Philip Yancey, un autor care a început să fie tot mai cunoscut printre evanghelicii din România, în urma mai multor frustrări, a ajuns la întrebarea care constituie subiectul acestui editorial: de ce să ne deranjăm cu biserica?
Yancey a fost foarte dezamăgit de ipocrizia pe are a văzut-o în biserica în care a crescut. Spunea el, „Cuvintele folosite în acest mediu mi-au părut atunci înşelătoare, ceva în stil orwellian. Ele menţionau Harul, dar trăiau după Lege; ele susţineau dragostea, dar arătau semnele urii.[…] Creştinii se îmbrăcau frumos duminica dimineaţa şi îşi zâmbeau unii altora, dar eu ştiam din experienţă personală că faţada frumoasă ascundea un suflet rău. Aveam o reacţie reflexă imediată când adulmecam ipocrizia…”
Aceste realităţi triste l-au făcut să se îndepărteze de biserică! Totuşi, Philip s-a întors în biserică şi a devenit un mare susţinător al ei. De ce? Autorul şi-a dat seama că “Creştinismul nu este o credinţă pur intelectuală şi interioară. Ea poate fi trăită numai în comunitate.” La fel, şi-a adus aminte de cuvintele lui Ioan al Crucii, care a scris: “Sufletul virtuos care este singur […] se aseamănă cu un cărbune aprins singur. Se va răci în loc să se aprindă mai tare. ” Avem nevoie de focul bisericii! Dar cum putem să depăşim frustrările care ne invadează uneori?
- 1. Priveşte în sus: Caută să te închini Lui Dumnezeu şi nu oamenilor. În timpul serviciului de închinare îndreaptă-ţi ochii dincolo de tavan, spre Dumnezeu. Schimbă-ţi perspectiva!
- 2. Priveşte în jur: Încearcă să înveţi lucrurile bune de la cei care sunt altfel decât tine. Bucură-te de diversitate. Ce dacă nu sunt toţi ca şi tine? Cu atât mai bine! Cum ar fost dacă toate florile aveau aceiaşi culoare?
- 3. Priveşte în exterior: Gândeşte-te la oamenii care au nevoie de mântuire, de un zâmbet, de o încurajare, de o bucată de pâine. Biserica, printre altele, îi echipează pe credincioşi pentru slujire.
- 4. Uită-te în interior: Avem nevoie unii de alţii. Chiar dacă nu suntem perfecţi ne putem ajuta reciproc. Şi mai apoi, avem copii şi nepoţi care se uită la noi ca la modele de urmat. Aş vrea eu ca urmaşii mei să se poarte aşa cum mă port eu astăzi?
De ce să ne deranjăm cu biserica? Pentru că este a Lui Hristos! El spunea: „Voi zidi biserica Mea…” (vezi Matei 16). Apropiindu-ne de biserică ne apropiem de ceva ce este a Mântuitorului.
Să preţuim biserica, să ne preţuim unii pe alţii, să-i preţuim pe cei care slujesc în biserică şi să o frecventăm; prezenţa noastră alături de cea a Domnului face ca focul să fie mai puternic!
Pastor, Costel Ghioancă
Istorie Evanghelica 