Iosif Țon la Biserica Baptistă Mihai Bravu – foto 1977
Localul Bisericii Baptiste Sfânta Treime de pe bulevardul Mihai Bravu a fost demolată în anii 80 în condițiile în care Bucureștiul trecea prin sistematizare și reorganizare urbană. După mai multe apeluri la Departamentul Cultelor inițiate de către pastorul bisericii din acea vreme, Vasile Taloș, enoriașilor le-a fost oferit la schimb localul de pe strada Prof. Iuliu Valori, unde funcționează și în prezent Biserica Baptistă Sfânta Treime. La momentul actual Biserica Baptistă Sfânta Treime este păstorită de către Corneliu Boingeanu, Vasile Taloș fiind pastorul Bisericii Baptiste Bunavestire din București. Anul 1977, la care face referire fotografia, a fost cel în care pastorului Iosif Țon i-a fost retras dreptul de a predica datorită acțiunilor de protest față de restrângerea libertății religioase printre care se înscrie și publicarea în Anglia a lucrării Christian Manifesto (Locul creștinului în socialism). Voi reveni și cu alte detalii inedite despre anii 70, precum și declarația dată de către Iosif Țon la Londra în anul 1981 cu ocazia escalei făcută în drum pre SUA, destinația aleasă după primirea acceptului de emigrare din România.
Iosif Țon la Conferința de post și rugăciune de la Băile Felix 11.12.2010 -foto
- Iosif Țon. Foto de Alin Cristea
- Iosif Țon la Conferința de post și rugăciune. Foto de Alin Cristea
- Foto de Alin Cristea
- Participanți la Conferința de post și rugăciune de la Băile Felix 2010. Foto de Alin Cristea
Fotografii realizate de Alin Cristea și postate pe România Evanghelică
Billy Graham și președinții SUA cărora le-a fost consilier
Fiind un om al lui Dumnezeu, Billy Graham a fost consilier spiritual la 9 președinți ai Statelor Unite ale Americii.

Billy Graham și președinții SUA cărora le-a fost consilier
Sursa: Moldova Creștină
Oratoriul ”Messaiah”p.1 la Biserica Golgota. Fotografii+video p.1
Așa cum am promis în cadrul acestui post, revin acum cu înregistrări video de la Concertul vocal Oratoriul ”Messaiah” susținut sâmbătă 4 decembrie 2010 la Biserica Golgota din București, precum și cu programul concertului denumit livret pe care îl puteți descărca apăsând aici.
Kenneth Tucker, Ce este oratoriul
Evanghelizarea lui Billy Graham în România comunistă(1985) – arhivă foto
Emanuel Conţac, a publicat pe blogul vaisamar câteva fotografii cu Billy Graham, realizate în timpul vizitei sale în România. Eu le-am adunat din postările lui, am integrat comentariile la fiecare fotografie și am mai adăugat câteva fotografii la cele existente. Dacă printre cei care citesc acest articol sunt persoane care mai au fotografii cu vizita lui Billy Graham în România sau cu alte evenimente care pot constitui o mărturie evanghelică îi rog să mă anunțe. Ajutați-mă să completez numele persoanelor prezente în fotografii.

Billy Graham la Suceava 1985. Teoctist Arpașu, Billy Graham, Vasile Talpoș (între Teoctist și Billy Graham)
Fotoghicitoare cu Billy Graham

Talpoș Vasile, Billy Graham, Hușanu Mihai. În spate Franklin Graham
Billy Graham la Suceviţa. 1985

Billy Graham la Sucevița 1985. În stânga, lângă Billy Graham, se află Constantin Gross, supraveghetorul Filialei Suceava a Cultului Penticostal.

Vizită la Mănăstirea Suceviţa. Ghidajul este oferit de maica Adriana.

Billy Graham la Arad
Billy Graham in Communist România

Billy Graham, Remus Rus (în stânga lui BG), Vasile Talpoș (rândul 3, al 2 de la stânga la dreapta)

Remus Rus, traducătorul lui Billy Graham, fotografie actuală

Franklin Graham, fiul lui Billy Graham
Sursele fotografiilor:
Fotoghicitoare cu Billy Graham
Billy Graham la Suceviţa. 1985
Poze de la concertul de colinde susținut de corul Liceului Baptist Logos din București
Duminică 28 noiembrie 2010, corul Liceului Teologic Baptist Logos din București a susținut un concert de colinde la Biserica Creștin Baptistă Nădejdea din București.
Billy Graham în Coreea comunsită
La începutul anilor ’90, Billy Graham a realizat o campanie evanghelistică și în Coreea de Nord unde a vorbit studenților de la Universitatea Kim Il Sung din Phenian. Spre deosebire de vizita din România în Coreea acesta a fost primit și de președintele țării.

Revista Creștinul Azi, Nr.6-7, mai-iunie 1992, p.26




















































































