Arhive categorie: Cărţi

Maxima zilei – 9 Septembrie 2014


Dacă creștinismul ar fi fost fals s-ar fi descoperit asta.
Anatole France, Revolta îngerilor, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978, p. 166.

Ce-l împiedică pe un istoric să-și publice rezultatul muncii sale


Sursa: planitikos.gr

Redau mai jos un fragment din cartea istoricului Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, în care acesta prezintă condiționările exterioare ale muncii unui istoric și cauzele pentru care acesta se află uneori în imposibilitatea de a-și publica rezultatele cercetării.

Între anii 1601-1821 s-au scris peste 50 de lucrări istoriografice originale, dar „nici una nu s-a tipărit de către autorul respectiv; nu se poate spune că n-ar fi fost interesat: dovada contrară o formează marele număr de manuscrise ale lor care au circulat – din letopisețul lui Miron Costin, de pildă, se cunosc până acum nu mai puțin de 49 de manuscrise, dintre care trei în limbi străine (latină, greacă și franceză). Explicația trebuie căutată mai curând în faptul că autorii se temeau ca, prin publicare, să nu aibă neplăceri pe de o parte cu turcii, puterea suzerană, pe de altă parte cu descendenții personajelor băștinașe descrise.

Iată ce-l împiedică pe un istoric să-și publice rezultatul muncii sale.

Sursa: Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, vol. III. Ediție îngrijită de Dinu C. Giurescu, ALL Educational, București, 2000,pp. 548-549.

Mă tem că nu s-au schimbat prea multe în această privință din vremea lui Cantemir până astăzi.

Din aceeași serie:

Condițiile și limitările istoricului

Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură”, Prof Laura Văceanu despre drama Iona de M Sorescu


În cadrul Festivalului Țărmul de Aur 2014,  a avut loc Masa rotundă  cu tema „Sacrul în literatură”. În cadrul acestei înregistrări puteți vedea  comunicarea doamnei profesoare Laura Văceanu care a vorbit despre drama Iona scrisă de Marin Sorescu.

Elefant.ro – 50% reducere la toate cărțile


Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură” Prof. Anastasia Dumitru


Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură”
Prelegere Prof. Anastasia Dumitru

Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură” Ovidiu Dunăreanu


Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură”
Prelegere Ovidiu Dunăreanu

Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură” Prof Vasile Spiridon


Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură”
Prelegere Prof. univ. dr. Vasile Spiridon (Bacău)

Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură” – Prelegere Angelo Mitchievici


Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură”
Prelegere Conf. univ. dr. Angelo Mitchievici

Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură” Prof Nelu Stanciu despre sacrul în literatură


Festivalul Țărmul de Aur 2014, Masa rotundă „Sacrul în literatură”
Prof Nelu Stanciu vorbește despre sacrul în literatură și despre sacrul în opera lui Dostoievski

 

Steinhardt despre Luther


Un material interesant și de referință pentru că arată modul în care afirmațiile, ideile lui Martin Luther se regăsesc în scrierile Părintelui Nicolae Steinhard, referire la Jurnalul fericirii. Acest fapt demonstrează că un om de cultură este capabil să folosească informațiile chiar și de la o persoană cu care nu este în totalitate de acord și cu care te-ai aștepta mai degrabă să fie în opoziție datorită tradițiilor teologice diferite.

Avatarul lui LiviuPro(-)scris

Fiind duhovnicul meu favorit, prin cartile lui, m-a interesat sa vad cum se raporteaza parintele Nicolae la Reforma si reprezentantii ei din perspectiva unei ortodoxii nehabotnice, o ortodoxie caracterizata de asumarea si reafirmarea unei orientari ecumenice explicite.

Deci, voi trece in revista citarile pe care le-am depistat in scrierile parintelui Nicolae referitoare la Luther (si ulterior alti luterani) urmand apoi sa analizez putin citatele si sa incerc niste concluzii.

Jurnalul fericirii (nu am citat suprapunerile dintre cele doua versiuni acolo unde nu era nimic nou, nici macar o nuanta aparte):

Bruder Harald, în expunerea asupra vietii si operei lui Martin Luther, citeazã si comenteazã esentialele cuvinte rostite la Worms în 1517 : Hier stehe Ich. Ich kann nicht anders. Gott helfe mir.Amen2. Cuvinte de print. Altceva decât : „Ce era sã fac ? Am semnat“. (Rationamentul cãlugãrului rebel e invers : de semnat nu semnez, ce-oi face oi vedea, Domnul cu mila.)

Vezi articolul original 1.050 de cuvinte mai mult