Scurt si la subiect !
Ce minunată este viaţa de creştin trăită în prezenta lui Dumnezeu ! Câtă pace şi linişte sufletească primeşte acesta, adică cel credincios, atunci când ascultă de şoapta binecvântată a Duhului Sfânt !
Permiteţi-mi dragii mei creştini, cititori ai acestor rânduri, să vă relatez un dialog autentic între un creştin sincer şi Duhul Sfânt.
Era duminică de dimineaţă. Prima duminică din lună. Creştinul nostru se pregăteşte temeinic pentru a putea sta la masa Domnului, curat şi cinstit. Înainte de a pleca de acasă se pregăteşte şi pentru colecta care va avea loc în vederea ajutorării celor săraci din Biserică. Scoate din portofelul personal o bancnotă, iniţial se gândi că ar fi potrivită una de 10 lei, dar… a scos una de 5 lei şi a pus-o în buzunar ca să fie la îndemână atunci când se face colecta. Dar deodată aude o voce :
- Numai 5 lei ? De ce nu 10 lei, aşa cum ţi-am spus Eu la început ? Sau poate mai mult… ce zici ?
- Păi, zise creştinul nostru, este de ajuns… cu cât mai dau si alţii, se strânge destul… şi se asigură că bancnota scoasă este la locul ei, în buzunarul hainei… ca apoi să fie dată la colectă.
Ajuns la Biserică, se aşează liniştit în bancă, la locul lui, şi aşteaptă desfăşurarea programului, în linişte. Predica a fost foarte bună, corul a cântat minunat, şi… a venit în sfârşit, momentul colectei. Scoate din buzunarul hainei bancnota de 5 lei, o ţine strâns în mână, să nu fie văzută de cei de lângă el, adică „să nu ştie stânga ta ce face dreapta”, şi … iar aude vocea…
- Numai 5 lei pentru săraci ? Numai 5 lei ? Ai uitat că şi tu ai fost sărac ?
- Păi, …. da, numai 5 lei, că am mai dat săptămâna aceasta şi la alţi săraci pe stradă…
- Foarte bine, dar nu uita că aici eşti al Biserică şi aceştia sunt fraţii tăi…, numai 5 lei ? Bineeee !
Un fior i-a cuprins întreaga fiinţă. Acel „bineeee !” pe care îl auzise, nu suna a bine ! Fratele care strângea colecta se apropia deja de banca lui… şi el avea numai 5 lei în mână. Nu trebuia pierdută ocazia. Momentul cercetării Duhului Sfânt era la cea mai înaltă intensitate. A pus repede în buzunar la locul ei bancnota de 5 lei şi şi-a scos din buzunar portofelul din care a luat o altă bancnotă, dar de 10 lei. Tocmai sosise vasul special pentru colectă în dreptul lui. Şi-a pus darul, cu toată inima, în mâna Domnului şi a răsuflat uşurat. O pace sfântă, adâncă, i-a umplut sufletul. S-a rugat în taină şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru insistenţa cu care l-a prelucrat Duhul Sfânt … şlefuindu-i sufletul de încă o asperitate.
Şi acum, fii atent dragul meu creştin ! Ţie îţi (mai )vorbeşte Duhul Sfânt ? Ai auzit şoapta Lui blândă, caldă, dar insistentă uneori ? Cu ce se luptă Duhul Sfânt în tine ? Ce păcate sau „păcăţele” mai sunt ocrotite în lăuntrul tău ? Cărei atitudini greşite îi mai iei apărarea, o mai scuzi, îi mai găseşti circumstanţe atenuante ? În ce domenii ale vieţii tale vrei să fie aşa cum voieşti tu şi nu aşa cum voieşte El ?
Se apropie revenirea Domnului. „ Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala ? Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă…” (1 Corinteni 5:6,7)
Doamne, lasă ca Duhul Tău cel Sfânt să lucreze sfinţirea în inimile şi vieţile noastre ca să putem fi fericiţi aici pe pământ şi să putem vedea faţa Ta în veşnicie !
Pastor, Elisei Pecheanu
Partajează asta:
Duhul Sfânt și Turnul Babel
Vă întrebați ce legătură există între Duhul Sfânt și Turnul Babel? Ei bine, atât Duhul Sfânt cât și evenimentul de la turnul Babel (Genesa 11) ating în mai multe puncte coordonata smerenie-mândrie. Adevărul este că cineva spunea pe bună dreptate că mândria este un fel de cutie a Pandorei în care zac toate păcatele iar smerenia, o cutie a Pandorei pentru virtuți. Biserica Domnului Isus de astăzi se află într-o acută necesitate de a lupta împotriva mândriei și de a cultiva virtutea smereniei.
Dar să revenim la discuția noastră: În Genesa 11:1-9 citim că locuitorii Pământului din vremuri străvechi, având o singură limbă, s-au sfătuit să zidească un turn înalt, înalt, cu vârful căruia să „străpungă” cerul. Turnul care avea să fie numit ulterior „Babel” era de fapt un edificiu al mândriei, atât în sensul propriu cât și în sensul figurat al expresiei. Evenimentul de la Turnul Babel a fost caracterizat de un fenomen lingvistic în sensul că Dumnezeu le-a încurcat limbile oamenilor oprindu-i din semeția lor nebună.
În Faptele Apostolilor 2 este redat episodul coborârii Duhului Sfânt. Aici descoperim încă odată un fenomen lingvistic. Doar că, de data aceasta, observăm un revers al Babelului. Astfel, fenomenul lingivistc le la Rusalii nu mai este caracterizat de confuzie ca la Babel, ci de claritate! În mod miraculous, apostolii încep să vorbească în alte limbi pământene pe care ei nu le cunoșteau, tocmai pentru ca cei prezenți la Ierusalim, veniți din diverse zone ale Planetei, să poată auzi despre „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.” Dacă la Babel limbile au fost neînțelese, la Rusalii ele au fost inteligibile.
Acum, în ce sens Rusaliile accentuează dimensiunea smereniei? Răspunsul este acesta: Evanghelia care s-a născut și s-a dezvoltat în leagănul iudaismului avea să depășească orice tip de graniță și să ajungă la neamuri. Coborârea Duhului Sfânt ne învață că lucrarea lui Dumnezeu este mult mai mare decât pricepem noi. Învățăm că noi suntem o parte infimă dintr-un întreg glorios. Dumnezeu nu lucrează doar la noi și doar local. Dimpotrivă, venirea Duhului Sfânt pe Pământ ne arată că Domnul are o agendă de lucru planetară, cosmică și chiar dincolo de limitele acestui univers. Duhul Sfânt inspiră și pe africanii care cântă la tobe, și pe americanii care cântă muzică gospel și pe cei care se delectează cu muzică clasică perecum Mesia lui G.F. Haendel. Diverisitatea culturală și a formelor de exprimare a credinței (care este una singură-în Domnul Hristos) ne dovedesc grandoarea unui Duh Sfânt despre care nu putem vorbi pe deplin fără a recurge la reducționism și implicit la idolatrie. Revărsarea Duhului lui Dumnezeu ne învață că noi, picătura dintr-un ocean, nu trebuie să avem impresia că suntem singura “apă” care există pe Pământ. Noi nu suntem deschizători de drumuri, nici făuritori de direcții și nu suntem în nici un fel superiori altora. Tot ce facem noi este să umblăm pe un drum pe care l-a deschis Duhul Sfânt acum circa 2000 de ani. Alături de noi, au călătorit și călătoresc alte sute și sute de milioane de peregrini care aleargă spre țara de sus. Duhul Sfânt ne îndeamnă să ne redimensionăm gândirea noastră și să ne smerim. Și cum “vântul suflă încotro vrea” să ne lăsăm purtați de El, Acela care știe cum să dea identitate picăturii de apă din ocean.
Sărbători fericite!
Pastor, Costel Ghioancă
Partajează asta:
Hristos a înviat !
„Nu este aici; a înviat după cum zisese.” (Matei 28:6/a)
Nu există un alt salut mai frumos, mai încurajator, mai provocator, ca salutul creştinesc cu care ne salutăm de obicei numai cu prilejul sărbătorii Paştelui. Un tânăr, trecând pe lângă o doamnă în vârstă, a salutat-o cu salutul „Hristos a înviat !”. Reacţia acesteia a fost una plină de uimire, şi nedumerită, l-a întrebat : „Dumneata, tânăr fiind, mai crezi în vestea aceasta ?”. „Da”, a fost răspunsul plin de curaj al tânărului credincios. Şi de aici a început dialogul interesant între cei doi, despre Evanghelie, Domnul Isus, mântuire, viaţă şi moarte, înviere din morţi, veşnicie… La despărţire, stimabila doamnă l-a felicitat din inimă pe tânărul credincios pentru curajul de a mai crede în Dumnezeu în veacul acesta rău şi… poate cel din urmă pentru întreaga omenire. Da, acest adevăr istoric, petrecut cu două mii de ani în urmă, este un adevăr veşnic, grăitor, care ar trebui să cutremure întreaga fiinţa a semenilor noştri.
„Hristos a înviat !” înseamnă că există viaţă după moarte. Vestea aceasta a fost transmisă de îngerii din ceruri veniţi la mormântul Domnului, de soldaţii romani, de femeile credincioase, de ucenicii Domnului, iar Cel înviat din morţi, Domnul Isus Hristos, S-a arătat tuturor prietenilor Lui, de-a lungul celor 40 de zile până la înălţarea Sa la ceruri. Apostolul Pavel ne spune că Domnul înviat „S-a arătat (şi) la peste cinci sute de fraţi deodată…” (1 Corinteni 15:6).
„Hristos a înviat !” înseamnă că tot ce a spus Domnul Isus despre Sine însuşi este adevărat. El ne-a spus că este Fiul lui Dumnezeu, Mielul de jertfă pentru ispăşirea păcatelor noastre. Moartea Lui înlocuitoare pentru noi a fost acceptată de Tatăl din ceruri. Păcatele noastre sunt iertate deoarece toată vina a purtat-o El pe cruce. Noi avem viaţă veşnică prin credinţa în El.
„Hristos a înviat !” înseamnă că moartea a fost învinsă la ea acasă. Duşmanul cel mai de temut al omului, moartea, a fost înfrânt. „Unde îţi este biruinţa, moarte ? Unde îţi este boldul, moarte ?” (1 Corinteni 15:55). Pentru cei credincioşi moartea nu mai este un duşman ci un prieten care va face să ajungem acasă în ceruri, împreună cu Domnul nostru Isus Hristos. Moartea a devenit astfel o simplă uşă prin care vom trece din viaţa aceasta vremelnică în viaţa veşnică.
„Hristos a înviat !” înseamnă că există un destin veşnic. El, Domnul Isus Hristos, a vorbit despre cele două locuri din veşnicie unde vor ajunge oamenii după moarte : Rai sau Iad. Raiul este locul de fericire veşnică în prezenţa Domnului, iar Iadul este locul de chin veşnic în prezenţa diavolului (Matei 25:34,41,46). Tu, dragul meu cititor al acestui mesaj, unde vei fi în veşnicii ? Dacă vrei să fii în fericire veşnică împreună cu Domnul Isus, trebuie încă de acum, din viaţa aceasta, să te pocăieşti de păcatele tale, să le mărturiseşti Domnului care ţi le poate ierta, şi să le părăseşti pentru totdeauna, apoi să crezi în iertarea şi mântuirea ce o poţi primi chiar acum din partea Domnului Isus, Cel ce este viu în vecii vecilor, şi carte te iubeşte şi pe tine.
Pastor. Elisei Pecheanu
Partajează asta:
De ce să ne deranjăm cu biserica?
Philip Yancey, un autor care a început să fie tot mai cunoscut printre evanghelicii din România, în urma mai multor frustrări, a ajuns la întrebarea care constituie subiectul acestui editorial: de ce să ne deranjăm cu biserica?
Yancey a fost foarte dezamăgit de ipocrizia pe are a văzut-o în biserica în care a crescut. Spunea el, „Cuvintele folosite în acest mediu mi-au părut atunci înşelătoare, ceva în stil orwellian. Ele menţionau Harul, dar trăiau după Lege; ele susţineau dragostea, dar arătau semnele urii.[…] Creştinii se îmbrăcau frumos duminica dimineaţa şi îşi zâmbeau unii altora, dar eu ştiam din experienţă personală că faţada frumoasă ascundea un suflet rău. Aveam o reacţie reflexă imediată când adulmecam ipocrizia…”
Aceste realităţi triste l-au făcut să se îndepărteze de biserică! Totuşi, Philip s-a întors în biserică şi a devenit un mare susţinător al ei. De ce? Autorul şi-a dat seama că “Creştinismul nu este o credinţă pur intelectuală şi interioară. Ea poate fi trăită numai în comunitate.” La fel, şi-a adus aminte de cuvintele lui Ioan al Crucii, care a scris: “Sufletul virtuos care este singur […] se aseamănă cu un cărbune aprins singur. Se va răci în loc să se aprindă mai tare. ” Avem nevoie de focul bisericii! Dar cum putem să depăşim frustrările care ne invadează uneori?
- 1. Priveşte în sus: Caută să te închini Lui Dumnezeu şi nu oamenilor. În timpul serviciului de închinare îndreaptă-ţi ochii dincolo de tavan, spre Dumnezeu. Schimbă-ţi perspectiva!
- 2. Priveşte în jur: Încearcă să înveţi lucrurile bune de la cei care sunt altfel decât tine. Bucură-te de diversitate. Ce dacă nu sunt toţi ca şi tine? Cu atât mai bine! Cum ar fost dacă toate florile aveau aceiaşi culoare?
- 3. Priveşte în exterior: Gândeşte-te la oamenii care au nevoie de mântuire, de un zâmbet, de o încurajare, de o bucată de pâine. Biserica, printre altele, îi echipează pe credincioşi pentru slujire.
- 4. Uită-te în interior: Avem nevoie unii de alţii. Chiar dacă nu suntem perfecţi ne putem ajuta reciproc. Şi mai apoi, avem copii şi nepoţi care se uită la noi ca la modele de urmat. Aş vrea eu ca urmaşii mei să se poarte aşa cum mă port eu astăzi?
De ce să ne deranjăm cu biserica? Pentru că este a Lui Hristos! El spunea: „Voi zidi biserica Mea…” (vezi Matei 16). Apropiindu-ne de biserică ne apropiem de ceva ce este a Mântuitorului.
Să preţuim biserica, să ne preţuim unii pe alţii, să-i preţuim pe cei care slujesc în biserică şi să o frecventăm; prezenţa noastră alături de cea a Domnului face ca focul să fie mai puternic!
Pastor, Costel Ghioancă
Partajează asta:
Un avertisment de actualitate
“Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filosofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.” (Coloseni 2:8)
Apostolul Pavel era preocupat de soarta credincioşilor din Colose, ca să nu fie „furaţi” cu filosofia şi cu o amăgire deşartă. Este aici singurul loc din Noul Testament în care se foloseşte cuvântul „filosofie”, şi care înseamnă „iubire de înţelepciune” (gr. filo-sophia). Dar, cu siguranţă, apostolul nu pune sub semnul întrebării întreaga filosofie, prezentând-o ca fiind periculoasă. Ci el punctează aici filosofia falsă, arătând că aceasta este o amăgire deşartă, goală, bazată pe datina oamenilor şi nu pe Hristos. Un mare pericol îi ameninţa deci pe acei credincioşi din Biserica Colose, cărora apostolul le spunea să fie în gardă („luaţi seama”).
Adevărata filosofie creştină face ca „orice gând să devină rob ascultării de Hristos” (2 Corinteni 10:5), deoarece în Hristos „sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2:3).
Aşa dar, dragi creştini, atenţie mare la tot ce înseamnă şi azi „filosofie deşartă” şi „învăţături începătoare ale lumii”, cu care suntem momiţi la tot pasul ca să fim „furaţi” de lângă Hristos. Prea multe sunt şi azi chemările cu care suntem asaltaţi. „Veniţi la noi”, „Staţi cu noi”, „Rămâneţi ancoraţi în noi”, „Nu vă depărtaţi de noi”, „Faceţi ce vă spunem noi”, etc.
Nimeni nu merită atenţia necesară în afară de Hristos, care acum două mii de ani a spus: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine , căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30)
El, Hristos Domnul n-a înşelat aşteptările niciunui om, care prin pocăinţă şi credinţă personală a venit la ascultarea de Evanghelia Sa.
Orice „chemare” care trece peste chemarea Domnului Isus este o erezie şi să nu uităm : Hristos a triumfat asupra tuturor ereziilor şi filosofiilor deşarte. (2 Corinteni 4:3-4; Efeseni 6:11-12)
Mă rog lui Dumnezeu să ne ajute să mergem împreună pe urmele Domnului Isus Hristos, şi să nu ne lăsăm furaţi de nimeni cu filosofiile şi amăgirile deşarte ale acestei lumi.
Pastor, Elisei Pecheanu
Istorie Evanghelica 