Discursul lui Corneliu Coposu la Congresul Partidului Conservator din Marea Britanie (11 octb 1990)


Corneliu Coposu (1914-1995) a fost un politician român, greco-catolic, liderul opoziției din România postcomunistă. Acesta a fost membru al Partidului Național Țărănesc până la interzicerea partidului de către comuniști în anul 1947, apropiat al președintelui PNT, Iuliu Maniu, ulterior a fost arestat și a petrecut 17 ani în închisorile comuniste. În anul 1990 a reînființat Partidul Național Țărănesc (PNȚ) sub numele de PNTCD al cărui președinte a fost de la înființare până la moartea sa (1990-1995). Corneliu Coposu a fost o personalitate a României secolului XX prin caracterul viziunea și eroismul său.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Corneliu_Coposu

Pastorul Paul Negruț de la Biserica Baptistă Emanuel din Oradea a fost cel care l-a tradus pe Corneliu Coposu, liderul Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD).

Iată cum este prezentat evenimentul în cadrul unui articol de pe site-ul ziarului Adevărul

În 11 octombrie 1990, o delegaţie a Partidului Naţional Ţărănesc, condusă de Corneliu Coposu, era primită triumfal de premierul de la acea vreme al Marii Britanii, Margaret Thatcher, la Congresul Partidului Conservator. Coposu a susţinut un discurs în care a cerut sprijinul britanicilor pentru instaurarea democraţiei în România.

Delegaţia română condusă de Corneliu Coposu, preşedintele PNŢCD a fost primită de Margaret Thatcher la congresul Partidului Conservator din Marea Britanie în 11 octombrie 1990.

Din delegaţie au mai făcut parte Doina Cornea, Mihai Gheorghiu, lider al ligii studenţilor şi Paul Negruţ, pastorul bisericii creştine baptistă Emanuel din Oradea, cel care a asigurat traducerea discursului susţinut de Corneliu Coposu. Liderul ţărănist a amintit atunci de de impunerea comunismului cu ajutorul Armatei Roşii, de persecuţiile îndurate pe parcursul acelor ani, precum şi de momentul decembrie 1989 când România şi-a recăpătat libertatea. 

Coposu a menţionat că „noi am fost distruşi de Armata Roşie şi am renăscut în decembrie 1989”. În cadrul discursului său acesta a menţionat istoria de 140 de ani a PNŢ, lupta partidului împotriva comunismului şi mai nou (anii 90) lupta din opoziţie (referire la opoziţia politică) împotriva neocomunismului şi a socialismului. De asemenea, Corneliu Coposu a evocat în discursul său Partidul Conservator despre care a menţionat că este speranţa României şi speranţa Europei. de asemenea, a scos în evidenţă personalitatea liderului Partidului Conservator, Margaret Thatcher afirmând că acesta este „prima personalitate a continentului de la care România şi ţările din Est aşteaptă salvarea spre o nouă democraţie”.

Prima personalitate prezentată la Congres a fost Doina Cornea, care a fost aplaudată şi ovaţionată îndelung de membrii Partidului Conservator. Fiecare membru al delegaţiei române a fost primit şi felicitat personal de Margaret Thatcher. Primirea liderului ţărănist Corneliu Coposu a fost, de asemenea, triumfală. Fiecare proproziţie a discursului susţinut de acesta a fost însoţită de aplauzele participanţilor la Congres.

https://adevarul.ro/amp/stiri-locale/alba-iulia/discursul-istoric-sustinut-de-corneliu-coposu-in-1754947.html

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.