Arhive etichetă: Samy Tuțac

Samy Tuțac – Remember 22 decembrie 1989


O rememorare care merită atenția noastră.

Remember 22 Decembrie 1989…

În dimineața zilei de 22 Decembrie 1989, o zi de Vineri, coloanele de manifestanți veneau înspre Piața Operei. S-au adunat din nou peste 100.000 de oameni. Știam de la Europa Liberă de ceea ce se întâmpla în București. Eram încrezători în Dumnezeu și în victorie. Din balconul Operei se țineau scurte cuvântări mobilizatoare, apoi cântam:”Sfârșitul veacului trăim” și rosteam în genunchi rugăciunea Tatăl nostru.

Pe la ora 10.00 am plecat din piață, acasă la pastorul Petru Dugulescu. L-am găsit vorbind la telefon cu postul de știri BBC din Anglia. I-am spus că nu este nici un lider creștin în Piața Operei și că oamenii așteaptă un sprijin din partea Bisericii. Am plecat împreună spre Centru. Cristi Dugulescu era împreună cu noi. Am ajuns la Operă și am mers direct la intrarea laterală a Operei. Acolo erau doi prieteni care păzeau intrarea și ne-au dus înăuntru. A venit Beni Oprea să ne conducă sus unde se aflau liderii revoluționarilor. L-am lăsat pe pastorul Dugulescu acolo și am revenit în piață unde erau mai mulți credincioși de la Betel: Cornel Târziu, Gelu Paul și alții.

Cândva înainte de ora 12.00 în balcon, în aplauzele mulțimii, a apărut în uniformă militară, maiorul pe atunci, Viorel Oancea. Era primul ofițer care ne-a asigurat că Armata a trecut de partea noastră. La scurt timp s-a anunțat că Nicolae și Elena Ceaușescu au fugit cu un elicopter de pe clădirea Comitetului Central PCR, din București. Entuziasmul era maxim. Peste puțin timp pastorul Dugulescu a vorbit din balcon, iar oamenii strigau:”Există Dumnezeu!” Am cântat din nou Imnul revoluției și ne-am rugat în genunchi Tatăl Nostru.

După ora 16.00 am plecat acasă pe jos. Era nebunie în oraș. Toți șoferii claxonau și arătau semnul victoriei. Miliția dispăruse, eram liberi în sfârșit. Auzeam tot felul de vești despre cei care au fost duși la crematoriul din București și arși. Între acești martiri ai Timișoarei era și Marga Căceu, mătușa soției mele Simona. Am aflat apoi și despre a doua mătușă ce fusese împușcată, Mariana Căceu, că era moartă, iar înmormântarea a avut loc pe 25 Decembrie.

Spre seară eram pregătit împreună cu Simona să ne reîntoarcem în Piața Operei. Era la noi și cumnatul meu Edi Cociuba. Înainte de a pleca am scris pe o coală de hârtie mai multe revendicări, între care: să fie luminați de Crăciun toți brazii din Centru și să fie invitat de urgență în țară Majestatea sa Regele Mihai I al României. Am semnat în numele unui grup de revoluționari. Am ajuns în Piață și am dat revendicările noastre prietenilor mei de la intrarea în Operă, iar aceștia le-au dus sus la cei din balcon.

Peste o oră revendicările noastre au fost citite în aplauzele celor din Piață. Când a fost rostit numele Regelui, mulțimea a început să scandeze:”Regele Mihai!” Eram atât de încântat să aud numele Regelui după ani de zile, mai ales că în casa noastră eram monarhiști, cântam cu tata Imnul Regal și an de an ascultam discursul Regelui la Europa Liberă. Peste ani, la Săvârșin, am avut ocazia să-i povestesc Regelui Mihai episodul din 22 Decembrie 1989.

Am continuat să cântăm și să ne exprimăm bucuria libertății, dar candva după ora 22.00 a început din nou să se tragă. Nimeni nu știa ce se întâmplă. Ne-am culcat la pământ și ne-am retras din Piață pe strada Alba Iulia. Am prins un tramvai, dar nu am îndrăznit să coborâm acasă, în zona Consiliului Județean. Am plecat la familia unchiului meu Romulus Tuțac în zona Calea Lugojului. La televizor am aflat că sunt „teroriști”, dar în realitate erau lupte pentru preluarea puterii, coordonate de oamenii fideli lui Ion Iliescu.

Încet dar sigur Revoluția a fost deturnată, iar prin manipularea facută de Televiziunea națională oamenii au ajuns să accepte conducerea F.S.N. Unii, ce-i drept puțini, am înțeles încă din seara zilei de 22 Decembrie 1989 că ultimul de pe lista Frontului Salvării Naționale, „cu voia dumneavoastră Ion Iliescu”, era doar un comunist care ne furase Revoluția. Niciodată, însă, Timișoara n-a mai fost îngenuncheată și niciodată urmașii comuniștilor nu au reușit să se impună la Timișoara.

După 28 de ani de la Revoluție, într-un context tensionat în care generația copiilor mei se luptă cu aceiași comuniști, este bine să ne amintim sfatul înțelept al Regelui nostru Mihai I: „Democraţia şi libertăţile nu sunt câştigate pentru totdeauna. Nicio izbândă nu este eternă! Omul îşi câştigă în fiecare zi dreptul de a avea un mâine…Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul…”

Samy Tuțac

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=863316450502448&id=100004723037132

Maxima zilei – 20 mai 2017



Puterea încurajării este inestimabilă și costă doar câteva clipe uneori.

Samy Tuțac – Este vremea pentru o nouă reformă, p. 40.

%d blogeri au apreciat: