„Mâncați trupul Meu!”
Mirare
ADVENTUL
Conform practicii bisericilor creştine, cu patru săptămâni incluzând patru duminici înainte de sărbătoarea Crăciunului, a naşterii Mântuitorului, începe această perioadă speciala de aşteptare, o perioadă de pregătire atât sufletească cât şi materială, administrativă, a fiecărui credincios şi a fiecărei familii în vederea întâmpinării marii sărbători creştine. Aşteptarea, ca stare de fapt, are mai multe dimensiuni, poate fi privită din mai multe perspective. Iată-le:
Dimensiunea umană a adventului. Viaţa, darul lui Dumnezeu pentru fiinţa umană, este în sinea ei o permanentă aşteptare, un advent prelungit. În călătoria sa pe acest pământ, omul în toate etapele vieţii sale, experimentează din plin tensiunea aşteptării şi a împlinirii pozitive a tuturor speranţelor şi năzuinţelor sufleteşti. Din momentul conceperii, apoi a naşterii, viaţa omului până la mormânt este o permanentă aşteptare… culminând cu aşteptarea momentului chemării în slava cerească pentru răsplata, bucuria şi odihna binemeritată după osteneala vremelniciei (Matei 25:21 „ Bine, rob bun şi credincios… intră în bucuria stăpânului tău.” Tu ce aştepţi ?
Dimensiunea creştină a adventului. Binecuvântata promisiune din Eden făcută de către Dumnezeu, omului căzut în păcat, a iniţiat adventul, aşteptarea fericitei nădejdi a salvării prin Hristos, Mesia. „ Vrăşmăşie voi pune între tine (şarpe, Satana) şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3:15) A trebuit să treacă mii de ani până la împlinirea vremii şi nici o generaţie de oameni n-a trăit fără tensiunea adventului. Fiecare neam de oameni a aşteptat împlinirea în generaţia lor a fericitei promisiuni a venirii Salvatorului, a Mântuitorului, Mesia Cel binecuvântat. Şi la vremea hotărâtă, potrivită, Mesia a venit (Galateni 4:4,5). Cine L-a aşteptat atunci ? Cine L-a recunoscut atunci ? Cine L-a crezut atunci ? Cine L-a urmat atunci ? Sfintele Scripturi ne spun că au fost puţini care atunci au spus „da” Celui ce venise din ceruri să aducă împlinirea promisiunii divine din Eden. Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, zămislit prin Duhul Sfânt, S-a născut în Betleemul din Iudeea prin fecioara Maria, a murit în locul nostru pe Golgota răstignit între doi tâlhari, a înviat prin puterea Tatălui a treia zi din mormânt, S-a înălţat la ceruri la patruzeci de zile de la înviere şi… ATENŢIE ! a promis că va reveni ca să-Şi ia Biserica Sa de pe pământ (Ioan 14:3). Azi trăim împreună tensiunea binecuvântată a celui de-al doilea advent. Din clipă în clipă Domnul poate reveni. Biserica Sa Îl aşteaptă. „ Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.” (Filipeni 3:20) Tu Îl aştepţi ?
Dimensiunea divină a adventului. Cu siguranţă putem vorbi şi despre aşteptarea pe care o manifestă Dumnezeu cu privire la omenire, la mine şi la tine. Ce aşteaptă El de la noi ?
- O pocăinţă sinceră ( Marcu 1:15)
- O credinţa puternică (Evrei 11:1,6)
- O viaţă sfântă (1 Petru 1:15,16)
- O aşteptare permanentă a revenirii Sale (Luca 12:35-40)
- O slujire devotată (1 Timotei 4:9-16)
- O întâlnire binecuvântată în Slava Sa cerească (Ioan 17:24; Matei 10:32)
Pastor, Elisei Pecheanu
Iosua Faur – Thanksgiving

Bible
*
Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig – 1 Tim. 6:6
Cu multumire si recunostinta în Domnul,
Iosua Faur
Iosua Faur – Omul acesta a plecat acasa Justificat. Luca 18: 9-14
Luca 18:9-14
Undeva în primăvară am cumpărat o carte care se numeşte Ce pretinde Isus de la lume? dar pe care am apucat să o citesc doar în vară. Şi am înţeles mai bine căci poruncile Domnului Isus sunt relevante şi funcţionează aşa cum trebuie, doar atunci când înţelegi cine a fost Domnul Isus, ce a făcut Domnul Isus şi ce a învăţat Domnul Isus cu privire la inima omului şi cum se raportează ea la Dumnezeu.
Nu poţi înţelege poruncile Domnului Isus, ca de ex: iubiţi-vă duşmanii, da-ul vostru să fie da, rugaţi-vă să nu cădeţi sau strângeţi-vă comori în ceruri, nu poţi să le înţelegi şi să le aplici dacă nu îţi pui câteva întrebări: Ce impact are faptul că Fiul lui Dumnezeu spune aceste lucruri? Sau ce impact are faptul că motivul principal pentru care a venit în aceasta lume nu îi ca să i se slujească ci ca să slujească şi să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi şi să ofere iertare celor ce cred? Are vreun impact? Sau care-i treaba cu starea noastră păcătoasă, cu faptul că suntem atât de răi încât trebuie să fim născuţi din nou pentru ca să vedem Împărăţia lui Dumnezeu?
Cu alte cuvinte, crucea, finalul Evangheliei, îşi arunca umbra asupra tuturor Evangheliilor. Şi fiecare verset din Matei, Marcu, Luca şi Ioan trebuie citit în lumina crucii. Aşadar, dragi copii, uitaţi o întrebare pe care să le-o adresaţi părinţilor astăzi la cină. Mai întâi voi face o afirmaţie şi apoi întrebarea. Cu toţi ar trebui să citim Evangheliile invers, de la coadă la cap. Vreau să spun că atunci când începi să citeşti Evangheliile de la început, ar trebui să şti deja ce te aşteaptă la sfârşitul Evangheliei şi anume: Cristos a murit pentru păcatele noastre, a înviat ca şi Domn al Universului şi fiecare verset de la început până la sfârşit ar trebui citit în lumina realităţii că El a murit, a înviat şi domneşte astăzi. Aşa trebuie citite Evangheliile.
Fiecare Evanghelie ne dă acest secret al citirii. Matei 1:21 – „Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Acest Isus împreună cu învăţăturile Sale etice a venit să salveze păcătoşi. Marcu este cel mai remarcabil exemplu. Are 16 cap. dintre care 8 vorbesc numai despre Săptămâna Mare. Ciudată biografie. Jumătate de biografie numai despre ultima săptămână în viaţă. Am prins ideea? Ideea este că Domnul Isus a venit pentru aceea ultimă săptămână. Tot ce a făcut şi a zis este în lumina acelei săptămâni. Luca 2:10 – „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor” acest copil mic nu este aici doar pentru a da porunci şi învăţături ci şi pentru a fi un Mântuitor. Şi în Ioan 1, Ioan Botezătorul zice: Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! Aşadar toţi autorii Evangheliei ne spun că aceste Evanghelii trebuie invers, cunoscând sfârşitul.
Dacă încercăm să interpretăm învăţăturile Domnul Isus fără ca ele să fie pătate de sânge şi fără perspectiva crucii, atunci nu le vom înţelege corect. Aceste învăţături ale Domnul Isus nu sunt mici sfaturi pentru a avea o familie mai bună, cum să-ţi linişteşti conştiinţa, cum să-ţi meargă bine afacerea. Isus Cristos nu a venit ca să-ţi facă afacerea mai de succes. El a venit să te salveze de iad şi să-ţi dea desfătări veşnice în prezenţa Lui. Poruncile Domnul Isus sunt descrieri ale felului în care omul nou se comportă. Acel om care a fost născut din nou, care datorită unei lucrări supranaturale vede gloria lui Cristos, care recunoaşte grozăvia păcatului propriu şi care încetează să se mai încreadă în El şi se încrede doar în Cristos pentru iertare şi justificare. Şi asta ne aduce la Luca 18:9-14
Domnul Isus se uită în ochii unor oameni care nu au priceput nimic. Nu ştiau cum pot fi socotiţi neprihăniţi. Nu au realizat că tot ceea ce scria în V.T. şi fariseii ştiau V.T. pe de rost, arăta de fapt spre un Mântuitor, spre cel Neprihănit, spre un Înlocuitor. Nu au înţeles. Aşadar care a fost greşeala lor? Greşeala lor a fost că ei se încredeau în propria lor neprihănire. A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi. Acesta este contextul pe care Luca ni-l prezintă.
Vă puteţi da seama că apogeul pildei este v. 14 şi apogeul ne spune şi despre ce îi vorba în pilda aceasta. Textul acesta ne învaţă cum putem fi socotiţi neprihăniţi, justificaţi. Vedeţi lucrul acesta în v.14 – Eu vă spun că mai degrabă omul acesta (nu celălalt; este un mod de a fi şi un mod de a nu fi) s-a coborât acasă socotit neprihănit. Ţineţi minte, aceasta pildă este spusă înainte ca Domnul Isus să moară. Dar noi trebuie să citim Evangheliile invers. Domnul Isus ştie încotro se îndreaptă. El merge spre cruce, va învia din morţi şi Domnul Isus vrea să privim şi noi astfel lucrurile.
Care este problema aici? V. 9 – A mai spus şi pilda aceasta pentru unii care se încredeau în ei înşişi că sunt neprihăniţi şi dispreţuiau pe ceilalţi. Uitaţi ceea ce Biserica Nădejdea nu trebuie să facă! Dacă cerem ceva în seara aceasta este: Oh, Doamne nu mă lăsa să fiu şi eu aşa! Pentru că această pildă vorbeşte despre ce se întâmplă cu un om care face aşa. Un om care se încrede în sine că este neprihănit. Despre asta este vorba: Nu fă şi tu la fel! Acum pentru a nu face acest lucru, trebuie să şti ce înseamnă acest lucru. Şi sunt o grămadă de oameni care nu pricep ce este condamnat în această pildă. Aşa că vreau să lucrăm împreună aici pentru că totul depinde de înţelegerea acestor adevăruri: viaţa noastră, eternitatea noastră atârnă de a ne încrede sau nu în noi că suntem neprihăniţi. Dacă faci acest lucru, vei ajunge în iad. Dacă nu, atunci vei ajunge în cer, justificat. Totul depinde de acest lucru. Aşadar staţi împreună cu mine pentru câteva minute.
Trei lucruri vreau să spun despre acest fariseu şi despre ce înseamnă că se încredea în el însuşi că este neprihănit. 1. Neprihănirea lui era una morală. 2 Neprihănirea lui era una religioasă. 3. Fariseul credea că aceasta neprihănire a lui este darul lui Dumnezeu.
v.10-11 pentru a vedea primul lucru – „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era fariseu, şi altul vameş. Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni: (şi acum zice cum nu este) hrăpăreţi, (adică nu este tâlhar) nedrepţi, (este drept în toate afacerile sale) preacurvari (acest om era credincios soţiei sale şi îl credem). Aşadar observaţi moralitatea neprihănirii lui. Nu este doar ceva de duminica ci este o neprihănire morală.
Al doilea lucru. Neprihănirea lui este şi una religioasă. V.12 – Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Aceste două afirmaţii nu au de-a face cu felul în care te relaţionezi la alţi oameni. Dacă furi, sau minţi ci ele au de-a face cu relaţia ta pe verticală, relaţia religioasă: postesc şi dau zeciuială. Acest om era drept moral şi devotat spiritual. Aşa se prezintă şi aşa credem că era.
A treia observaţie. El crede că neprihănirea lui este un dar de la Dumnezeu. Această moralitate şi pioşenie este un dar de la Dumnezeu şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu. v.11 – Fariseul stătea în picioare şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule, Îţi mulţumesc! Tu eşti cel care a făcut asta, tu eşti cel care m-a ajutat să fiu moral, devotat, Tu mi-ai dat putere şi îţi mulţumesc că ai lucrat în mine această neprihănire morală şi religioasă. Este de la tine Dumnezeule! El nu este un pelagian. Un pelagian, numit după dl. Pelagius (1500 de ani în urmă) este o persoană care crede că fără nici un ajutor de la Dumnezeu, suntem capabili să producem neprihănirea de care avem nevoie. Fariseul nu era un pelagian. El spune: Îi mulţumesc lui Dumnezeu, Dumnezeu a făcut asta în mine.
Dar problema aici nu este dacă acest om crede că el şi-a produs neprihănirea sau Dumnezeu a produs-o. El spune clar ce crede. Problema lui era că se încredea în el că este neprihănit. Ce înseamnă asta? Nu înseamnă că se încredea în propriile lui puteri pentru a deveni neprihănit. Nu asta spune. El deja a spus în rugăciune că îi mulţumeşte lui Dumnezeu care a produs neprihănire în el. Aici Luca nu spune că Domnul Isus a zis această pildă pentru legalişti. Un legalist este o persoană care încearcă să-şi câştige mântuirea crezând că el o poate produce şi îl poate impresiona pe Dumnezeu cu moralitatea lui. Dar fariseul ne-a spus clar că el nu este aşa. Dar totuşi se duce în iad. Putea să creadă pe deplin în suveranitatea lui Dumnezeu. Putea să spună: Nu eu, ci harul lui Dumnezeu în mine a lucrat această neprihănire.
Greşeala lui a fost că odată ce Dumnezeu i-a dat aceea neprihănire, fariseul a început să se încreadă în el însuşi. Baza a fost greşită, temelia nu era bine pusă. Şi am încercat să înţeleg de ce atât de mulţi predicatori şi învăţători ai Scripturii se întorc de la doctrina scripturală, istorică a justificării prin credinţă pe baza jertfei Domnului Isus şi iau poziţia acestui fariseu. Am vrut să înţeleg ce se întâmplă că cea mai preţioasă doctrină a Scripturii este dată la o parte pentru poziţia fariseului. Şi nu vreau ca cineva din biserică să facă aceeaşi greşeală. Vreau să înţelegem clar cum putem fi drepţi înaintea lui Dumnezeu deşi am păcătuit toată viaţa.
Ce a făcut vameşul? De ce a fost socotit neprihănit? V.13-14 – Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit, justificat, acceptat de către Dumnezeu. Ce a făcut vameşul? Aici avem esenţa, finalul încă nu avusese loc. Justificarea încă nu se întâmplase, dar avem ferestre spre ceea ce urma. Ce a făcut vameşul? Vameşul nu a privit deloc, deloc, deloc la el însuşi ci a privit la mila lui Dumnezeu. Credinţa nu înseamnă să te uiţi aici, ci înseamnă să te uiţi acolo. Nu te uiţi la credinţa ta ca şi temelie a neprihănirii tale, credinţa nu te îndeamnă să te uiţi la credinţa ta. Dacă te uiţi la credinţa ta înseamnă că nu crezi. Credinţa înseamnă să te uiţi la Dumnezeu, să uiţi de tine şi să-L vezi pe Cristos şi harul Său!
Aşadar asta a făcut vameşul diferit de fariseu. Dar să fim atenţi. Poate spunem: „Normal că s-a uitat altundeva, vameşul nu avea nici o neprihănire. Dar eu am. Dumnezeu a avut milă faţă de mine. Am crescut în biserică, părinţi pocăiţi, Dumnezeu m-a păzit de păcate şi vicii, am o neprihănire, sunt o persoană morală.” Şi şti ce? Ai dreptate! Şi ar trebui să-i mulţumeşti lui Dumnezeu. Dar să nu crezi, oh te rog, să nu crezi că aceasta este baza, temelia acceptării tale de către Dumnezeu. Ai fost în stare să trăieşti aşa, pentru că deja Dumnezeu te-a acceptat prin meritele lui Cristos şi numai Cristos. Sfinţirea, această creştere progresivă în neprihănire, pe care toţi mântuiţii o experimentaţi, sfinţirea este bazată pe justificare, pe faptul că am fost acceptat, iertat şi socotit neprihănit odată pentru totdeauna. Şi acum Isus Cristos, care este neprihănirea mea, produce în mine, prin meritele Sale, o neprihănire pentru care sunt recunoscătoare.
Poţi să mulţumeşti Domnului că nu ţi-ai înşelat partenerul de viaţă, că te-a păzit în afaceri şi nu ai furat şi că ai fost un om moral şi trebuie să mulţumeşti Domnului pentru toate acestea! Dar vai de noi, dacă facem ce a făcut şi fariseul acesta. Dacă ne încredem în noi că suntem neprihăniţi. Că neprihănirea noastră este temelia acceptării înaintea lui Dumnezeu. Vai de noi! 2 Cor. 5:21 – Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El. Aşadar în încheiere haideţi să-i dăm Domnului toată gloria, nu doar jumătate din glorie! Să-i dăm gloria ca Cel care este neprihănirea noastră şi Cel care lucrează în noi neprihănire. Vă invit să privim doar la Isus, să nu ne încredem în noi ci doar în El! Amin!
Iosua Faur
Mihail şi Gavril
Mihail = plăcut lui Dumnezeu
Daniel 10:13 „Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor, și am ieșit biruitor.”
Daniel 10:21 „Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, în afară de voievodul vostru Mihail.”
Daniel 12:1-2 „În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail, ocrotitorul copiilor poporului tău.”
Apoc. 12:7 „Și în cer s-a făcut un război. Mihail și îngerii lui s-au luptat cu balaurul.”
Iuda 9 „Arhanghelul Mihail, când se împotrivea diavolului… pentru trupul lui Moise.”
Gavril = slujitorul lui Dumnezeu
Daniel 8:16 … „ Gavrile, tâlcuieşte-i vedenia aceasta.”
Daniel 9:21 … „ a venit repede în zbor iute, omul Gavriil…”
Luca 1:19 … „ Eu sunt Gavril, care stau înaintea lui Dumnezeu; am fost trimis…”
Luca 1:26 … „ Îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu…”
Mihail şi Gavril sunt cele două căpetenii de îngeri buni din slava lui Dumnezeu, ale căror nume sunt descoperite prin Duhul Sfânt. Acestea de mai sus sunt referinţele biblice cu privire la persoanele şi acţiunile lor. Dacă ar fi să combinăm cele două înţelesuri ale numelor acestor căpetenii de îngeri, amândouă împreună ar suna cam aşa : Slujitorul plăcut lui Dumnezeu.
În cartea Evrei la capitolul întâi, versetul patrusprezece citim : „ Nu sunt oare toţi (îngerii) duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea ?”
Nu este de mirare faptul că Dumnezeu are la dispoziţia Sa cete de îngeri slujitori (miliarde şi miliarde… Apocalipsa 5:11) pe care-i trimite să slujească pe oamenii credincioşi care sunt încă pe pământ şi care vor moşteni mântuirea. În Epistola lui Pavel către Biserica din Efes la capitolul şase, versetul doisprezece aflăm că noi cei credincioşi avem de luptat ( aici pe pământ ) : … „ împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” Avem aşadar duşmani spirituali de temut. Dar nu suntem lăsaţi singuri şi nici la dispoziţia lor. Psalmul 34:7 „ Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.” Se cuvine dar să ne închinăm cu mulţumire înaintea lui Dumnezeu pentru toate lucrurile… şi pentru îngerii Săi slujitori pe care deşi nu-i putem vedea cu ochii aceştia de carne, totuşi îi simţim alături de noi prin efectul slujirii lor spre binele nostru. Îngerii buni ascultă de Dumnezeu, nu de noi. Tot ceea ce trebuie să facem noi ca să putem beneficia de ajutorul îngerilor buni este să ascultăm la rândul nostru numai şi numai de Dumnezeu, prin Cuvântul Domnului Isus şi prin puterea Duhului Sfânt, ca să putem şi noi fi numiţi slujitori plăcuţi lui Dumnezeu, şi să moştenim mântuirea Sa veşnică.
Doamne ajută-ne la aceasta !
Pastor, Elisei Pecheanu
Să pregătim secerişul viitor !
„ Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic !”
Proverbe 20:4
Suntem prin harul Domnului la mijloc de toamnă, 30 Octombrie 2011. O toamnă autentică, o toamna binecuvântată, o toamnă cu belşug de roade pământeşti. Dar cum stăm cu roadele spirituale ? Cum stau eu ? Cum stai tu ? Cum stă Biserica din care facem parte noi ? Proorocul Ieremia are un mesaj special pentru contemporanii săi care este valabil şi în zilele noastre. Iată-l : „Secerişul a trecut, vara s-a isprăvit, şi noi tot nu suntem mântuiţi !” Ieremia 8:20. Sunt câteva adevăruri demne de subliniat:
- Nimeni nu poate ignora ordinea divină din natura înconjurătoare. „Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea.” Geneza 8:22. Toate acestea sunt rânduieli divine care nu pot fi schimbate de oameni, nu pot fi ignorate şi nici nerespectate. Cine încearcă să facă altfel decât în ordinea divină va suporta consecinţele de rigoare.
- Cine vrea să strângă roade vara şi toamna, acela trebuie neapărat să are pământul la terminarea culesului roadelor. Altfel, nu va fi nici un rod pe câmp. Aceasta implică costuri, muncă, jertfă…, şi dacă cineva nu este gata să plătească preţul toamna aceasta, la anul nu va strânge nimic ! „ Toamna, leneşul nu ară; la secerat, ar vrea să strângă roade, dar nu este nimic !” Proverbe 20:4
- Ce înseamnă „aratul spiritual” ca să putem culege „roade spirituale” ?
– O viaţă sfântă : „Sfinţiţi în inimile voastre pe Hristos ca Domn.” 1 Petru 3:15/a
– O viaţa de rugăciune : „ Rugaţi-vă neîncetat.” 1 Tesaloniceni 5:17
– O viaţă biblică : „Strâng Cuvântul Tău în inima mea…” Psalmul 119:11/a
– O viaţă din belşug : „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” Ioan 10:10/b
– O viaţa de domnie (asupra păcatului…) prin Hristos: „ … cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel unul singur, care este Isus Hristos.” Romani 5:17/b
– O viaţă cheltuită pentru Hristos : „… nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte.” Apocalipsa 12:11/b
– O viaţă scrisă în Cartea Vieţii : „ Şi a fost deschisă o altă carte, care este cartea vieţii… Oricine n-a fost găsit scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” Apocalipsa 20:12,15
Dragi fraţi şi surori, iubiţi prieteni, să ne cercetăm sincer în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei noastre. Toamna aproape a trecut. Ce fel de roade am adus fiecare anul acesta ? Cu ce ne putem lăuda ca Biserică înaintea Domnului ? Câţi dintre noi vor mai ajunge la toamna viitoare ? Să ne ajute Dumnezeu să luăm în serios viaţa de credinţă, ca să putem culege roadă spirituală scumpă şi sfântă în ochii lui Dumnezeu. Mai sunt încă mulţi oameni pierduţi în păcatele lor care au nevoie de salvare. Să-i purtăm în rugăciunile noastre, să-i aducem înaintea lui Dumnezeu rugându-L să-i aducă El la pocăinţă şi la credinţa mântuitoare. Amin !
pastor, Elisei Pecheanu
(Huidu)ielile unei nații superstițioase
Ce este multumirea?
„Nu zic lucrul acesta având în vedere nevoile mele; căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.”
Filipeni 4:11-13
1. Mulţumirea este o deprindere. … „ m-am deprins să fiu mulţumit …”
Deprinderea este definită ca fiind : obişnuinţă, obicei, pricepere, destoinicie, dexteritate, exerciţiu, practică… Apostolul Pavel spune clar : „m-am deprins”, adică am mulţumit întotdeauna, făcându-mi un obicei sfânt din mulţumire. Suntem noi „deprinşi” cu mulţumirea? Sau mulţumind mai rar, ne-am deprins şi cu nemulţumirea, cârtirea, ş.a.m.d… Deprinderea creează o stare de fapt, o realitate palpabilă.
2. Mulţumirea este o stare. … „ cu starea în care mă găsesc.”
Nu o stare oarecare, nu una după care am tânjit, nu una pe care o caut cu stăruinţă de ani de zile, nu ceva irealizabil, ci „starea în care mă găsesc”. Lipsă sau belşug, sătul sau flămând, în totul şi pretutindeni… Indiferent de situaţie şi împrejurări, apostolul Pavel ne învaţă să fim în starea aceea specială de mulţumire. Deprinderea care determină o stare devine o ştiinţă.
3. Mulţumirea este o ştiinţă. „ Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug.”
Una dintre cele mai grele ştiinţe. Ştiinţa de a trăi mulţumit. Aceasta este o adevărată artă. Este un har să poţi cunoaşte oameni care ştiu să trăiască mulţumiţi cu adevărat. Este un mare har să poţi fi în compania oamenilor care în urma deprinderii cu mulţumirea, şi-au creat o stare specială din aceasta şi au ridicat-o la rangul de ştiinţă. Ştiinţa care are la bază deprinderea şi care a creat o stare de fapt, devine putere.
4. Mulţumirea este o putere. …” Pot totul în Hristos…”
Ai simţit vreodată sentimentul neputinţei de a fi mulţumitor sau de a aduce mulţumiri cuiva care ţi-a făcut un serviciu ? Nu-i aşa că ai nevoie de putere specială să poţi aduce mulţumiri binefăcătorului tău ? Dar dacă este vorba despre mulţumire adusă celui ce-ţi pricinuieşte necaz, lipsă, durere ? Ce zici despre întoarcerea celuilalt obraz ? Sau ce crezi că ar trebui să faci când cineva se judecă să-ţi ia haina ? Ce părere ai despre a doua milă pe care ar trebui să o parcurgi ? (Matei 5:39-41) Da, mulţumirea este o putere, dar nu o putere omenească ci una divină. Pavel spune că el poate totul, dar nu oricum… ci numai în Hristos, care-l întăreşte.
5. Mulţumirea este deci viaţa trăită cu Hristos şi în Hristos.
„ Căci pentru mine a trăi este Hristos.” Filipeni 1:21 Deprinderea, starea, ştiinţa şi puterea de a mulţumi sunt caracteristicile omului nou, născut prin Hristos în urma pocăinţei şi a credinţei personale. „ Căci dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă.” 2 Corinteni 5:17
Pastor, Elisei Pecheanu
Cum putem fi folosiţi de către Dumnezeu în slujire ?
Isaia 6:1-13
Proorocul Isaia, supranumit „evanghelistul Vechiului Testament” a fost ales de către Dumnezeu să aducă lumii întregi vestea cea bună, vestea că întunericul spiritual se va sfârşi prin venirea lui Mesia. Dar ca Isaia să poată aduce acest mesaj de speranţă omenirii, trebuia să se întâmple câteva lucruri foarte importante. Iată-le :
- Împăratul Ozia trebuia să moară. Acest împărat al lui Iuda a domnit 52 de ani la Ierusalim. El a cultivat ceremonia, luxul şi fastul la palatul imperial iar Isaia a fost profund impresionat de acest lucru. Când Ozia a ajuns puternic inima i s-a îngâmfat şi aceasta l-a dus la pieire. Isaia avea nevoie de un alt model ca să poată fi un bun misionar şi evanghelist. De aceea,
- Isaia trebuia să intre în Templul lui Dumnezeu. El trebuia să-L vadă pe Împăratul Împăraţilor, adică pe Dumnezeu. Şi L-a văzut. Şedea pe un scaun de domnie foarte înalt (cel mai înalt), poalele mantiei Lui umpleau Templul. Era slujit de serafimi şi slava Lui umplea tot Templul. Acum,
- Isaia avea nevoie de curăţire, de iertare. Acest lucru se petrece în prezenţa lui Dumnezeu, la porunca Lui, şi prin puterea Lui, în urma recunoaşterii de către Isaia a stării de păcat în care se afla. După curăţire,
- Isaia răspunde ca voluntar la întrebarea lui Dumnezeu. Nu este obligat. De buna voie răspunde Domnului :”Iată-mă, trimete-mă !”. Apoi,
- Isaia primeşte nu numai autorizarea divină ci şi mesajul pe care trebuia să-l transmită poporului. Mesajul aparţinea în întregime lui Dumnezeu şi trebuia transmis fără ezitare tuturor oamenilor. Autoritatea mesagerului era dată de către autorul mesajului, Creatorul şi Stăpânul Suprem, Dumnezeu.
Dragul meu,
Dacă vrei şi tu să fii folosit de Dumnezeu în marea Sa lucrare de evanghelizare a aceste lumi, întreabă-te :
– Ce sau cine mai stă în calea mea şi mă împiedecă să-L văd pe Dumnezeu ?
– Am văzut eu sau am recunoscut eu pe Dumnezeu în splendoarea şi măreţia Sa uitându-mă cu băgare de seamă la ceea ce El a făcut în jurul meu ?
– Sunt eu curăţit de păcatele mele ?
– Am auzit eu chemarea Domnului de a-L sluji ?
– Am răspuns afirmativ chemării Sale sau am rămas indiferent, nepăsător ?
– Ştiu eu care este mesajul ce trebuie să-l transmit semenilor mei ?
– Sunt eu sigur că sunt trimisul lui Dumnezeu ?
Pastor, Elisei Pecheanu











