„Salonul de chihlimbar”, o spectaculoasă încăpere creată în secolul al XVIII-lea de artizanii prusaci, a fost declarată la vremea sa „cea de-a opta minune a lumii”. Nivelul de detaliu şi măiestria decoraţiunilor ce împodobeau această operă barocă au transformat-o în una dintre cele mai preţioase creaţii ale omenirii. Dispariţia „Camerei de chihlimbar” în 1941 rămâne şi astăzi o enigmă, iar povestea legendarei încăperi este unul dintre cele mai fascinante mistere ale istoriei.

„Salonul de chihlimbar” a reprezentat cea mai mare realizare a artizanilor prusaci, o întreagă încăpere fiind acoperită cu panouri de chihlimbar, foiţe de aur şi oglinzi pentru a crea o imagine spectaculoasă în lumina soarelui. Opera a fost începută în 1701 la dorinţa consoartei regelui prusac Frederic I, Sophia Charlotte de Hanovra. Andreas Schlüter, un sculptor baroc de origine germană, a fost artistul însărcinat cu proiectarea camerei, aceasta fiind transpusă în realitate de un maestru al artizanatului în chihlimbar, Gottfried Wolfram, asistat de Ernst Schacht şi Gottfried Turau.

Iniţial, preţioasa cameră trebuia să ajungă în Schloss Charlottenburg, palatul din Berlin construit la cererea Sophiei Charlotte. Regina a murit, însă, în 1705, înainte ca „Salonul de chihlimbar” să fie finalizat. Nici Frederic I nu a trăit să vadă realizat acest proiect grandios, murind în 1713. (…)

Urmașul regelui prusac, Frederic Wilhelm I, considera Salonul de chihlimbar o pierdere de timp şi de bani, astfel că a decis să întrerupă proiectul, urmând ca panourile de chihlimbar să fie stocate în Berlin. Acesta nu avea să fie, însă, sfârşitul „Salonului de chihlimbar”, preţioasa operă beneficiind de contextul politic de la acea vreme.

Salonul de chihlimbar” ajunge în Rusia

Rusia condusă condusă de Petru I se afla în război cu Suedia încă de la 1700, dorind să obţină acces la Marea Baltică pentru a putea tranzacţiona cu celelalte ţări maritime. După mai bine de 15 ani de luptă, ţarul avea nevoie de aliaţi, astfel că s-a întâlnit cu Frederick Wilhelm în 1716 pentru a stabili o strategie comună împotriva regatului suedez. Întâlnirea celor doi conducători s-a desfăşurat într-un interval de trei zile, timp în care Petru I (zis şi Cel Mare) a aflat despre Salonul de chihlimbar. Aflând de pasiunea conducătorului Rusiei pentru ambra galbenă, Frederic Wilhelm a realizat că proiectul grandios şi costisitor al predecesorului său putea deveni util. Astfel, regele Prusiei a decis să îi dăruiască preţioasa încăpere lui Petru cel Mare, întărind astfel alianţa dintre cele două state şi reuşind totodată să scape de o cheltuială pe care o considera fără rost (la acea vreme, ambra valora de 12 ori mai mult decât aurul).

Graţie „Salonului de chihlimbar”, două mari puteri ale Europei deveneau aliate, fără ca vreunul dintre conducători să ştie că misterioasa încăpere avea să ducă, peste secole, la conflicte între ţările lor.

În urma războiului, Petru cel Mare a capturat delta râului Neva, unde a fondat o nouă cetate în 1703: Sankt-Petersburg. În 1712, Petru cel Mare a mutat capitala Rusiei de la Moscova la Sankt-Petersburg. Astfel, noua capitală a fost destinaţia preţiosului cadou oferit de conducătorul Prusiei. Operaţiunea de transport nu a fost uşoară: panourile de chihlimbar au fost încărcate în 18 lăzi, acestea fiind transportate pe ultimul segment al călătoriei cu ajutorul săniilor, pentru a depăşi obstacolele dificilei ierni ruseşti.

După ce au ajuns în Sankt-Petersburg, cutiile conţinând panourile de chihlimbar au rămas depozitate. Petru I a câştigat în cele din urmă războiul cu Suedia, proclamându-se în 1721 Împărat al Imperiului Rus. Victorios în lupta ce a durat mai bine de două decenii, Petru cel Mare nu a apucat nici el să vadă finalizarea salonului de chihlimbar, pierind în 1725 în Sankt Petersburg după 43 de ani de domnie.

Camera de chihlimbar a fost în cele din urmă instalată în Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg 18 ani mai târziu, în 1743, operaţiunea desfăşurându-se sub supravegherea Împărătesei Elizabeta Petrovna, fiica lui Petru cel Mare. După 12 ani, în 1755, opera de artă a fost mutată în Palatul Ecaterina, într-o încăpere mai spaţioasă, unde „cea de-a opta minune a lumii” a uluit vizitatorii din întreaga lume până în septembrie 1941.

Cum a dispărut „Camera de chihlimbar”?

Timp de aproape două secole, „Salonul de chihlimbar” a rămas un simbol al prieteniei dintre Rusia şi Germania. Acest lucru avea să se schimbe cu ocazia celei mai mari conflagraţii din istorie, cel de-al Doilea Război Mondial.

Pe 23 august 1939 se semna la Moscova pactul Ribbentrop-Molotov, un tratat de neagresiune între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă. În ciuda acestui tratat, trupele lui Hitler aveau să invadeze Uniunea Sovietică pe 22 iunie 1941, în cadrul Operaţiunii Barbarossa.

Primul obiectiv al atacului nazist era capturarea oraşului Leningrad (numele pe care îl purta Sankt-Petersburg la acea dată). În monologurile pe care le ţinea în buncărul său din Wolfsschanze, Hitler susţinea că fondarea oraşului Sankt-Petersburg a fost o catastrofă, astfel că acesta „trebuie să dispară de pe faţa pământului, la fel ca Moscova”. Doar atunci, a continuat Hitler, aveau slavii „să se retragă în Siberia”, permiţând germanilor să obţină mult-doritul „spaţiu vital”.

Hitler avea planuri şi pentru „Salonul de chihlimbar”, considerând că preţiosul monument baroc reprezintă o componentă importantă a patrimoniului cultural german. De aceea, liderul nazist dorea să obţină capodopera, recuperarea acestei concretizări a geniului german reprezentând o importantă victorie simbolică.

În seara zilei de 22 iunie, în care trupele naziste au invadat teritoriul sovietic, autorităţile au dat ordinul de evacuare a comorilor oraşului Leningrad. Efortul se anunţa a fi unul colosal, căci doar în muzeul Ermitaj existau 2,5 milioane de obiecte preţioase, la care se adăugau cele aflate în palatele oraşului. Disperarea oficialilor sovietici reiese din jurnalul unui curator care lucra în Leningrad: „24 iunie. Muncim fără încetare de 24 de ore. Tovarăşilor le curge sânge din nas din cauza aplecării repetate asupra lăzilor în care punem comorile. Am rămas fără cutii şi fără hârtie şi am fost nevoiţi să folosim cuferele ţarinei şi hainele sale pentru a împacheta comorile patriei”.

„Salonul de chihlimbar” a fost printre primele camere golite de comori. Oficialii sovietici au putut lua scaunele, mesele şi ornamentele de chihlimbar, însă panourile sculptate ce acopereau pereţii s-au dovedit greu de demontat. Atunci când au încercat să desfacă primul panou, mozaicul de chihlimbar a fost deteriorat, astfel că oficialii au decis să acopere pereţii cu alte materiale, pentru a părea că elementele cele mai preţioase ale camerei fuseseră deja evacuate. Efortul depus în grabă nu avea să-i păcălească pe soldaţii nazişti.

În noiembrie 1941, „Salonul de chihlimbar” avea să cadă sub controlul trupelor speciale conduse de baronul von Kunsberg. Batalionul SS condus de van Kunsberg fusese creat cu un singur scop: capturarea celor mai importante opere de artă şi transferarea acestora, în siguranţă, în Germania. Soldaţii din acest batalion au reuşit să desfacă panourile din preţiosul salon în doar 36 de ore, acestea fiind împachetate cu grijă în 29 de lăzi care au fost încărcate într-un tren cu destinaţia Königsberg.

Camera a fost instalată în castelul Königsberg, o fortăreaţă construită în secolul al XIII-lea de Ordinul Cavalerilor Teutoni. „Cea de-a opta minune a lumii” a fost expusă în această fortăreaţă-muzeu până în primăvara anului 1944, când a fost zărită pentru ultima dată înainte să fie ascunsă în catacombele cetăţii.

Începând cu 1944, castelul Königsberg devenise ţinta atacurilor aliate, fiind bombardat în mod repetat până când a fost adus la stadiul de ruină, doar zidurile cetăţii rămânând parţial în picioare (acestea aveau să fie distruse în 1968, atunci când Brejnev a cerut demolarea unui „simbol al militarismului prusac”, ştergând astfel urmele trecutului german al oraşului sovietic Kaliningrad). „Salonul de chihlimbar” a dispărut în negura războiului, iar soarta sa avea să fie cercetată în următoarele decenii de autorităţile sovietice şi germane şi de căutătorii de comori.

În primăvara anului 1945, germanii au decis să evacueze preţioasa cameră, astfel că toate panourile au fost împachetate în lăzi ce au fost stocate în Sala Cavalerilor din castelul Königsberg. Brusov a aflat că planul a fost abandonat în ultima clipă, iar atunci când Armata Roşie a cucerit castelul, soldaţii ruşi au dat foc aripii de nord a edificiului, acesta fiind momentul în care preţioasele elemente au fost distruse. Pe 5 iunie 1945, Brusov a inspectat Sala Cavalerilor, descoperind „urme de foc, cenuşă şi elemente de cupru de la uşi furate de soldaţii nemţi odată cu «Salonul de chihlimbar»”. Concluzia lui Brusov era fermă: comoara fusese distrusă. De aceea, profesorul a recomandat autorităţilor abandonarea eforturilor de căutare.

http://www.descopera.ro/cultura/9780854-camera-de-chihlimbar-misterul-disparitiei-celei-de-a-opta-minuni-a-lumii

WORRY ABOUT NOTHING, PRAY ABOUT EVERYTHING !

Charles R. Swindoll