Astăzi este aniversarea edictului care a marcat începutul Marii Persecuții din timpul Tetrarhiei. Era prima salvă dintr-o serie fără precedent, prin care autoritățile romane au încercat să dezrădăcineze creștinismul de pe întreb cuprinsul imperiului.

Dintr-o lucrare a lui Lactanțiu, „Despre morțile persecutorilor”, știm că în 24 februarie 304 Dioclețian publica la Nicomedia un edict prin care creștinii erau lipsiți de onoruri și demnități („omni honore ac dignitate”) și puteau fi supuși torturii („tormentis subiecti essent”). Edictul îi priva practic de libertate și de dreptul de a fi aleși.

Am pomenit în mai multe rânduri pe blog despre un interviu pe care l-a dat Dumitru Cornilescu unui grup de evanghelici români care l-au vizitat în 1974. Am în sfârșit bucuria de a anunța că amplul material, însoțit de note și comentarii, a fost publicat în revista Archiva Moldaviae, 2019.

Pentru cei interesați de istoria versiunii Cornilescu vor fi câteva surprize plăcute, zic eu.

Eu unul am cunoștință de cel puțin încă un interviu consistent (luat de Iosif Țon), datând din aceeași perioadă. Poate că în perioada următoare voi găsi răgazul să mă ocup și de acela.

Textul interviului este disponibil online AICI.

“Zece ecumenisme” se numeşte primul capitol din cartea Provocările ecumenismului (tradusă din rusă), în care autorul ortodox, diacon Andrei Kuraev, menţionează zece moduri în care este înţeles ecumenismul:

1. “Cea dintîi viziune asupra ecumenismului – prima şi în ordine cronologică – nu seamănă deloc cu modul cum este perceput el în zilele noastre. La apariţia sa, ecumenismul putea trece ca o formă de colaborare între confesiunile creştine în propovăduirea Evangheliei şi în combaterea ‘păgînismului’. Un asemena ecumenism nu pot decât să-l salut.”

2. “A doua concepţie asupra ecumenismului se regăseşte în afirmaţia că, în dialogul pe care îl poartă, creştinii trebuie să depăşească anumite stereotipe negative care mai persistă pe seama unora sau a altora şi că trebuie să existe, chiar se impune, o mai bună cunoaştere reciprocă. Într-adevăr, de ce să ne limităm la lectura unor cărţi despre protestantism, catolicism sau ortodoxie, dacă avem posibilitatea să stabilim contacte directe…

Reiau pe blog un pasaj dintr-un amplu articol pe care l-am publicat pe Convergențe. Găsiți tot articolul AICI.

***

Maniera deficitară în care se folosește Catherine Nixey de sursele primare poate fi ilustrată foarte bine dacă luăm în discuție trei scrisori ale lui Augustin din care citează ori la care face trimitere autoarea. Am în vedere Epistolele cu nr. 93, 104 și 133. Destinatarii celor trei scrisori sunt diferiți (Vincentius, Nectarius și Flavius Marcellinus). Primul este episcop donatist, al doilea este un păgân din Calama, iar al treilea este tribun creștin, prieten și coreligionar al lui Augustin.

În cele ce urmează voi demonstra că Nixey practică o hermeneutică abuzivă, decontextualizând sau deformând complet sensul celor spuse de episcopul cetății Hippo Regius. Pe alocuri, acolo unde analiza o cere, am inclus și citate din textul englezesc al cărții. Pentru a mă asigura că îl citesc bine pe Augustin, am făcut apel…

Îmi place diversitatea de opinie și nu mă deranjează câtuși de puțin ca cineva să scrie împotriva creștinismului. Îmi place, de pildă, Bart Ehrman (publicat chiar de editura Humanitas): e onest și scrie informat, chiar dacă nu sunt de acord cu anumite afirmații de-ale lui. Deși mă declar creștin, nu am probleme cu opoziția. Cred doar că este corect pentru public ca produsul literar să fie onest prezentat.

Editura Humanitas, una dintre cele mai prestigioase de la noi din țară, publică de curând o carte în colecția „Istorie”: Catherine Nixey, Epoca întunecării. Cum a distrus creștinismul lumea antică, trad. Dionisie Constantin Pârvuloiu, 2019. Cartea este nouă, din 2017, The Darkening Age: The Christian Destruction of the Classical World, la editura Macmillan.

Nu discut conținutul, pentru că sunt amator în domeniu. Îi las pe profesioniști să aprecieze calitatea cărții lui Nixey. Dar chiar pe copertă atrage atenția o reclamă interesantă…