Arhive categorie: Atitudini care contează

Cătălin Vasile – Nu voi uita niciodată ziua în care am fost mândru că sunt un creștin evanghelic


Nu voi uita niciodată ziua de sâmbătă, 19 Decembrie 2015, ziua în care într-adevăr m-am simțit mândru de comunitatea în care m-a așezat Dumnezeu atunci când, venind către Ambasada Norvegiei, am văzut câteva sute de oameni, tineri și mai în vârstă, mame și copii care pentru o vreme au renunțat la confortul propriu și la treburile zilnice pentru a fi alături de familia Bodnariu într-un protest pașnic,  dar cu un impact major.

Am fost mândru fiindcă, în sfârșit după mulți ani, ca și creștin evanghelic și cetățean al acestei metropole, foarte potrivită pentru creștinii anonimi,  am simțit că aparțin unei comunități evanghelice care vibrează, cu oameni care doresc să nu mai stea pasivi sub protecția zidurilor unei biserici, ascunși după amvoane și prin bănci și au decis să iasă, și cu putere să-și mărturisească crezul în ceea ce privește viața și familia.

Familia nu a fost creația omului,  ci invenția lui Dumnezeu care în dragostea Lui cea mare ne-a mandatat să ducem viața mai departe prin copiii noștri pe care îi avem pentru o vreme, copii pe care îi iubim, îngrijim și-i educăm străduind-ne să le oferim ce este mai bun, și mai ales cunoașterea lui Dumnezeu.

Am fost mândru să știu că alături de noi, cei prezenți în fața Ambasadei Norvegiei, mai erau câteva mii care cu siguranță ne susțineau în rugăciune și care ar fi dorit să fie cu noi.

Am fost mândru să vad că în București suntem o comunitate care începe să respire, care e gata să treacă peste bariera confesională și să-și mărturisească în public valorile.

Am fost mândru să particip la acest protest cu inima, dar și cu uneltele pe care le-am pus la dispoziția Evangheliei, camerele video și foto cu ajutorul cărora am surprins și am dat mai departe din suflul acestui eveniment.

Sunt mulțumitor Tatălui Ceresc pentru că m-am născut și trăiesc în România, în această țară așezată la intersecția dintre secularismul vestic și extremismul oriental, dar și pentru că sunt chemat de Dumnezeu să slujesc aici alături de voi, cei pentru care valorile Împărăției sunt mai importante decât ceea ce lumea consideră valori.

Ziua de 19 decembrie a fost și un antrenament pentru că vor mai veni zile în care vom mai face asta, poate din cauza nedreptăților sau a prigonirii care se apropie cu pași mici, dar siguri de noi.

În aceasta zi am ieșit pentru familia Bodnariu …mâine vom ieși pentru TINE …sau chiar voi pentru mine.

Așa să ne ajute Dumnezeu !

Cu prețuire,

Cătălin Vasile,
Prodocens Media

Cardinalul Ştefan Wyszyński despre minciună şi adevăr


Cardinalul Ştefan Wyszyński

Nu-i nevoie de mulţi oameni care să vorbească despre adevăr. Cristos a ales puţine persoane să vestească adevărul.

Read more …

Tâlharul de pe cruce … versiunea 1947


Rudolf Hoess

Rudolph Hoess (25.11.1900 – 16.04.1947) a fost comandantul lagărului de exterminare de la Auschwitz din 4 mai 1940 până în noiembrie 1943. În această perioadă, precum și în mai-iunie 1944 a condus operațiunile de exterminare a aproximativ 3.5 milioane de oameni, marea majoritate evrei. Faptele lui sunt condamnabile și nu merită nici popularizate, nici promovate. Ceea ce este însă mai puțin cunoscut despre acest personaj este modul în care a plecat dintre noi. A fost condamnat la moarte prin spânzurătoare și a fost executat în curtea lagărului, lângă un crematoriu și în fața biroului personal. La actul execuției au participat si supraviețuitori ai lagărului sau rude ale victimelor acestui om. Surprinzător a fost însă modul în care și-a primit pedeapsa: calm, liniștit, împăcat cu sine și cu Dumnezeu. Un „tâlhar de pe cruce”, în versiunea modernă.

Cum a ajuns Rudolph Hoess să fie versiunea 1947 a „tâlharului de pe cruce”? De mic a fost crescut într-o familie catolică și a primit o educație aleasă. Și-a manifestat chiar dorința de a deveni un preot catolic. La maturitate a părăsit biserica și a devenit un membru în partidul nazist îmbrățișând idealurile lui. La Auschwitz și le-a putut pune în practică din plin. După terminarea războiului, în timpul detenției sale a avut loc un proces lung și anevoios în care până la urmă se întoarce la Dumnezeu, se pocăiește de ceea ce a făcut, și asemenea tâlharului de pe cruce și-a primit pedeapsa pentru ceea ce a făcut. Au fost însă câțiva factori care au determinat schimbarea radicală de la finalul vieții lui. (restul aici)

Iulian G. Necea
www.iulian.necea.info

Articolul original este postat pe http://iulian.necea.info/index.php/2011/04/21/talharul-de-pe-cruce-versiunea-1947/.

România Liberă: Iisus a intrat în taxi


BUCUREȘTI. Câțiva șoferi de taxi au ales o cale originală de a combate mitocănia din trafic și din viața de zi cu zi

Nu înjură, nu mai ţin bâta de baseball în portbagaj, creează în maşini o „ambianţă creştină” şi deschid „discuţii pe teme spirituale”. Aceştia sunt cei 20 de autointitulaţi „taximetrişti creştini”, care fac totul pentru a-şi duce clienţii nu doar la destinaţie, ci şi spre mântuire.

O foaie laminată de pe bordul maşinii reflectă în geam cuvintele unui verset: „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi, chemaţi-L, câtă vreme este aproape”. Din boxe răsună un psalm difuzat de postul de radio Vocea Evangheliei, iar buzunarele uşilor taxiului sunt burduşite cu volume religioase. „Am şi torpedoul plin. Sunt cărţi doctrinare creştine”, îmi explică şoferul. „Le citesc în timp ce aştept clienţii.”

În lateral, pe bord, o carte de vizită: „Ion Apetrei, Grupul Taximetriştilor Creştini (GTC). Oferim siguranţă, profesionalism, încredere, ambianţă creştină, discuţii pe teme spirituale.”

Membru al GTC de mai bine de un an, taximetristul Apetrei este, întâi, reticent când îi cer să-mi explice ce este atât de deosebit să fii şi „taximetrist creştin”. Dar tremurul vocii îi creşte pe măsură ce clientul îi pune întrebări. Ion Apetrei devine dornic să împărtăşească momentul în care Domnul i-a schimbat viaţa. Şi vrea să fie cât mai convingător: „Trebuie să le spunem oamenilor să vadă lumina. Credeţi că dumneavoastră veţi primi mântuirea? Gândiţi-vă la asta!”.

Pe un afiş aplicat pe luneta maşinii stă desenată forma unui peşte, pe care scrie, cu litere negre, JESUS. „Vine de la pilda cu peştele şi cu Iisus”, mă lămureşte bărbatul de 56 de ani.

În fiecare sâmbătă, creştin-ortodoxul Ion Apetrei se întâlneşte, într-o cameră a unei biserici evanghelice din cartierul Berceni, cu ceilalţi taximetrişti intitulaţi creştini, din Bucureşti. Grupul, înfiinţat acum un an şi jumătate, numără în jur de 20 de membri. Cifra nu este exactă, pentru că „unii mai vin, alţii mai pleacă”. Sunt angajaţi la diferite companii de taximetrie, precum Taxi Club, Taxi Speed 2000, Taxi Meridian sau Apolodor. Membrii GTC au apartenenţe religioase variate – creştini ortodocşi, creştini după Evanghelie, penticostali, baptişti, adventişti, „liber-cugetători”. Spun însă că îi aduce laolaltă „dragostea pentru Domnul, care este unul singur”.

„Ce frumos şi ce plăcut e să fii creştin!”

Liderul lor este, bineînţeles, tot un taximetrist – penticostalul Remus Munteanu, iar întâlnirile săptămânale pe care le păstoreşte n-au nicidecum aerul unor reuniuni profesionale. „În prima parte vom aduce laude Domnului, apoi ne vom îmbărbăta prin povestirea expe¬rienţelor cu Dumnezeu pe care le-am avut în ultima săptămână, adică manifestări supranaturale, intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră, vise. Apoi vom vorbi despre activitatea noastră de taxi”, punctează liderul GTC cele trei etape ale întâlnirii. Acestea echivalează cu scopurile grupării GTC, aşa cum sunt ele trecute în statutul grupului: 1. Vestirea Evangheliei pentru salvarea oamenilor 2. Părtăşia 3. Îmbunătăţirea activităţii de taxi.

Întâlnirea începe apoi creştineşte: cei zece participanţi, adunaţi în jurul unei mese cu fursecuri şi sticle de suc, se ridică în picioare şi spun „Tatăl nostru”. În acelaşi ton, citesc psalmi şi recită cântări cu titluri precum „Eram jos în păcat, dar Iisus m-a salvat”, „Ce frumos şi ce plăcut e să fii creştin” sau „Suntem o familie unită, suntem o familie reală”. Din capul mesei, liderul grupului, care are şi pregătire teologică, acompaniază grupul la chitară. Urmează alte rugăciuni şi psalmi, pe care taximetriştii le recită pios, cu ochii închişi şi mâinile împreunate la piept.

„Dacă cineva mă irita, îi rupeam oglinda cu bâta”

„Membrii noştri sunt oameni care nu fumează, nu înjură, nu fură, nu mint, nu pun manele”, explică Remus Munteanu de ce crede el că ar putea opta clienţii pentru un taximetrist creştin. Spusele sale sunt aprobate, în cor, de ceilalţi. De exemplu, de mai bine de un an, taximetristul Cristian Ioniţă s-a lăsat de fumat şi şi-a redus considerabil debitul de înjurături la volan. Dacă până acum înjura de 17-18 ori pe oră, acum a ajuns la „maximum o înjurătură pe lună”. „Problema mare nu era înjurătura, ci focul, ura pe care o simţeam din cauza unor prostii din trafic: că mi-a luat ăla faţa, că unu’ ieşea din parcare şi vroia să-l las. Puneam problema ego-ului înainte, până să-l găsesc pe Dumnezeu”, se destăinuie taximetristul.

Colegul său, Nelu Moise, a făcut progrese şi mai mari. A renunţat la bâta de baseball din portbagaj şi s-a lepădat de nervii şi de tremurul genunchilor care-l apucau când se ivea vreun blocaj în trafic. „Dacă cineva mă irita, îi rupeam oglinda cu bâta. Acum, chiar dacă turbez de furie, de-mi iese sânge pe nas şi flăcări pe urechi, mă controlez”, spune tânărul. Nici soţia sa, Elena Moise, tot taximetristă, nu-i mai „spurcă” pe ceilalţi participanţi la trafic şi nu le mai pune frâne în faţă celor care îi taie calea.

Dumnezeu şi rolul Lui în taximetrie

Şoferii de taxi cu Evanghelia pe buze ţin să spună că nu se consideră mai buni decât „ceilalţi „. Nu de puţine ori se întreabă însă dacă Domnul nu le dă, uneori, sarcini cu mult mai importante decât cele banale ale vieţii de taximetrist. Aşa s-a întrebat şi creştinul după Evanghelie Mihai Negrea, când pe bancheta din spate a taxiului său a urcat o femeie cu o îndeletnicire total necreştinească: pornografia. „Din discuţia pe care o avea la telefon – bineînţeles că scopul meu este să îmi văd de treabă, nu să ascult ce vorbesc clienţii la mobil – dar, dintr-odată, mi-am dat seama că Dumnezeu mi-a dat-o mie în mâini, cum s-ar spune.” Pasiunea din vocea taximetristului-salvator e întreruptă doar de râsetele stârnite de o remarcă a liderului de grup: „În sensul bun, vrei să spui”. Mihai Negrea trece repede peste acest moment mai lumesc al colegilor săi şi le împărtăşeşte gândurile care-l măcinau în timp ce o privea în oglinda retrovizoare pe făptura care se apropia, periculos, de pierzanie: „Doamne, chiar nu mă poţi folosi în nici un fel? Dacă ai avut milă de noi, pe care ne-ai scos din mocirlă, n-ai milă şi de ea?!”. Îşi răspunde singur la întrebare şi intră în vorbă cu „domnişoara din mediul viciat”: „Zic: «Credeţi că lui Dumnezeu îi place ce faceți? Vă simțiți fericită şi împlinită?»” La ambele întrebări, clienta îi răspunde „nu”.

Citește continuarea pe

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/reportaj/iisus-a-intrat-in-taxi-208560.html

Articol semnalat de Clujul Evanghelic

Mihai Wurmbrand despre simbolurile comuniste


”Mama mea mi-a cerut să mă ridic în plină ședință de numire [ca pionier] și să declar că eu nu voi purta cravata unui regim care-mi ține tatăl în pușcărie și neagă existența lui Dumnezeu. I-am urmat sfatul și așa am făcut, drept care nu am putut timp de aproape 3 ani să intru în niciun liceu din țară.”

Interviu acordat de Mihai Wurmbrand pastorului Vasilică Croitor  în luna iulie 2010, apud Vasilică Croitor, Răscumpărarea memoriei: Cultul penticostal în perioada comunistă, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2010, nota 80, p.20

%d blogeri au apreciat asta: