Arhive etichetă: Zoe Petre

A murit doamna profesoară Zoe Petre, istoric, publicist și om politic român 


Sursa foto Jurnalul Național

Zoe Peter, istoric, publicist şi om politic român s-a stins din viaţă în această dimineaţă, la vârsta de 77 ani.

https://www.historia.ro/sectiune/actualitate/articol/a-murit-zoe-petre-istoric-si-om-politic

Am avut onoarea să o cunosc personal pe doamna profesoară Zoe Petre și să interacționez cu domnia sa cu precădere pe parcursul studiilor de doctorat din cadrul Facultății de Istorie, Universitatea din București unde deținea la momentul respectiv (2008) funcția de director al școlii doctorale.

Iată și o scurtă biografie a acesteia.

Zoe Petre (n. 23 august 1940 – d. 1 septembrie 2017[1]) a fost un istoric, publicist și om politic român. În perioada 19901996 a fost decan al Facultății de Istorie a Universității din București. Între 19962000, în mandatul Emil Constantinescu, a îndeplinit funcția de consilier prezidențial pentru politică internă și externă.

Biografie

Zoe Petre este fiica a lui Emil Condurachi (1912-1987), profesor de istorie antică și arheologie la Universitatea București, ulterior director al Institutului de Arheologie și al șantierului de la Histria, respectiv academician. Florica C. Moisil (1909-1977), mama ei, cercetător la Biblioteca Academiei, a fost fiica lui Constantin Moisil, întemeietorul numismaticii științifice în România și sora matematicianului Grigore C. Moisil.

A urmat Liceul Clasic, apoi, între anii 1956 și 1961, Facultatea de Istorie din București, specialitatea Istorie antică și arheologie. După absolvirea facultății, a lucrat în învățământul superior ca profesoară de istorie antică la Facultatea de Istorie. A fost pe rând preparator (1961-1968), asistent (1968-1978), lector (1978-1990) și apoi profesor universitar (din 1990) la aceeași facultate, predând cursuri de istorie a lumii antice, epigrafie greacă și latina, istorie a civilizațiilor din Antichitate.

În anul 1978, a obținut titlul științific de Doctor în istorie, cu teza „Formarea ideologiei democratice în Grecia antică”, conducător științific fiind prof. dr. acad. Dionisie M. Pippidi. A deținut apoi funcțiile de șef al Catedrei de Istorie Antică și Arheologie a Facultății de Istorie, decan al Facultății de Istorie din București (1990-1996) și apoi de director al Școlii doctorale din cadrul aceleiași facultăți (din 2005).

A susținut conferințe la universitățile din: Strasbourg, Lille, Amiens, Bruxelles, Cambridge (Marea Britanie). A fost profesor asociat al École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris), Centre „Louis Gernet” d’études comparées sur les sociétés anciennes; al Universității „Jules Verne” din Amiens; visiting professor al Universității Harvard, Cambridge, Mass.; visiting researcher al Universității Columbia, New York. Ca o recunoaștere a activității sale, a fost numită ca director (1994-1996) și director onorific (1996-2002) al Ecole Doctorale Régionale en Sciences Sociales de Bucarest.

Activitate politică și socială

S-a căsătorit în anul 1961 cu arheologul Aurelian Petre (1925-1982) și au avut doi fii: Dan Petre (profesor de relații internaționale la Facultatea de Științe Politice a Universității din București și fost consilier prezidențial) și Dinu Petre (avocat).

După Revoluția din decembrie 1989, Zoe Petre s-a manifestat activ ca o personalitate culturală de prim rang, în cadrul societății civile. A fost membru al Centrului de Studierea Imaginii (CESI) al Universității din București și al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. De asemenea, a fost membru fondator (1990) și președinte (2001-2003) al Solidarității Universitare, membru fondator al Alianței Civice (1990), membru fondator și vicepreședinte al Fundației Române pentru Democrație (1993).

După ce în anii 1992 și 1996, a activat ca director de comunicare al campaniei prezidențiale a candidatului CDR, Emil Constantinescu, la data de 1 decembrie 1996, prof. dr. Zoe Petre a fost numită în funcția de consilier prezidențial pe probleme de politică internă și externă al Președintelui României, Emil Constantinescu [2] și coordonator al Departamentului de Politici Publice al Președinției României. A îndeplinit această funcție până la data de 21 decembrie 2000, când a fost eliberată din funcție după ce Emil Constantinescu a părăsit postul de președinte al României [3].

În anul 2003 devine membru fondator și vicepreședinte al partidului „Acțiunea Populară„, fondat de către fostul președinte al României, Emil Constantinescu.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Zoe_Petre#cite_note-9d0d19b6c898af2098e7d709fb44cf86-1

 

Omagiu profesorilor Dinu C. Giurescu si Zoe Petre ”pusi pe tusa” de reforma invatamantului


Redau mai jos un pasaj dintr-un articol al istoricului și omului de cultură Adrian Cioroianu  apărut în Dilema Veche,  articol semnalat de către prietenul meu Alin Cristea pe România Evanghelică. Prezentarea acestui articol pe  site-ul Istorie Evanghelică  se vrea a fi un omagiu adus profesorilor Dinu C. Giurescu, Zoe Petre, Lucian Boia, Stelian Brezeanu, Ion Bulei, Alexandru Barnea, Andrei Pippidi, precum și al celorlalți profesori care nu sunt menționați aici sau poate că nu mai sunt printre noi precum profesorul Zbuchea. Acestea sunt numele unor personalități, ale unor profesori pe care am avut onoarea  să-i cunosc pe parcursul formării mele intelectuale și cu care am interacționat de nenumărate ori.  Domnul profesor Barnea (decanul facultății pe perioada studenției mele) redă strălucirea lumii antice, Brezeanu redă strălucirea Imperiului Bizantin, Bulei, o personalitate formată în mediul academic italian reconstituie începutul secolului XX pentru cei care trăim astăzi într-o eră nouă, cea a postmodernismului și postcomunismului.  Cu o parte dintre acești formatori de opinie, profesori, oameni de cultură, intelectuali și oameni politici precum doamna Zoe Petre sau mai tânărul profesor semnatar al rândurilor de mai jos, Adrian Cioroianu, am colaborat  la diferite proiecte, am realizat o interacțiune care a depășit cadrul formal al pregătirii academice, fapt care m-a făcut să-i apreciez în mod deosebit pentru forța intelectului și modul de implicare în viața intelectuală și academică, precum și pentru modalitatea în care au acționat pentru rezolvarea problemelor studenților. Pe doamna Zoe Petre am apreciat-o în mod deosebit în calitatea de director al școlii doctorale, ca istoric și om de cultură. Pe domnul profesor Giurescu, pentru profesionalism și abnegație în cercetarea istoriei, ca un om de o forță intelectuală deosebită. Aprecierea mea se îndreaptă către distinsul profesor și pentru modul de relaționare cu studenții și, nu în ultimul rând, pentru prețioasele obeservații legate de modalitatea de cercetare a istoriei și de interpretare a fenomenelor istorice și culturale. Indubitabil un om de mare valoare culturală pe care am avut deosebita plăcere să-l cunosc și onoarea de a-mi fi coordonator.

Pentru toate acestea le mulțumesc și le aduc oamgiul meu.

În anul 2007 m-am gîndit la acest profesor-domnul Adrian Cioroianu se referă la profesorul  Lucian Boia- ca la un posibil (şi, credeam eu, bun) ambasador al României la Paris. Dat fiind că persoanele înalte cărora le-am înaintat propunerea au ridicat din sprîncene – ceva gen ăsta cine mai e? –, permiteţi-mi o minimă prezentare (doar-doar or afla şi respectivii). La începutul anilor ’90, în tumultul de teorii şi opinii, lamentaţii sau elogii, scuze şi acuze ale acelui timp, a devenit tot mai clară vocea – şi mai ales scrisul – unui profesor de Istorie activ deja în medii ale istoriografiei europene, foarte apreciat de către studenţii săi (şi de către studentele sale – nu văd ce-i rău în asta), dar relativ necunoscut publicului intelectual din România. Acest profesor a uimit apoi prin francheţea unui discurs de tip nou, prin care încerca să identifice şi să explice partea de mit şi de imaginar din conştiinţa noastră istorică.

 

Împreună cu unii dintre colegii şi studenţii săi, respectivul a înfiinţat în Universitatea Bucureşti un Centru de Istorie a Imaginarului. Cîteva volume dedicate mitologiei comunismului românesc, apărute atunci sub egida centrului, au avut un neaşteptat succes şi au plasat analiza stalinismului & ceauşismului românesc într-o nouă paradigmă. Iar cartea din ’97 a acestui profesor – Istorie şi mit în conştiinţa românească – a devenit în cîteva luni un hit editorial. Cum e firesc, cartea a stîrnit diverse reacţii: unii au aplaudat-o, alţii au combătut-o (cu sau fără argumente). Cum se mai întîmplă la noi atunci cînd un om ridică privirile mai sus decît alţii, Boia a fost şi atacat – gratuit, ilogic şi nedemn. Din invidie, din neştiinţă sau pur şi simplu din răutate, s-a spus despre acest profesor că nu şi-ar iubi ţara sau că ar fi un dubios „agent de influenţă“ etc. Însă profesorul a mers pe drumul său, cu scrisul său, şi a publicat – la Bucureşti sau Paris – alte cărţi de răsunet. Iar amfiteatrele sale, în Universitate, au rămas la fel de pline precum erau şi acum 30 de ani.

…Dar asta până săptămâna trecută. În numele „reformării învățământului“ (şi al „promovării tineretului“!), Lucian Boia e pus pe tuşă, în condiţii umilitoare. Nu e singurul: numai Facultatea de Istorie bucureşteană pierde nume precum Zoe Petre, Al. Barnea, Stelian Brezeanu, Ion Bulei, Andrei Pippidi (peste vreo doi ani) ş.a. – adică unii dintre cei mai buni profesori de Istorie ai ţării. Fiecare dintre ei – şi aici mă gîndesc şi la Dinu G. Giuuresc, care e intelectualmente mai tînăr decît mulţi dintre cei ce fac umbră degeaba catedrelor – ar merita nu texte ca acesta, ci premii naţionale. Dar pînă una-alta, meritau un alt tratament. Un profesor bun nu se face peste noapte şi nici prin numire politică (aşa cum îşi imaginează unii dintre directorii mai tineri ai unor institute cu propte partinice de azi, care speră că ei vor împărăţi lumea, dacă tac şi încurajează asemenea acte ruşinoase făcute în numele „reformării“). Din gură, noi vorbim despre necesitatea unor pensionări mai tîrzii; în şcoli, facem invers. A scoate un profesor (şi conducător de doctorate) din contactul cu discipolii săi la vîrsta de 65 de ani este o barbarie intelectuală; iar cînd aceasta se face în martie, la mijloc de an universitar, se mai cheamă şi o imensă prostie!

Ca unul care am avut privilegiul de a le fi student, nu văd de ce n-aş spune că o lege care-i ia pe Boia şi pe ceilalţi de la catedră (cît timp sănătatea lor le permite să stea acolo) este o lege numai în beneficiul politrucilor de tip nou, capabilă poate să „reformeze“ în mintea acestora doar propria lor stupiditate laşă.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa este Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.

Adraian Cioroianu, Jos cu Boia! Trăiască reforma! în Dilema veche, Nr. 369, 10-16 martie 2011



%d blogeri au apreciat: