Maxima zilei – 1 octombrie 2016

E bine să te porți cu oamenii ca și cum ți-ai lua rămas bun de la ei înaintea morții. Și nu vei greși. Oare nu-i totuna dacă te desparte de moarte o jumătate de ceas sau o jumătate de veac ?
Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 62.
Maxima zilei – 29 septembrie 2016

Oare e propriu tinereții să dorească ce doresc eu (mântuirea sufletului), apropierea de Dumnezeu ? Îmi este limpede că nu pot să-mi doresc altceva, pentru că mă aflu pe patul morții. Dar tinerilor, bieții de ei, li se pare că sunt multe lucruri demne de a fi dorite, în afară de acesta, singurul necesar.
Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 60.
Maxima zilei – 23 septembrie 2016

Dumnezeu schimbă totul, dar nu se schimbă pe sine.
Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 34.
Maxima zilei – 22 septembrie 2016

A întreba dacă există Dumnezeu e ca și cum te-ai întreba: eu exist ?
Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 33.
Maxima zilei – 21 septembrie 2016

Faptele din credință întăresc credință. Credința produce fapte.
Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 32.
Maxima zilei – 20 septembrie 2016

Nu soarele e cel ce se mișcă, ci pământul se întoarce spre el; tot astfel nu timpul trece, ci lumea, ascunsă de timp, se descoperă sieși.
Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 30.
Maxima zilei – 19 septembrie 2016

M-am gândit la libertatea voinței. Libertatea pe care o avem de a schimba cursul vieții noastre nu poate schimba mersul general al vieții. Ca atunci când risipim un roi de albine, fiecare albină poate să-și schimbe locul, dar urmările generale ale risipirii vor fi aceleași. La fel și în cazul oamenilor care nu se supun legii generale. Libertatea constă în faptul că omul se poate supune conștient legii supreme a vieții lui.
Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 30.
Maxima zilei – 18 septembrie 2016

Pentru a ierta trebuie să uiți, să vrei să uiți pentru ce ierți și să iei relațiile de la început.
Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 27.
Maxima zilei – 25 februarie 2016

Gândim și spunem: de ce Dumnezeu nu ne-a spus voia Să prin cuvinte, dar uităm că prin cuvinte, întotdeauna imprecise, neclare, mereu incomplete, vorbesc în imperfecțiunea lor numai oamenii; Dumnezeu are alt limbaj, alt mijloc de a transmite adevărul: prin faptul că ne face conștienți de natura Lui.
Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 16.
Maxima zilei – 23 februarie 2016

Învățătura religioasă trebuie să stea la baza educației.
Educația fără învățătură religioasă (…) nu e educație.
Lev Tolstoi, Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani (1907-1910), p. 12.











