Sursa: planitikos.gr

Redau mai jos un fragment din cartea istoricului Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, în care acesta prezintă condiționările exterioare ale muncii unui istoric și cauzele pentru care acesta se află uneori în imposibilitatea de a-și publica rezultatele cercetării.

Între anii 1601-1821 s-au scris peste 50 de lucrări istoriografice originale, dar „nici una nu s-a tipărit de către autorul respectiv; nu se poate spune că n-ar fi fost interesat: dovada contrară o formează marele număr de manuscrise ale lor care au circulat – din letopisețul lui Miron Costin, de pildă, se cunosc până acum nu mai puțin de 49 de manuscrise, dintre care trei în limbi străine (latină, greacă și franceză). Explicația trebuie căutată mai curând în faptul că autorii se temeau ca, prin publicare, să nu aibă neplăceri pe de o parte cu turcii, puterea suzerană, pe de altă parte cu descendenții personajelor băștinașe descrise.

Iată ce-l împiedică pe un istoric să-și publice rezultatul muncii sale.

Sursa: Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, vol. III. Ediție îngrijită de Dinu C. Giurescu, ALL Educational, București, 2000,pp. 548-549.

Mă tem că nu s-au schimbat prea multe în această privință din vremea lui Cantemir până astăzi.

Din aceeași serie:

Condițiile și limitările istoricului