istorie a răului, Bucureşti, Ed. Lider, 2007
Partajează asta:
e-comunio.ro: Zeci de mii de francezi împotriva „căsătoriei” pentru homosexuali, a ideologiei gender și a gestației pentru terți
Un eveniment pe care presa din România l-a trecut sub tăcere, dar și cea franceză, astfel că „sub o blocadă mediatică aproape totală, duminică, 16 octombrie 2016, a avut loc la Paris o nouă manifestație a mișcării La Manif Pour Tous, care a scos în stradă 200.000 de francezi din toată țara, conform organizatorilor”.
Sursa: http://e-communio.ro
Sursa video: https://www.facebook.com/LaManifPourTous/
