Arhive etichetă: Dinu C. Giurescu

Acad. Dinu C. Giurescu, Trufia de a șterge din memoria oamenilor trecutul. Pe cine supără Istoria românilor !?!


Acad. Din C. Giurescu – foto cotidianul. ro

„Pe cine supără Istoria românilor!?!” este  un articol, un punct de vedere plin de adevăr și de substanță al istoricului Dinu C. Giurescu.

Mulțumim domnule profesor că atrageți atenția asupra unor asemenea derapaje!

Istoricul Dinu C. Giurescu este profesor universitar în cadrul Universității din București și membru al Academiei Române.

Istoricul Dinu C. Giurescu continuă tradiția istorică și istoriografică a familiei reprezentând cea de-a treia generație de istorici. Constantin Giurescu – Constantin C. Giurescu – Dinu C. Giurescu.

Am avut onoarea ca în perioada 2008 – 2011 să-l am ca și coordonator de doctorat.

Conf. univ. dr. Alexandru Neagoe, Academician Dinu C. Giurescu, Dr. Marius Silveșan, Pastor, Elisei Pecheanu

Conf. univ. dr. Alexandru Neagoe, Academician Dinu C. Giurescu, Dr. Marius Silveșan, Pastor, Elisei Pecheanu

Iată mai jos articolul domnului profesor publicat de Cotidianul.ro ca reacție la transformările radicale pe care ar urma să le cunoască matetia istoriei în programa școlară preuniversitară.

Elevii sunt invitaţi să-şi anunţe părinţii că, printr-o hotărâre plină de „patriotism“ şi curaj, disciplina Istorie s-ar putea ca pe viitor să se numească Educaţie cetăţenească.

Şi, uite aşa, ne-am întors victorioşi la epoca fericită când Roller coordona manualul „Istoria R.P.R.“ – manual pentru învăţământul mediu. „Fericita“ epocă în care tinerii erau îndreptaţi şi îndrumaţi printr-un manual unic, la reinventarea istoriei potrivit cu noile interpretări de sorginte marxistă.

Mai este vreo diferenţă între atunci şi acum? Da, este, atunci era Istoria Republicii Populare Române, astăzi se numeşte Istorie – clasa a XII-a.Cu îndreptăţire ne întrebăm a cui istorie?

În fapt, Istoria românilor a dispărut ca disciplină formativ în învăţământul liceal. Tinerilor li se oferă o istorie care poate fi a oricui. Şi este aşa deoarece curricula este una singură pentru toate categoriile de şcoli.

Regresul este şi mai mare pentru că se renunţă definitiv la studiul Istoriei ca disciplină fundamentală, pe cale de consecinţă şi la români şi a lor istorie ca materie de studiu. Este o hotărâre fenomenală acum când ne apropiem de centenarul Marii Uniri!!!

Dacă la revoluţie Istoria avea 3 ore pe săptămână, azi este o materie secundară, cu o singură oră pe săptămână şi nu mai este materie obligatorie pentru bacalaureat.

Veniţi elevi de azi, de mâine şi dintotdeauna, veniţi părinţi, veniţi profesori, veniţi toţi cei pentru care înseamnă ceva Istoria poporului nostru şi minunaţi-vă de insulta adusă Istoriei naţionale şi eroilor care s-au jertfit de-a lungul veacurilor pentru ca românii să trăiască, să răzbească indiferent de vitregiile trecute sau prezente.

În zilele noastre a-ţi iubi ţara este aproape un delict! Cu cât uiţi mai repede şi mai ireversibil trecutul care-ţi aparţine, cu atât mai uşor îţi pierzi identitatea.

Cine vrea să devenim ca popor o masă uniformă, cenuşie, fără trecut, deci fără viitor? Stupida trufie de-a şterge din memoria oamenilor trecutul va duce mai devreme sau mai târziu la dispariţia noastră ca neam. Asta vrem?

Academician Dinu C. Giurescu despre lucrarea „Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965)”


Bisericile Creștine Baptiste din România 1948-1965 - copertă față

Lucrarea domnului Marius Silveșan analizează raporturile dintre bisericile creștine baptiste din România și regimul democrat popular între anii 1948-1965.

Informația, în bună măsură inedită, a rezultat din Arhiva Secretariatului de Stat pentru Culte, Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Arhivele Naționale Istorice Centrale, a Ministerului Afacerilor Externe, postului Radio Europa Liberă și aceea a Uniunii Bisericilor Creștine Baptiste din România.

Autorul a consultat și documente edite, lucrări speciale și generale, articole și studii. Informația cuprinzătoare rezultată în urma cercetării se regăsește și în comentariile ce însoțesc notele de subsol.

O expunere ordonată urmează planul unei lucrări menite să prezinte și să analizeze o temă care nu a mai făcut obiectul unei cercetări de fond, în cazul de față Biserica Baptistă între anii 1948-1965.

Lucrarea, bazată pe o documentare temeinică din surse în bună măsură inedite, cu un plan și o expunere ordonate, merită toată atenția. 

Academician Dinu C. Giurescu

Articole pe aceeași temă

APARIȚII EDITORIALE (8) – MARIUS SILVEȘAN, BISERICILE CREȘTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎNTRE PERSECUȚIE, ACOMODARE ȘI REZISTENȚĂ (1948-1965)

CĂTĂLIN DUPU DESPRE CARTEA “BISERICILE CREȘTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA ÎNTRE PERSECUȚIE, ACOMODARE ȘI REZISTENȚĂ (1948-1965)”

Un sfert de veac de la distrugerea Mânăstirii Văcăresti


http://rapcea.ro

Foto copertă:  http://www.basilica.ro

Craiova: Lansarea volumului omagial „IN HONOREM DINU C. GIURESCU“


Universitatea din Craiova, Departamentul de Istorie și Institutul de Cercetări Socio-Umane „C.S. Nicolăescu Plopşor“, invită craiovenii astăzi, 28 iunie 2012, între orele 11.30 – 13.30, să participe la lansarea volumului omagial „IN HONOREM DINU C. GIURESCU“, eveniment care va avea loc în Sala Albastră a Universităţii din Craiova.

Sursa foto: Editura Cetatea de Scaun

Eveniment semnalat de Bogdan Emanuel Răduț

Evenimentul a putut fi urmărit live pe GTV Oltenia.

La confluenta vremurilor… Dinu C Giurescu si Adrian Cioroianu


Două generaţii de istorici:

Academician Dinu C. Giurescu şi Prof. univ Adrian Cioroianu

Dinu C. Giurescu despre rolul istoriei


Istoria nu poate fi nici rechizitoriul acuzării și nici pledoaria apărării

Dinu C. Giurescu

Dinu C. Giurescu – „Să-ţi plângi soarta e pierdere de vreme“


Un articol de Mihai Maican pentru Adevărul

Istoricul Dinu C. Giurescu oferă un curs intensiv de istorie personală, începând din perioada interbelică şi până la „imperiul pilelor“, instaurat în zilele noastre.

Dinu C. Giurescu locuieşte în Piaţa Victoriei, în centrul Capitalei. De la geamul situat la etajul cinci al blocului în care se află apartamentul se aud în permanenţă, în surdină, sirene, claxoane, motoare ambalate. De la geam oamenii par nişte creaţii insignifiante, un surplus de centimetri deplansându‑se haotic, fiecare preocupat să să rezolve principala dilemă a societăţii de consum: „grija zilei de mâine”.

Dinu C. Giurescu - foto Marius Silveșan 2011

La cei 84 de ani ai săi, Dinu C. Giurescu priveşte cu detaşare acest ocean de fiinţe preocupate de „azi-pe-mâine”. Profesia şi experienţa de viaţă, ambele gravitând în jurul noţiunii de „istorie”, l-au învăţat că prezentul e relativ, se transformă în fiecare secundă. Giurescu se retrage de la fereastră cu o privire inertă şi se aşază greoi pe scaunul de lângă una dintre cele trei mese aflate în sufragerie. Lângă el se află o plasmă şi un decodor de cablu, iar imaginile celor două, alăturate celei a omului aşezat, par o contradicţie în sine; de parcă te-ai holba, simultan, la un Van Gogh şi un poster promoţional al unui supermarket.

Televizorul şi decodorul sunt singurele obiecte „moderne”din încăpere, îngropate într-o masă nedefinită de cărţi şi hârtii. „Am pierdut de două ori biblioteca. În întregime, până la ultima carte. De două ori ne-au luat totul”, îşi aminteşte amar Dinu Giurescu. Poate fi şi ăsta un început, cam pesimist ce-i drept, pentru încercarea temerară la care ne-am angajat amândoi, telefonic. Să transcriem viaţa unui om, întinsă pe cea mai mare parte a secolului XX şi în primul deceniu al secolului XXI, în două pagini de ziar.

Iubirile şi duşul rece

„Deci povestea vieţii”, zâmbeşte ironic Giurescu. „Bine, să închid telefonul, să nu ne deranjeze cineva.” Şi fixat în modernism şi curentul de gândire „ultimul model de telefon”, te-ai aştepta să-l vezi apăsând butonul telefonului mobil. În schimb Giurescu, apropiindu‑şi ochii pentru a distinge mai bine detaliile, trage telefonul fix din priză. Povestirea începe cu o confesiune de iubire reţinută. „Când eram student, toţi băieţii erau îndrăgostiţi de actriţele de cinema. Mie mi-au plăcut Danielle Darrieux şi, mai era o italiancă, Alida Valli. Flirtam cu tot felul de domnişoare, mergeam şi la şcoală, dar punctul maxim de interes, şi nu vorbesc doar de mine, ci de tinerii din perioada respectivă, era să urmărim pe hartă cum avansează războiul”, povesteşte Giurescu.

Pentru cei de astăzi, care văd războiul nu cu mult diferit faţă de filmele cu cowboys şi indieni, rupt definitiv între „buni” şi „răi”, intrarea României în Al Doilea Război Mondial era privită de tânărul Giurescu dintr-o perspectivă uşor oblică, raportată la întreaga situaţie din Europa. „Noi nu eram de partea Germaniei pentru că am fi văzut România, vezi Doamne, ca o viitoare putere economică, aliată Reich-ului după terminarea confruntărilor.

Eram convinşi că nemţii vor rezolva problema bolşevică. Că vor proteja România de invazia ruşilor şi că vom recupera Basarabia”, explică Giurescu. 23 august 1944 a venit ca un duş rece. Retrospectiv, afirmă istoricul, nimeni nu ştia că Antonescu negociază cu „duşmanul”. „N-aş folosi cuvântul «surpriză». Sună prea mult a cadou pentru o zi de naştere. Cert este că ne-am trezit peste noapte, la propriu, de partea cealaltă”, spune Giurescu.

Adevărata tiranie

Din 1946 până în 1949, lucrurile au fost relativ calme. Arestările opozanţilor noului regim începuseră, însă haosul premergător instalării temeinice a noii orânduiri a permis câteva portiţe prin care te puteai strecura. De unul dintre aceste spaţii neutre a profitat şi Giurescu, care, în perioada respectivă de trei ani, a reuşit să termine cu brio cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti.

În noaptea de 5 spre 6 mai 1950, tatăl său, istoricul Constantin Giurescu, era arestat. La şapte săptămâni distanţă, tânărul Dinu era trezit la 7 dimineaţa de nişte bătăi puternice în uşă. La uşă, doi miliţieni şi doi civili. „Ordin! Vă mutaţi de îndată! Puteţi lua efectele personale. Mobila şi cărţile rămân toate pe loc!” Familia Giurescu începe să strângă orbeşte tot ce prinde în cale. În învălmăşeală, unul dintre miliţieni îi vede cureaua de la pantaloni, „din piele veritabilă”. „Dacă vreţi, îmi puteţi da mie cureaua”. Un alt miliţian i-a luat ceasul tatei şi l-a informat pe Giurescu Jr. să nu se chinuie prea tare să strângă lucrurile părintelui: „Acolo unde e, nu o să aibă nevoie de ele”. La ieşirea din casă, mamei îi sunt smulşi cerceii din urechi.

„Noi eram de partea Germaniei pentru că eram convinşi că numai nemţii pot rezolva problema bolşevică.”
Dinu C. Giurescu  istoric

„Am făcut tot ce puteam ca să trăiesc”

În 1951, Dinu Giurescu avea atestat de stat pentru postul de istoric, însă profesarea era imposibilă. Nevoia de bani îl face să aleagă orice.Se angajează ca normator la Întreprinderea „Sovromconstrucţii nr. 6″ şi este repartizat la sectorul Căzăneşti, un sat situat la circa 30 de kilometri de Urziceni. Spiritul epocii este redat perfect într-o povestire despre sărbătoarea ţinută cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la victoria Revoluţiei Bolşevice.

În anii ’60, ca muzeograf-gestionar în depozitul Muzeului de Artă din Bucureşti

Cum se sacrifică o vacă

Aşadar, pe 7 noiembrie 1951, la Văcăreşti, a fost sacrificată o vacă. Cum o astfel de acţiune putea conduce la acuzaţii de sabotaj şi, implicit, închisoare, animalul a fost sacrificat cu întocmirea formelor legale. Pentru început s-a inventat un accident rutier cu urmări bovine dramatice. Discuţiile au apărut în cazul identificării componentei auto avariate. Radiatorul ieşea direct din discuţie, reparaţia trebuia consemnată şi se imputa. După dezbateri s-a ajuns la consens: fusese strâmbată o aripă. Procesul verbal a fost semnat de miliţie, agentul veterinar al satului şi de reprezentantul şantierului.

Balul a avut loc în sala cantinei. Pe pereţi era agăţate portretele mentorilor: Marx-Engels-Lenin-Stalin. După câteva ore de petrecere, asigurată de taraful lui Carabulea, domnul Crauciuc, „om serios, de la contabilitate”, se întoarce de afară cu o rană pe faţă. Tinerii din sat atacaseră cantina, geloşi că majoritatea fetelor din sat aleseseră compania muncitorilor. Câţiva mecanici ies afară la bătaie, dar întunericul nu-i ajută deloc şi se întorc bătuţi bine. Şeful şantierului se alege cu o bucată de lentilă în ochi, iar un mecanic cu o lovitură de cuţit în coapsă. A doua zi anchetă. Marea problemă a „organului” nu era însă legată de răniţi. Adevărata miză era descoperirea grupului infracţional care a spart tablourile de pe pereţi.

Dinu C. Giurescu, la 20 de ani Foto: arhiva personală

Lăsând totul în urmă

Pare ciudat, dar următorii 30 de ani par afundaţi într-un soi de ceaţă în memoria lui Dinu Giurescu. Ai putea bănui un soi de lapsus asumat, dacă nu ai lua în considerare faptul că omul din faţa ta este o persoană pentru care cifrele, locurile şi detaliile reprezintă urmarea unei vocaţii. Dinu Giurescu rezumă însă anii comunismului sub o expresie-umbrelă: „Am făcut tot ce puteam ca să pot continua să trăiesc”.

O biografie riguroasă ar include în acest punct oameni şi fapte concrete. Giurescu preferă însă o enumerare vagă, desprinsă parcă dintr-un CV făcut pe genunchi: reintegrarea în profesie, Muzeul de Artă, secţia Artă Feudală, Oficiul de Studii şi Documentare la Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. Şi-a revăzut tatăl în 1955, când acesta a fost eliberat din arest şi trimis în domiciliu forţat într-un sat din Raionul Brăila.S-a căsătorit şi a devenit tatăl a două fete. Ambele au plecat în America, încă din studenţie. A publicat câteva cărţi, ce se putea publica în vremea aceea. Apoi a văzut cu ochii săi cum, în 1987, casa în care copilărise şi care reprezenta inima familiei a fost rasă din temelii pe altarul sistematizării urbanistice.

La acel moment, era deja pensionar. Rămăsese singurul din familie aflat în România. Folosindu-se de vârsta înaintată şi de o relaţie pe lângă ambasadorul României în SUA ,depune actele pentru plecarea în America. I se retrag toate funcţiile şi este alungat din Partid. După luni de aşteptare şi o discuţie cu „un domn” interesat de scopul cererii sale, statul îi acordă dreptul de plecare. Decolează spre patria capitalismului, lăsând în spatele său un Bucureşti izolat de restul lumii şi a doua bibliotecă personală ce urma să dispară de pe faţa pământului.

1988 este anul în care Dinu  Giurescu a decis să lase România pentru America.

„Nu sunt un mare admirator al regimului de azi. Dar să ajungi ca unii să zici că e tiranie e o prostie. În anii ’50 era aşa. Îţi puteau face absolut orice voiau.”


Dinu C. Giurescu istoric

Despre muncă şi nebunie

Ziua de 22 decembrie 1989 a fost văzută de Giurescu, de la mii de kilometri distanţă, cu o neobişnuită doză de optimism. „Simţeam că totul se va schimba complet”. Pe termen lung, aşteptările uriaşe de la acel moment sunt văzute astăzi ca nişte previziuni cu un uşor iz adolescentin. „Bilanţul de azi e negativ. Sigur că oamenii pot vorbi orice, dar uitaţi-vă la cărturari. Câţi ies să zică ce au de spus? Toţi sunt conformişti. În România domneşte imperiul pilelor şi al «corectitudinii politice». În rest, lucrurile nu stau fantastic. Agricultura nu mai poate hrăni populaţia, identitatea naţională s-a eliminat prin mass-media, iar şcoala e la pământ”, afirmă Giurescu.

Istoricul a încetat să-şi mai facă planuri de viitor. Nici vârsta nu-i mai permite, dar, spune el, asta nu fost niciodată o caracteristică personală. „Eu am orizontul de aşteptare al unui român. Nu trăiesc vegetativ, de pe o zi pe alta. Nu mă gândesc la moment, îl iau aşa cum e şi încerc să‑l depăşesc. Nu am fost niciodată adeptul teoriei, «Vai, cum mă visam eu acum nu ştiu câţi ani şi uite cum sunt acum». Îmi fac proiecte pe un an-doi şi încerc să muncesc constant, în fiecare zi. Dacă nu fac ceva într-o zi am un sentiment de nebunie. Să-ţi plângi soarta e o pierdere de vreme”, încheie Giurescu.

CV

– Între Academie şi catedră
– Numele: Dinu C. Giurescu. Este băiatul şi nepotul reputaţilor istorici, Constantin C. Giurescu, respectiv Constantin Giurescu.
– Data naşterii:15 februarie 1927
– Studiile
– În 1950 a primit licenţa Facultăţii de Istorie din Bucureşti.
– În 1968 a devenit doctor în istorie.
– Cariera
– Între 1968 şi 1987 a profesat la Universitatea de Artă, Secţia Istoria şi Teoria Artei-Muzeografie.
– Între 1990 şi 1997 a fost profesor universitar la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Istorie.
– Este membru al Academiei Române din 2002.

Poze de la sustinerea publica a tezei de doctorat


Astăzi, 30 septembrie 2011, am avut susținerea publică a tezei de doctorat. Ultimul examen din ciclul acesta de studii. Avân sprijinul logistic al unui fotograf profesionist 🙂 în persoana lui Ionuț Tătaru, sunt în măsură să fac o trecere în revistă, vizuală de această dată, a ședinței publice. Voi revenii cu alte detalii, inclusiv doua înregistrări video.

Împreună cu coordonatorul meu, Academician Dinu C. Giurescu

Grupul celor mari

M-am alăturat și eu grupului

Privind încrezător spre viitor

Comisia

Profesorul Giurescu preocupat de descifrarea raporturilor dintre Biserică și Stat

Timișoara este alături de noi prin profesorul și pastorul Alexandru Neagoe oferindu-ne speranță și încredere


Dr.Ecaterina Lung. Un profesor și un om extraordinar preocupat de bunul mers al tuturor lucrurilor.

Aici în calitate de președinte al comisiei.

Un (fost) ministru de externe încearcă să deslușească natura raporturilor dintre Stat și Biserică în comunism


Mesajul spiritual

Articole pe același subiect

Dinamica raportului dintre Stat și BCB din Romania intre anii 1948-1965

Bisericile Baptiste din România între constrangere, colaborare și rezistență (1948-1965) (aici găsiți rezumatul tezei)

Bisericile Baptiste din România între constrangere, colaborare și rezistență (1948-1965)


Titlul pe care l-am pus acestui articol reprezintă într-o anumită măsură sinteza cercetărilor mele din ultimii trei ani de zile, care se finalizează acum prin susținerea publică în data de vineri, 30 septembrie 2011, a tezei de doctorat intitulată Dinamica raporturilor dintre Stat și Bisericile Creștine Baptiste din România între anii 1948-1965. Activitatea de cercetare a fost coordonată de către reputatul istoric Dinu C. Giurescu. Evenimentul va avea loc cel mai probabil în sala de consiliu a Facultății de Istorie din cadrul Universității București. Pentru cei interesați de acest aspect al istoriei recente atașez rezumatul tezei, care poate fi downloadat apăsând AICI. În cadrul cercetării și apoi pe parcursul redactării m-am bazat cu precădere pe sursele arhivistice în cea mai mare parte inedite. Subiectul, de asemenea, reprezintă o noutate pentru spațiul istoriografic românesc. Din cunoștințele mele nu știu să mai existe o altă lucrare care să abordeze în exclusivitate relația  dintre Bisericile Creștine Baptiste și statul român între 1948-1965. Dacă ne referim la Alexa Popovici și Ioan Bunaciu putem menționa că aceștia nu și-au propus o astfel de abordare și nici nu au întrebuințat surse arhivistice. O serie de cercetări recente și-au propus să investigheze istoria comunităților evanghelice sub comunism, fiind abordate cu precădere subiecte care privesc o anumită latură a relației Biserică-Stat, respectiv aspectul colaboraționismului. Lucrări de certă valoare științifică au realizat Dorin Dobrincu, Denisa Bodeanu, Vasilică Croitor, Gheorghe Modoran.

Cercetarea mea integrează aspecte legate de instaurarea comunismului în România, exportarea modelului sovietic, impunerea ateismului, comparație între legislația din perioada comunistă și cea interbelică. De asemenea sunt prezentate cazuri nominale de colaborare cu Securitatea, fiind amintiți și lideri despre care nu s-a mai scris până acum. Vorbim astfel de constrângere, colaborare dar și de rezistență. Prin tratarea subiectului rezistența în cadrul Bisericilor Baptiste pe parcursul perioadei comuniste am dorit să evidențiem modul în care instituția Bisericii a răspuns față de ingerințele statului în viața religioasă și în viața privată a credincioșilor acesteia. Ca o concluzie a cercetării, menționăm că Statul a permis Bisericii Baptiste o existență instituțională și uneori a avut o politică dualistă care îmbina persecuția cu o atitudine permisivă prin care a răspuns cererilor formulate de Uniunea Baptistă care cerea retrocedarea unor lăcașuri de cult. Un caz inedit în contextul raporturilor Biserică – lideri baptiști – Stat îl reprezintă cel al pastorului Herlo Teodor din Petroșani care în anul 1961 contestă în instanță o decizie arbitrară de condamnare și Tribunalul regional Deva l-a achitat de orice penalitate și a trecut cheltuielile penale în sarcina statului.

Tratarea unui astfel de subiect își găsește finalitatea și prin faptul că tânăra generație are nevoie să înțeleagă cadrul perioadei comuniste, compromisurile și consecințele căderii în cursa colaborării cu Departamentul Cultelor și Securitatea. Este necesar pentru noi, cei care trăim astăzi în democrație și libertate, să înțelegem că părinții noștri s-au luptat să păstreze o credință curată și astfel să o transmită generațiilor viitoare.

Marius Silveşan

Fereste-ma, Doamne, de prieteni. Razboiul clandestin al blocului sovietic cu Romania – LARRY L.WATTS


FERESTE-MA, DOAMNE, DE PRIETENI – LARRY L.WATTS: Lansare, dezbarere si conferinta de presa in prezenta autorului
JOI, 12 MAI, ORA 16.00, IN AMFITEATRUL BIBLIOTECII CENTRALE UNIVERSITARE

FAPTE SI ÎNTAMPLARI CUTREMURATOARE DIN ISTORIA
ROMANIEI DEZVALUITE ACUM PENTRU PRIMA DATA

O CARTE CARE VA SCHIMBA SPECTACULOS
ÎNTREAGA VIZIUNE ASUPRA ISTORIEI NATIUNII ROMANE

Va asteptam la evenimentul din 12 MAI 2011 pentru a participa la o dezbatere asupra noii teze revolutionare privind istoria recenta a României, in prezenta unor istorici, sociologi, politologi si alte personalitati de marca, printre care se vor numara:

– Acad. DINU C. GIURESCU
– Prof. univ. dr. MIHAI RETEGAN
– Acad. FLORIN CONSTANTINIU
– Prof. univ. dr. IOAN CHIPIR
– Acad. DAN BERINDEI
– Prof. univ. dr. IOAN SCURTU
– Europarlamentarul IOAN MIRCEA PASCU
– Istoricul ALEX MIHAI STOENESCU

Moderator: Monica Ghiurco

In avanpremiera, vor fi prezentate secvente din documentarul de 3 ore „Mostenirea clandestina“ realizat de Monica Ghiurco pentru TVR, ce va fi difuzat in 3 episoade in decursul lunii mai.

La final, jurnalistii vor avea ocazia sa puna intrebari autorului si invitatilor la acest eveniment.

http://www.comunicatedepresa.com

Prezentarea cărții se găsește aici.

Profesorul Dinu C. Giurescu online la Radio Romania Actulitati


Il puteti asculta si vedea pe profesorul Giurescu pe site-ul Radio Romania Actualitati

http://www.romania-actualitati.ro/

Omagiu profesorilor Dinu C. Giurescu si Zoe Petre ”pusi pe tusa” de reforma invatamantului


Redau mai jos un pasaj dintr-un articol al istoricului și omului de cultură Adrian Cioroianu  apărut în Dilema Veche,  articol semnalat de către prietenul meu Alin Cristea pe România Evanghelică. Prezentarea acestui articol pe  site-ul Istorie Evanghelică  se vrea a fi un omagiu adus profesorilor Dinu C. Giurescu, Zoe Petre, Lucian Boia, Stelian Brezeanu, Ion Bulei, Alexandru Barnea, Andrei Pippidi, precum și al celorlalți profesori care nu sunt menționați aici sau poate că nu mai sunt printre noi precum profesorul Zbuchea. Acestea sunt numele unor personalități, ale unor profesori pe care am avut onoarea  să-i cunosc pe parcursul formării mele intelectuale și cu care am interacționat de nenumărate ori.  Domnul profesor Barnea (decanul facultății pe perioada studenției mele) redă strălucirea lumii antice, Brezeanu redă strălucirea Imperiului Bizantin, Bulei, o personalitate formată în mediul academic italian reconstituie începutul secolului XX pentru cei care trăim astăzi într-o eră nouă, cea a postmodernismului și postcomunismului.  Cu o parte dintre acești formatori de opinie, profesori, oameni de cultură, intelectuali și oameni politici precum doamna Zoe Petre sau mai tânărul profesor semnatar al rândurilor de mai jos, Adrian Cioroianu, am colaborat  la diferite proiecte, am realizat o interacțiune care a depășit cadrul formal al pregătirii academice, fapt care m-a făcut să-i apreciez în mod deosebit pentru forța intelectului și modul de implicare în viața intelectuală și academică, precum și pentru modalitatea în care au acționat pentru rezolvarea problemelor studenților. Pe doamna Zoe Petre am apreciat-o în mod deosebit în calitatea de director al școlii doctorale, ca istoric și om de cultură. Pe domnul profesor Giurescu, pentru profesionalism și abnegație în cercetarea istoriei, ca un om de o forță intelectuală deosebită. Aprecierea mea se îndreaptă către distinsul profesor și pentru modul de relaționare cu studenții și, nu în ultimul rând, pentru prețioasele obeservații legate de modalitatea de cercetare a istoriei și de interpretare a fenomenelor istorice și culturale. Indubitabil un om de mare valoare culturală pe care am avut deosebita plăcere să-l cunosc și onoarea de a-mi fi coordonator.

Pentru toate acestea le mulțumesc și le aduc oamgiul meu.

În anul 2007 m-am gîndit la acest profesor-domnul Adrian Cioroianu se referă la profesorul  Lucian Boia- ca la un posibil (şi, credeam eu, bun) ambasador al României la Paris. Dat fiind că persoanele înalte cărora le-am înaintat propunerea au ridicat din sprîncene – ceva gen ăsta cine mai e? –, permiteţi-mi o minimă prezentare (doar-doar or afla şi respectivii). La începutul anilor ’90, în tumultul de teorii şi opinii, lamentaţii sau elogii, scuze şi acuze ale acelui timp, a devenit tot mai clară vocea – şi mai ales scrisul – unui profesor de Istorie activ deja în medii ale istoriografiei europene, foarte apreciat de către studenţii săi (şi de către studentele sale – nu văd ce-i rău în asta), dar relativ necunoscut publicului intelectual din România. Acest profesor a uimit apoi prin francheţea unui discurs de tip nou, prin care încerca să identifice şi să explice partea de mit şi de imaginar din conştiinţa noastră istorică.

 

Împreună cu unii dintre colegii şi studenţii săi, respectivul a înfiinţat în Universitatea Bucureşti un Centru de Istorie a Imaginarului. Cîteva volume dedicate mitologiei comunismului românesc, apărute atunci sub egida centrului, au avut un neaşteptat succes şi au plasat analiza stalinismului & ceauşismului românesc într-o nouă paradigmă. Iar cartea din ’97 a acestui profesor – Istorie şi mit în conştiinţa românească – a devenit în cîteva luni un hit editorial. Cum e firesc, cartea a stîrnit diverse reacţii: unii au aplaudat-o, alţii au combătut-o (cu sau fără argumente). Cum se mai întîmplă la noi atunci cînd un om ridică privirile mai sus decît alţii, Boia a fost şi atacat – gratuit, ilogic şi nedemn. Din invidie, din neştiinţă sau pur şi simplu din răutate, s-a spus despre acest profesor că nu şi-ar iubi ţara sau că ar fi un dubios „agent de influenţă“ etc. Însă profesorul a mers pe drumul său, cu scrisul său, şi a publicat – la Bucureşti sau Paris – alte cărţi de răsunet. Iar amfiteatrele sale, în Universitate, au rămas la fel de pline precum erau şi acum 30 de ani.

…Dar asta până săptămâna trecută. În numele „reformării învățământului“ (şi al „promovării tineretului“!), Lucian Boia e pus pe tuşă, în condiţii umilitoare. Nu e singurul: numai Facultatea de Istorie bucureşteană pierde nume precum Zoe Petre, Al. Barnea, Stelian Brezeanu, Ion Bulei, Andrei Pippidi (peste vreo doi ani) ş.a. – adică unii dintre cei mai buni profesori de Istorie ai ţării. Fiecare dintre ei – şi aici mă gîndesc şi la Dinu G. Giuuresc, care e intelectualmente mai tînăr decît mulţi dintre cei ce fac umbră degeaba catedrelor – ar merita nu texte ca acesta, ci premii naţionale. Dar pînă una-alta, meritau un alt tratament. Un profesor bun nu se face peste noapte şi nici prin numire politică (aşa cum îşi imaginează unii dintre directorii mai tineri ai unor institute cu propte partinice de azi, care speră că ei vor împărăţi lumea, dacă tac şi încurajează asemenea acte ruşinoase făcute în numele „reformării“). Din gură, noi vorbim despre necesitatea unor pensionări mai tîrzii; în şcoli, facem invers. A scoate un profesor (şi conducător de doctorate) din contactul cu discipolii săi la vîrsta de 65 de ani este o barbarie intelectuală; iar cînd aceasta se face în martie, la mijloc de an universitar, se mai cheamă şi o imensă prostie!

Ca unul care am avut privilegiul de a le fi student, nu văd de ce n-aş spune că o lege care-i ia pe Boia şi pe ceilalţi de la catedră (cît timp sănătatea lor le permite să stea acolo) este o lege numai în beneficiul politrucilor de tip nou, capabilă poate să „reformeze“ în mintea acestora doar propria lor stupiditate laşă.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa este Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.

Adraian Cioroianu, Jos cu Boia! Trăiască reforma! în Dilema veche, Nr. 369, 10-16 martie 2011



%d blogeri au apreciat: