Lucian Boia – Astăzi nu mai e politic corect să definim proiectul european drept „creștin”
E clar că astăzi nu mai e politic corect – și nici măcar sociologic sau cultural corect – să definim proiectul european drept „creștin“; altele sunt trăsăturile sale definitorii. Dar asta nu poate schimba trecutul, sau nu trebuie să-l schimbe. Civilizația Europeană s-a înălțat pe un fundament creștin; și a ocoli acest adevăr, pe diverse motive de oportunitate politică (cum ar fi să nu-i jignim pe „ceilalți“) corespunde pur și simplu unui fals prin omisiune.
Lucian Boia, Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei, Editura Humanitas, București, 2016, p. 23.
Impresii de la Târgul de carte Kiliprim, București: 29 octombrie 2015
În aceste zile se desfășoară la București ediția de toamnă a Târgului de carte Kilipirim.
Astăzi am trecut și eu pe acolo să văd ce noutăți, oferte și reduceri au editurile. Am observat prezența câtorva edituri mari, precum Humanitas, Polirom, ALL, Corint, RAO, Litera.
Oferta era oarecum restrânsă, sunt și reduceri, precum și doritori să achiziționeze cultură.
*

Standul Editurii Humanitas
*
De la această ediție mi-am achiziționat în limita unui buget de austeritate 4 cărți de la Editura Humanitas care privesc aspecte istorice. Dat fiind faptul că unele dintre ele au mici defecte, prețul a fost redus cu aproximativ 50% pe fiecare exemplar în parte.
Dat fiind faptul că oferta de cărți teologice este foarte slabă am achiziționat pentru Biblioteca ITBB, volume care acoperă domeniul metodologiei cercetării, științei și religiei, dar și psihologiei.
Maxima zilei – 24 noiembrie 2013
Un adevărat conducător trebuie să susțină valoarea și activitatea oamenilor fiindcă pe asta se bazează
Lucian Boia, Istoriile mele, p. 81
Maxima zilei – 23 noiembrie 2013
Ca istoric nu te poți ocupa de tote!
Eu (L.B.) încă aș putea să afirm că m-am ocupat de destule, dar nu poți să acoperi tot și să te intereseze toate în același timp și în aceiași măsură.
Lucian Boia, p. 67
Teofil Stanciu despre „soarta” lui John F. Kenedy, Aldous Huxley și C.S. Lewis
În cadrul articolului Trei într-o … soartă, Teofil Stanciu prezintă în paralel viețile a trei personalități care au murit pe 22 noiembrie, respectiv JFK, Aldous Huxley și C.S. Lewis. Nu l-am citit pe Huxley, dar mi-a atras atenția menționarea faptului că lucrările lui duc mai departe ideile lui Orwell, sau altfel spus, aduc în contemporaneitate problematica regimurilor politice, a problemelor cu care se confruntă omul modern în societățile moderne. Preiau mai jos pasajul despre Aldous Huxley care mi-a atras atenția.
Despre Huxley se spune că a fost unul dintre părinții spirituali ai mișcărilor din anii ’60. Celebritatea i-a asigurat-o însă utopia neagră Minunata lume nouă și completarea survenită la vreo 30 și ceva de ani, scrisă sub formă de eseuri, Reîntoarcerea la minunata lume nouă, unde apar și niște sugestii de soluții.
Avea dreptate Huxley când spunea că el a văzut mai departe decât Orwell, care anticipase doar sistemele totalitare. Huxley a anticipat vremurile noastre și câteva dintre problemele ei fundamentale: uniformizarea, suprapopularea, controlul etc.
Articolul poate fi citit la adresa http://drezina.wordpress.com/2013/11/22/trei-intr-o-soarta/
Atunci când se referă la Orwell, Teofil are în vedere cartea 1984 în care Orwell descrie, după afirmația istoricului Lucian Boia (p.60), un sistem totalitar perfect, unul în care nu exista nicio breșă, nicio posibilitate de evadare.
Istoricul Lucian Boia despre România înainte și după comunism

Foto: studentiq.ro
România este țara care intră în comunism cu cei mai puțini comuniști și iese cu cei mai mulți
Expoziție MNaR: Mitul Național. Contribuția artelor la definirea identității românești (1830-1930)
În perioada 13 septembrie 2012 – 13 februarie 2012 Muzeul Național de Artă al României inaugurează o expoziție de excepție despre modul în care artele au contribuit la definirea identității românești și la crearea mitului național.
Curatori: Monica Enache și Valentina Iancu în colaborare cu Lucian Boia.
Documentare: Alexandru Davidian, Teodora Dinu
Atunci când vorbim de mituri și mitologii Lucian Boia este un specialist și poate de aceea consider util să dau o definiție a națiunii fiindcă tot se vorbește aici de mitul național. În cartea Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia, Humanitas, București 2012, p. 129, Lucian Boia menționează că „ceea ce caracterizează o națiune e faptul că nu e fragmentară și că are o conștiință de sine.” Acestea sunt în opinia reputatului istoric cele două trăsături fundamentale ale națiunii. Înțelegem astfel mai bine modul în care arta a contribuit la această nivelare și crearea unei conștiințe de sine a românilor.
http://www.facebook.com/pages/National Museum of Art of Romania
Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia
Lucian Boia are reputaţia unui istoric în răspăr cu ideile de-a gata, pe care i-au creat-o zecile de volume cu o tematică luxuriantă, de la mişcarea naţională românească, până la imaginarul climatic. Dar chiar şi cu această reputaţie, Lucian Boia şi-a păstrat privilegiul de a nu se transforma într-un autor-vedetă, ci de a da întâietate absolută cărţilor sale. I-a fost dat lui Eugen Stancu, un tânăr coleg de breaslă, să pătrundă în cabinetul istoricului, ticsit de ediţii vechi, dicţionare, tablouri şi obiecte de artă, şi să pună întrebări despre predestinare, familie, formare şi împlinire profesională. A obţinut răspunsuri surprinzătoare, bogate în idei şi în detalii, din care nu se poate construi o singură istorie definitivă, istoria carierei lui Lucian Boia, ci un mănunchi de istorii, totdeauna polimorfe şi deschise, istoriile lui Lucian Boia.
Lansare de carte: Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 de Lucian Boia
http://www.humanitas.ro via http://cosmin-budeanca.blogspot.com
De mai bine de douăzeci de ani, istorici de toate vârstele şi coloraturile sunt dominaţi de obsesia comportamentului public al intelectualilor români în secolul XX. S-a scris mult, mai ales de la înălţimea prezidiului unui complet de judecată morală, adesea fără a se putea administra toate probele unui dosar încâlcit, dar şi fără înţelegerea deplină a naturii umane. Dacă nu sunt consideraţi de-a dreptul factori cauzali în istorie, intelectualii sunt cel puţin datori cu atitudini exemplare. Însă atunci când, între 1930 şi 1950, membrii elitei intelectuale, odată cu societatea, trec prin mai multe schimbări de regim, adevărata miză a discuţiei este omenescul, cu toate nuanţele sale. Era nevoie, după un lung şir de tentative intransigente, dar neizbutite, de judecata fină a unui istoric precum Lucian Boia care să pondereze şi iacobinismul, şi îngăduinţa faţă de cei care, în numai două decenii, din cauza amalgamului de idei abstracte şi de orgolii personale, cad în capcanele istoriei.
„Am zice că intelectualul, mai ales el, ar trebui să fie un om liber. Nu înseamnă că şi este. E supus, ca oricine, conjuncturilor istorice şi presiunilor ideologice. Într-un fel sau altul, cariera lui e dependentă de Putere (cu atât mai mult într-un regim autoritar şi, fără doar şi poate, într-unul totalitar). Nu puţini intelectuali au de altfel fascinaţia Puterii; se simt ei înşişi mai puternici, adăpostiţi la umbra ei. În tot cazul, intelectualul are o abilitate: aceea de a găsi de fiecare dată argumente potrivite pentru a justifica şi a se justifica. Mai ales atunci când i se pare că istoria şi-a dat verdictul. Pentru intelectual, glasul istoriei este irezistibil.“ (Lucian BOIA)
http://www.humanitas.ro/humanitas/capcanele-istoriei