31 octombrie 1922 – Mussolini este numit prim-ministru al Italiei
La 31 octombrie 1922, Benito Mussolini, liderul Partidului Național Fascist (PNF), devine prim ministru al Italiei fiind numit în această funcție de către regele Victor Emanuel al III – lea. Regele a luat această decizie ca urmare a “Marșului asupra Romei”, care a avut loc între 22-29 octombrie 1922.
Citește și
https://dilemaveche.ro/amp/sectiune/editoriale-si-opinii/tilc-show/un-secol-de-la-mars-2210279.html
Ca urmare a accederii în poziția de prim-ministru, unde va rămâne aproape 21 ani (31 octombrie 1922- 25 iulie 1943), Mussolini va instaura în Italia un regim totalitar fascist.
Ca un fapt divers, ginerele lui Mussolini, Galeazzo Ciano, care a fost ministru de externe al Italiei este cel care împreună cu Hitler au impus României la 30 august 1940 Acordul de la Viena, cunoscut și ca Cel de-al doilea dictat de la Viena prin care România era obligată de arbitrajul Germaniei și Italiei să cedeze Ungariei partea de NV a Transilvaniei. Reîntregirea Transilvaniei s-a putut realiza după 1945 și numai cu acordul lui Stalin.
Partajează asta:
Napoleon I își exprimă asentimentul anexării de către Rusia a Moldovei și Țării Românești
Napoleon I (sursa Wikipedia)
În contextul războiului ruso-turc din 1806-1812, la finalul căruia prin Pacea de la București (1812) Rusia a anexat Basarabia (teritoriul dintre Prut și Nistru), teritoriul Țărilor Române a fost obiectul unor negocieri între țarul Rusiei Alexandru I și împăratul Franței Napoleon I (Napoleon Bonaparte). Dorința Rusiei era aceea de a anexa în întregime Țara Românească și Moldova și stabilirea graniței cu Imperiul Otoman pe Dunăre. Transilvania nu era luată în discuție deoarece aceasta se afla de la sfârșitul secolului XVII sub controlul austriecilor. În contrapartidă față de acordul Franței, Alexandru I „promitea ca trupele ruse să țină în șah Austria, spre a o împiedica să atace Franța sau să se alieze cu Anglia”. Observăm aici o politică europeană care nu ținea cont de principiul naționalităților și nici de originea noastră latină, ca și a Franței de-altfel, ci de una proprie intereselor Marilor Puteri.
Mai mult decât atât „la deschiderea lucrărilor Corpului Electiv din 3 dec 1809, Napoleon își exprima asentimentul anexării de către Rusia a Finlandei, Moldovei, Țării Românești si a unei părți din Galitia”.
Visul Rusiei de a ocupa în întregime și chiar a anexa teritoriul Țării Românești și Moldovei nu s-a putut concretiza datorită campaniei lui Napoleon din Rusia (1812). Astfel, așa cum am menționat mai sus, aceasta s-a mulțumit cu anexarea Basarabiei, care nu era puțin lucru fiindcă îi asigura acesteia accesul la Dunăre și îi lărgea accesul pe care îl avea deja la Marea Neagră.
Această alianță temporară dintre Rusia și Franța mă duce cu gândul la o altă alianță temporară, cea dintre Rusia comunistă din timpul lui Stalin și Germania nazistă din timpul lui Hitler. Interesant că și în acest al doilea caz unul din aspectele negocierilor dintre cele două puteri l-a constituit teritoriul românesc.
Astăzi, 14 Iulie 2019, când Franța își serbează ziua națională (14 Iulie 1789), consider ca este necesar sa cunoastem si aceste evenimente. Ele reprezintă realitatea și subtem nevoiți să le acceptăm fie că ne plac sau nu. Totidată, trebuie menționat aici si faptul că am beneficiat de sprijinul Franței în câteva momente importante din istoria modernă a țării noastre:
1859 – realizarea unirii sub Alexandru Ioan Cuza,
1866 – venirea principelui străin (Carol I),
1916/1917 – rolul misiunii militare franceze în reorganizarea armatei române și
1918/1919 – recunoașterea unirii din 1918.
Istorie Evanghelica 