Arhive etichetă: Papa Benedict XVI

9 Things You Should Know About Pope Benedict XVI


As head of the Catholic Church Pope Benedict is the spiritual leader to more than one billion people around the globe. But today the 85 year old announced he will resign on February 28 because of his advanced age. Here are nine things you should know about the former Cardinal Joseph Ratzinger.

1. Benedict is the 265th pope and the first to resign in over 600 years.

Pope Benedict XVI

Pope Benedict XVI

2. Benedict XVI was elected pope at the age of 78. He is the fifth oldest person to have been elected pope (the other four were 79 at the time of their election).

3. Born Joseph Ratzinger, he was six years old when the Nazis came to power in his native land of Germany. Although his family was staunchly anti-Nazi, he briefly was forced—like all German teens—to join the Hitler Youth. In 1943, while still in seminary, he was drafted into the German anti-aircraft corps as Luftwaffenhelfer (air force child soldier) though he deserted two years later without having fired a shot. In 1945, after his desertion, he was recognized as a German soldier by the Americans and sent to a prisoner of war camp near his hometown. He was released a few months later and returned to seminary.

4. After being ordained as a Catholic priest in 1951, Ratzinger became an academic theologian. He had a long career as an academic, serving as a professor of theology at several German universities, before being appointed a cardinal in 1977. Prior to the promotion Ratzinger had relatively little pastoral experience.

5. In 1976, he suggested that the Augsburg Confession, the primary confession of faith of the Lutheran Church and one of the most important documents of the Lutheran reformation, might possibly be recognized as a Catholic statement of faith. He later backed off this position because of differences between Catholics and Lutherans on the understanding of justification.

6. In 2001, Ratzinger convinced John Paul II to put Congregation for the Doctrine of the Faith—the Vatican office that Ratzinger oversaw—in charge of all investigations and policies surrounding sexual abuse in order to combat such abuse more efficiently. According to John L. Allen, Jr.,

By all accounts, Ratzinger was punctilious about studying the files, making him one of the few churchmen anywhere in the world to have read the documentation on virtually every Catholic priest ever credibly accused of sexual abuse. As a result, he acquired a familiarity with the contours of the problem that virtually no other figure in the Catholic church can claim.

Driven by that encounter with what he would later refer to as „filth” in the church, Ratzinger seems to have undergone something of a „conversion experience” throughout 2003-04. From that point forward, he and his staff seemed driven by a convert’s zeal to clean up the mess.

Of the 500-plus cases that the Congregation for the Doctrine of the Faith dealt with prior to Benedict’s election to the papacy, the substantial majority were returned to the local bishop authorizing immediate action against the accused priest – no canonical trial, no lengthy process, just swift removal from ministry and, often, expulsion from the priesthood. In a more limited number of cases, the congregation asked for a canonical trial, and in a few cases the congregation ordered the priest reinstated.

7. During his time as a cardinal, Ratzinger’s liberal Catholic critics dubbed him „God’s Rottweiler” because of conservatives positions and actions such as his denunciation of homosexuality and same-sex marriage, his disciplining of Latin American liberation theologians, and his censure of Asian priests who viewed non-Christian religions as part of God’s plan for humanity.

8. Ratzinger is the author of 66 books. His first book was published in 1966 and his most recent in 2012.

9. Ratzinger didn’t really want to be pope. In 1997, at the age of 70, he asked Pope John Paul II for permission to become an archivist in the Vatican Secret Archives and a librarian in the Vatican Library, but the pope refused. At the time of his election to pope, Ratzinger had hoped to retire peacefully and said that „At a certain point, I prayed to God ‘please don’t do this to me’ . . . Evidently, this time He didn’t listen to me.”

Sorce: http://thegospelcoalition.org

Papa în inima africană a religiei voodoo


Papa Benedict al XVI-lea soseşte vineri în Benin, marcând astfel a doua sa vizită în Africa într-o țară considerată inima practicii voodoo. 

Papa in BeninSuveranul Pontif urmează să fie întâmpinat de zeci de mii de cetățeni ai Beninului și pelerini din Africa de Vest, scrie AFP. Vizita sa va dura trei zile și va culmina cu o mesă duminicală pe un stadion din Cotonou capitala economică a țării.

Călătoria Papei în Benin va cuprinde și o vizită la Ouidah, un oraș încărcat de simbolism și considerat unul din centrele religiei voodoo, care a funcționat multă vreme ca un nod comercial în comerțul cu sclavi.

Acolo Papa se va întâlni cu lideri religioși tradiționali, inclusiv cu șefi voodoo. Pentru mulți dintre locuitorii Beninului, amestecarea credinței catolice cu tradițiile locale nu este ceva neobișnuit, deși, potrivit AFP, acest amestec provoacă ocazional tensiuni.

Obiectivul principal al vizitei Papei în Benin, țara cu cea mai rapidă creștere a numărului de catolici, este semnarea oficială a documentului „Angajamentul pentru Africa” centrat pe pace, reconciliere și dreptate.

Documentul se constituie ca un rezumat al concluziilor sinodului episcopilor africani din 2009, însă observatorii lumii catolice se așteaptă ca actul să facă referire și la problemele inegalității sociale, ale corupției, ale sărăciei din mediul rural și ale creșterii numerice a adepților altor mișcări creștine.

Papa va semna documentul sâmbătă, în cea mai mare catedrala din Africa de Vest – catedrala din Ouidah, construită ca monument de aducere aminte a locului în care misionarii catolici au sosit acum 150 de ani.

Analiștii se așteaptă ca Papa să se confrunte din nou cu întrebări privind folosirea prezervativului în țara care este cel mai dur lovită de HIV/SIDA. Prima sa vizită africană, în Camerun și Angola, în 2009, a stârnit o uriașă controversă după ce Suveranul Pontif a spus că distribuirea prezervativelor în Africa a agravat problema infectării cu HIV.

Între timp, Papa și-a mai ponderat opinia, sugerând în cartea sa, publicată anul trecut, că folosirea prezervativului este permisă „în anumite cazuri”, și poate reduce riscul infectării cu HIV.

Bolnavii de HIV/SIDA din Africa sub-sahariană constituie, în momentul de față, 70% din segmentul de populație infectată cu HIV, la nivel mondial.

(Foto: AFP)

http://www.semneletimpului.ro

 

Persecuțiile creștinilor din India


Papa Benedict al XVI-lea s-a interesat desituaţia creştinilor din India, ameninţaţi constant de fundamentaliştii hinduşi, informează catholica.ro.

comuniune indiaÎntr-o întâlnire ad liminacare a avut loc vineri, episcopii din Karnataka, sud-vestul Indiei, i-au spus Papei Benedict despre ameninţările şi persecuţiile pe care le suferă. Săptămâna trecută, extremiştii au atacat o biserică şi l-au ameninţat pe paroh.

Aceşti fundamentalişti vor să creeze „animozitate faţă de creştini şi faţă de Evanghelie”, pretinzând că „întreaga Indie este în pericol datorită activităţilor creştinilor şi misionarilor”, a explicat Cardinalul Oswald Gracias de Mumbai, într-un interviu acordat la Radio Vatican. „Nu este deloc adevărat”, a mai spus Cardinalul. „Evanghelia este un mesaj de iubire, de pace şi de bucurie şi nu reprezintă o ameninţare pentru nimeni,” a conchis prelatul.

Conferinţa Episcopală Indiană este a patra conferinţă catolică din lume, după dimensiune.

http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Episcopii-indieni-vorbesc-despre-persecutii-4142.html

O nouă evanghelizare?


Sintagma “noua evanghelizare”, pentru majoritatea credincioşilor greco-catolici şi, cu siguranţă, pentru credincioşii altor Biserici tradiţionale, nu spune, din nefericire, prea mult.
 
Dacă s-ar încerca un simplu exerciţiu de sondaj de opinie pe acest subiect, majoritatea respondenţilor ar recunoaşte ideea de bază a sintagmei amintite, dar, probabil, ar percepe-o ca pe o acţiune de „racolare” de dimensiunea unui stadion municipal, organizată de către o comunitate eclezială neo-protestantă (pentru a nu spune sectă) de sorginte, să zicem, americană, şi care s-ar fi decis să-şi deschidă o filială într-un anume oraş din ţara noastră. Sunt sigur însă că ar exista şi unii credincioşi care ar cunoaşte sensul exact al acestei expresii şi s-ar şi regăsi responsabili în raport cu dimensiunea sa teologică şi comunitară. Noua evanghelizare, explică foarte simplu Papa Benedict al XVI-lea, înseamnă „găsirea unei noi modalităţi de a anunţa Vestea cea Bună omului secularizat”.

Acest lucru nu înseamnă nicidecum o reinventare a mesajului evanghelic, ci, dimpotrivă, actualizarea acestuia, despre care trebuie spus că se regăseşte înscrisă chiar în Evanghelie. Cu alte cuvinte, noua evanghelizare îşi are originea în Sfânta Evanghelie şi trebuie înţeleasă ca o exigenţă de a „reînnoi mereu vestirea mântuirii săvârşită de Hristos, prin care omenirea întreagă poate participa la taina lui Dumnezeu şi la viaţa Sa de iubire” (Papa Benedict al XVI-lea, http://www.zenit.org). Exigenţa sau misiunea aceasta a rămas aceeaşi de la începuturile Bisericii şi până azi. De aceea, nici entuziasmul şi nici curajul nu trebuie să se schimbe, ci să rămână la fel cu cele care i-au animat pe Apostoli şi pe primii ucenici. Spiritul Sfânt care i-a determinat să deschidă porţile Cenacolului, instituindu-i propovăduitori, este acelaşi cu Spiritul care însufleţeşte şi astăzi Biserica.

Contextul cultural şi spiritual actual

Sunt sigur că mulţi dintre credincioşii creştini ai ţării noastre ar respinge ideea unei noi evanghelizări. Ar spune foarte răspicat că în ţara noastră nu este nevoie de aşa ceva, pentru că poporul român s-a născut creştin şi continuă să rămână aşa, indiferent de noile curente ideologice care ar apărea. A trecut cu bine examenul perioadei comuniste, iar dacă ne uităm la numărul bisericilor construite după anul 1990 nu mai încape nici o îndoială că creştinismul românesc este puternic şi foarte activ în sânul societăţii. La o analiză mai atentă însă, se poate vedea limpede că trăirea autentic creştină este departe de a fi preocuparea esenţială a majorităţii credincioşilor români. Acesta este şi motivul pentru care la nivelul clasei politice nu există forţe care să urmeze creştin-democraţia, iar cele existente sunt nesemnificative şi, culmea, bunii credincioşi, în loc să le susţină, se încred în promisiunile „politicianiste” ale unora care nu se sinchisesc prea tare cu principiile creştine.

Profesorul Dan Dungaciu, într-un articol publicat în revista Historia, descrie foarte bine evoluţia recentă a societăţii româneşti din punct de vedere religios: „Statul nostru cariat de corupţie, ineficienţă şi lipsă de angajamente morale a evoluat de 20 de ani în răspăr cu orice idee religioasă” (aprilie 2011, p. 30). Cu alte cuvinte, nu se poate pretinde nici la nivelul clasei politice şi nici la cel al societăţii, în general, o autentică trăire a credinţei creştine. Dacă aceasta ar exista, corupţia, cu tot ce ţine de ea, s-ar tot diminua şi n-am mai fi arătaţi cu degetul de către instituţiile europene. Aşadar, cred că ar trebui reconsiderată atitudinea românească plină de mândrie când vine vorba de originea creştină, pentru că, altfel, ne încadrăm perfect în teoria lui Titu Maiorescu, a „formelor fără fond”.

Pe de altă parte, nu se poate să nu observăm schimbările culturale profunde pe care le-a trăit societatea europeană în ansamblul ei, cea americană, dar şi cele ale ţărilor emergente, în a doua jumătate a secolului trecut. La acestea trebuie adăugată şi criza actuală, care se tot adânceşte şi care, observă Papa Benedict al XVI-lea, „are în ea trăsăturile excluderii lui Dumnezeu din viaţa oamenilor, ale indiferenţei generale faţă de credinţa creştină şi chiar tentativa de a o exclude din viaţa publică” (Papa Benedict al XVI-lea, http://www.zenit.org).

Referitor la acest ultim aspect, teologul iezuit francez Joseph Moingt, într-o foarte pertinentă expunere intitulată Annonce de l’Evangile et structures d’Eglise, subliniază că declinul creştinismului a început încă din secolul al XIX-lea, atât în mediul intelectual, cât şi în cel muncitoresc: în primul, prin intermediul filosofiei raţionaliste, iar în cel de-al doilea, prin intermediul materialismului marxist. Tot el observă însă, în concordanţă cu numeroşi istorici, antropologi şi sociologi, că acest declin nu înseamnă neapărat refuzul omului de a primi Revelaţia dumnezeiască şi învăţătura Bisericii, ci, mai degrabă, o „retragere a religiei” (expresia aparţine filosofului şi istoricului francez Marcel Gauchet). Aceasta din urmă, precizează J. Moingt, „nu a însemnat, la început, o descreştinare cauzată de acumularea refuzului credinţei, ci un fenomen de civilizaţie, de desfacere şi de ruptură a legăturii care a unit, dintru începuturile istoriei, religia şi societatea, căci sacrul, cultul şi mitul unei descendenţe comune sunt cele care au format legătura socială originară dintre indivizi. Aşadar, pe măsură ce dreptul politic îşi asuma tot mai mult legătura socială şi diferitele nevoi ale vieţii în societate, a rezultat o secularizare a societăţii şi o laicizare a puterii de stat, fenomen care eroda necesitatea religiei şi importanţa ei pentru indivizi.

Totuşi, pentru că religiosul este purtat de tradiţia socială, cauza majoră a recesiunii sale o reprezintă emanciparea individului care se eliberează de legăturile sale cu societatea şi cu tradiţia” (www.spiritualite2000.com). Toate aceste aspecte au o dublă relevanţă. Pe de o parte, fenomenul retragerii religiei nu este cauzat de pierderea vitalităţii, a atracţiei şi a forţei credinţei creştine, ci este un semn al intrării umanităţii într-o nouă epocă, iar, pe de altă parte, trebuie înţeles că acelaşi fenomen a creat o situaţie cu totul nouă pentru Biserică în raportul cu lumea, fapt care impune o atitudine misionară nouă, diferită de cea din trecut.

Vocaţia Bisericii este evanghelizarea

„Drept aceea, mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit, învăţându-le să păzească toate câte V-am poruncit Eu vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mt 28,19-20). Urmând acest ultim îndemn al Mântuitorului Hristos, vocaţia Bisericii a fost şi va rămâne aceeaşi: evanghelizarea, adică propovăduirea la toate popoarele a Veştii cele Bune, a mântuirii săvârşite de Isus Hristos. Şi astăzi misiunea Bisericii este de a evangheliza atât popoarele care n-au fost încă „irigate” de apa vie a Evangheliei, cât şi cele care, având rădăcini creştine adânci, au nevoie de o sevă reînnoită pentru a aduce roade noi şi pentru a redescoperi frumuseţea şi bucuria de a crede.

De fapt, noua evanghelizare are în vedere tocmai acest ultim aspect: anunţarea Evangheliei trebuie să rezoneze mai ales în ţările cu o veche tradiţie creştină şi pentru toţi aceia care s-au îndepărtat de Biserică şi de credinţă. În acest sens, teologul J. Moingt, referindu-se la probleme actuale destul de dificile cărora trebuie să le facă faţă Biserica occidentală (probleme care, de altfel, nu lipsesc nici din sânul Bisericilor tradiţionale româneşti), remarcă o tendinţă, oarecum firească, de a se opri din misiunea ei, de a-şi reface strategia căutând să se înzdrăvenească din resursele unui trecut glorios. „Hristos însă o face să-şi schimbe hotărârea pentru că, urmându-I exemplul, ea există pentru alţii, nu pentru ea însăşi. Toată forţa sa vitală rezidă în capacitatea ei de a ieşi în lume pentru a o insufla cu viaţa şi spiritul lui Hristos” (www.spiritualite2000.com). Cu alte cuvinte, chiar şi în perioadele pline de dificultăţi şi împotriviri, misiunea Bisericii nu poate înceta, ea trebuie să se orienteze spre lume, sigur, nu pentru a se conforma ei, ci pentru a-i vorbi despre Evanghelie.

În altă ordine de idei, Papa Benedict al XVI-lea vorbeşte, pe bună dreptate, despre o „fragmentare spirituală” promovată de mentalitatea laicizată a societăţii. Astfel, cei care doresc să rămână fideli Bisericii sunt, în acelaşi timp, foarte influenţaţi de o viziune asupra vieţii în opoziţie cu credinţa. Acestei situaţii, acelaşi Pontif Roman propune şi o soluţie: „Cel care rămâne legat de rădăcinile creştine, dar are dificultăţi în a se raporta la modernitate este important să înţeleagă că faptul de a fi creştin nu-i un fel de haină de îmbrăcat în cadru privat sau în ocazii speciale, ci constituie ceva viu şi totalizant, capabil să asume tot ce este bun în modernitate” (Papa Benedict al XVI-lea, http://www.zenit.org).

Protagoniştii noii evanghelizări

Se pot spune foarte multe lucruri frumoase despre misiunea Bisericii de a evangheliza, însă nu trebuie uitat faptul că fiecare dintre noi, cei care ne numim creştini, are şi responsabilitatea de a evangheliza. Fiecare dintre noi trebuie să înţeleagă că credinţa în această lume nu se păstrează egoist doar pentru sine şi nici nu se transmite automat în inima omului, ci ea trebuie mereu anunţată, propovăduită. Marele teolog elveţian Hans Urs von Balthasar spunea foarte frumos că „credinţa nu se presupune, ci se propune”. Pentru ca această propunere-predicare să fie cu adevărat eficace, ea trebuie să plece dintr-o inimă credincioasă şi iubitoare, o inimă care Îl adoră pe Hristos şi crede în puterea Sfântului Spirit.

În încheierea acestui parcurs, încercând o formulare sintetică, vreau să subliniez faptul că noua evanghelizare se adresează tuturor acelora care au primit, undeva în trecut, credinţa creştină, dar care au încetat de a aprecia frumuseţea ei, considerând-o, chiar, un obstacol în calea atingerii fericirii lor. Numeroaselor persoane care trăiesc cu această mentalitate, predicarea reînnoită ce li se propune – şi care, să nu uităm, este în responsabilitatea fiecărui creştin – are în esenţa ei această afirmaţie fundamentală: „Fericirea pe care o căutaţi, fericirea din care aveţi dreptul să gustaţi are un nume şi un chip: Isus din Nazaret prezent în Sfânta Euharistie” (Papa Benedict al XVI-lea).

Pr. Daniel AVRAM

 http://www.ziuadecj.ro/eveniment/o-noua-evanghelizare–73334.html

Ziua Mondială a Rugăciunii va fi dedicată persecuției creștinilor


În mesajul de 1 ianuarie adresat credincioșilor prezenți în Piața Sfântul Petru de la Vatican, Papa Benedict al XVI-lea a anunțat că persecuția creștinilor va constitui tema Zilei Mondiale a Rugăciunii, sărbătorite de Biserica Catolică în luna octombrie. (Christian Post) via semneletimpului.ro

 

Papa Benedict lauda stiinta, dar insista ca Dumnezeu a creat lumea.


„Stephen Hawking greseste”, declara Papa Benedict al XVI-lea, care sustine ca Dumnezeu a creat universul. Celebrul om de stiinta a argumentat intr-o carte publicata luna trecuta ca Universul a luat nastere datorita actiunii spontane si inevitabile a legilor fizicii, iar Divinitatea nu a avut niciun rol in acest proces de creatie. De fapt, Papa Benedict a laudat si binecuvantat stiinta si oamenii de stiinta intr-un mesaj adresat Academiei Pontificale de Stiinte. Dar el a subliniat pe de alta parte, destul de clar, ca rolul stiintei este acela de „a-l descoperi” pe Dumnezeu in Univers. „Oamenii de stiinta nu creeaza lumea; ei o studiaza si incearca sa o imite”, a spus Papa. Observatiile si perceptiile „ne determina sa admitem existenta unei „Ratiuni atotputernice”, diferita de cea a oamenilor si care face posibila existenta acestei lumi”, transmite CNN.

Știre preluată de pe site-ul HotNews.ro

Papa Benedict protestează față de marginalizarea religiei în spațiul public


Papa Benedict a declarat in fata politicienilor britanici ca religia a fost marginalizata

Cu ocazia vizitei sale in Marea Britanie Papa Benedict a afirmat, in detrimentul complotului menit sa il atace, faptul ca religia este marginalizata in spatiul public, informeaza The Guardian.

In cadrul discursului sau, sustinut in fata unei audiente care a inclus invitati precum Nick Clegg, Papa a explicat faptul ca simplele conventii sociale nu sunt capabile sa hotarasca politicile nationale.

„Nu pot decat sa imi exprim ingrijorarea legata de marginalizarea religiei, in special a Craciunului, fenomen ce se produce chiar si in tari care pun accentul pe conceptul de toleranta”, a declarat Papa Benedict. Aceasta replica a fost adresata Marii Britanii, a carei traditie in ceea ce priveste toleranta a fost laudata de Papa in prima zi a vizitei sale.

Papa, instiintat de functionarii sai cu privire la arestarea celor cinci barbati implicati in presupusul complot menit sa il atace, s-a referit la criza financiara ca la un exemplu de situatie grava ce a fost cauzata de solutiile pragmatice aplicate in lipsa unor considerente de natura etica.

Papa Benedict considera ca problemele mentionate in procesul lui Thomas More „desi imbraca alti termeni continua sa fie valabile pe masura ce noile conditii sociale isi fac aparitia”. Intrebarea cruciala ridicata de acesta ramane: „Prin recursul la ce tip de autoritate pot fi rezolvate dilemele morale?”

Raspunsul oferit de Papa Benedict a fost urmatorul: „Daca principiile morale care stau la baza procesului democratic nu sunt determinate decat de conventiile sociale, atunci fragilitatea acestui proces devine evidenta – aici sta adevarata provocare a democratiei”.
Hotnews

%d blogeri au apreciat: