Arhive etichetă: Lucian Boia

Lucian Boia – Astăzi nu mai e politic corect să definim proiectul european drept „creștin”


E clar că astăzi nu mai e politic corect – și nici măcar sociologic sau cultural corect – să definim proiectul european drept „creștin“; altele sunt trăsăturile sale definitorii. Dar asta nu poate schimba trecutul, sau nu trebuie să-l schimbe. Civilizația Europeană s-a înălțat pe un fundament creștin; și a ocoli acest adevăr, pe diverse motive de oportunitate politică (cum ar fi să nu-i jignim pe „ceilalți“) corespunde pur și simplu unui fals prin omisiune.

Lucian Boia, Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei, Editura Humanitas, București, 2016, p. 23.

Anunțuri

Impresii de la Târgul de carte Kiliprim, București: 29 octombrie 2015


În aceste zile se desfășoară la București ediția de toamnă a Târgului de carte Kilipirim.

04f4b-kilipirim2015

Astăzi am trecut și eu pe acolo să văd ce noutăți, oferte și reduceri au editurile. Am observat prezența câtorva edituri mari, precum Humanitas, Polirom, ALL, Corint, RAO, Litera.

Oferta era oarecum restrânsă, sunt și reduceri, precum și doritori să achiziționeze cultură.

IMG_20151029_125939

*

IMG_20151029_122543

Standul Editurii Humanitas

*

De la această ediție mi-am achiziționat în limita unui buget de austeritate 4 cărți de la Editura Humanitas care privesc aspecte istorice. Dat fiind faptul că unele dintre ele au mici defecte, prețul a fost redus cu aproximativ 50% pe fiecare exemplar în parte.

IMG_20151029_163654

Dat fiind faptul că oferta de cărți teologice este foarte slabă am achiziționat pentru Biblioteca ITBB, volume care acoperă domeniul metodologiei cercetării, științei și religiei, dar și psihologiei.

IMG_20151029_173111

Maxima zilei – 24 noiembrie 2013


Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia

Un adevărat conducător trebuie să susțină valoarea și activitatea oamenilor fiindcă pe asta se bazează

Lucian Boia, Istoriile mele, p. 81

Maxima zilei – 23 noiembrie 2013


Ca istoric nu te poți ocupa de tote!

Eu (L.B.) încă aș putea să afirm că m-am ocupat de destule, dar nu poți să acoperi tot și să te intereseze toate în același timp și în aceiași măsură.

Lucian Boia, p. 67

 

Teofil Stanciu despre „soarta” lui John F. Kenedy, Aldous Huxley și C.S. Lewis


În cadrul articolului Trei într-o … soartă, Teofil Stanciu prezintă în paralel viețile a trei personalități care au murit pe 22 noiembrie, respectiv JFK, Aldous Huxley și C.S. Lewis. Nu l-am citit pe Huxley, dar mi-a atras atenția menționarea faptului că lucrările lui duc mai departe ideile lui Orwell, sau altfel spus, aduc în contemporaneitate problematica regimurilor politice, a problemelor cu care se confruntă omul modern în societățile moderne. Preiau mai jos pasajul despre Aldous Huxley care mi-a atras atenția.

Despre Huxley se spune că a fost unul dintre părinții spirituali ai mișcărilor din anii ’60. Celebritatea i-a asigurat-o însă utopia neagră Minunata lume nouă și completarea survenită la vreo 30 și ceva de ani, scrisă sub formă de eseuri, Reîntoarcerea la minunata lume nouă, unde apar și niște sugestii de soluții.

Avea dreptate Huxley când spunea că el a văzut mai departe decât Orwell, care anticipase doar sistemele totalitare. Huxley a anticipat vremurile noastre și câteva dintre problemele ei fundamentale: uniformizarea, suprapopularea, controlul etc.

Articolul poate fi citit la adresa http://drezina.wordpress.com/2013/11/22/trei-intr-o-soarta/

Atunci când se referă la Orwell, Teofil are în vedere cartea 1984 în care Orwell descrie, după afirmația istoricului Lucian Boia (p.60), un sistem totalitar perfect, unul în care nu exista nicio breșă, nicio posibilitate de evadare.

Istoricul Lucian Boia despre România înainte și după comunism


studentiq.ro

Foto: studentiq.ro

România este țara care intră în comunism cu cei mai puțini comuniști și iese cu cei mai mulți

Lucian Boia

Expoziție MNaR: Mitul Național. Contribuția artelor la definirea identității românești (1830-1930)


În perioada 13 septembrie 2012 – 13 februarie 2012 Muzeul Național de Artă al României inaugurează o expoziție de excepție despre modul în care artele au contribuit la definirea identității românești și la crearea mitului național.

Curatori: Monica Enache și Valentina Iancu în colaborare cu Lucian Boia.
Documentare: Alexandru Davidian, Teodora Dinu

Atunci când vorbim de mituri și mitologii Lucian Boia este un specialist și poate de aceea consider util să dau o definiție a națiunii fiindcă tot se vorbește aici de mitul național. În cartea Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia, Humanitas, București 2012, p. 129, Lucian Boia menționează că „ceea ce caracterizează o națiune e faptul că nu e fragmentară și că are o conștiință de sine.” Acestea sunt în opinia reputatului istoric cele două trăsături fundamentale ale națiunii. Înțelegem astfel mai bine modul în care arta a contribuit la această nivelare și crearea unei conștiințe de sine a românilor.

http://www.facebook.com/pages/National Museum of Art of Romania

Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia


Lucian Boia are reputaţia unui istoric în răspăr cu ideile de-a gata, pe care i-au creat-o zecile de volume cu o tematică luxuriantă, de la mişcarea naţională românească, până la imaginarul climatic. Dar chiar şi cu această reputaţie, Lucian Boia şi-a păstrat privilegiul de a nu se transforma într-un autor-vedetă, ci de a da întâietate absolută cărţilor sale. I-a fost dat lui Eugen Stancu, un tânăr coleg de breaslă, să pătrundă în cabinetul istoricului, ticsit de ediţii vechi, dicţionare, tablouri şi obiecte de artă, şi să pună întrebări despre predestinare, familie, formare şi împlinire profesională. A obţinut răspunsuri surprinzătoare, bogate în idei şi în detalii, din care nu se poate construi o singură istorie definitivă, istoria carierei lui Lucian Boia, ci un mănunchi de istorii, totdeauna polimorfe şi deschise, istoriile lui Lucian Boia.

Eugen Stancu este născut înTurnu Măgurele la 6 iulie 1978, este doctor în istorie. A studiat la Universitatea din Bucureşti, la Central European University din Budapesta și la Lincoln College, Oxford.
Volumul a apărut la Editura Humanitas şi va fi lansat la Bookfest duminică, 3 iunie, ora 13.00
    Informaţii preluate de pe site-ul Editurii Humanitas, unde pot fi citite şi câteva pagini din carte.

Lansare de carte: Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 de Lucian Boia


http://www.humanitas.ro via http://cosmin-budeanca.blogspot.com

De mai bine de douăzeci de ani, istorici de toate vârstele şi coloraturile sunt dominaţi de obsesia comportamentului public al intelectualilor români în secolul XX. S-a scris mult, mai ales de la înălţimea prezidiului unui complet de judecată morală, adesea fără a se putea administra toate probele unui dosar încâlcit, dar şi fără înţelegerea deplină a naturii umane. Dacă nu sunt consideraţi de-a dreptul factori cauzali în istorie, intelectualii sunt cel puţin datori cu atitudini exemplare. Însă atunci când, între 1930 şi 1950, membrii elitei intelectuale, odată cu societatea, trec prin mai multe schimbări de regim, adevărata miză a discuţiei este omenescul, cu toate nuanţele sale. Era nevoie, după un lung şir de tentative intransigente, dar neizbutite, de judecata fină a unui istoric precum Lucian Boia care să pondereze şi iacobinismul, şi îngăduinţa faţă de cei care, în numai două decenii, din cauza amalgamului de idei abstracte şi de orgolii personale, cad în capcanele istoriei.

„Am zice că intelectualul, mai ales el, ar trebui să fie un om liber. Nu în­seamnă că şi este. E supus, ca oricine, conjuncturilor istorice şi presiunilor ideologice. Într-un fel sau altul, cariera lui e dependentă de Putere (cu atât mai mult într-un regim autoritar şi, fără doar şi poate, într-unul totali­tar). Nu puţini intelectuali au de altfel fascinaţia Puterii; se simt ei înşişi mai puternici, adăpostiţi la umbra ei. În tot cazul, intelectualul are o abilitate: aceea de a găsi de fiecare dată argumente potrivite pentru a justifica şi a se justifica. Mai ales atunci când i se pare că istoria şi-a dat verdictul. Pentru intelectual, glasul istoriei este irezistibil.“ (Lucian BOIA)

http://www.humanitas.ro/humanitas/capcanele-istoriei

Lucian Boia

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului şi la istoria Franţei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

http://www.humanitas.ro/lucian-boia

Omagiu profesorilor Dinu C. Giurescu si Zoe Petre ”pusi pe tusa” de reforma invatamantului


Redau mai jos un pasaj dintr-un articol al istoricului și omului de cultură Adrian Cioroianu  apărut în Dilema Veche,  articol semnalat de către prietenul meu Alin Cristea pe România Evanghelică. Prezentarea acestui articol pe  site-ul Istorie Evanghelică  se vrea a fi un omagiu adus profesorilor Dinu C. Giurescu, Zoe Petre, Lucian Boia, Stelian Brezeanu, Ion Bulei, Alexandru Barnea, Andrei Pippidi, precum și al celorlalți profesori care nu sunt menționați aici sau poate că nu mai sunt printre noi precum profesorul Zbuchea. Acestea sunt numele unor personalități, ale unor profesori pe care am avut onoarea  să-i cunosc pe parcursul formării mele intelectuale și cu care am interacționat de nenumărate ori.  Domnul profesor Barnea (decanul facultății pe perioada studenției mele) redă strălucirea lumii antice, Brezeanu redă strălucirea Imperiului Bizantin, Bulei, o personalitate formată în mediul academic italian reconstituie începutul secolului XX pentru cei care trăim astăzi într-o eră nouă, cea a postmodernismului și postcomunismului.  Cu o parte dintre acești formatori de opinie, profesori, oameni de cultură, intelectuali și oameni politici precum doamna Zoe Petre sau mai tânărul profesor semnatar al rândurilor de mai jos, Adrian Cioroianu, am colaborat  la diferite proiecte, am realizat o interacțiune care a depășit cadrul formal al pregătirii academice, fapt care m-a făcut să-i apreciez în mod deosebit pentru forța intelectului și modul de implicare în viața intelectuală și academică, precum și pentru modalitatea în care au acționat pentru rezolvarea problemelor studenților. Pe doamna Zoe Petre am apreciat-o în mod deosebit în calitatea de director al școlii doctorale, ca istoric și om de cultură. Pe domnul profesor Giurescu, pentru profesionalism și abnegație în cercetarea istoriei, ca un om de o forță intelectuală deosebită. Aprecierea mea se îndreaptă către distinsul profesor și pentru modul de relaționare cu studenții și, nu în ultimul rând, pentru prețioasele obeservații legate de modalitatea de cercetare a istoriei și de interpretare a fenomenelor istorice și culturale. Indubitabil un om de mare valoare culturală pe care am avut deosebita plăcere să-l cunosc și onoarea de a-mi fi coordonator.

Pentru toate acestea le mulțumesc și le aduc oamgiul meu.

În anul 2007 m-am gîndit la acest profesor-domnul Adrian Cioroianu se referă la profesorul  Lucian Boia- ca la un posibil (şi, credeam eu, bun) ambasador al României la Paris. Dat fiind că persoanele înalte cărora le-am înaintat propunerea au ridicat din sprîncene – ceva gen ăsta cine mai e? –, permiteţi-mi o minimă prezentare (doar-doar or afla şi respectivii). La începutul anilor ’90, în tumultul de teorii şi opinii, lamentaţii sau elogii, scuze şi acuze ale acelui timp, a devenit tot mai clară vocea – şi mai ales scrisul – unui profesor de Istorie activ deja în medii ale istoriografiei europene, foarte apreciat de către studenţii săi (şi de către studentele sale – nu văd ce-i rău în asta), dar relativ necunoscut publicului intelectual din România. Acest profesor a uimit apoi prin francheţea unui discurs de tip nou, prin care încerca să identifice şi să explice partea de mit şi de imaginar din conştiinţa noastră istorică.

 

Împreună cu unii dintre colegii şi studenţii săi, respectivul a înfiinţat în Universitatea Bucureşti un Centru de Istorie a Imaginarului. Cîteva volume dedicate mitologiei comunismului românesc, apărute atunci sub egida centrului, au avut un neaşteptat succes şi au plasat analiza stalinismului & ceauşismului românesc într-o nouă paradigmă. Iar cartea din ’97 a acestui profesor – Istorie şi mit în conştiinţa românească – a devenit în cîteva luni un hit editorial. Cum e firesc, cartea a stîrnit diverse reacţii: unii au aplaudat-o, alţii au combătut-o (cu sau fără argumente). Cum se mai întîmplă la noi atunci cînd un om ridică privirile mai sus decît alţii, Boia a fost şi atacat – gratuit, ilogic şi nedemn. Din invidie, din neştiinţă sau pur şi simplu din răutate, s-a spus despre acest profesor că nu şi-ar iubi ţara sau că ar fi un dubios „agent de influenţă“ etc. Însă profesorul a mers pe drumul său, cu scrisul său, şi a publicat – la Bucureşti sau Paris – alte cărţi de răsunet. Iar amfiteatrele sale, în Universitate, au rămas la fel de pline precum erau şi acum 30 de ani.

…Dar asta până săptămâna trecută. În numele „reformării învățământului“ (şi al „promovării tineretului“!), Lucian Boia e pus pe tuşă, în condiţii umilitoare. Nu e singurul: numai Facultatea de Istorie bucureşteană pierde nume precum Zoe Petre, Al. Barnea, Stelian Brezeanu, Ion Bulei, Andrei Pippidi (peste vreo doi ani) ş.a. – adică unii dintre cei mai buni profesori de Istorie ai ţării. Fiecare dintre ei – şi aici mă gîndesc şi la Dinu G. Giuuresc, care e intelectualmente mai tînăr decît mulţi dintre cei ce fac umbră degeaba catedrelor – ar merita nu texte ca acesta, ci premii naţionale. Dar pînă una-alta, meritau un alt tratament. Un profesor bun nu se face peste noapte şi nici prin numire politică (aşa cum îşi imaginează unii dintre directorii mai tineri ai unor institute cu propte partinice de azi, care speră că ei vor împărăţi lumea, dacă tac şi încurajează asemenea acte ruşinoase făcute în numele „reformării“). Din gură, noi vorbim despre necesitatea unor pensionări mai tîrzii; în şcoli, facem invers. A scoate un profesor (şi conducător de doctorate) din contactul cu discipolii săi la vîrsta de 65 de ani este o barbarie intelectuală; iar cînd aceasta se face în martie, la mijloc de an universitar, se mai cheamă şi o imensă prostie!

Ca unul care am avut privilegiul de a le fi student, nu văd de ce n-aş spune că o lege care-i ia pe Boia şi pe ceilalţi de la catedră (cît timp sănătatea lor le permite să stea acolo) este o lege numai în beneficiul politrucilor de tip nou, capabilă poate să „reformeze“ în mintea acestora doar propria lor stupiditate laşă.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte a sa este Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010. El scrie pe blogul Geopolitikon.

Adraian Cioroianu, Jos cu Boia! Trăiască reforma! în Dilema veche, Nr. 369, 10-16 martie 2011



%d blogeri au apreciat asta: