Vorbește Doamne…
Cuvintele sunt de prisos atunci când trebuie să vorbim despre importanța comunicării cu Dumnezeu. Avem nevoie mereu și mereu de o viziune proaspătă de la Domnul deoarece, așa cum citim în cartea Proverbelor 29:18, „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzește Legea!”
Adesea, viziunea (sau „descoperirea”) din partea Domnului este, cred eu, confundată cu formulări de tipul misiunii și viziunii ONG-urilor pe când, versetul din Proverbe, citat mai sus, indică în paralelismul său că „descoperirile” rezidă în abilitatea poporului de a „păzi Legea”. Viziunea (sau vorbirea, dacă vreți) din partea Domnului ar trebui să o percepem în termenii unei relații dinamice cu Dumnezeu, a unei părtășii zilnice cu El. Concret, cred că avem nevoie de viziune de la Domnul nu doar în a formula trei propoziții pe care să le scriem pe un perete ci în a ne trăi viața de credință: să știm ce și cum să vorbim, cum să gândim, cum să acționăm, ce decizii să luăm, cum să ne înfrânăm, cum să ne răstignim firea, cum să iubim, cum să iertăm, cum să dăruim etc.
Nu este de mirare atunci că Samuel, unul din cei care au auzit vorbirea Domnului pe când „vedeniile nu erau dese”, era „culcat în Templul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu.” (1 Sam. 3:3b). Sigur, făcând o paralelă care are limitele ei, ar trebui să conștientizăm încă odată provocarea de a locui în prezența Domnului. Hristos este în noi și noi în El dar relația trebuie îngrijită și crescută prin sfinițire continuă, lepădare de sine, post și rugăciune, citirea Cuvântului, implicare în slujire și alte aspecte care țin de viața de credință.
În lumea agitată în care trăim este imperios necesar să ne „facem timp” pentru Domnul, să stăm acolo unde este chivotul. Doar așa Dumnezeu ne vorbește, îl simțim aproape chiar și în deciziile mărunte, trăim fără frică, ieșim din labirintul confuziei și știm încotro să mergem: atât la nivel individual cât și la nivel comunitar.
Provocările societății în care trăim sunt mari și determină ca bătăliile spirituale să fie pierdute, adesea, nu la nivelul declarațiilor sau acțiunilor corporative ci la nivelul micro-cosmosului uman, la nivel personal. Dumnezeu nu vorbește și oamenii nu știu ce au de făcut din cauză că mulți credincioși sunt mai preocupați de „politicile comunitare” decât de „cercetarea de sine”. Suntem ispitiți să judecăm și să evaluăm pe alții mai repede decât să privim în propriile noastre inimi.
Cert este că avem nevoie ca Dumnezeu să ne vorbească și cred că o va face cu atât mai repede cu cât avem curajul să punem în lumina reflectoarelor însăși propria noastră ființă.
________
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
http://www.emanueldej.ro
Doamne, dar cu acesta ce va fi ?
Ioan 21:21
Aceasta este întrebarea lui Petru adresată Domnului Isus cu privire la Ioan. Petru primise din partea Domnului reabilitarea publica în urma întrebării adresate acestuia de trei ori : „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti ?” şi în urma răspunsului întreit dat de acesta: „Da, Doamne, ştii că Te iubesc.” Este anunţat apoi de Domnul cu privire la felul în care va muri, proslăvind astfel chiar şi prin moarte pe Dumnezeu, adresându-i în final chemarea : „Vino după Mine.” Petru, urmându-L pe Domnul, vede venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, adică pe Ioan. Ştiind ce-i rezervă lui viitorul, deoarece Domnul îl anunţase, este acum motivat profund de curiozitatea umană cu privire la Ioan. De aceea îl abordează pe Domnul cu întrebarea directă : „Doamne, dar cu acesta ce va fi ?”
1. Aceasta este o întrebare care este de dorit în ceea ce priveşte relaţiile interumane, interfrăţeşti, relaţiile dintre membrii bisericii. Ea denotă interesul sincer cu privire la fratele de credinţă. Întrebarea lui Cain adresată lui Dumnezeu : „Sunt eu oare păzitorul fratelui meu ?” scoate în evidenţă dezinteresul total faţă de comportamentul sau situaţia fratelui său. Biblia ne învaţă „ să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” (Evrei 10:24) Să ne rugăm dar unii pentru alţii ca să putem avea o viaţă binecuvântată de Dumnezeu, o mărturie publică benefică altora , spre mântuirea lor şi slava lui Dumnezeu.
2. Aceasta este o întrebare care n-ar trebui pusă niciodată dacă este motivată doar de o simplă şi bolnăvicioasă curiozitate. Domnul mustră pe Petru spunându-i : „ …ce-ţi pasă ţie ?…” Lucrul acesta nu-i place Domnului. El nu-Şi împarte slava cu nimeni. El nu descopere viitorul pentru nimeni doar de dragul capitalului informaţional. El este Domnul, Stăpânul. El ţine în mâna Sa viitorul fiecărei persoane şi nu divulgă pe nimeni, ci mai degrabă cheamă pe fiecare la pocăinţă personală şi sinceră.
3. Cred că mult mai benefică ne-ar fi fiecăruia dintre noi o altă întrebare pe care să I-o adresăm Domnului, şi anume : Doamne, dar cu MINE ce va fi ?
Petru aflase direct de la Domnul Isus ce va avea de făcut în viitor, adică păstorirea turmei Domnului (mieluşeii, oiţele şi oile), aflase despre felul în care îşi va sfârşi alergarea pe pământ, aflase despre faptul că însuşi Dumnezeu va fi proslăvit prin moartea sa, şi primise din partea Domnului chemarea directă : „Vino după Mine”. Tu vrei să ştii ce va fi cu tine? Dacă răspunsul tău este „DA” sincer, atunci fă următorii paşi : pocăieşte-te sincer ca şi Petru, crede din toată inima ca şi Petru, mărturiseşte-L pe Domnul cu toată puterea ca şi Petru, slujeşte-L pe Domnul cu toată viaţa ca şi Petru, urmează-L îndeaproape pe Domnul ca şi Petru. Cu siguranţă Domnul îţi va răspunde şi ţie , şi-mi va răspunde şi mie, ca şi lui Petru. Domnul este aproape să revină. Suntem urmaşii Lui cu adevărat ?
Pastor, Elisei Pecheanu
Pilda suferinței
Apostolul Petru scria în prima sa epistolă: „În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare, să fiți pălmuiți când ați făcut rău? Dar dacă suferiți cu răbdare când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Cristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui.” (1 Petru 2:20,21).
Despre suferință se vorbește mult – mai ales din cauza „ghimpilor” ei ce nu pot fi ignorați – dar adesea sub aspect retributiv: Dumnezeu îi pedepsește pe oameni pentru păcatele lor. Totuși, există alte valențe ale suferinței care arată că aceasta este o „chemare” și o „pildă” pentru cei care sunt ucenicii lui Hristos. Cei ce ascultă de Dumnezeu ajung să sufere, după cum și Hristos a ascultat și a suferit. Este suferință pentru un lucru bun, nu o pedeapsă pentru păcat.
Axa ascultare-suferință-exemplu ne duce cu gândul la jertfa Domnului Isus. El a vrut să se facă „voia Tatălui și nu voia Sa”, a fost gata să moară pentru păcătoși iar acum rămâne un exemplu pentru ucenicii Săi. Tot astfel, când credincioșii sunt în părtășie la un memento important al suferinței – Cina Domnului – ar trebui să vadă mai multe aspecte ale suferinței Mântuitorului.
Suferința Domnului Isus este o „amintire” dar și un exemplu de urmat. Cina Domnului nu este un spectacol la care să stai să privești… nu este un simplu exercițiu de contemplare ci este un angajament în a urma exemplul lui Isus, până la capăt. Când luăm parte la Cină „vestim moartea Domnului până va veni El” (1 Cor. 11:26b) și vestim și „moartea noastră” întrucât „am fost răstigniți împreună cu Hristos” (Gal. 2:20).
Cu alte cuvinte, când se frânge pâinea și se împarte vinul, nu încape îndoială că actul indică spre Golgota, spre Hristos, însă cu bucățica de pâine și paharul în mână, nu putem evada nici noi din „vestirea morții noastre”. Textul din 1 Corinteni nu lasă să se înțeleagă că cei care iau Cina, cei „vrednici”, ar trebui să fie oameni perfecți (lucru cu neputință) ci să realizeze că fac parte dintr-o comuniutate a celor învredniciți de Hristos prin moartea și învierea Sa. Desigur, această observație nu exclude nicidecum imperativul sfințirii continue a celor credincioși.
În sfârșit, când se cere ca „fiecare să se cerceteze pe sine însuși” poate că ar trebui să se înțeleagă, pe lângă comemorare christică și introspecție etică, și o investigare a disponibilității noastre de a continua să semnalăm în „vestirea morții Lui”, o vestire a morții noastre.
________
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
http://www.emanueldej.ro
1 Mai – Ziua multumirii
… pentru că harul pe care nu-l mai intuiam înconjurându-ne, şi părea înecat, învins definitiv în disperare, nu ne-a părăsit nici o clipă în zilele astea
Pentru a vedea alte motive de mulțumire accesează http://dyobodiu.wordpress.com/2012/05/01/ziua-multumirii/
Hristos și cultura
Zicem că vrem ca Domnul Isus să fie Modelul nostru în toate împrejurările… aspect bun și de dorit. Ne poate sluji El atunci ca Model și în relație cu lumea în care trăim, cu cultura?
Trebuie să notăm chiar de la început un paradox care există în multe biserici evanghelice românești: își pun mereu problema evanghelizării, că nu reușesc să iasă dintre cele patru ziduri ale bisericii, că nu există o viziune pentru cei pierduți etc. și aceiași oameni – când sunt între cele patru ziduri – recomandă cu stăruință ca cei credincioși să se ferească de lume, să nu aibă a face cu ea, să nu-i permită lumii să intre în biserică… Nu e de mirare că mulți creștini se găsesc prinși într-o tensiune spirituală greu de gestionat.
Fără a intra în studii complexe pe această temă (de genul, R. Niebuhr, Christ and Culture), prefer să rămân la o rugăciune a Mântuitorului: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17:15). Motivul pentru care creștinii au nevoie să fie păziți de cel rău este că „lumea” și spiritul ei sunt afectate de păcat. Dar „lumea” nu este totuna cu cultura. „Lumea” se referă la toți cei neregenerați spiritual, cei care își cârmuiesc viața după alte principii decât după cele ale Scripturii, cei în inima cărora nu locuiește Hristos. Această „lume” se găsește în orice cultură și chiar și la unii din cei ce sunt „între patru ziduri”. Păzirea de „lume” este o păzire de păcat nu de cultură. Unul din motivele pentru care credincioșii nu merg cu Evanghelia afară din biserică este că fac o confuzie între lume și cultură. Este foarte greu să mergi într-un loc de care trebuie să fugi…
Este adevărat și că în cadrul culturii – mai precis în diverse subculturi – există spirit „lumesc”, dar nu tot ceea ce este în afara celor patru ziduri este păcat… În cultură sunt lucruri morale, imorale și amorale fapt care ne obligă să facem o distincție între principii și forme: principiile biblice sunt absoluturi nenegociabile pe când formele culturale sunt adaptabile și în continuă mișcare.
Deci când trebuie să ne păzim de „lume” nu trebuie să ne păzim de cultură, la pachet, cu tot ce conține… ci doar de acele aspecte din cultură care contravin principiilor Scripturii. Isus este Model și în această privință: nu a acceptat ca Templul „să fie schimbat într-o peșteră de tâlhari”, fapt ce contrazice ceea ce „este scris” dar a stat la masă cu diverse categorii de oameni, i-a iubit pe cei străini, s-a născut într-o cultură iudaică și a participat la tot ceea ce însemna acesata, a folosit limbajul și iamginile familiare ascultătorilor etc.
Problema este că unele persoane fac lucruri „sfinte” din preferințele lor culturale și „păcate” din preferințele culturale ale altora. Corect este să facem sfinte principiile Scripturii și să negociem preferințele culturale, într-un spirit al iubirii și sacrificiului, că doar acestea de pe urmă sunt principii biblice, nu-i așa?
________
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
http://www.emanueldej.ro
Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti ?
Ioan 21:15-17
După învierea Sa din morţi, Domnul Isus S-a arătat ucenicilor Săi în repetate rânduri, vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia Lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1:3). Această întâlnire relatată de evanghelistul Ioan face parte din serialul sfânt de întâlniri ale Celui înviat din morţi cu discipolii Săi. De data aceasta întâlnirea are loc la Marea Tiberiadei. Şapte dintre ucenicii Domnului s-a dus la pescuit. N-au prins nimic în noaptea aceea, sunt întâmpinaţi dimineaţa pe ţărm de către Domnul lor, sunt întrebaţi dacă au ceva de mâncare, ei răspund cu sinceritate: „nu”, apoi sunt invitaţi la micul dejun pregătit de însuşi Domnul Isus : peste fript pe jăratic de cărbuni şi pâine. După ce au stat la masă, Domnul Isus se adresează public lui Petru cu întrebarea repetată de trei ori : Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti ? De ce procedează Domnul Isus astfel ? De ce se adresează numai lui Petru ? De ce o face public ? De ce nu-l ia deoparte numai pe el ?… şi întrebările ar putea continua, de ce… ? de ce… ? de ce …? Iată ce ne spune Sfânta Scriptură :
1. Simon, fiul lui Ioana, a fost singurul dintre ucenici care a făcut public afirmaţia aceea foarte îndrăzneaţă, în părţile Cezareii lui Filip : „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” (Matei 16:16)
2. Simon, fiul lui Ioana, a fost singurul dintre ucenici care a fost plin de încredere în puterea lui de a-L urma pe Domnul chiar şi la moarte, şi a făcut public această mărturisire : „Doamne, cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.” (Luca 22:33)
3. Simon, fiul lui Ioana, a fost singurul dintre ucenici care S-a lepădat public, cu jurământ, că nu-L cunoaşte pe Domnul Isus : „Atunci el a început să se blastăme şi să se jure, zicând: „Nu cunosc pe omul acesta.” (Matei 26:74)
Îndrăzneala lui Petru de a mărturisi adevărul ce-l purta în inimă avea la bază cu siguranţă iubirea fată de Domnul lui. Încrederea lui Petru în forţele lui proprii de a rămâne lângă Domnul lui chiar şi în moarte se baza tot pe iubirea acestuia faţă de Domnul Isus. Instabilitatea lui Petru demonstrată în ceasul greu al încercării a determinat plânsul acestuia cu amar (Luca 22:62), adică o pocăinţă sinceră ce izvora tot din dragostea sa faţă de Domnul său. Întrebarea Domnului Isus adresată lui Petru de trei ori avea menirea de a restabili la cote maxime iubirea păcătosului fată de Dumnezeul Lui. Se contura astfel şi un triunghi al dragostei fată de Dumnezeul Cel viu şi adevărat, faţă de ceilalţi mântuiţi şi faţă de semenii noştri. Simon, fiul lui Ioan, adică Petru era reabilitat public în faţa celorlalţi şase ucenici ai Domnului. Înţelegem dar din atitudinea şi din cuvintele Domnului Isus că cei ce slujesc pe alţii nu trebuie să o facă numai pentru că sunt plătiţi, obligaţi sau puşi, ci din dragoste faţă de Domnul Isus care ne-a iubit, ne-a răscumpărat şi ne-a pus în slujba Sa. Cei ce au cu adevărat dragoste în inima lor faţa de Domnul Isus vor avea întotdeauna ceva bun de oferit semenilor lor. Simon, fiul lui Ioana, este chemat public la slujirea în dragoste.
Pastor, Elisei Pecheanu
Christos a înviat !
„ Christos a înviat ! ” Cu acest salut au fost întâmpinate femeile care dis de dimineaţă în ziua întâi a săptămânii au mers să caute pe Domnul Isus în mormânt, pregătite sa-I îmbălsămeze trupul . „ Nu este aici; ( le-a spus îngerul, aşa cum relatează evanghelistul Matei în cap. 28 versetele 5 şi 6 ) a înviat, după cum zisese . Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul.”
După îngerul venit din ceruri, ca într-un cor imens, de două mii de ani, rând pe rând, s-au alăturat femeile credincioase, ucenicii, străjerii de la mormânt, preoţii, fariseii şi cărturarii, duşmanii declaraţi ai Domnului, mii şi milioane de martori ai învierii din morţi a Domnului Isus Christos, şi eu şi tu, spunând din convingere sau poate din obişnuinţă: „Christos a înviat ! Cu adevărat a înviat !”
Fie ca bucuria întâlnirii cu Cel înviat din morţi şi viu în vecii vecilor să umple inimile noastre şi cu toată convingerea să putem cânta astăzi şi întotdeauna împreună cu toţi mântuiţii de pretutindeni: „ Christos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.”
1. Învierea Domnului Isus din morţi este hotărârea dumnezeiască care contracarează verdictul uman şi nedrept rostit împotriva Fiului Său.
Dregătorul Pilat din Pont a rostit atunci în faţa preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor, marele adevăr : „ Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta.” (Luca 23:4) Chiar şi împăratul Irod L-a trimis înapoi la Pilat, negăsindu-I nici o vină. (Luca 23:11) Într-o ultimă încercare disperată de a-I da drumul Domnului Isus, Pilat strigă: „ Dar ce rău a făcut ? Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.” Dar ei strigau în gura mare, şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor (fruntaşii şi norodul v.13) şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit.” (Luca 23:22,23) Dumnezeu a intervenit şi prin actul învierii contracarează sentinţa umană, nedreaptă, rostită împotriva Fiului Său. Slăvit să fie numele Domnului în veci de veci !
2. Învierea Domnului Isus din morţi este hotărârea dumnezeiască prin care se dovedeşte încă o dată şi cu putere, că Isus este Mesia Cel promis şi prin care se conferă autoritate tuturor martorilor învierii de-a lungul veacurilor.
Lumea întreagă poate cunoaşte astfel prin mărturia celor credincioşi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia Cel promis de veacuri şi Mântuitorul păcătoşilor care se pocăiesc şi cred. El este viu în veci de veci. Mormântul Lui este gol şi astăzi. Martorii Săi au puterea şi prezenţa Duhului Sfânt.
3. Învierea Domnului Isus din morţi este hotărârea dumnezeiască prin care se oferă tuturor certitudinea vieţii de după moarte şi speranţă celui credincios în învierea din morţi.
Da, există viaţă după moarte. Da, există învierea din morţi. Da, şi eu şi tu vom învia din morţi. Crezi din toată inima aceste adevăruri ? La această mare sărbătoare, şi tu poţi deveni copil de Dumnezeu.
Pastor, Elisei Pecheanu
Buna vestire
Luca 1:26-38 … „ Îngerul (Gavril) a intrat la ea ( la fecioara Maria) şi a zis : “Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei !… iată că vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus…”
- Maria este o persoana umană căreia i s-a făcut mare har (v.28/a). Ea a fost aleasă de Dumnezeu dintre toate femeile din toată lumea de atunci să îl nască pe Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu. Ce alegere binecuvântată ! Ce slujire înaltă ! Tu ce har ai primit ?
- Maria este o persoană umană care are asigurată prezenţa lui Dumnezeu (v.28/b). Cea mai mare binecuvântare a unui muritor este să fie încredinţat de prezenţa divină alături de el. Tu ai această asigurare ? Eşti convins că Domnul este cu tine ?
- Maria este o persoană umană care primeşte „binecuvântarea între femei” (v.28/c). Era normal să capete această „binecuvântare” specială în urma harului rezervat şi oferit şi a prezenţei lui Dumnezeu asigurată alături de ea. Tu ai vre-o binecuvântare specială ?
- Maria este o persoană umană care se turbură, şi se întreabă singură ce putea să însemne lucrul acesta (v.29). Află de la îngerul Gavril că a căpătat „îndurare înaintea lui Dumnezeu”. Nu era vrednică, nu avea merite personale, era numai şi numai îndurarea lui Dumnezeu. Ştii că şi de tine s-a îndurat Dumnezeu când L-a trimis pe Fiul Său să moară pe Golgota ? Deşi nu înţelegi prea multe din „tainele” lui Dumnezeu, care uneori te tulbură, fii gata să accepţi pentru tine îndurarea lui Dumnezeu. El te iubeşte cu siguranţă.
- Maria este o persoană umană care acceptă cu umilinţă împlinirea hotărârii divine în şi prin fiinţa ei. „Maria a zis :”Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!”(v.38). Câtă simplitate, câtă umilinţă, câtă smerenie, câtă ascultare… toate acestea pentru ca noi să ştim cum să ne raportăm la voia Domnului. Tu ce zici în faţa acestei voinţe supreme ? Eşti gata să asculţi şi să te declari rob al lui Dumnezeu ?
- Maria este o persoană umană care a ştiut să îndrepte întotdeauna privirile tuturora spre Isus (Ioan 2:5). La nunta din Cana Galileii, când nu mai aveau vin, Maria le-a spus celor îngrijoraţi : „Să faceţi orice vă va zice (El)” Şi eu şi tu avem menirea sfântă de a-i îndruma pe alţii spre Domnul Isus Hristos. El este ţinta supremă spre care tindem toţi.
- Maria este o persoană umană care a crezut în promisiune învierii din morţi a fiului ei Isus, Fiul lui Dumnezeu. Ea nu merge la mormânt duminică de dimineaţă împreună cu celelalte femei credincioase să ungă trupul mort cu miresme. Tu crezi în învierea Domnului ? Tu crezi în învierea morţilor ?
- Maria este o persoană umană care a ştiut să se alăture urmaşilor credincioşi ai Domnului Isus şi să aştepte în rugăciune revenirea Domnului Isus. Ultima apariţie biblică a Mariei este în Faptele Apostolilor 1:14. Tu îl aştepţi pe Domnul Isus ? Cum ?
Pastor, Elisei Pecheanu
Cum să cucereşti o cetate
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
http://www.emanueldej.ro
Scriptura și Experiența
Pastor, COSTEL GHIOANCA
Biserica Crestina Baptista Nr.1 „Emanuel”
DEJ (ROMANIA)
http://www.emanueldej.ro











