Am parcurs un drum lung de explicare pas cu pas a unui crez biblic care pornește de la învățătura Domnului Isus Cristos.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, miercuri 30 martie 2011 vom pleca spre România, pentru un turneu de aproape două luni. Chiar și în perioada aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să mai pot scrie unele articole, dar cu siguranță la intervale mai mari de timp. Astăzi vreau să vă spun care sunt subiectele cele mai arzătoare despre care vreau să scriu. Totul va porni de la bazele care au fost deja definite în aceste puncte:

1.  Planul lui Dumnezeu este să-și facă fii care seamănă cu Tatăl lor și pe care să-i pună stăpâni și administratori peste întreaga creație.

2.  Asemănarea cu Dumnezeu este formulată prin aceste trei țeluri: sfințenie, desăvârșire și asemănare cu Cristos.

3.  În școala Domnului Isus, transformarea ucenicilor s-a făcut treptat, existând și falimente totale (Iuda), și înfrângeri dureroase (lepădarea lui Petru) și salturi spectaculare (transformarea lui Ioan din fiul tunetului în apostolul iubirii). Domnul Isus lucrează la transformarea noastră folosind aceleași metode pe care le-a folosit cu ucenicii Săi.

Citeste mai departe…

Cei care ați citit cu atenție articolele de până acum ați putut vedea că eu lucrez cu întreaga Biblie. Fac lucrul acesta deoarece ”Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17).

Este momentul să formulez aici mai sistematic modul meu de abordare a Scripturii. Punctul meu de plecare este învățătura Domnului Isus din cele patru Evanghelii. Domnul Isus îmi dă cadrul general al concepției mele despre lume și viață. Domnul Isus este atât Fiul lui Dumnezeu din veșnicie, care S-a întrupat și ne-a adus învățătura direct de la Dumnezeu Tatăl, cât și Omul Isus din Nazaret care și-a format  gândirea totalmente din cărțile lui Moise (Legea), din prooroci și din Psalmi.  Acesta este miracolul Celui care este în același timp Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, cât și Om adevărat din Om adevărat.

Apostolii Pavel, Iacov, Petru, și Ioan au înțeles perfect învățătura Domnului Isus și au continuat-o și au explicat-o pentru primii creștini și pentru toată lumea de atunci încoace. Nu există contradicție între Vechiul Testament și Noul Testament și nu există contradicție între Evanghelii și epistole.

Citeste mai departe…

În Filipeni capitolul 2, apostolul Pavel ne cheamă să dezvoltăm în noi o gândire ca a lui Isus Cristos, și ne arată că esența acestei gândiri este smerenia care duce la golire de sine și la ascultare de Dumnezeu până la moarte și încă moarte de cruce (Filipeni 2: 5-8).

Am arătat de asemenea că smerenia este o trăsătură fundamentală a Persoanelor din  Sfânta Treime, în care fiecare Persoană trăiește pentru ceilalți doi și dă tot ce are celorlalți doi.  Una din afirmațiile fundamentale ale acestei serii de articole este că Persoanele din Sfânta Treime ne invită să facem parte din această Familie a lui Dumnezeu. Dar, dacă vrem să fim parte din această Familie, trebuie să avem aceleași trăsături fundamentale care caracterizează Familia. Mai exact, Dumnezeu a hotărât din veșnicie să devenim asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel dintâi născut dintre mai mulți frați (Romani 8:29).

Atunci, ce înseamnă să fim după chipul Fiului? În Evanghelia după Ioan, capitolul 5, găsim cea mai detaliată și mai profundă descriere pe care Și-o face Fiul lui Dumnezeu și spre aceasta ne îndreptăm acum atenția. Domnul Isus a vindecat un olog și iudeii au protestat că a făcut lucrul acesta în ziua de sabat.  Domnul Isus le spune că El lucrează fiindcă și Tatăl Său lucrează. Această afirmație stârnește un scandal și mai mare fiindcă prin ea afirmă, de fapt, că El este egal cu Dumnezeu. Domnul Isus nu neagă acest lucru, ci le explică în profunzime ce fel de relație există între El și Dumnezeu.

Citeste mai departe…

Am ajuns să explorăm împreună învățăturile din Scripturi despre viața de dincolo de această viață. Atât Domnul Isus cât și apostolul Pavel ne învață că există o continuitate între viața de aici și viața de dincolo și amândoi ne învață că ceea ce suntem și ceea ce facem aici, determină ceea ce vom fi și ceea ce vom face acolo.

Aici trebuie să ne oprim și să facem o clarificare și o delimitare. Sistemul de credință protestantă, care pune în centrul atenției moartea lui Isus pentru păcatele noastre și credința noastră în acest eveniment, spune că această credință este singurul lucru care ne trebuie ca să mergem în cer. Ei spun că totul se reduce la formula dată de Luther, sola grația și sola fide – numai prin har și numai prin credință. Concluzia logică a acestui sistem de credință este că în cer toți vom fi egali și prin urmare textele care vorbesc despre răsplătire în cer și despre a fi mare în cer sunt doar ”metafore”, care nu trebuie luate literal și, la urma urmei, este bine să trecem peste ele și să nu ne batem capul cu ele.

Cei care au adoptat acest sistem de credință spun că nu trebuie să te străduiești să-ți formezi un caracter nou, pentru că lucrul acesta ar fi un fel de ”mântuire prin fapte”. La urma urmei, dacă totul este prin har, înseamnă că Domnul face totul și noi trebuie doar să credem în El și ”să-L lăsăm pe El să lucreze”.  Am auzit un credincios care spunea cu mare sinceritate și cu mare evlavie: ”Eu nu mai trebuie să fac nimic; Domnul face totul”.  În acest sistem de credință ideea de bază este că prin credință în jertfa de pe cruce primești biletul de intrare în cer și acesta este singurul lucru care îți trebuie.

Citeste mai departe…

În cursul predicii de pe munte, Domnul Isus spune despre poruncile Sale:
”Așa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci și va învăța pe oameni așa, va fi chemat mic în Împărăția cerurilor; dar oricine le va păzi și va învăța pe alții să le păzească, va fi mare în Împărăția cerurilor” (Matei 5:19. Notă: Dacă Domnul Isus S-ar fi referit la poruncile din Legea lui Moise, ar fi zis ”acele porunci”. Încheierea predicii cu ”aceste cuvinte ale Mele” confirmă că Domnul Isus cerea ascultare de poruncile Sale, nu de cele din Legea lui Moise).

Ucenicii erau atenți la fiecare cuvânt al Învățătorului și, desigur, au înregistrat și această informație: unii vor fi mici și alții vor fi mari în Împărăția cerurilor. Mai târziu, ei vor discuta de multe ori subiectul acesta și Îl vor întreba despre aceasta pe Învățător. Trebuie să observăm că niciodată Domnul Isus nu-i mustră că discută această problemă, ca și când ar fi rău să dorești să fii mare în Împărăția cerurilor. Cum să-i mustre, când El Însuși le-a lansat această știre? El nu-i mustră, ci de fiecare dată când reapare subiectul acesta le răspunde dându-le criterii după care se va decide mărimea cuiva în viața de dincolo, sau, cu alte cuvinte, le va da rețete pentru a ști cum să devină mari în ceruri. Să ne uităm acum la aceste texte.

Citeste mai departe…

Domnul Isus ne-a spus pilde despre ”robul credincios” (Matei 24:45-51) și ”ispravnicul (administratorul) credincios” (Luca 12: 35-48); apoi pilda despre ”ispravnicul necredincios” (Luca 16:1-14); pildele cu talanții (Matei 25: 14-30) și cu polii (Luca 19: 11-28); de asemenea a vorbit de mai multe ori despre cei ce vor fi mici în Împărăția cerurilor și despre cei ce vor fii mari acolo (Matei 5:19; 18:1-4; 19:27-30; 20:20-28; Marcu 9:33-37; Luca 9:46-47; Luca 22: 24-30). Prin toate acestea, Domnul Isus ne dă informații prețioase despre viața de dincolo și noi trebuie să fim foarte atenți ca să ne formăm o imagine cât mai corectă și mai completă despre ce vom fi și vom face acolo și mai ales despre modul în care ceea ce suntem, facem și devenim în această viață determină ceea ce vom fi și vom face acolo.

Am studiat textele indicate mai sus o viață întreagă și am predicat de nenumărate ori din ele și în procesul acesta am ajuns să fac următoarele sistematizări.

Citeste mai departe…

Domnul Isus ni L-a revelat pe Dumnezeu ca pe un Tată care vrea să aibă fii care seamănă cu El și pe care să-i pună moștenitori peste tot ce are. Am văzut însă că ”moștenire” și ”moștenitori” sunt cuvinte folosite cu totul altfel decât în limbajul nostru. Să rezumăm, deci, modul în care se vorbește în Vechiul Testament. Canaanul este țara lui Dumnezeu. El o dă în stăpânire copiilor lui Israel, care sunt copiii lui Dumnezeu. Țara este împărțită prin tragere la sorți pe seminții (triburi) și apoi pe familii. Ceea ce ți-a căzut la sorți era ”moștenirea” ta. Dar pământul rămânea proprietatea lui Dumnezeu: tu nu aveai voie să-l vinzi, ci doar să-l transmiți generației următoare. Copiii lui Israel nu erau proprietarii pământului: Dumnezeu era Proprietarul. După jargonul nostru, ei au primit pământul în folosință. Principiul acesta rămâne valabil pentru totdeauna și pentru noi toți: Ceea ce avem aici pe pământ este Proprietatea lui Dumnezeu și noi primim totul ”în folosință”.

Folosind alți termeni: Dumnezeu ne pune administratori peste o parte din averea Lui. Noi rămânem întotdeauna răspunzători de modul în care administrăm ce ne-a fost dat ca ”moștenire”, sau, mai exact, ”în folosință.”

Citeste mai departe…