În orice comunitate creștină există două realități: chemarea la sfințenie și capacitatea de a răni. Astăzi vorbim despre acea a doua realitate — cea despre care mulți preferă să nu vorbească. Abuzul, în toate formele lui, nu dispare prin tăcere. Dispare prin adevăr.
De aici pleacă discuția noastră.
Comunitatea, Biserica, nu este perfectă. Este formată din oameni. Este fragilă, ușor de clătinat, ușor de rănit. Există, câtă vreme e folosită pentru vindecare, pentru edificare, locul unde Dumnezeu oferă pacea. Sunt oameni însă care îi exploatează vulnerabilitățile, o transformă în spațiu de vânătoare, de racolare. Să rămânem vigilenți, în gardă, să nu deschidem porțile larg, lupilor de pradă. Hristos a spus: „Veniți la mine toți cei trudiți și împovărați și eu vă voi da odihnă.”

Material semnalat de Alin Cristea