Arhive etichetă: Inochentie MIcu Klein

Episcopul Inochentie Micu Klein și lupta pentru emancipare a românilor


Un articol preluat de pe  http://www.adevarul.ro

Inochentie Micu şi Avram Iancu sunt figurile tragice ale Transilvaniei. Fii de ţărani liberi, prin lumina învăţăturii s-au înălţat  amândoi mult peste starea românilor. Şi-au pus viața în slujba naţiei lor sunt, în cazul amândurora, cuvinte potrivite. Destinul i-a unit şi prin întristarea de-a fi sfârşit înşelaţi în promisiunile Vienei şi neînțeleși de semenii lor.

*

Foto: wikipedia

Inochentie  Micu (Klein) s-a născut  la 1700 (după unii, la 1692). La botez primise numele Ioan, iar la călugărire, pe cel de Inocenţiu. Legenda spune că pruncul ce-şi însoţea tatăl în târgul Sibiului i-a atras atenţia unui iezuit. Acela i-ar fi propus plugarului să-i trimită copilul la şcoală. „Tată, eu merg!”, a răspuns îndată băiatul cu vocaţie de cărturar.

A învăţat la colegiul iezuit din Cluj şi  în Slovacia. Student încă la teologie, a fost desemnat episcop al bisericii greco-catolice cu sediul la Făgăraş.
Tânărul episcop al românilor uniţi şi-a început deîndată misiunea în spiritul promisiunilor Curţii Imperiale şi papei. A scris memorii şi a solicitat audienţe la Viena în numele clerului şi mirenilor trecuţi la Biserica Romei. Cererile sale puteau fi – şi au fost – socotite revoltătoare de către mai-marii cărora le erau adresate. „Eu şi clerul meu cu adevărat suntem şi vom rămânea uniţi numai să ni se dea şi nouă acele imunităţi de care se bucură clerul romano-catolic”, scria el bunăoară.

Ca membru al Dietei transilvănene, a insistat cu orice prilej să înceteze starea de „toleraţi” a românilor, să li se dea drepturi egale cu „naţiunile recepte”. Petiţiile sale vor fi surse de inspiraţie şi acte fondatoare pentru Supllex-urile transilvănenilor.  A obţinut un domeniu la Blaj, unde-a început construcţia Catedralei Sfintei Treimi, reşedinţei episcopale şi mănăstirii greco-catolice.

A cerut drepturi pentru românii ardeleni    

În sinodul convocat în 1744, episcopul a declarat clerului prezent că, dacă împărăteasa Maria Tereza nu va acorda românilor uniţi drepturile promise, va trece munţii în fruntea clerului şi a credincioşilor săi.

Denunţurile că episcopul răzvrăteşte poporul n-au întârziat să sosească la Viena. Şi a fost chemat să răspundă zecilor de acuzaţii. Curtea imperială catolică nu dorea să-i supere pe nobilii calvini, lipsindu-i de braţele de lucru valahe.

Surghiunit până la moarte

Convins că papa îl va ajuta, Inochentie Micu nu s-a prezentat la Viena, ci s-a dus la Roma. Departe de a obţine sprijinul Vaticanului, a fost reţinut pentru totdeauna în oraş.  Ultimii 24 de ani i-a trăit în surghiun.

Spre deosebire de nebunia blândă în care Iancu străbătea satele de moţi, episcopul ardelean şi-a consumat lucid drama singurătăţii, sărăciei şi suferinţei după locurile natale.  O mărturisea astfel în testamentul său: „Nu ştiu ce dulceaţă ne atrage spre pământul nostru natal şi ne împiedică să îl uităm. Zilele mele sunt pe sfârşite; când va veni vremea ca sufletul să părăsească trupul, mi-ar plăcea să fie încredinţat Creatorului prin rugăciunile şi slujbele voastre şi oasele mele să aştepte reînvierea în mănăstirea din Blaj”.

A murit în 1768. Dorinţa de-a aştepta reînvierea la Blaj i-a fost împlinită abia în 1997. Ceremonia s-a consumat pe fondul disputelor postcomuniste pentru recuperarea proprietăţilor greco-catolicilor intrate în patrimoniul ortodox.

 

 

 

%d blogeri au apreciat: