Priviţi, domnilor, cu câtă uşurinţa se sinucide tineretul nostru, fără să se mai întrebe ca Hamlet: «Ce va fi dincolo?», fără nici cea mai mică umbră de nelinişte, ca şi când problema existenţei sufletului nostru, şi a ceea ce ne aşteptă după moarte ar fi dispărut de mult, ar fi fost definitiv îngropată şi acoperită de uitare. Priviţi, în sfârşit, desfrâul ce bântuie pretutindeni, uitaţi-vă în jur la cei ce nu trăiesc decât pentru plăcerile simţurilor.
F. M. Dostoievski, Frații Karamazov, vol. I-II (vol. II), p. 847.