„ Apoi (Isus) le-a zis : „ Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi  Evanghelia la orice făptură. Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.”

Marcu 16:15-16

Evanghelia, vestea bună adusă de însuşi Domnul Isus  Fiul lui Dumnezeu în lumea noastră (Marcu 1:15), trebuie acum propovăduită (predicată) de către toţi acei ce au crezut deja în Ea şi în El. Aceasta presupune acceptarea faptului că fără Hristos eşti pierdut în păcatele tale şi aceasta pentru veci de veci (Efeseni 2:1-5), că prin pocăinţă şi credinţă în Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, poţi primi iertare şi înfierea în marea familie a lui Dumnezeu (Ioan 1:12-13), şi că odată mântuit eşti dator să păstrezi această mântuire ducând-o „ cu frică şi cutremur până la capăt” (Filipeni 2:12), adică până la moarte ca apoi să poţi căpăta cununa vieţii (Apocalipsa 2:10) şi să fii apoi pentru veci de veci împreună cu Mântuitorul tău personal, Isus Hristos, Domnul. (Apocalipsa 21:3-4; 22:3-5)

1.      Predicarea Evangheliei este o poruncă dată de Domnul Isus Hristos urmaşilor Săi.

Fiecare credincios este chemat să predice Evanghelie. Fie prin cuvânt, fie prin faptă, fie prin exemplul personal de trăire printre semeni, toţi avem aceeaşi poruncă primită din partea Domnului Isus. „Duceţi-vă… şi propovăduiţi Evanghelia…” Dacă te consideri un urmaş al Domnului Isus, întreabă-te şi răspunde-ţi sincer, tu împlineşti această poruncă ?

2.      Predicarea Evangheliei trebuie auzită de către toţi oamenii.

Domnul Isus a spus : „ propovăduiţi Evanghelia la orice făptură…” Toţi oamenii trebuie să audă vestea bună a salvării de la moarte veşnică. Dumnezeu iubeşte în egală măsură pe toţi oamenii de pe pământ. Numai atunci când această Evanghelie a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea… atunci va veni sfârşitul. (Matei 24:14) Ştiu toţi cei din jurul tău că eşti pocăit ?

3.      Predicarea Evangheliei ajută pe oameni să decidă fiecare în dreptul lui.

Mântuitorul ne-a spus clar că vor fi oameni care vor crede şi vor fi oameni care nu vor crede Evanghelia. Aceasta oferă libertate de conştiinţă şi de alegere fiecărui om. Dumnezeu nu va putea fi acuzat de nimeni în ziua judecăţii. Jertfa supremă adusă de Domnul Isus pe Golgota a fost şi este încă valabilă pentru oricine care crede. Dar cine nu va crede va fi osândit din vina lui personală. Nu toţi oamenii se vor pocăi. Aceasta nu din vina lui Dumnezeu care ar fi predestinat pe unii pentru rai şi pe alţii pentru iad, ci din vina oamenilor care au respins în mod voit şi conştient dragostea lui Dumnezeu.

4.      Predicarea Evangheliei este un har care va avea sfârşit.

De aceea să predicăm Evanghelia cât mai este timp, să ascultăm Evanghelia cât mai este har, să credem Evanghelia cât uşa  Împărăţiei mai este încă deschisă şi să trecem de partea lui Dumnezeu care încă ne cheamă la El pentru că ne iubeşte. (Ioan 3:16)

pastor, Elisei Pecheanu

 „ Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept.”

Psalmul 5:3

Am putea defini rugăciunea credinciosului înălţată către Dumnezeu prin apropierea acestuia de divinitate, invocarea divinităţii, comunicarea acestuia cu divinitatea, precum şi încrederea acordată autorităţii divine asupra tuturor problemelor vieţii cotidiene. Marele apostol Pavel îi învață pe credincioşii din Biserica din Tesalonic astfel : „rugaţi-vă neîncetat” (1 Tes.5:17). Da, credinciosul adevărat nu poate trăi spiritual fără rugăciune, adică fără să comunice cu Dumnezeul lui în orice moment al zilei sau al nopţii. Accesul în prezenţa lui Dumnezeu este permis oricând celor ce-L caută din toată inima. Aş dori însă acum să medităm puţin împreună asupra a ceea ce ne spune psalmistul David în textul mai sus menţionat, şi anume rugăciunea de dimineaţă. O nouă zi înseamnă pentru noi ceva necunoscut, noi provocări, evenimente care ne pot surprinde, situaţii neaşteptate, etc. Rugăciunea de dimineaţă este cheia rezolvării cu succes a tuturor acestor situaţii prevăzute şi neprevăzute. De ce ?

1.      Rugăciunea asigură părtăşia noastră cu Dumnezeu.

El, Dumnezeu, este sus în ceruri iar noi aici jos pe pământ. Cu toate acestea, în ciuda distanţei infinite  între noi şi El, în ciuda faptului că El este sfânt şi noi păcătoşi, prin rugăciune noi ne dăm acordul apropierii reciproce. Noi îl chemăm şi El vine la noi. Ce binecuvântată zi este aceea petrecută în prezenţa lui Dumnezeu. Să ştii că ai vorbit încă dis de dimineaţă cu El şi o poţi face în orice moment al zilei, iar El te aude, te ascultă, şi îţi vorbeşte. Cea mai binecuvântată companie este compania lui Dumnezeu. Despre Enoh citim că „umbla cu Dumnezeu” (Geneza 5:24). Aceasta i-a asigurat o părtăşie specială cu Dumnezeu şi i-a garantat răpirea. Tu eşti dispus în fiecare dimineaţă să ai părtăşie cu Dumnezeu asigurată pe tot parcursul zilei ? Roagă-te !

2.      Rugăciunea asigură biruinţa, după voia Domnului, asupra tuturor greutăţilor zilei.

Domnul Isus i-a învăţat pe ucenici următorul lucru : „Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide. Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.” (Matei 7:7,8)  Nu există zi de la Dumnezeu în care să nu avem nevoie să cerem ceva, să căutăm ceva sau să batem la vre-o uşă necunoscută. De aceea rugăciunea de dimineaţă făcută cu credinţă ne va asigura prezenţă mâinii binecuvântate a lui Dumnezeu care poate da, poate descoperi şi poate deschide. Vrei şi tu să experimenteze aceste binecuvântări ? Roagă-te !

3.      Rugăciunea asigură pacea sufletului.

David ne învaţă să fim gata să aşteptăm imediat după ce ne-am rugat Domnului cu credinţă. „  Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept.” Ştii cui te-ai rugat, unui Dumnezeu atotputernic, Tatălui tău ceresc.  Crezi în dragostea Celui în faţa căruia te-ai rugat. Isus, Mântuitorul te iubeşte. Duhul Sfânt locuieşte în tine. Acum e normal să aştepţi în tăcere, în pace sfântă şi cu răbdare răspunsul la rugăciune. De aceea, roagă-te şi aşteaptă !

Pastor, Elisei Pecheanu

„Acum aduceţi-mi un cântăreţ cu arfa”. Şi pe când cânta cântăreţul din arfă, mâna Domnului a fost peste Elisei.

Şi a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul:…”

2 Împăraţi 3:15

Dragi cititori,

Mesajul conţinut în acest editorial doresc să fie o reală încurajare pentru toţi mântuiţii Domnului,care ştiu să cânte, care chiar cântă şi care ar trebui să cânte din toată inima Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, Cel ce este viu în vecii vecilor.

Proorocul Elisei a fost chemat de către cei trei împăraţi: Ioram, Iosafat şi împăratul Edomului, să fie întrebat despre războiul ce-l vor purta împotriva împăratului Moabului. Lăsând la o parte dispreţul pe care-l afişează proorocul Elisei faţă de Ioram, dispreţ pe care-l manifesta de fapt Domnul faţă de acest împărat apostat, remarcăm faptul că Elisei proorocul este gata să primească mesajul din partea Domnului, dar nu oricum. Nu în strigătele de război, nu în zăngănitul armelor, nu în teama şi frica inspirată de duşmanul declarat, ci… în liniştea adusă de o cântare. „Să vină întâi cântăreţul cu arfa ! Aduceţi-l !” a zis proorocul Elisei. „Şi pe când cânta cântăreţul din arfă, mâna Domnului a fost peste Elisei. Şi a zis: ,,Aşa vorbeşte Domnul:…”

Fie în vreme de „pace”, fie în vreme de „război”, în orice vreme, noi avem nevoie toţi de mâna Domnului care să vină peste noi cum a venit peste proorocul Elisei. Din această relatare istorică constatăm că mâna Domnului este gata să vină în ajutor oricui, oricând, dar nu oricum ! De data aceasta, în sunetul cântării cu arfa. Cântarea de laudă adusă Domnului ne ajută să simţim atingerea binecuvântată a mâinii Domnului.

Un amănunt demn de remarcat în relatarea istorică este faptul că, aflându-se că proorocul Elisei era prezent în marea oştire a împăraţilor poporului lui Dumnezeu, nu este chemat la ordine în faţa lor, a împăraţilor, ci ei, împăraţii, „s-au pogorât la el.”(v.12) În timpul cântării de laudă, ca să poţi fi înălţat în prezenţa Domnului, mai întâi trebuie să te cobori de pe toate înălţimile umane pe care de prea multe ori ne cocoţăm singuri. Cântarea te înalţă dacă mai întâi te-ai coborât, te-ai smerit în tine însuţi. Trebuie să recunoaştem că suntem în faţa Domnului şi că avem nevoie de El.

Este nevoie apoi de linişte, linişte totală. Orice zgomot produs pe câmpul de bătălie trebuie să înceteze. Să se audă numai cântarea. Aceasta are un mesaj şi o melodie. Elemente esenţiale, vitale existenţei şi rezistenţei noastre spirituale în confruntările spirituale. Mare atenţie deci la ce cuvinte rostim atunci când cântăm şi chiar la melodia cântării. Aceasta ne va sensibiliza sufletul şi mintea noastră. Să nu cântăm de dragul cântării ci de dragul Domnului, şi nu ca să umplem timpul cu o cântare ci să folosim înţelept timpul.

Numai după ce cântăreţul a început cântarea de laudă adusă Domnului, numai atunci proorocul Elisei a putut spune : ,, Aşa vorbeşte Domnul …”  Iată ce importantă este cântarea de laudă în pregătirea noastră pentru a putea auzi glasul Domnului. Dragi cântăreţi, dragi fraţi şi surori, să fim deci cu luare aminte la valoarea inestimabilă a cântării de laudă adusă Domnului.

Pastor, Elisei Pecheanu

 “Domnul a zis Domnului meu : “Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi supt picioarele Tale.”

Psalmul 110:1

1.      A fost profeţită în Sfintele Scripturi

Cu aproape o mie de ani înainte de a se împlini, înălţarea Domnului Isus la ceruri a fost anunţată prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care l-a inspirat pe psalmistul David să scrie în acest psalm adevărul cu privire la ceea ce se va întâmpla la împlinirea vremii. Domnul Isus Hristos a venit în lumea noastră, Şi-a împlinit misiunea de „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29), apoi S-a întors acasă în veşnicie să fie împreună cu Tatăl Său şi a trimis la noi pe Duhul Său Cel Sfânt. Toate aceste lucrări se regăsesc în profeţiile Bibliei, care este şi rămâne Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu. De aceea trebuie să citim Scripturile, să iubim Cuvântul lui Dumnezeu, să credem ceea ce au spus proorocii îndemnaţi de Duhul Sfânt, şi să aşteptăm cu răbdare împlinirea în totalitate a ceea ce Scripturile au prevestit. Tu citeşti Biblia ?

2.      S-a împlinit întocmai cum, şi când Tatăl din ceruri a hotărât aceasta

David zice : „ Domnul a zis Domnului meu…” Pentru psalmistul David, Isus Hristos era Domn al său, deşi mai trebuia să treacă o mie de ani până când Domnul Isus Hristos trebuia să se întrupeze şi să fie cunoscut şi recunoscut ca Domn al celor credincioşi. Nu-L văzuse în trup, dar prin Duhul Sfânt înţelege şi crede că Isus Hristos este Domnul. Au trecut de la înălţarea Domnului aproape două mii de ani. Noi facem parte din generaţiile fericite de Domnul Isus care i-a spus lui Toma : „Tomo, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut.” (Ioan 20:29) Pentru Domnul Isus misiunea de răscumpărare a celor păcătoşi s-a împlinit după „ceasul” lui Dumnezeu (Ioan 2:4; 17:1/b). Credem din toată inima că şi momentul înălţării la cer a Domnului Isus s-a împlinit tot la porunca Tatălui, chiar atunci când „ Domnul a zis Domnului meu…”. Tu crezi în împlinirea cu exactitate a Sfintelor Scripturi ? (Matei 5:18)

3.      A însemnat întoarcerea la Tatăl a Fiului „ ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce.” (Filipeni 2:8/b)

Tatăl a zis Fiului : „ Şezi la dreapta Mea…”. Aceasta înseamnă : odihnă, slavă, recunoştinţă, glorie, autoritate, … toate pentru Fiul ascultător de Tatăl. Tot astfel se va întâmpla cu toţi acei ce-L vor primi pe Domnul Isus în inimile lor prin credinţă, ca Domn şi Mântuitor personal, în momentul luării în slavă a Bisericii răscumpărate. (Ioan 1:12, 13; Matei 25:34) Tu aştepţi cu răbdare răsplătirile Domnului ?

4.      A declanşat marea lucrare de supunere a tuturor vrăjmaşilor Domnului

…” până voi pune pe vrăjmaşii Tăi supt picioarele Tale.” Aceasta se realizează acum prin propovăduirea Evangheliei până la marginile pământului ( Matei 24:14). Toţi păcătoşii sunt chemaţi la supunere prin pocăinţă şi credinţă personală în Domnul Isus Hristos (Matei 11:28). Cine nu se va supune astfel, de bună voie, va fi supus în mod obligatoriu, dar va suporta consecinţele veşnice ale nesupunerii sale. (Matei 25:41; Filipeni 2:10) Tu eşti supus prin credinţă Domnului Isus ? El, Domnul, S-a înălţat prin puterea Tatălui la ceruri. Este acum în slava Sa veşnică, la dreapta Tatălui. Va reveni însă în curând să-Şi ia la El Mireasa Sa, adică Biserica Sa. Ai mare grijă ca la revenirea Sa, să nu fii găsit ca vrăjmaş al Domnului, ci să fii găsit ca un supus prin credinţă şi pocăinţă personală, Domnului. Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu pe toţi.

Pastor, Elisei Pecheanu

Ioan 21:21

Aceasta este întrebarea lui Petru adresată Domnului Isus cu privire la Ioan. Petru primise din partea Domnului reabilitarea publica în urma întrebării adresate acestuia de trei ori : „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti ?” şi în urma răspunsului întreit dat de acesta: „Da, Doamne, ştii că Te iubesc.” Este anunţat apoi de Domnul cu privire la felul în care va muri, proslăvind astfel chiar şi prin moarte pe Dumnezeu, adresându-i în final chemarea : „Vino după Mine.” Petru, urmându-L pe Domnul, vede venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, adică pe Ioan. Ştiind ce-i rezervă lui viitorul, deoarece Domnul îl anunţase, este acum motivat profund de curiozitatea umană cu privire la Ioan. De aceea îl abordează pe Domnul cu întrebarea directă : „Doamne, dar cu acesta ce va fi ?”

1. Aceasta este o întrebare care este de dorit în ceea ce priveşte relaţiile interumane, interfrăţeşti, relaţiile dintre membrii bisericii. Ea denotă interesul sincer cu privire la fratele de credinţă. Întrebarea lui Cain adresată lui Dumnezeu : „Sunt eu oare păzitorul fratelui meu ?” scoate în evidenţă dezinteresul total faţă de comportamentul sau situaţia fratelui său. Biblia ne învaţă „ să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” (Evrei 10:24) Să ne rugăm dar unii pentru alţii ca să putem avea o viaţă binecuvântată de Dumnezeu, o mărturie publică benefică altora , spre mântuirea lor şi slava lui Dumnezeu.

2. Aceasta este o întrebare care n-ar trebui pusă niciodată dacă este motivată doar de o simplă şi bolnăvicioasă curiozitate. Domnul mustră pe Petru spunându-i : „ …ce-ţi pasă ţie ?…” Lucrul acesta nu-i place Domnului. El nu-Şi împarte slava cu nimeni. El nu descopere viitorul pentru nimeni doar de dragul capitalului informaţional. El este Domnul, Stăpânul. El ţine în mâna Sa viitorul fiecărei persoane şi nu divulgă pe nimeni, ci mai degrabă cheamă pe fiecare la pocăinţă personală şi sinceră.

3. Cred că mult mai benefică ne-ar fi fiecăruia dintre noi o altă întrebare pe care să I-o adresăm Domnului, şi anume : Doamne, dar cu MINE ce va fi ?
Petru aflase direct de la Domnul Isus ce va avea de făcut în viitor, adică păstorirea turmei Domnului (mieluşeii, oiţele şi oile), aflase despre felul în care îşi va sfârşi alergarea pe pământ, aflase despre faptul că însuşi Dumnezeu va fi proslăvit prin moartea sa, şi primise din partea Domnului chemarea directă : „Vino după Mine”. Tu vrei să ştii ce va fi cu tine? Dacă răspunsul tău este „DA” sincer, atunci fă următorii paşi : pocăieşte-te sincer ca şi Petru, crede din toată inima ca şi Petru, mărturiseşte-L pe Domnul cu toată puterea ca şi Petru, slujeşte-L pe Domnul cu toată viaţa ca şi Petru, urmează-L îndeaproape pe Domnul ca şi Petru. Cu siguranţă Domnul îţi va răspunde şi ţie , şi-mi va răspunde şi mie, ca şi lui Petru. Domnul este aproape să revină. Suntem urmaşii Lui cu adevărat ?

Pastor, Elisei Pecheanu

Ioan 21:15-17

După învierea Sa din morţi, Domnul Isus S-a arătat ucenicilor Săi în repetate rânduri, vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia Lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 1:3). Această întâlnire relatată de evanghelistul Ioan face parte din serialul sfânt de întâlniri ale Celui înviat din morţi cu discipolii Săi. De data aceasta întâlnirea are loc la Marea Tiberiadei. Şapte dintre ucenicii Domnului s-a dus la pescuit. N-au prins nimic în noaptea aceea, sunt întâmpinaţi dimineaţa pe ţărm de către Domnul lor, sunt întrebaţi dacă au ceva de mâncare, ei răspund cu sinceritate: „nu”, apoi sunt invitaţi la micul dejun pregătit de însuşi Domnul Isus : peste fript pe jăratic de cărbuni şi pâine. După ce au stat la masă, Domnul Isus se adresează public lui Petru cu întrebarea repetată de trei ori : Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti ? De ce procedează Domnul Isus astfel ? De ce se adresează numai lui Petru ? De ce o face public ? De ce nu-l ia deoparte numai pe el ?… şi întrebările ar putea continua, de ce… ? de ce… ? de ce …? Iată ce ne spune Sfânta Scriptură :

1. Simon, fiul lui Ioana, a fost singurul dintre ucenici care a făcut public afirmaţia aceea foarte îndrăzneaţă, în părţile Cezareii lui Filip : „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” (Matei 16:16)

2. Simon, fiul lui Ioana, a fost singurul dintre ucenici care a fost plin de încredere în puterea lui de a-L urma pe Domnul chiar şi la moarte, şi a făcut public această mărturisire : „Doamne, cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte.” (Luca 22:33)

3. Simon, fiul lui Ioana, a fost singurul dintre ucenici care S-a lepădat public, cu jurământ, că nu-L cunoaşte pe Domnul Isus : „Atunci el a început să se blastăme şi să se jure, zicând: „Nu cunosc pe omul acesta.” (Matei 26:74)

Îndrăzneala lui Petru de a mărturisi adevărul ce-l purta în inimă avea la bază cu siguranţă iubirea fată de Domnul lui. Încrederea lui Petru în forţele lui proprii de a rămâne lângă Domnul lui chiar şi în moarte se baza tot pe iubirea acestuia faţă de Domnul Isus. Instabilitatea lui Petru demonstrată în ceasul greu al încercării a determinat plânsul acestuia cu amar (Luca 22:62), adică o pocăinţă sinceră ce izvora tot din dragostea sa faţă de Domnul său. Întrebarea Domnului Isus adresată lui Petru de trei ori avea menirea de a restabili la cote maxime iubirea păcătosului fată de Dumnezeul Lui. Se contura astfel şi un triunghi al dragostei fată de Dumnezeul Cel viu şi adevărat, faţă de ceilalţi mântuiţi şi faţă de semenii noştri. Simon, fiul lui Ioan, adică Petru era reabilitat public în faţa celorlalţi şase ucenici ai Domnului. Înţelegem dar din atitudinea şi din cuvintele Domnului Isus că cei ce slujesc pe alţii nu trebuie să o facă numai pentru că sunt plătiţi, obligaţi sau puşi, ci din dragoste faţă de Domnul Isus care ne-a iubit, ne-a răscumpărat şi ne-a pus în slujba Sa. Cei ce au cu adevărat dragoste în inima lor faţa de Domnul Isus vor avea întotdeauna ceva bun de oferit semenilor lor. Simon, fiul lui Ioana, este chemat public la slujirea în dragoste.

Pastor, Elisei Pecheanu

„ Christos a înviat ! ” Cu acest salut au fost întâmpinate femeile care dis de dimineaţă în ziua întâi a săptămânii au mers să caute pe Domnul Isus în mormânt, pregătite sa-I îmbălsămeze trupul . „ Nu este aici; ( le-a spus îngerul, aşa cum relatează evanghelistul Matei în cap. 28 versetele 5 şi 6 ) a înviat, după cum zisese . Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul.”
După îngerul venit din ceruri, ca într-un cor imens, de două mii de ani, rând pe rând, s-au alăturat femeile credincioase, ucenicii, străjerii de la mormânt, preoţii, fariseii şi cărturarii, duşmanii declaraţi ai Domnului, mii şi milioane de martori ai învierii din morţi a Domnului Isus Christos, şi eu şi tu, spunând din convingere sau poate din obişnuinţă: „Christos a înviat ! Cu adevărat a înviat !”
Fie ca bucuria întâlnirii cu Cel înviat din morţi şi viu în vecii vecilor să umple inimile noastre şi cu toată convingerea să putem cânta astăzi şi întotdeauna împreună cu toţi mântuiţii de pretutindeni: „ Christos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.”

1. Învierea Domnului Isus din morţi este hotărârea dumnezeiască care contracarează verdictul uman şi nedrept rostit împotriva Fiului Său.
Dregătorul Pilat din Pont a rostit atunci în faţa preoţilor celor mai de seamă şi noroadelor, marele adevăr : „ Eu nu găsesc nici o vină în omul acesta.” (Luca 23:4) Chiar şi împăratul Irod L-a trimis înapoi la Pilat, negăsindu-I nici o vină. (Luca 23:11) Într-o ultimă încercare disperată de a-I da drumul Domnului Isus, Pilat strigă: „ Dar ce rău a făcut ? Eu n-am găsit nici o vină de moarte în El. Aşa că, după ce voi pune să-L bată, Îi voi da drumul.” Dar ei strigau în gura mare, şi cereau de zor să fie răstignit. Şi strigătele lor (fruntaşii şi norodul v.13) şi ale preoţilor celor mai de seamă au biruit.” (Luca 23:22,23) Dumnezeu a intervenit şi prin actul învierii contracarează sentinţa umană, nedreaptă, rostită împotriva Fiului Său. Slăvit să fie numele Domnului în veci de veci !

2. Învierea Domnului Isus din morţi este hotărârea dumnezeiască prin care se dovedeşte încă o dată şi cu putere, că Isus este Mesia Cel promis şi prin care se conferă autoritate tuturor martorilor învierii de-a lungul veacurilor.
Lumea întreagă poate cunoaşte astfel prin mărturia celor credincioşi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia Cel promis de veacuri şi Mântuitorul păcătoşilor care se pocăiesc şi cred. El este viu în veci de veci. Mormântul Lui este gol şi astăzi. Martorii Săi au puterea şi prezenţa Duhului Sfânt.

3. Învierea Domnului Isus din morţi este hotărârea dumnezeiască prin care se oferă tuturor certitudinea vieţii de după moarte şi speranţă celui credincios în învierea din morţi.
Da, există viaţă după moarte. Da, există învierea din morţi. Da, şi eu şi tu vom învia din morţi. Crezi din toată inima aceste adevăruri ? La această mare sărbătoare, şi tu poţi deveni copil de Dumnezeu.

Pastor, Elisei Pecheanu

Luca 1:26-38 … „ Îngerul (Gavril) a intrat la ea  ( la fecioara Maria) şi a  zis : “Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei !… iată că vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus…”

1. Maria este o persoana umană căreia i s-a făcut mare har (v.28/a). Ea a fost aleasă de Dumnezeu dintre toate femeile din toată lumea de atunci să îl nască pe Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu. Ce alegere binecuvântată ! Ce slujire înaltă ! Tu ce har ai primit ?
2. Maria este o persoană umană care are asigurată prezenţa lui Dumnezeu (v.28/b). Cea mai mare binecuvântare a unui muritor este să fie încredinţat de prezenţa divină alături de el. Tu ai această asigurare ? Eşti convins că Domnul este cu tine ?
3. Maria este o persoană umană care primeşte „binecuvântarea între femei” (v.28/c). Era normal să capete această „binecuvântare” specială în urma harului rezervat şi oferit şi a prezenţei lui Dumnezeu asigurată alături de ea. Tu ai vre-o binecuvântare specială ?
4. Maria este o persoană umană care se turbură, şi se întreabă singură ce putea să însemne lucrul acesta (v.29). Află de la îngerul Gavril că a căpătat „îndurare înaintea lui Dumnezeu”. Nu era vrednică, nu avea merite personale, era numai şi numai îndurarea lui Dumnezeu. Ştii că şi de tine s-a îndurat Dumnezeu când L-a trimis pe Fiul Său să moară pe Golgota ? Deşi nu înţelegi prea multe din „tainele” lui Dumnezeu, care uneori te tulbură, fii gata să accepţi pentru tine îndurarea lui Dumnezeu. El te iubeşte cu siguranţă.
5. Maria este o persoană umană care acceptă cu umilinţă împlinirea hotărârii divine în şi prin fiinţa ei. „Maria a zis :”Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!”(v.38). Câtă simplitate, câtă umilinţă, câtă smerenie, câtă ascultare… toate acestea pentru ca noi să ştim cum să ne raportăm la voia Domnului. Tu ce zici în faţa acestei voinţe supreme ? Eşti gata să asculţi şi să te declari rob al lui Dumnezeu ?
6. Maria este o persoană umană care a ştiut să îndrepte întotdeauna privirile tuturora spre Isus (Ioan 2:5). La nunta din Cana Galileii, când nu mai aveau vin, Maria le-a spus celor îngrijoraţi : „Să faceţi orice vă va zice (El)” Şi eu şi tu avem menirea sfântă de a-i îndruma pe alţii spre Domnul Isus Hristos. El este ţinta supremă spre care tindem toţi.
7. Maria este o persoană umană care a crezut în promisiune învierii din morţi a fiului ei Isus, Fiul lui Dumnezeu. Ea nu merge la mormânt duminică de dimineaţă împreună cu celelalte femei credincioase să ungă trupul mort cu miresme. Tu crezi în învierea Domnului ? Tu crezi în învierea morţilor ?
8. Maria este o persoană umană care a ştiut să se alăture urmaşilor credincioşi ai Domnului Isus şi să aştepte în rugăciune revenirea Domnului Isus. Ultima apariţie biblică a Mariei este în Faptele Apostolilor 1:14. Tu îl aştepţi pe Domnul Isus ? Cum ?

Pastor, Elisei Pecheanu