Apariții editoriale (58) – Vasile Filat, Istoria mișcărilor evanghelice din Basarabia în perioada țaristă 1812-1918
Mișcările evanghelice din Basarabia au acum istoria lor grație cercetării realizate de pastorul Vasile Filat. Cunoscător al realităților zonei, beneficiind și de accesul la sursele scrise în limba rusă, aplicându-se cu competență asupra documentației de specialitate Vasile Filat tratează perioada țaristă a Basarabiei cuprinsă între anul 1812 când partea Moldovei cuprinsă între Prut și Nistru a intrat în componența Imperiului Țarist, teritoriu numit ulterior Basarabia, și anul 1918 când Basarabia se unește cu România.
Iată și cuprinsul lucrării.
Partajează asta:
Napoleon I își exprimă asentimentul anexării de către Rusia a Moldovei și Țării Românești
Napoleon I (sursa Wikipedia)
În contextul războiului ruso-turc din 1806-1812, la finalul căruia prin Pacea de la București (1812) Rusia a anexat Basarabia (teritoriul dintre Prut și Nistru), teritoriul Țărilor Române a fost obiectul unor negocieri între țarul Rusiei Alexandru I și împăratul Franței Napoleon I (Napoleon Bonaparte). Dorința Rusiei era aceea de a anexa în întregime Țara Românească și Moldova și stabilirea graniței cu Imperiul Otoman pe Dunăre. Transilvania nu era luată în discuție deoarece aceasta se afla de la sfârșitul secolului XVII sub controlul austriecilor. În contrapartidă față de acordul Franței, Alexandru I „promitea ca trupele ruse să țină în șah Austria, spre a o împiedica să atace Franța sau să se alieze cu Anglia”. Observăm aici o politică europeană care nu ținea cont de principiul naționalităților și nici de originea noastră latină, ca și a Franței de-altfel, ci de una proprie intereselor Marilor Puteri.
Mai mult decât atât „la deschiderea lucrărilor Corpului Electiv din 3 dec 1809, Napoleon își exprima asentimentul anexării de către Rusia a Finlandei, Moldovei, Țării Românești si a unei părți din Galitia”.
Visul Rusiei de a ocupa în întregime și chiar a anexa teritoriul Țării Românești și Moldovei nu s-a putut concretiza datorită campaniei lui Napoleon din Rusia (1812). Astfel, așa cum am menționat mai sus, aceasta s-a mulțumit cu anexarea Basarabiei, care nu era puțin lucru fiindcă îi asigura acesteia accesul la Dunăre și îi lărgea accesul pe care îl avea deja la Marea Neagră.
Această alianță temporară dintre Rusia și Franța mă duce cu gândul la o altă alianță temporară, cea dintre Rusia comunistă din timpul lui Stalin și Germania nazistă din timpul lui Hitler. Interesant că și în acest al doilea caz unul din aspectele negocierilor dintre cele două puteri l-a constituit teritoriul românesc.
Astăzi, 14 Iulie 2019, când Franța își serbează ziua națională (14 Iulie 1789), consider ca este necesar sa cunoastem si aceste evenimente. Ele reprezintă realitatea și subtem nevoiți să le acceptăm fie că ne plac sau nu. Totidată, trebuie menționat aici si faptul că am beneficiat de sprijinul Franței în câteva momente importante din istoria modernă a țării noastre:
1859 – realizarea unirii sub Alexandru Ioan Cuza,
1866 – venirea principelui străin (Carol I),
1916/1917 – rolul misiunii militare franceze în reorganizarea armatei române și
1918/1919 – recunoașterea unirii din 1918.
Partajează asta:
Deportarea credincioșilor baptiști din Basarabia în lagăr – un material de Vasile Filat
La 22 iunie 1941 era pus in aplicare planul Barbarosa care prevedea atacarea Uniunii Sovietice de către Germania și aliații săi. România era aliata Germaniei din toamna anului 1940 după ce a pierdut teritorii însemnate către URSS, Ungaria și Bulgaria.
Basarabia fusese încorporată în Imperiul Țarist în anul 1812 la sfârșitul războiului ruso-turc (1806-1812), iar stăpânirea Rusiei asupra acestui teritoriu fusese confirmată de Marile Puteri Europene (Anglia, Austria, Prusia) prin Actul final al Congresului de la Viena semnat la 9 iunie 1815.
În 1918 se formează România Mare, iar Basarabia se unește cu România (Vechiul Regat) alături de Bucovina și Transilvania. România Mare va avea o existență scurtă, respectiv din decembrie 1918 până în iunie 1940 când a trebuit să cedeze Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Basarabia către URSS. Se punea astfel în aplicarea prevederile secrete ale Pactului de neagresiune germano-sovietic (Pactul Ribbentrop – Molotov) semnat la 23 august 1939. A urmat Nord Vestul Transilvaniei cedat Ungariei (30 august 1940) și Cadrilaterul cedat Bulgariei (Tratatul de la Craiova din septembrie 1940). Dintre teritoriile cedate în 1940 vom recupera după război doar Transilvania.
Am prezentat pe scurt cadrul istoric pentru a înțelege situația prezentată de Vasile Filat.
La data de 22 iunie 1941, Germania a atacat Uniunea Sovietică. Înainte de a se retrage, autoritățile sovietice au declanșat o mare teroare.
Peste patru zile de la începutul războiului, la 26 iunie au fost arestați 7 slujitori ai bisericii baptiste: Boris Bușilă, Andrei Ivanov, Pșenichnii Grigorii, Tarlev Marcu, Tarlev Daniel, Trahtenberg Isaac și Lidia Căldăraru[1]. Conform datelor oferite de Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Boris Bușilă, Andrei Ivanov și Grigorii Pșenicnii au fost învinuiți de “activitate sectantă anti-revoluționară”, pentru că “au fost membri activi ai comunității baptiste din Chișinău, au distribuit populației literatură anti-revoluționară și au luat parte activă la adunările comunității baptiste”[2].
La data de 22 august 1942, au fost judecați în regiunea Irkutsk.
Boris Bușilă a fost condamnat la moarte prin împușcare.
Ivanov Andrei la 10 ani de detenție în lagărul de concentrare.
Grigorie Pșenicinii la 4 ani de detenție în lagăr.
Marcu Tarlev a fost judecat la 15 aprilie 1942 și a fost condamnat la 8 ani de detenție în lagăr[3].
Oamenii au comunicat credincioșilor că Boris Bușilă a fost aruncat în cuptorul trenului de călăii săi și nu a mai ajuns să fie împușcat. După arestarea acestui grup de slujitori, biserica baptistă din Chișinău a fost condusă de M. Belousov.
[1] Arhiva personală, DIB-001, p.1
[2] Arhiva personală, DIB-001, p. 3
[3] Arhiva personală, MP-005, p. 2
Surse:
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/vasile-filat-viitor-doctor-in-istorie.html
https://moldovacrestina.md/9-mai-1945-baptistii-moldova/
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/busila-boris-1894-deportat.html
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/lidia-caldararu-deportata.html
Partajează asta:
Deportarea Lidiei Căldăraru și a pastorului baptist Eugeniu Jurenco
Perioada anilor ’40 este una în care am avut și acțiuni extreme precum deportările unor minorități, inclusiv religioase.
În primul caz vorbim de deportarea unor credincioși baptiști rămași în Basarabia cedată URSS-ului în vara anului 1940 la ordinul NKVD.
Trist este faptul că după recuperarea Basarabiei de către români în vara anului 1941 credincioșii baptiști au continuat să fie persecutați.
Iată mai jos link ul unde este prezentat acest caz de deportare al unei credincioase baptiste în baza unei documentări realizate de Vasile Bel care a fooosit informații regăsite în Revista Farul Creștin.
https://istoriebaptistablogul.blogspot.com/2018/06/lidia-caldararu-deportata.html?m=1
Un caz similar de deportare a minorităților religioase, inclusiv din Basarabia a avut loc în luna mai a anului 1942. Atunci Mareșalul Ion Antonescu, conducătorul statului, a dat un ordin secret care prevedea ca toți sectanții să fie deportați in organizațiile de muncă de pe Bug, în Transnistria. Ordinul a fost anulat la scurt timp și nu au fost deportați mulți credincioși baptiști, însă printre aceștia a fost si pastorul Eugeniu Jurenco din orașul Bălți care a fost închis în lagărul Golta din Transnistria. (Vezi AICI un portret al lui Eugeniu Jurenco realizat de Buni Cocar)
Problemele din perioada lui Antonescu le-am tratat în cadrul studiului „Evoluția legislației religioase referitoare la baptiștii din România în timpul Regimului Antonescu” publicat în Jurnalullibertății de credință, 2015, pp. 271-290.
Din prezentarea succintă acelor două cazuri putem observa faptul că acțiunile de deportare au vizat credincioșii baptiști în timpul unor regimuri totalitare sau autoritare pe parcursul anilor 40 ai secolului XX, un secol al extremelor după cum îl portretizează și Eric Hobsbawm.
Partajează asta:
1940 Între neputință și iresponsabilitate
Istorie Evanghelica 