Recomandări editoriale (5) – Rob Riemen, Nobleţea spiritului – Un ideal uitat


În cadrul unui articol recent am văzut menționat un titlu de carte care mi-a atras atenția. Nu știam nimic despre Rob Riemen și cartea acestuia Noblețea sufletului – un ideal uitat tradusă la Editura Curtea Veche în anul 2009. Am căutat informații despre carte și fiindcă ceea ce am găsit mi s-a părut interesant am considerat util să o recomand și altora. Poate unii dintre dumneavoastră ați citit-o iar alții o veți citi.

Rob Riemen, Noblețea spiritului

„O carte plină de îngrijorare şi iubire faţă de civilizaţia europeană, care ne spune unde ne aflăm reamintindu-ne unde am fost şi care reuşeşte să restituie conţinutului istoric şi academic de «umanism» prospeţimea experienţei de viaţă din care acesta s-a născut şi în care autorul vede experienţa de viaţă tipică a civilizaţiei noastre: conversaţia între egali, dezbaterile între prieteni, controversele desfăşurate sub semnul civilităţii. Demnitatea, libertatea, respectul, căutarea sub semnul adevărului, al pietăţii şi al divinităţii – acestea sunt, potrivit lui Riemen, coordonatele umanismului ca mod de viaţă. O carte minunată, de o inactualitate senină, profetică şi vertiginoasă.“

Horia-Roman Patapievici

http://www.curteaveche.ro

Rob RIEMEN

Nobleţea spiritului. Un ideal uitat

Prefaţă de Vladimir Tismăneanu

Postfaţă de Horia-Roman Patapievici

Traducere din neerlandeză (olandeză) de Gheorghe Nicolaescu

Editura Curtea Veche, colecţia „Constelaţii“, Bucureşti, 2009, 176 p.

Scrisă cu o asemenea eleganţă, erudiţie şi elocinţă, cartea gînditorului olandez Rob Riemen nu poate fi decît o scriere de referinţă în istoria ideilor. În Nobleţea spiritului – un ideal uitat, Riemen clarifică simplu dihotomia identităţii omului modern. Relativismului lumii de azi, în care aproape că nu se mai face distincţie clară între Bine şi Rău, îi oferă o alternativă simplă: întoarcerea la valorile umanismului, care sînt universale. Cînd viciile şi virtuţile călătoresc la vagoane de clasă, înţeleptul pribeag ia la pas umanitatea pentru a-i spune simplu cum să revină la principiile morale. Gîndirea lui se bazează pe un argument simplu: o viaţă care nu e trăită în demnitate şi în care nu se caută Adevărul în pietate nu merită trăită.

Compus ca un poem liric antic, într-o formă în care greu găseşti povestitorul, odiseea spiritului trece de la Platon, Socrate pînă în zilele moderne, cu o sfinţenie a scrisului din care rămîne paradisiac ideea, nu autorul. Cu o efuziune iniţiatică, Riemen istoriseşte şi evocă precum un Psalm nevoia omului de a căuta Adevărul.

Cît de fin este autorul se poate înţelege din primele pagini ale cărţii. La New York îşi planifică o cină cu Elisabeth Borgese. Sigur că numele nu vă spune nimic, aceasta fiind, nimeni alta, decît fiica lui Thomas Mann. Distinsa doamnă îi cere permisiunea de a-l invita la River Plate şi pe prietenul ei, Joe, „un pianist strălucit“. Cu o gentileţe demnă de un mare caracter, nu tulbură taina prieteniei profunde dintre cei doi, doar ne sugerează ceva. Omul, îmbrăcat modest şi cu o figură ursuză, intră greu în consonanţă cu olandezul, dar, în cele din urmă, îi destăinuie că nimic în lume nu e ca „nobleţea spiritului“. Se despart nu înainte de a primi confirmarea că ideea va fi cuprinsă într-o partitură. Întors în Europa, cu o meticulozitate nemţească, Riemen caută prin istorie fragmente care să susţină în scris muzicalitatea promisă.

„Adevărul ne face liberi pentru că are putere asupra noastră“, avea să spună, fiind inspirat din Goethe şi Thomas Mann. Cu multe secole înainte, geniul din Weimar afirma că: „civilizaţia este un permanent exerciţiu al respectului“. De unde şi completarea: respect faţă de divin, faţă de pămînt, faţă de semenii noştri.

Cînd să termine de cules dialogurile imaginare despre aristocraţia spiritului, de o naturaleţe debordantă, dintre Socrate şi discipolii săi, Mann şi prietenii, Goethe şi societatea, contrastînd cu nihilismul lui Nietzsche cuprins într-un monolog, află că pianistul din New York şi-a încheiat socotelile cu viaţa, distrugînd înaintea morţii întreaga operă. Deznădăjduit de lipsa de finalitate a proiectului, pune – la îndemnul lui Elisabeth – nestematele culese într-o colecţie de o preţiozitate rară.

 http://www.observatorcultural.ro

Reclame

Un răspuns

  1. […] Recomandări editoriale (5) – Rob Riemen, Nobleţea spiritului – Un ideal uitat […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: