Generalul Constantin Călina este un personaj care ar putea să îşi povestească zi şi noapte. Nu ai cum să te plictiseşti. Are 91 de ani, dar nu ai zice. Gândeşte limpede, e plin de energie şi umor. A acceptat o întîlnire la o şuetă, la Castelul Hunaizulor, un loc care are o semnificaţie aparte pentru el: actualul Muzeu al Banatului a fost sediul Regimentului 6 Artilerie Grea, între 1940-1945.
Amintiri din Castelul Huniazilor
Constantin Călina, Cetăţean de Onoare al Timişoarei, s-a născut pe 13 august 1921, într-un sat din judeţul Mehedinţi, iar apoi a făcut liceul la Turnu Severin, unde şi-a făcut uceinicia ca vânzător.
„Când s-au făcut înrolările în armată, am ales Regimentului 6 Artilerie Grea, unde nu ajungea oricine. Trebuia să ai liceul, eu aveam şi carnet de şofer pentru că am lucrat la cel mai mare magazin din Severin. Am ajuns aici în 1942. Acest castel are multe amintiri pentru mine.
Îmi amintesc că eu dormeam la etajul doi. Aici în curte ne adunam la apel. Era o viaţă bună pentru noi, eram singura unitate care avea hrană foarte bună. Bănăţenii care reveneau din permisie aduceau cu ei colaci cu maci şi nuci. Pe atunci se făceau glume, iar aveam câţiva din gorjeni care spuneau că vin de la Târgu Jiu, locul unde şi-a rupt gâtul foamea”, a povesitit Călina.
Era perioada în care România se afla în război alături de armatele germane şi ungare. În Timişoara staţionau şi trupe SS, astfel că militarii români au primit ordine să nu iasă pe corso, în centrul oraşului, dar nu de teama de vreun incident.
„Militarii din armata germană aveau haine elegante, călcate la dungă. Noi, vai de capul nostru, eram rupţi în coate. Mergeam doar la instrucţii în Mehala, iar locul de întâlnire în timpul liber era în Parcul Central, acolo unde este acum statuia. Nu aveam voie în centrul oraşului, cine era prins acolo făcea arest. Stăteam nemişcaţi în cazarmă două-trei luni”, a mai spus Călina.
Pe frontul de la Iaşi
Constantin Călina a participat la campania armatei române împotriva Uniunii Sovietice, din vara anului 1944, sprijinind acţiunile trupelor germane. Regimentul său a supravieţuit ofensivei sovietice declanşată la 20 august 1944 pe aliniamentul Iaşi-Chişinău.
„Ruşii au vrut să ocupe Iaşul, iar Antonescu dorea să întăreasca frontul. Am fost cam 800 de ostaşi. Nu am reuşit să îi mişcăm pe ruşi, Stalin trimitea atâţia oameni cât vroia. Pe 20 august a urmat o ploaie de proiectile de parcă s-a spart cerul. România a pierdut mii de oameni acolo.
Eu am scăpat miraculos, Dumnezeul a fost cu mine. Dar în jurul meu era plin de sânge şi bucăţi de carne. Până la urmă am luat bătaie de la ruşi şi a trebuit să ne retragem. Au fost luaţi prizonieri şi trimiţi în Ural, în Siberia, 180.000 de ostaşi”, a povestit Călina.
Au întors armele fără plăcere
La drumul de întoarcere, pe 23 august 1944, Regele Mihai comunică prin radio că România a semnat pactul cu Rusia şi că va întoarce armele împotriva celor cu care au mers în război.
„La început ne-am bucurat că războiul s-a încheiat, dar apoi am înţeles că trebuie să ne luptăm împotriva germanilor. Sovieticii veneau să ne elibereze, dar ei jefuiau tot în drumul lor. Au luat tot din pivniţele oamenilor, din gospodării, au distrus tot, erau violenţi, obraznici, violau femeile. Nemţii plăteau pentru tot ce consumau, erau civilizaţi.
Noi i-am ajutat pe nemţi să se retragă. Ruşii îi omorau dacă îi prindeau. Toată lumea fugea de ruşi. Războiul este o nenorocire pentru toată lumea”, a mai spus veteranul de război.
Regimentului 6 Artilerie Grea a fost îndrumată spre Ploieşti pentru a apăra rafinăriile de germani. Apoi au avut misiunea să elibereze Transilvania de Nord. O altă întâmplare legată de „eliberarea” făcută de către sovietici are loc la Turda.
„Acolo era o fabrică de spirtoase, iar soldaţii ruşi erau două-trei zile beţi, timp în care veneau nemţii şi ungurii şi îi omorau. Comandanţii lor nu înţelegeau de ce nu ocupă oraşul şi am fost trimişi noi. Într-o săptămână am ocupat Turda. Tot din cauza ruşilor au murit 11.000 de ostaşi români la Târgu Mureş. Nu ni s-a permis să atacăm prin învăluire, au vrut să ne testeze dacă suntem loiali lor şi a ieşit un măcel”, a mai spus Călina.
Sub ocupaţia sovietică
Generalul Constantin Călina susţine că a fost o greşeala că România a întors armele, pentru că după ce România a fost ocupată de trupele Sovietice, numeroşi generali din armata română au fost executaţi, iar numărul victimelor a fost mai mare după război.
„România a pierdut în răboi, pe fronturi, cam 800.000 de oameni. Dar numărul celor care au pierit apoi după ocupaţia sovieticilor a fos mult mai mare. Antonescu a rămas singur, deşi era un om corect. Din păcate şi atunci politicienii au decis pentru ei, nu pentru popor. Este la fel ca acum”, a mai declarat veteranul de război.
Viaţa de după război
Constantin Călina a revenit la Timişoara, unde s-a căsătorit imediat după război. A încercat să se angajeze ca vânzător, dar spune că nu a putut găsi de lucru pentru că toţi patronii vorbeau limba maghiară şi se cerea această limbă şi de la vânzători.
„Eram un vânzător de elită, dar unde mergeam mă întrebau dacă ştiu ungureşte. Am fost luat până la urmă la o fabrică de pălări de la Jimbolia. Acolo am stat până în 1948, când a început naţionalizarea. Am găsit apoi de lucru la primul magazin de stat din Timişoara, la Materna.
La început am lucrat la depozit, apoi am ajuns vânzător comercial şi şef de raion. Am trecut la director la controlul de calitate şi apoi şef la Cooperativa de Stat”
Cu ocazia aniversării a 6 decenii de activitate a Asociației Evanghelistice Billy Graham, mai multe materiale publicitare au fost deja mediatizate pe online și pe marile canale tv americane. Între ele se află și o serie de imagini și înregistrări video foarte rare din cadrul vizitei lui Billy Graham în țările din fostul bloc comunist est-european. Un clip cu titlul „Am spus Da” prezintă imagini unice din țara noastră, inclusiv mărturia Monicăi Stuparu, o româncă ce a răspuns apelului la convertire făcut de Billy Graham în 1985, în Timișoara.
Istorie Evanghelica 