“Acolo Mă voi întâlni cu copiii lui Israel, şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea.”

Exod 29:43

Am reluat cu ajutorul Domnului şi anul acesta citirea zilnică a Sfintelor Scripturi şi am ajuns zilele acestea sa recitesc pasajul biblic cu privire la facerea Cortului întâlnirii pentru poporul Israel care se găsea în călătorie prin pustie spre ţara promisa, Ţara Canaanului. Am rămas din nou uimit de mulţimea amănuntelor privitoare la construirea Cortului întâlnirii, primite de către Moise din partea lui Dumnezeu pe munte, şi rămâne clar pentru Moise porunca divină : „… să faci (totul) după chipul care ţi s-a arătat pe munte…” (Exod 25:9; 25:40; 26:30; 27:8; …) Era vorba despre un loc special unde Dumnezeu Creatorul, Domnul, hotărâse să se întâlnească cu poporul Său,  prin reprezentanţii acestuia: Moise, Aron, fiii acestuia, adică Marele Preot şi preoţii. Sunt uimitoare toate aceste amănunte privitoare la construirea locaşului sfânt. Dimensiuni precise, materiale speciale, haine alese, uleiul sfânt, tămâia frumos mirositoare, luminile aprinse permanent, jertfa necurmată… totul pare a fi perfect. Da, dar nu erau de ajuns toate acestea deoarece mai trebuia ceva, şi anume Slava Domnului. Oricât de maiestos ar fi construit un loc de adunare, oricât de frumos ar fi zugrăvit, oricât de bine ar fi structurat, oricât de multe slujbe ar fi făcute, oricât de bine ar fi organizat totul, oricât de buni ar fi cântăreţii, predicatorii, slujitorii altarelor sau ai amvoanelor, oricât de mulţi şi însemnaţi ar fi musafirii sau invitaţii, etc., totul ar fi în zadar dacă în locul acela nu ar fi prezentă Slava Domnului, adică prezenţa Domnului; …” şi locul acela va fi sfinţit de slava Mea.”. Nu doresc să fiu interpretat greşit. Vrem din toată inima să avem totul perfect sau aproape de perfecţiune în adunarea noastră. Vrem toţi să fim la înălţimea chemării la slujire. Vrem să facem totul aşa de bine încât să nu poată fi nimeni care să critice sau să comenteze. Dar doresc din toată inima ca (de aici înainte) la fiecare adunare a noastră în Casa Domnului să fie prezentă Slava Domnului. De unde cunoaştem că Slava Domnului adică prezenţă Domnului este cu noi ? În vremea lui Moise slava Domnului se cobora şi se ridica în chip vizibil cu ochii aceştia, deasupra Cortului întâlnirii (Exod 40:34-38). Astăzi, noi, de unde putem cunoaşte că avem la adunările noastre parte de Slava Domnului ? Cred că este o întrebare care să ne preocupe în mod permanent, altfel pierdem vremea degeaba. Au fost vremuri triste în vechime în care poporul credea că are parte de Slava Domnului la adunările lor, dar se înşelau amarnic deoarece Biblia spune clar că din pricina nelegiuirilor lor,  Slava Domnului părăsise locul adunării (Ezechiel 9:1-11; 2 Cronici 24:17-21; Ieremia 7:3-15). Însuşi Domnul Isus când intră în Templul de la Ierusalim mustră aspru pe cei prezenţi şi responsabili, spunându-le că au făcut dinarea către Biserica din Laodicea că Domnul era afară din adunarea lor, era la uşă, bătea… poate, poate… cineva va auzi şi va deschide uşa să intre Slava (prezenţă) Domnului la ei. Cred din toată inima că noi astăzi avem privilegiul să purtăm în noi  Casa Tatălui Său „o peşteră de tâlhari”(Matei 21:13). Chiar în Cartea Apocalipsa 3:20 suntem avertizaţi în scrisoprezenţa Domnului prin Duhul Său cel Sfânt, şi aceasta nu numai duminica sau miercurea la adunare ci întotdeauna şi pretutindeni. Duhul Domnului se manifestă prin Roadă (Galateni 5:22-23) şi prin Daruri (1 Corinteni 12:4-11). Valoarea noastră şi valoarea întâlnirilor noastre este dată de Slava (prezenţa) Domnului prin Duhul Său Cel Sfânt. Doamne, Te rugăm să ne ierţi, şi dacă ai plecat de la noi să vii din nou cu Slava Ta. Vrem să trăim în prezenţa Slavei tale şi aici şi-n veşnicie !

Pastor Elisei Pecheanu
Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea”
București (România)

http://www.bisericanadejdea.ro

Matei 3:14 “ Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine ?”

Minunată este lucrarea lui Dumnezeu desfăşurată între oameni pe pământ. A ales să pregătească şi să trimită un om, pe Ioan Botezătorul, înaintea Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu întrupat, să-I pregătească calea (Maleahi 3:1). Din relatările evangheliştilor înţelegem că cei doi, adică Ioan şi Isus erau rude (verişori – Luca 1:36). Nu ştim în ce măsură s-au cunoscut unul pe altul înainte de ziua botezului de la Iordan, dar cu siguranţă au cunoscut multe lucruri privitoare la naşterea lor miraculoasă şi alte evenimente specifice fiecăruia, din relatările părinţilor lor. Dacă Isus a crescut în Nazaretul Galileii (Luca 2:51-52), Ioan a crescut în pustia Iudeii (Luca 1:80) unde a rămas până în ziua arătării lui înaintea lui Israel, la Iordan. Acolo în pustie i-a vorbit Cuvântul Domnului (Luca 3:2). Foarte interesant că acest Cuvânt nu era rostit pentru Tiberiu Cezar, nu era pentru Pilat din Pont, nici pentru Irod, Filip, Lisania, nici măcar pentru marii preoţi Ana şi Caiafa, ci era rostit numai pentru Ioan, fiul preotului Zaharia, şi atenţie, este rostit de Dumnezeu în pustie. Sosise momentul potrivit, ales de Dumnezeu, pentru declanşarea lucrării mesianice a Domnului Isus. Ioan chema oamenii la pocăinţă şi îi boteza cu botezul pocăinţei (Matei 3:1-6). S-a auzit lucrul acesta şi la Nazaret. Isus lasă totul şi luându-şi la revedere, plecă însoţit probabil şi de alţii, spre Iordan, acolo unde mulţimi mari de oameni stăteau la rând să fie botezaţi de către Ioan. Evanghelistul Luca precizează că Isus a fost botezat după ce au fost botezaţi toţi cei prezenţi acolo (Luca 3:21). Acum este momentul culminant al nedumeririi lui Ioan. De ce Isus a stat la rând ca ceilalţi, dacă este Fiul lui Dumnezeu ? De ce Isus a rămas ultimul pentru botez dacă este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu ? De ce Isus acceptă botezul pocăinţei dacă este Fiul lui Dumnezeu, fără păcat ? De ce Isus care venise să aducă El un alt botez, acceptă să fie botezat de Ioan în apele Iordanului ? De ce această atitudine de umilinţă şi supunere în faţa lui Ioan ? Auzise Ioan mărturii ale păcatelor îngrozitoare ale celor sinceri, veniţi să fie botezaţi de el. Omul acesta însă avea ceva deosebit de toţi ceilalţi. Ioan a recunoscut în El o curăţie de caracter cum niciodatã nu întâlnise la vreun om. Însăşi atmosfera prezenţei Lui era sfântă si inspira foarte mult respect. Putea el oare, un păcătos, să boteze pe Cel fără nici un păcat ? Aceasta îl nedumereşte foarte tare şi îl determină să dea un pas înapoi zicând : “ Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine şi Tu vii la mine ?” Isus a răspuns: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuie împlinit”. Si Ioan, supunându-se, L-a condus la Iordan, unde L-a cufundat în apă. În clipa în care ieşea Isus din apă a văzut cum „s-a deschis cerul si Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel”  (Luca 3:21-22). Acum se dezleagă misterul şi toate nedumeririle lui Ioan cu privire la Isus dispar, cel puţin pentru o vreme (Luca 7:19). Evanghelistul Ioan în relatarea sa ne asigură de următoarele adevăruri: Ioan Botezătorul nu-l cunoscuse mai dinainte pe Domnul Isus “ Eu nu-L cunoşteam “ (Ioan 1:31-34). “…dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, mi-a zis: Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se, este Cel ce botează cu Duhul Sfânt,. Şi eu am văzut lucrul acesta, şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.”  Tu ce crezi şi ce mărturiseşti ?

Pastor Elisei Pecheanu
Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea”
București (România)
http://www.bisericanadejdea.ro

“ Femeie, de ce plângi ? ” (Ioan 20:15)

„ Plângând te-ai născut pe-acest pământ,  și cei ce te-au primit, te-au primit poate râzând. Trăiește-n asa fel ca atunci când te vei stinge, râzând să părăsești pe cei ce te vor plânge.” 

Cine se poate lăuda că n-a plâns niciodată ? Toți am plâns şi plângem chiar din clipa nașterii  până în clipa morţii. Nu este zi de la Dumnezeu să nu lăcrimeze ochii noștri  Pentru noi, pentru ale noastre, pentru ai noştri, pentru alţii, din pricina altora, în necaz, în durere, în bucurie… plângem. Plângem în singurătate, plângem în public, plângem şi n-am vrea să fim văzuți de nimeni pentru a nu fi considerați oameni slabi, plângem uneori şi nu ne mai pasă de nimeni şi de părerile lor, da, plângem. Plânsul este la fel pe toate meridianele pământului, ca şi râsul sau bucuria. Plâng albii, plâng negrii, plâng asiaticii, plâng nordicii, plâng săracii, plâng bogaţii, plâng… toţi oamenii. Plânsul cuiva ne sensibilizează, sau mai bine zis ar trebui să ne sensibilizeze.  Iată chiar Domnul Isus după învierea Sa din morţi este sensibil la plânsul Mariei Magdalena care plângea lângă mormântul gol al Domnului ei. Chiar şi îngerii veniţi din ceruri să rostogolească piatra de la gura mormântului dovedind astfel că Isus Domnul este viu şi nu mai poate fi găsit în mormânt, chiar şi ei devin sensibili la lacrimile Mariei. Ei, îngerii, pun Mariei aceiaşi întrebare ca şi Domnul Isus : “ Femeie, de ce plângi ? ”  Deoarece lacrimile cuiva trădează de cele mai multe ori suferinţa trupească sau sufletească ar trebui să ţinem cont de câteva sfaturi practice :

1. Nu determina pe nimeni să plângă, producându-i durere şi suferinţă. (2 Corinteni 2:4) „ V-am scris cu multă mâhnire, şi strângere de inimă, cu ochii scăldaţi în lacrimi…”  Purtarea necuviincioasă a unora dintre credincioşii din Biserica din Corint au determinat lacrimile de durere sufletească a apostolului Pavel.
2. Dacă stă în putinţa ta, opreşte plânsul celui de lângă tine, alină-i durerea. (Luca 7:13) „ Domnul, când a văzut-o (pe văduva din Nain al cărei singur fiu murise şi îl duceau la groapă), I s-a făcut milă de ea, şi i-a zis : Nu plânge !”
3. Dacă trebuie să plângi când semeni sămânţa Evangheliei, fă-o, pentru că merită. (Psalmul 126:5,6) „ Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Cel ce umblă plângând, când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii.”
4. Dacă poţi să plângi cu cel ce plânge, fă-o, este biblic. (Romani 12:15) „ Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.” Şi nu uita niciodată : „ Plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui” (Eclesistul 3:4)
5.  Nu uita niciodată, lacrimile sincere sunt cunoscute de Dumnezeu. (Psalmul 56:8) „ Tu numeri paşii vieţii mele de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău; nu sunt ele scrise în cartea Ta ?” 
6. Când vom ajunge acasă la Domnul   „El va şterge orice lacrimă din ochii lor (ai noştri) Apocalipsa 21:4/a)

Pastor Elisei Pecheanu
Biserica Creștină Baptistă „Nădejdea”
București (România)
http://www.bisericanadejdea.ro