O POVESTE care te lasă fără cuvinte. Miracolul cântecului unui frate care şi-a salvat surioara de la moarte
sfatulparintilor.ro
Sarcina a evoluat normal pentru Alina. Dupa un timp firesc, durerile nasterii au inceput sa se declanseze. La inceput contractiile erau la 5 minute, apoi la fiecare 3 minute, apoi din minut in minut. Dar complicatii serioase au aparut in timpul procesului nasterii si Alina a trebuit sa stea in travaliu ore intregi.
Intr-un final, dupa un travaliu foarte lung, surioara cea mica a lui Mihai s-a nascut. Dar starea ei de sanatate nu era deloc buna, era chiar grava. Ambulanta gonind in noapte cu viteza mare a dus nou nascutul in alta unitate spitaliceasca decat cea in care s-a nascut, cu o sectie de neonatologie de terapie intensiva unde putea beneficia de ingrijire medicala speciala pentru problemele de sanatate pe care bebelusul le intampina.
Zilele se scurgeau. Starea bebelusei se inrautatea. Medicii au fost nevoiti sa spuna parintilor faptul ca existe prea putine sperante de supravietuire pentru copilas. Alina si cu sotul ei, distrusi, au luat legatura cu cimitirul pentru detalii privind funeraliile celui de-al doilea copil al lor. Aveau deja aranjata o camera special pentru bebelusa acasa la ei, decorata si echipata cu toate cele necesare insa acum se aflau in tragica situatie de a se pregati pentru inmormantare.
Mihai, totusi, continua sa isi implore parintii sa il lase sa isi vada surioara mica. :Eu vreau sa ii cant! Vreau sa ii cant!” insista copilul. A doua saptamana la terapie intensiva pentru bebelusa si lucrurile se indreptau spre tragicul final… Mihai insista ca el trebuie sa ii cante surioarei sale, asa cum a facut tot timpul cat ea a stat in burta mamei, dar copiii nu sunt lasati sa intre la terapie intensiva.
Intr-un final, Alina a decis sa il ia pe Mihai la surioara bebelusa, indiferent daca li se permitea sau nu. Oricum, nu mai aveau nimic de pierdut. Daca nu era lasat sa isi vada surioara atunci, existau sanse mari ca sa nu o mai vada niciodata.
L-a imbracat intr-un costumas mai festiv, cam prea mare pentru el – doar doar o parea mai mare decat varsta sa de 4 ani – si s-au dus la sectia de terapie intensiva. Arata ca un cos de rufe mergator. Asistenta sefa a vazut ca e un copil mic acolo si a racnit: “Scoateti copilul acela de acolo! Copiii nu au voie aici!!”. Instinctul matern s-a trezit in Alina care altfel era extrem de manierata si respecta toate regulile si cu o voce ferma si buzele stranse, spuse: “Nu va pleca de aici pana cand nu ii va canta surioarei sale”. Apoi Alina il duse pe Mihai pana la locul unde era surioara sa.
Mihai se uita la micul suflet ce se lupta sa traiasca si care era pe cale sa piarda batalia pentru viata. Dupa o vreme de tacere si de privit, el incepu sa cante, incet, soptit. Cu vocea inocenta si curata a varstei sale de 4 ani, se auzira cuvintele cantecelului pe care el i l-a cantat surioarei sale luni de zile aflata dincolo de burta mamei lor: “Tu esti raza mea de soare; singura raza de soare; tu ma faci fericit cand afara e urat…”.
Uluitor, imediat bebelusa a parut ca a avut o reactie. Aparatul de masurat pulsul ei a indicat o crestere puternica a pulsului dupa care din nou s-a diminuat…
“Continua sa ii canti, Mihai…” ii zise Alina, cu ochii plini de lacrimi.
“Nu vei sti, draga mea, cat de mult de iubesc, nu ii lasa sa imi ia raza de soare”… continua Mihai sa cante versurile melodiei sale invatate de la radio.
Mihai continua sa cante si sa repete aceleasi versuri si aceeasi melodie si, pe masura ce ii canta, respiratia bebelusei a inceput sa se regleze si a devenit fina si usoara ca un tors de pisica.
“Continua sa canti, dragul meu…”
“Noaptea trecuta, draga mea, in timp ce dormeam, am visat ca te tineam in brate”… continua Mihai melodia…
Surioara lui Mihai a inceput sa aiba pulsul mai crescut, sa se relaxeze si vindecarea sa puna incet incet stapanire peste ea.
“Nu te opri din cantat, Mihai…”. Lacrimile acum pusera stapanire nu doar pe mama copiilor ci si pe asistentele de la terapie intensiva.
“Tu esti raza mea de soare, singura mea raza de soare, nu ii lasa sa imi ia raza de soare niciodata…” canta micul baietel cantecul lui preferat.
A doua zi, chiar a doua zi, bebelusa a fost declarata apta de a parasi spitalul.
Publicatia locala a denumit cazul “Miracolul cantecului unui frate”. Personalul medical l-a numit simplu un miracol. Iar Alina l-a numit miracolul iubirii lui Dumnezeu…
Nu renunta niciodata la oamenii pe care ii iubesti… Iubirea este incredibil de puternica.
Sursa: sfatulparintilor.ro via http://epresa.md
Partajează asta:
Sărbători fericite
Foto: radiomures.ro
Fie ca nașterea Mântuitorului să vă aducă pace și bucurie în inimi și în familii.
Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați fost alături în anul 2013
Cu apreciere,
Marius Silveșan
Partajează asta:
Deșteaptă-te române!
De la 1848 încoace tot cântăm „deșteaptă-te române…”. Din ’90 spunem că ne și reprezintă ca națiune. Îl cântăm toți, deopotrivă, copii și bătrâni, bogați și săraci, pe podiumul de premiere la jocurile olimpice sau, sacadat, printre cojile de semințe care zboară rătăcitor în aerul de deasupra stadioanelor bucureștene. Aş urmări, cumva, o altă direcţie de reflcţie decât cea propusă de imnul nostru naţional: nu atât trezirea din “somnul cel de moarte”, ci trezirea “din prostie”. Deci, să zic aşa, un fel de deşteptare spre deşteptăciune. Mă întreb și eu cum arată, oare, un român „deștept”? Că deștepți toți părem a fi… Nu prea există subiect față de care românii – in corpore – să nu își dea cu presupusul… Deșteptăciune este din plin!
În mod paradoxal, una din revelațiile izvorâte perpetuu din depozitul deșteptăciunii românești este că „suntem proști”. Aud adesea în zumzetul urbei: „Suntem proști! Ne merităm conducătorii pe care-i avem!” Sau, „când ne prefacem că muncim, suntem proști, ne păcălim pe noi înșine!” Tot astfel, aud: „băă, dacă tot bem și fumăm atâta, suntem proști, ne distrugem sănătatea!” Aș putea da mai multe exemple, dar nu găsesc deloc plăcere în a elogia prostia…
Rămânem, totuși, cu dilema existențială a unei națiuni deștepte, foarte abilă în a-și depista propria prostie, pentru ca mai apoi, cu prima ocazie, să cânte: „Deșteptă-te române!” O explicație ar fi că există deșteptăciune, dar prea puțină înțelepciune. Recunoaștem prostia, dar nu știm cum să acționăm față de ea. Sau, nu suntem suficient de motivați, suntem pasivi, comentăm, rumegăm și… cam atât. Lipsește acțiunea izvorâtă din înțelepciune. Asta din pricină că înțelepciunea adevărată nu vine pe traiectorii genetice, nici pe cele ale ambițiilor personale și nici prin (dez)informare. Înțelepciunea vine prin apropierea de Dumnezeu! Prin frica de Domnul (Proverbe 1:7).
Dacă românii își doresc – de ziua lor – o altfel de soartă și o „deșteptare” din prostie este nevoie de smerenie, de apropiere reală de Dumnezeu, de Hristos „în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2:3).
Așadar, de ziua românilor urarea mea este: „Fii înțelept, române!”
La mulți ani!
Partajează asta:
Neoprotestant vs. evanghelic
Dănuț Mănăstireanu solicită ajutorul celor cu competențe filologice, istorice și teologice referitor la găsirea originii și a unor posibile explicații referitoare la modul în care se definesc sau sunt definite comunitățile eclesiale care acum se numesc generic fie neoprotestante, fie evanghelice.
În partea de final a apelului său, Dănuț lansează trei întrebări cu scopul de a aduce lumină în această dezbatere. Întrebările fac referire la originea termenului „neoprotestant” în limba română, ce termen era folosit înainte de acesta pentru a definii comunitățile „eclesiale” neoprotestante. Ultima întrebare vizează modul în care a fost folosit termenul evanghelic înainte de 198 în România și de ce nu s-a impus acesta.
Problematica fiind una destul de complexă, am încercat un răspuns bazându-mă pe cercetările mele referitoare la relația biserică-stat în timpul regimului comunist din România. redau în continuare comentariul meu.
„În perioada comunistă, pe care o cunosc ceva mai bine decât alte perioade, baptiștii, penticostalii și creștinii după Evanghelie erau identificați în raporturile cu statul de cele mai multe ori prin termenul neoprotestanți, termen care făcea referire și la adventiști. Interesant este faptul că uneori se folosea și termenul de evanghelici, aspect pe care l-am menționat și în cartea mea privind istoria Bisericilor Baptiste în perioada de început a comunismului românesc. Atrage atenția în acest context titulatura federației religioase creată de Partidul Comunist cu scopul de a controla și înregimenta cele patru culte neoprotestante (baptiști, penticostali, creștini după Evanghelie și adventiști). Numele organizației creată la ordinul Partidului Comunist din România (PMR) a fost Federația Cultelor Evanghelice Reprezentative din Republica Populară Română. Personal mi-a atras atenția sintagma „cultelor evanghelice” fapt care denotă în opinia mea o anumită percepție a cestor denominațiuni religioase. Nu am întâlnit în documentele cercetate o opinie asemănătoare din partea Bisericii Ortodoxe Române care se raporta la aceste comunități cu termenul de neoprotestanți solicitând ajutorul statului în frânarea avântului misionar al acestora.
Pentru o discuție privind originea baptiștilor vezi și subcapitolul 2.1 din cartea mea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență 1948-1965, intitulat Cine sunt baptiștii?. Specific pe acest subiect încerc un răspuns sumar în subcapitolul 2.1.2 unde întreb Ce sunt baptiștii? Evanghelici, protestanți, neoprotestanți? În carte am încercat un răspuns sumar la întrebarea Cine sunt baptiștii, dar prin tratarea acestei problematici am interferat puțin și cu cei doi termeni aduși în discuție de tine, respectiv evanghelici vs neoprotestanți.
Acest text este o solicitare de ajutor de la cei care au competente filologice, istorice si teologice mai bune decit mine in acest domeniu.
Voi incerca sa definesc mai intii problema, si apoi sa formulez intrebarile.
Punctul de pornire al acestei discutii este titulatura,, in schimbare permanenta pe care au primit-o de-a lungul celor peste 160 de istorie romaneasca comunitatile eclesiale care acum se numesc generic fie ‘neoprotestante’, fie ‘evanghelice’.
In acest caz ma intereseaza mai putin etichetele depreciative, de genul ‘sectanti’ sau ‘eretici’ si chiar cele relativ neutre, gen ‘pocaiti’, care si ele au devenit rapid depreciative, context in care este surprinzator entuziasmul cu care majotitatea acestei comunitati a acceptat si si-a asumat aceasta eticheta (precizez ca in Scriptura nu gasim nicaieri acest cuvint ca substantiv). Dar aceasta tine mai mult de resortul sociologiei religiei, decit de fiologie.
De asemenea, consider ca desi exista o oarecare suprapunere intre termenii…
Vezi articolul original 595 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Prima Marturisire de credinta baptista romaneasca (1913/1923)
Eugen Matei continuă prin intermediul acestui articol incursiunea în istoria baptiștilor din România publicând acum prima Mărturisire de credință baptistă românească
Într-o postare anterioară am prezentat mărturisirea de credință baptistă din Ungaria, 1905. Nu am găsit altă traducere românească decât cea prezentată de Dr. Brînzeu, cu afirmația că este preluată direct din Buletinul Oficial din Ungaria. În această postare vă prezint ceea ce cred că este prima mărturisire baptistă scrisă de români, pentru români, pornind de la cea din 1905, dar făcându-i modificări substanțiale. Și anume, mărturisirea tipărită și publicată de Titus Adorian începând cu 1913-14, și reprodusă de editura baptistă „Farul Mântuirii” în 1923.
Mărturisirea de credință baptistă din 1923 ne-a parvenit din mai multe direcții. O redau aici pe cea reprodusă de Dr. Nicolae Brînzeu de la greco-catolici, pentru că aceasta este noua ediție a cărții sale Pocăiții, despre care am vorbit în postarea trecută, și care conținea mărturisirea din 1905. Deși am publicat într-un post trecut o comparație a mărturisirii germane (tradusă în maghiară ca mărturisirea baptistă…
Vezi articolul original 850 de cuvinte mai mult
Partajează asta:
Mărturisirea de credință a baptiștilor din Ungaria (Transilvania) 1905
Un text important pentru cunoașterea istoriei baptiștilor din România
În anii 1894-95 în Ungaria s-a dat legea care permitea înregistrarea și funcționarea liberă a religiilor be baza unei mărturisiri de credință și a unui statut de organizare. Pe baza acestei legi, baptiștii maghiari au pregătit un statut, au tradus Mărturisirea de credință germană și au obținut legalizarea baptiștilor în 1905. În urma unei neînțelegeri între baptiștii germani și maghiari din Ungaria în această perioadă (cei mai mulți români s-au asociat cu germanii), aprobarea acestor documente a fost făcută doar de baptiștii unguri. Culte diferite doar pe bază de limbă nu erau permise de lege, dacă aveau aceeași mărturisire de credință (nu putea exista o altă uniune baptistă).
În 1913 preotul greco-catolic Nicolae Brînzeu a publicat cartea Pocăiții (coperta alăturată) pentru a-i combate pe aceștia. Titlul se referă la Nazarineni și Adventiști. Nazarinenii au fost primii neo-protestanți în sud-estul europei, de tip menonit, care au prins rădăcini puternice în Ungaria și Sârbia (Voivodina), dar…
Vezi articolul original 416 cuvinte mai mult
Partajează asta:
Silvia – video de la înmormântare
Fr. Daniel,
I created a channel for all the videos pertaining to the funeral and slide show and whatever else might be posted. Here is the link.
(Am creat un loc unde voi publica video și imagini de la inmormântarea lui Silvia.)
http://www.youtube.com/channel/UCYQZmQfTFEXd4kzf041Ne6w/videos
Only the cemetery video is up right now but I hope I’ll finish the wake service today and maybe the funeral service tomorrow. (Deocamdata este afișat numai servicul de la groapă, dar vor apare curând și celelalte).
In Christ, Marius
P.S. – Veți observa că menoniții nu au gropar. Ei participă toți și la coborârea trupului în pământ. Îl veți recunoaște pe David Troyer. Printre ceilalți sunt păstori și episcopi menoniți. M-au invitat să arunc și eu pământ în groapă dar n-am putut …
Partajează asta:
Interviul papei Francisc integral in limba romana
Un interviu care merită citit nu atât datorită faptului că este dat de Papa Francisc, cât datorită faptului că ne sunt dezvăluite trăirile, sentimentele și modul în care se relaționează la Dumnezeu o persoană care nu se consideră mai presus de ceilalți în virtutea funcției pe care o deține. Cred că este un caz pe cale de dispariție chiar și în mediul creștin.
Cititi intregul interviu la linkul de mai jos. Estenvorba de un text extrem de important si relevant nu numai pentru catolici.
Partajează asta:
Pastorul Ionel Plesa a plecat la odihna vesnica
Un articol despre un om după inima lui Dumnezeu. Despre pastorul Ionel Pleșa, Dănuț Mănăstireanu afirmă că a fost unul dintre cei mai interesanți lideri ai evanghelicilor . După ce citești articolul și comentariile domnului Doru Radu, comentarii care vin în completarea materialului publicat de Dănuț, îți dai seama că afirmația se confirmă în totalitate.
In data de 9 septembrie 2013 a plecat la odihna vesnica, la Mmedias, la virsta de 85 de ani, pastorul pentecostal Ionel Plesa, unul dintre cei mai interesanti lideri ai evanghelicilor romani. In mod straniu, acest fapt a fost trecut aproape complet cu vederea in spatiul virtual evanghelic, in ciuda faptului ca pastorul era foarte cunoscut in tara, cel putin in perioada dinainte de 1989, si are o prezenta masiva pe web, cel putin prin cele 287 de emisiuni TV sub genericul ‘Casa din Betania’ inregistrate si accesibile pe YouTube.
Intre altele, Ionel Plesa a scris poezii si peste douazeci de cintari, printre care si Neprihanita dragoste dintii.
L-am cunoscut pe Ionel Plesa in perioada de dinainte de 1989, cind a venit sa predice in mai multe rinduri in Biserica baptista din Iasi, si am fost marcat profund de unicitatea mesajului sau profetic. Stiu, de asemenea, de la…
Vezi articolul original 1.173 de cuvinte mai mult
Istorie Evanghelica 