Arhive etichetă: Otniel Bunaciu

Componența Consiliului Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România


Membrii Consiliului UBCBR, care în opinia lui Marius Cruceru au șansa de a ocupa funcția de președinte al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România (UBCBR) sunt:

1. pastor Dorel Popa (Arad-Sebiş)

2. pastor Florian Negruţiu (Peştiş – Oradea)

3. pastor (prof.) dr. Petru Bozianu (Arad)

4. pastor Dorin Hnatiuc (Oradea)

5. pastor Florian Leuce (Oradea)

6. pastor dr. Daniel Mariş (Bucureşti)

7. pastor dr. Vasile Talpoş (reprezentantul Facultăţii de Teologie de la Bucureşti)

8. pastor Irinel Cazacu (Ploieşti – Bucureşti)

9. pastor Teofil Cotrău (Alba Iulia – Sibiu)

10. pastor Gheorghe Pădure (Oradea)

11. pastor Mihai Mihuţ (Reşiţa – Caraş)

12. pastor Valentin Sfercoci (Oraviţa – Caraş)

13. pastor Ilie Milutin (Pescari – Caraş)

14. pastor Ilie Ţundrea (reprezentant al Universităţii Emanuel, pastorul universităţii)

15. pastor Viorel Cruceru – înlocuitor pastor Ioan Maior (Oltenia)

16. pastor Ovidiu Ghiţă (Galaţi – Brăila)

17. pastor dr. Paul Negruţ (vicepreşedinte cu educaţia în cadrul Uniunii)

18. pastor Viorel Candrianu (vicepreşedinte cu misiunea în cadrul Uniunii)

19. pastor dr. Otniel Bunaciu (preşedintele Uniunii )

20. pastor dr. Ionel Tutac (secretar general al Uniunii)

21. pastor Ilie Tinco (vicepreşedinte cu pastorala în cadrul Uniunii)

22. pastor dr. Istvan Borsashy – (preşedinte interimar Convenţia Maghiară)

23. pastor Ioszef Kovacs – (secretar Convenţia Maghiară)

24. pastor Marius Ianc (Timişoara)

25. pastor Alexandru Lapugean (Timişoara)

26. pastor Samuel Tutac (Timişoara)

27. pastor Daniel Popa (Hunedoara)

28. pastor Mircea Ursu (Hunedoara)

29. pastor Dan Boingeanu (Suceava)

30. pastor Ionel Chivoiu (Bacău – Suceava)

31. pastor dr. Romică Iuga (Arad)

32. pastor dr. Viorel Iuga (Arad)

33. pastor Vasile Tămaş (Cluj)

34. pastor Ghiţă Marian – înlocuitor Daniel Fodorean (Constanţa)

35. pastor Marcel Cordoş (Alba Iulia – Sibiu)

36. pastor Cornel Vereş (Cluj)

37. pastor Vasile Paul (Tg. Mureş – Cluj)

38. pastor Liviu Cioflica (Cluj)

39. pastor dr. Timotei Rusu –secretar general adjunct (Deva-Hunedoara)

40. pastor Constantin Chisăliţă  (Sebiş)

Marius Cruceru – disprezideţiabil (Oradea)

invitaţi:

Consilier economic: ec. Marin Tincu

Consilier juridic: avocat Salonica Taloş

Coordonator departament misiune: Alex Vlaşin

Preşedintele în exercițiu al UBCBR, prof. dr. Otniel Bunaciu, şi-a declarat “disponibilitatea de a sluji într-un nou mandat”.

Prezentarea membrilor Consiliului Uniunii Baptiste este realizată în sensul acelor de ceasornic față de poziția în care a fost așezat Marius Cruceru la ultimul Consiliu din 19 octombrie 2010.

Sursa: Prezidenţiabili – de această dată Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România from Marius Cruceru by Marius David (05.01.2011)

Cruciada evanghelistică a lui Billy Graham în România comunistă – arhivă video 1985


Asociația Evanghelistică Billy Graham (BGEA), a realizat propriul documentar despre vizita lui Billy Graham în România. Spre deosebire de varianta TVR disponibilă mai jos, în cadrul acestei variante sunt integrate imagini și de la  cruciada evanghelistică  din 2008 al lui Franklin Graham. Dacă în documentarul TVR inspirat din cartea Afecereea ,,Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România este scos în evidență controlul statului în cadrul documentarului BGEA, accentul se pune pe latura misionară a vizitei lui Billy Graham dar și a fiului său Franklin Graham.

Iată și articolul care însoțește documentarul video

Asociația Evanghelistică Billy Graham (BGEA) sărbătorește zilele acestea 60 de ani de activitate în acțiuni de vestire a Evangheliei. Asociația a organizat în întreaga lume, de-a lungul deceniilor, serii de prezentări, seminare, programe de radio și televiziune, articole și resurse în publicații print și online.

Evanghelistul Billy Graham a fondat asociația în 1950 cu un singur scop, acela de a-i ajuta pe oameni să descopere o relație personală cu Dumnezeu, care vine prin cunoașterea lui Iisus Christos. Textul biblic luat ca motto a fost cel din Evanghelia după Marcu 16:15, „Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia la orice făptură.”

Billy Graham Cu ocazia aniversării a 6 decenii de activitate a Asociației Evanghelistice Billy Graham, mai multe materiale publicitare au fost deja mediatizate pe online și pe marile canale tv americane. Între ele se află și o serie de imagini și înregistrări video foarte rare din cadrul vizitei lui Billy Graham în țările din fostul bloc comunist est-european. Un clip cu titlul „Am spus Da” prezintă imagini unice din țara noastră, inclusiv mărturia Monicăi Stuparu, o româncă ce a răspuns apelului la convertire făcut de Billy Graham în 1985, în Timișoara.

În acel an Monica Stuparu era o tânără comunistă, membră a PCR. Decizia ei de a se converti la creștinism, într-o țară în care ateismul era la putere, a pus-o în fața unei serii întregi de riscuri: acela de persecuție, de a-și pierde locul de muncă. După 23 de ani când reprezentanții asociației s-au întors în România la Franklin Graham Festival, Monica Stuparu a activat ca consilier din partea echipei române. „Privind înapoi, îmi dau seama că Dumnezeu a vrut ca eu să fiu acolo, să particip la acel program divin”, afirmă Monica Stuparu privind înapoi la anul 1985.

Astăzi, în urma susținerii la nivel mondial, BGEA activează în întreaga lume, atât prin programe de evanghelizare în masă, televiziune, radio, internet cât și prin instruire evanghelistică pentru a pregăti alți predicatori. Billy Graham (n. 1918) este probabil cel mai cunoscut evanghelist contemporan, fiind predicatorul și consilierul multor președinți ai Americii. Autor al multor titluri care au ajuns best-seller, el este în mod constant în topul Gallup „Cei mai admirați 10 oameni ai lumii”. A fost pe coperta marilor reviste ale lumii Time, Newsweek, Life. Acțiunile de evanghelizare pe care le-a susținut în lume au inclus prezentări atât în în marile biserici ale lumii dar și în zonele secularizate, cum ar fi Madison Square Garden. Începând cu anul 1977 lui Billy Graham i s-a permis accesul în acțiuni creștine și în țările comuniste. Din anul 2000 fiul său Franklin Graham a preluat conducerea BGEA.

Semnele Timpului

I Answered yes. Billy Graham in Romania

Atașez la acest post și documentarul difuzat de TVR. Comentariile despre acest documentar le găsiți aici.

Afacerea ,,Evanghelistul” Vizita lui Billy Graham în România(1985): reportajul TVR acum și pe youtube

Așa cum am anunțat aici, preluând informația de pe blogul Persona, înregistrarea pe site-ul TVR este disponibilă aici:

*

1985 Billy Graham ● Romanian Tour (Romania) – Part 1

*

1985 Billy Graham ● Romanian Tour (Romania) – Part 2

*

Preaching to Catholics-Orthodoxes & Jews In Romania Billy Graham 1985

Mesaj de Advent al Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România


Prin intermediul unui mesaj semnat de către Prof. Dr. Otniel Bunaciu, președintele Cultului Creștin Baptist din România, credincioșii și bisericile membre ale Uniunii Baptiste sunt invitați să celebreze Adventul, ”perioada de patru săptămâni de pregătire spirituală înainte de sărbătoarea nașterii Domnului”. Remarc și eu alături de Dănuț Mănăstireanu, Adrian Neiconi și alții, deschiderea Uniunii Baptiste către biserici și credincioși, precum și implicarea tot mai mare a bisericilor locale în actul decizional conform spiritului baptist. Îndemnul la rugăciune, post și meditație pe care l-am primit din partea Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România este următorul:

 

C U L T U L  C R E Ş T I N  B A P T I S T

UNIUNEA BISERICILOR CREȘTINE BAPTISTE din ROMÂNIA

 

București, 26 noiembrie 2010

 

Iubiți frați și surori în Hristos,

Primiți vă rog un salut frățesc cu ocazia apropierii sărbătorii nașterii Mântuitorului nostru. În această perioadă sărbătorim cu mulțumire dragostea Tatălui care l-a trimis pe Fiul pentru a ne elibera din robia păcatului. Ne dăm seama că o asemenea dragoste ne cheamă pe noi, cei credincioși, la un timp de pregătire și de reflecție personală înaintea lui Dumnezeu. Într-un an în care lumea întreagă trece printr-o criză severă, speranță noastră ca și credincioși rămâne întemeiată în Dumnezeu care domnește asupra lumii noastre şi a întregului univers. Lui îi mulțumim și spunem împreună cu Ieremia: bunătăţile Domnului nu s-au sfârșit,  îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! (Plângerile lui Ieremia 3:22,23)

În săptămânile care ne stau înainte şi care sunt considerate de creştini ca o perioadă de aşteptare a venirii Domnului (Advent) să căutăm să ne apropiem de Dumnezeu în rugăciune, post, meditație asupra Cuvântului şi în comuniune frățească. În unitatea Duhului să fim împreună martori ai puterii de transformare a lui Dumnezeu în viețile noastre şi în mod deosebit în comunitățile noastre. Prin împlinirea poruncii Mântuitorului de a ne iubi unii pe alții să demonstrăm că iubirea lui Dumnezeu ne-a cucerit şi ne-a schimbat eliberându-ne din robia păcatului pentru a trăi ca niște copii a lui Dumnezeu. Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu. (Evanghelia după Ioan 15:12)

Ca şi credincioși baptiști dorim să rămânem lângă învățătura Scripturii pe care o înțelegem prin călăuzirea Duhului Sfânt, prezent în mijlocul celor credincioși, adunați la închinare. Fie ca viețile noastre astfel inspirate prin Cuvânt şi Duh să fie aducătoare de lumină şi speranță într-o lume amenințată de întuneric şi deznădejde. Pentru cele patru duminici şi săpămâni care anticipează sărbătoarea nașterii Mântuitorului sugerez, în cele ce urmează, câteva teme pentru reflecţie şi textele din Sfânta Scriptură folosite de credincioșii din lumea întreagă pentru inspirație în acest sezon de aşteptarea a venirii Mântuitorului.

Cu stimă şi preţuire frăţească,

Otniel Ioan Bunaciu,
Preşedinte,
Uniunea Bisericilor Creştine Baptiste din România

Împreună cu scrisoarea președintelui UBCBR, anexată în format pdf se găsesc pe lângă documentul menționat, ”temele și textele de reflecție pentru perioada de așteptare a nașterii Mântuitorului (Advent) 2010”

Mesaj Advent 2010 pdf