Arhive etichetă: Europa

Europa


Europa este un continent frumos cu locuri care pot fi vizitate și admirate. Una dintre țările acestui continent este România, cea care pentru mine înseamnă casă, acasă și a te bucura de pace, natură, prietenie și iubirea celor din jur. Din punct de vedere politic, țările de pe continent s-au asociat în cadrul unor structuri suprastatale ce au dat naștere la ceea ce începând cu anul 1992 numim Uniunea Europeană (UE), fapt care permite instituțiilor statelor membre să coopereze între ele, iar cetățenilor le oferă posibilitatea de a primi un loc de muncă mai bine plătit în altă țară, chiar dacă acest fapt poate avea uneori și consecințe negative. Totodată, a fi parte din Europa înseamnă a-ți face cunoștințe noi, a avea posibilitatea de a călători și a descoperi tradiții noi referitoare la muzică, dans, mâncare, haine, dar și altele. Totodată, este de menționat și faptul că acestea au ajuns și la noi și ne-au influențat. Sistemul medical pe de altă parte este mai diversificat, oferind posibilitatea pacienților români de a se trata în străinătate, dar și multor pacienți străini de a beneficia de serviciile medicale din România, mai ales în domeniul stomatologic, la prețuri mult mai mici față de țările din Occident. Privind în ansamblu, putem spune și faptul că cetățenii beneficiază de produse diverse la prețuri mai mici. A fi român în Europa secolului XXI înseamnă a te ridica la un anumit nivel de învățătură, dar și a studia la școli de renume în țară sau străinătate cu mențiunea că unii dintre românii care au plecat la studii nu au mai revenit. Așadar, în acest caz vorbim și de un exod al tinerilor și implicit al intelectualilor.
Astfel dar, dragi români, să nu uităm că Europa înseamnă un tot unitar în cadrul căruia fiecare stat și fiecare cetățean își aduce aportul. Așadar, fii mândru că ești român!

Creştinii din ţările europene au fost supuşi, în ultimii 5 ani, unei intoleranţe tot mai accentuate


Creştinii din ţările europene au fost supuşi, în ultimii 5 ani, unei intoleranţe tot mai accentuate şi unor discriminări care îi vizează atât ca grup, cât şi ca indivizi.

 

channel4.com

Organizaţia Observatory on Intolerance and Discrimination Against Christians in Europe a publicat un raport de 40 de pagini despre intoleranţa şi discriminările la care sunt supuşi creştinii în ţările europene.

Documentul intitulat Shadow Report acoperă perioada anilor 2005-2010. Raportul prezintă diverse cazuri de discriminare cu scopul de a creiona un tablou cât mai complet al formelor de discriminare împotriva creştinilor.

Mai mulţi activişti pro-viaţă, care desfăşurau activităţi paşnice în faţa unei clinici pentru avorturi din Viena, au fost agresaţi în septembrie a.c. Un preot catolic, în vârstă de 78 de ani, a fost bătut şi abandonat în stare gravă, în Fulda (Germania), în iunie a.c. În aceeaşi lună, episcopul Luigi Padovese a fost asasinat în Turcia. O biserică romano-catolică, din Viena, a fost incendiată în februarie a.c. Jandarmeria Naţională Franceză a prezentat, în octombrie a.c., un raport din care reiese că, în ultimii 5 ani, cele mai multe acte de profanare au vizat cimitirele şi locurile de închinare ale creştinilor.

Elzabieta Radziszewska, ministru polonez al egalităţii, a fost exclusă în acest an din juriul UE pentru acordarea premiilor pentru jurnalism (cu tema „Împreună împotriva discriminării”), după ce s-a exprimat împotriva angajării homosexualilor ca profesori în şcoli. Un post creştin de televiziune, din Spania, a fost amendat de autorităţi cu 100.000 de euro, în iulie 2010, pentru că a difuzat o serie de clipuri în favoarea familiei şi opuse stilului de viaţă homosexual.

Asociația Umanistă Britanică a lansat, în octombrie a.c., un atac împotriva Grădinii Zoologice Arca lui Noe, pentru că aceasta promovează ideea că lumea a fost creată de Dumnezeu. Dale McAlpine, un predicator din Marea Britanie, a fost arestat, în mai a.c., pentru că a predicat pe stradă că homosexualitatea este un păcat.

Sunt doar câteva dintre cazurile menţionate în Shadow Report. Raportul prezintă numeroase alte cazuri din anii 2005-2010.

„Nu pot decât să îmi exprim preocuparea pentru marginalizarea sporită a religiei, şi în special a creştinismului, întâlnită în anumite locuri, chiar şi la popoare care accentuează foarte mult toleranţa. (…) Acestea sunt semne îngrijorătoare cu privire la eşecul de a recunoaşte nu numai drepturile credincioşilor la libertate de conştiinţă şi libertate a religiei, dar şi cu privire la rolul legitim al religiei în spaţiul public„, a declarat Papa Benedict al XVI-lea, în timpul recentei vizite în Marea Britanie.

„Ceea ce se întâmplă în Europa Occidentală nu este persecuţie, ci o marginalizare a credinţei prin care se urmăreşte prezentarea ei strict ca o problemă de conştiinţă personală”, a declarat Lord Carey, fost Arhiepiscop de Canterbury.

Autorii raportului recomandă autorităţilor guvernamentale europene:
– Să asigure libertatea credinţei şi religiei, libertatea de expresie, libertatea de adunare şi dreptul la obiecţii pe motive de conştiinţă.
– Să se reţină de la interferenţe şi să modifice legislaţiile care îi discriminează pe creştini.
– Să recunoască şi să condamne discriminarea împotriva creştinilor şi să le asigure creştinilor dreptul de a participa deplin la viaţa publică.
– Să monitorizeze cu atenţie fenomenul tot mai accentuat al intoleranţei împotriva creştinilor şi să ia măsuri potrivite ca răspuns la acesta.
– Să adune informaţii cu scopul specific de a monitoriza intoleranța şi discriminarea creştinilor.

Observatory on Intolerance and Discrimination Against Christians este o organizaţie neguvernamentală din Austria, care deţine un site unde semnalează cazurile de discriminare a creştinilor din ţările europene.

semneletimpului.ro