Arhive etichetă: Lucian Oniga

Alfa Omega TV: Cele șapte sfere ale societății și influența creștinilor în acestea – Lucian Oniga


Acum 40 de ani, Loren Cunningham (fondatorul Tineri pentru misiune), Bill Bright (fondatorul Alege viața) și Francis Schaeffer (fondator al Centrului L’Abri), au ajuns în mod independent la concluzia că orice societate contemporană este construită, sau cuprinde șapte sfere, șapte domenii. Ei erau interesați de evanghelizarea și ucenicizarea națiunilor și se gândeau cum ar putea influența în mod strategic națiunile cu Evanghelia lui Hristos. De aceea, s-au gândit să separe societatea în șapte sfere.
Fiecare societate are un sistem de guvernare – juridic, legislativ, administrativ – dacă acestea trei sunt locurile unde se iau deciziile majore, unde legile sunt promovate (fie legi pozitive sau negative), se împarte dreptatea și se administrează banul, dacă aceste sfere sunt atât de importante, trebuie ca și creștinii să pătrundă în ele, aducând dreptatea, neprihănirea, mila.
O altă sferă a societății este educația. De la grădinițe, școli, facultăți, este sfera în care fie sunt spuse minciuni despre Dumnezeu, fie sunt spuse adevăruri despre Dumnezeu. Și în sfera educației e important ca să pătrundă Evanghelia, să trimitem tineri bine pregătiți în ale educării și să pregătească ei o generație în care știința să fie îmbinată cu credința, să fie predate adevărurile despre Dumnezeu în mod corect.
Un alt domeniu al societății este media. Vedem cum prin media, oamenii sunt informați, dezinformați sau manipulați. Li se „vând” valori, sau dimpotrivă, non-valori. Ei au spus că media trebuie să fie influențată de creștini, care să pătrundă acolo, să înființeze televiziuni, radiouri, presă scrisă și prin acestea să aibă impact pozitiv cu Evanghelia.
O altă sferă a societății, este cea a artei, a culturii și a divertismentului. Astăzi, din păcate, nu prea suntem activi și prezenți în această sferă. E important să avem oameni creștini ai artei, ai culturii. Astăzi, în România, oamenii de cultură sunt repere, iar noi ca și creștini nu prea avem reprezentanți acolo. Trebuie să pătrundem și în domeniul acesta, să avem oameni care să scrie nuvele, teatru, care să se implice în acest domeniu răspândind valorile creștine.
De asemenea, este sfera religiei, unde mai toți suntem implicați, cu câteva excepții. Religia nu se referă la un gen de legi scrise sau nescrise, ci mai degrabă la această re-legare a relației omului cu Dumnezeu, unde omul se poate închina în Duh și adevăr. Sfera religioasă este extrem de importantă pentru că ea Îl poate îndepărta pe Dumnezeu, sau Îl poate apropia.
Familia este o altă sferă a societății. Nu există societate fără familie. Astăzi ea este extrem de lovită. Chemarea credincioșilor este să pună mare preț pe familie, ancorându-se în Scriptură, iubindu-se unul pe altul la fel cum Dumnezeu ne-a iubit pe noi și în felul acesta având șansa extraordinară de a răspândi binecuvântări generațiilor următoare. În cazul nevegherii sau a unor probleme de familie, îți poți blestema copiii și generațile următoare.
A șaptea sferă a societății e cea de afaceri, a locului de muncă. Orice om are nevoie de bani și mai toți oamenii lucrează undeva, dar și sfera aceasta este o sferă spirituală în care oamenii trebuie să își asume rolul de creștini prin etica muncii, prin respectarea valorilor ce include munca cinstită, plata taxelor, excelența.
În toate aceste sfere, Biserica trebuie să gândească strategic și să pătrundă, trimițând oameni echipați și spunându-le că Biserica nu se rezumă la o întâlnire duminica, joia, marțea, ci că ea trăiește Evanghelia în fiecare zi, în fiecare clipă. Dacă în ziua de duminică Biserica celebrează împreună, ea își trăiește viața adevărată începând de luni.
Noi creștinii, am separat lucrurile, între sacru și profan. Unii fac despărțirea considerând că „biserica e biserică și afacerile sunt afaceri”, ceea ce este incorect din punct de vedere biblic. Creștinul trebuie să fie o lumină oriunde ar fi, indiferent ce ar face. De aceea, când ucenicii din biserică sunt învățați că ei sunt chemați la rândul lor să facă ucenici indiferent de locul în care se află, Biserica poate lumina și are șansă 100%, prin puterea lui Dumnezeu, să transforme cultura română, astfel punând în practică Rugăciunea Domnească pe care o fac toți românii, „Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe pământ”.
http://alfaomega.tv/stiri/romania-puls-spiritual

%d blogeri au apreciat: