– Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neînsemnat  nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:

– Îmi pare rău, băiete  nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate după aceea. Apoi, după o mica pauza, adaugă:

– Daca m-ai putea ajuta tu pe mine, poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.

– As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.

– Bine, încuviința bătrânul înțelept.

Își scoase din degetul mic un inel și-l întinse băiețanului adăugând:

– Ia calul pe care-l găsești afara și du-te degrabă la târg  Trebuie sa vând inelul acesta pentru ca am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu sa iei pe el cât se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici în ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un bănuț de aur. Pleacă și vino cu banii cât mai repede.

Tânărul lua inelul, încăleca și pleca. Odată ajuns în târg începu sa arate inelul în stânga și-n dreapta, doar-doar va găsi cumpărătorul potrivit. Cu toții manifestau interes pentru mica bijuterie, pana când le spunea cât cere pe ea. Doar ce apuca sa le zică de bănuțul de aur unii râdeau  alții se încruntau sau ii întorceau imediat spatele. Un moșneag i-a explicat cât de scump este un ban de aur și ca nu poate sa obțină un asemenea preț pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint și unul de cupru, dar tânărul știa ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un bănuț de aur, asa ca refuza oferta. După ce bătu târgul în lung și n lat, răpus nu atât de oboseala, cât mai ales de nereușita  lua calul și se întoarse la bătrânul înțelept.

… Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poatã scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.

– Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.

– Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alearga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.

Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:

– Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.

– Cuuum, 58 de bani de aur?!? – exclama naucit tanarul.

– Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.

Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.

– Ia loc, te rog – ii spuse acesta, după ce-l asculta. Tu ești asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cât de mare este valoarea ta.

Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.

– Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se străduie  lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta și sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiți-vă mereu cât de mare este valoarea voastră și nu va dați pe degeaba, unuia sau altuia doar pentru ca lumea asta, prost așezată  le da o oarece “aura”!

Sursa:  http://www.sfnectariecoslada.ro