Arhive etichetă: Istoria Bisericii Penticostale

Richard Wurmbrand despre Constantin Caraman


Constantin Caraman, ,,cel mai faimos penticostal român persecutat”, după cum îl prezintă Lect. univ. dr. Valeriu Andreiescu în Istoria Bisericii Penticostale, pastor penticostal și colaborator de încredere al lui Richard Wurmbrand a fost închis timp de 15 luni datorită implicării sale în activitatea subterană de distribuire a materialului religios în România și URSS. Urmărit de Securitate, Constantin Caraman a fost anchetat, arestat şi  ,,a executat munci forţate la „Canalul morţii” Dunăre-Marea Neagră între 1951 – 1952. El a devenit mai târziu un reprezentat al tuturor creştinilor persecutaţi şi a fost din nou închis (1963 – 1964; 1971 – 1972; 1977).”

Despre el, Richard Wurmbrand scrie următoarele:

La întoarcerea în țară ,,am fost de asemenea sărutat de Constantin Caraman, unul din principalii oameni de legătură între Misiunea noastră și pastorii care nu fuseseră aici cunoscuţi de stat. Prin el noi am putut aduce alinarea familiilor care fuseseră persecutate.

Și el a fost în închisoare de trei ori. A muncit ca deţinut, ca și soţia mea, la construirea canalului Dunăre – Marea Neagră. O câtă cruzime a fost în acel loc!” p.17

Ce a fost special la reîntâlnirea acestor doi oameni? Ne-o spune chiar Wurmbrand atunci când scrie că acest ,,sărut , [primit de la Constantin Caraman, nu înseamna] atât de mult o atingere a două perechi de buze, cât aceiaşi simţire a două inimi iubitoare” , iar  Constantin Caraman nu avea doar o inimă iubitoare ci şi o bucurie interioară extraordinară.

,,Am privit fața strălucitoare a lui Caraman, fostul muncitor-sclav. Pe buze avea un zâmbet triumfător și atât de iubitor! Privindu-l  nimeni nu și-a putut închipui prin ce trecuse el de fapt.” p.18

Richard Wurmbrand, De la suferință la biruință,  Editura Stephanus, București, 1994, p.17, p.18.

Pentru a-l cunoaşte pe acest om extraordinar vă invit să-i citiţi mărturia, povestea fascinantă a vieţii şi încercărilor prin care a trecut într-un interviu care dezvăluie măreţia lui Dumnezeu.

%d blogeri au apreciat: