Maxima zilei – 8 iulie 2011
Vreți să cunoaște-ți prețul sufletului vostru? Priviți la prețul răscumpărării!
Ioan Gură de Aur
CHARLES SPURGEON: PREDICAND IN CIUDA ADVERSITATILOR – JOHN PIPER
Schiţe de prelegeri: 3
Charles Spurgeon: predicând în ciuda adversităţilor
John Piper
Spurgeon ne învaţă că trebuie nu doar să trăieşti având inima frântă, ci trebuie să continui să predici având inima frântă.
1) A fost un predicator
A ţinut 600 de predici înainte de a împlini 20 de ani.
S-au publicat 63 de volume cu predicile sale.
Săptămânal, se distribuiau 25000 de copii cu predicile lui Spurgeon, în timpul vieţii lui.
2) Un predicator condus de adevăr
Lucrarea de predicare implică cunoaşterea adevărului lui Dumnezeu, iubirea adevărului lui Dumnezeu şi predicarea acestuia într-un duh potrivit, credea Spurgeon.
Trebuie să fii un teolog sănătos.
Cei care nu sunt teologi sănătoşi – sunt adversari ai vieţii creştine. Căci nu au orthodoxie în învăţătura lor.
3) Un predicator care a crezut Biblia
Raţiunea noastră nu trebuie folosită pentru a contrazice Scriptura care este autoritativă.
Noi trebuie să ne supunem minţile Scripturii, să acceptăm tot ce spune ea şi să o studiem, să o predicăm.
4) Un predicator câştigător de suflete
A câştigat suflete pentru Hristos prin predicile ţinute şi tipărite.
Îl consuma gloria lui Dumnezeu în mântuirea sufletelor oamenilor.
5) Un predicator calvinist
A avut dorinţa să-L pună pe Dumnezeu deasupra tuturor lucrurilor. Să privească orice lucru în lumina gloriei lui Dumnezeu. Gloria lui Dumnezeu e pe primul loc, nu omul.
Credea că există în biserica lui Hristos şi oameni mântuiţi care nu erau calvinişti. I-a acceptat şi pe unii paedo-baptişti să predice în amvonul său. Cu toate acestea, a insistat asupra învăţăturii curate a Bibliei.
Crezul lui era: Isus Hristos.
Calvinismul Îl onorează pe Isus Hristos mai mult decât orice alt sistem teologic. A predicat pe faţă calvinismul, nu a vrut să-l strecoare pe ascuns.
Calvinismul e o forţă conservatoare – credea cu putere Spurgeon. Dacă-l crezi, te va ţine lângă multe alte învăţături sănătoase din Biblie.
A predicat o doctrină calvinistă şi o moralitate puritană, a spus el.
6) Un predicator care a muncit din greu
Nu a fost un leneş în studiul pentru predicile lui.
În acelaşi timp, s-a ocupat de orfelinat, de revista sa, a revizuit predicile intenţionate pentru publicare, a mers la înmormântări, etc.
Se ocupa de bisericile care au fost înfiinţate de oamenii lui.
Citea şase cărţi de teologie pe săptămână! Multe dintre ele erau ale puritanilor.
Avea o memorie deosebită – ştia exact unde a citit un anumit lucru.
Uneori lucra 18 ore pe zi.
Azi e la modă să lupţi pentru sănătatea şi confortul propriu, să nu trudeşti prea mult.
7) Un predicator care a suferit mult
Tragedia din 1856, când la Surrey Hall au murit 7 persoane, călcate în picioare, când cineva a semănat panică strigând, neîntemeiat, „Foc! Foc!” – l-a marcat pe viaţă.
În 1869 îi va fi operată soţia. Operaţia nu reuşeşte şi ea va rămâne invalidă la 33 de ani. Nu va putea ieşi din casă. Rar l-a putut auzi predicând pe soţul ei. Dar nu a fost plină de amărăciune. Trimitea cărţile lui la păstori din toată lumea – aceasta a fost lucrarea ei!
Spurgeon a avut parte de suferinţe fizice: guta (o deformate a încheieturilor), reumatism, probleme la rinichi.
În ultimii 22 de ani, a pierdut a treia parte din oportunităţile de a predica duminică dimineaţa la Tabernacol, din cauza suferinţelor.
A fost ridiculizat, calomniat în public.
Ziarele îl vorbesc de rău. Unii predicatori din Londra îl vorbesc de rău.
Punctul culminant al suferinţelor sale – controversa Down-Grade.
A avut parte de depresii. În 1858 a suferit de prima depresie serioasă, la 24 de ani.
Uneori plângea ore întregi fără să ştie de ce. Avea momente de deznădejde. Şi îi era ruşine de ele.
Cum a perseverat?
Folosind strategiile harului.
1) Vedea depresia ca venind de la Dumnezeu pentru binele lucrării lui şi pentru gloria lui Dumnezeu
Suveranitatea lui Dumnezeu – vedea aceasta peste depresia lui. Dumnezeu permite depresia şi o controlează, o foloseşte pentru binele robului Său.
„Mi-ar fi greu să cred că am parte de un necaz pe care să nu mi-l fi trimis Dumnezeu! Paharul meu este umplut de Dumnezeu. Cantitatea e stabilită de Dumnezeu. Norii sunt trimişi de Dumnezeu, de un Dumnezeu iubitor”.
Scopuri ale depresiei:
a) smerenie – ca în cazul ţepuşului lui Pavel. Cei care au parte de onoruri în public, au adesea de îndurat disciplinare, ca să nu cadă în ispite. Ca să-I dea glorie lui Hristos.
b) ca să poată predica altora ce se află în depresie. Astfel poţi cunoaşte inima altora. Îi înţelegi mai bine.
c) depresia vine înainte ca Dumnezeu să reverse o binecuvântare mai mare.
Norul mai gros vine înainte să vină lumina. „Depresia e pentru mine un profet care-mi vesteşte faptul că va veni binecuvântarea”, spunea Spurgeon.
Ca Iosif – a fost în închisoare înainte să ajungă ministru.
2) Mijloace naturale
Relaxare în natură şi odihnă.
Dacă n-o faci, te vei frânge.
Când putea, punea miercurea deoparte pentru relaxare.
Uneori vei face mai mult făcând mai puţin! E mai bine să iei vacanţe decât să continui mergând fără opriri.
Plimbă-te – iei astfel oxigen pentru trup.
Somnul – te învaţă că nu eşti Dumnezeu, că trebuie să te opreşti.
3) Părtăşia cu Hristos prin rugăciune şi meditaţie
Citea şase cărţi (de obicei puritane) pe săptămână.
Avea părtăşia cu Dumnezeu citind despre modul cum L-au văzut alţii pe Dumnezeu.
„Am opt idei în cap atunci când predic”, spunea Spurgeon.
Citirea de cărţi bune te umplu de idei.
4) Privea la realităţile veşnice pentru a-şi reaprinde zelul în predicare
2 Cor. 4:16-18
Meditează la starea celor pierduţi. Aceasta îţi dă zel pentru mântuirea lor. Nu te va lăsa letargic.
5) Nu s-a lăsat să fie paralizat de criticile exterioare, căci ştia cine e
Criticile nu l-au frânt.
„Prin harul lui Dumnezeu sunt cine sunt”, spune împreună cu Pavel.
Nu te compara cu alţii, nu dori să fii ca alţii. Fii ceea ce eşti, ce trebuie să fii. Nu fi un imitator. Spune ce ţi-a spus Dumnezeu ţie, nu copia de la alţii.
Pledează pe baza sângelui lui Hristos – căci nu va fi perfectă lucrarea pe care o faci. Şi ea trebuie curăţată de sângele lui Hristos. sângele Lui să fie aplicat pe tot ceea ce faci.
Trupul lui Hristos te ajută să-ţi descoperi darurile.
„Nu pot să plac tuturor”, a experimentat el. „Când am avut grijă de ce zic, i-am ofensat pe cei mai mulţi. Când spun pe faţă, oamenii sunt mai gata să accepte adevărul”.
6) S-a încrezut în triumful final al lui Hristos
Către sfârşitul vieţii, a văzut cum liberalismul cuprindea tot mai multe biserici baptiste şi nu numai. Dar a crezut că valul se va întoarce. Valul adevărului se va întoarce. Dumnezeu va restaura adevărul în Biserica Sa şi credincioşii viitori vor vedea că el a avut dreptate în predicarea sa şi că liberalii au fost greşiţi.
(Schiţă a prelegerii lui John Piper – Charles Spurgeon: preaching through adversity, ţinută la Conferinţa pentru păstori de la Biserica Bethlehem în 1995. Prelegerea audio se găseşte pe www.desiringgod.org).
Maxima zilei – 7 iulie 2011
Acela este cu adevărat liber care trăiește pentru Hristos.
Ioan Gură de Aur
La multi ani, Costel Ghioancă

O succintă prezentare a activității pastorului Costel Ghioancă găsiți aici:
https://istorieevanghelica.ro/2011/01/26/pastor-costel-ghioanca/
Maxima zilei – 6 iulie 2011
Cel care crede că a ajuns la desăvârșire și nimic nu-i mai lipsește încetează de a mai alerga.
Ioan Gură de Aur
Istoria baptiștilor via monergism.ro
Există, în general, trei ipoteze distincte despre originea baptiștilor.
Perspectiva separatistă
Această perspectivă sugerează că baptiștii au fost inițial separatiști, parte a reacției puritane față de corupția prezentă în Biserica Angliei în secolul XVII. În 1609, John Smyth a convins un grup de separatiști din Olanda să înceapă o biserică a baptiștilor generali cu o teologie arminiană. În 1610, Henry Jacob a convins în Anglia un grup de puritani cu o teologie calvinistă să formeze o biserică congregațională, grupare ce va primii în cele din urmă, în 1638, sub conducerea lui John Spilsbury, denumirea de baptiști particulari. Baptiștii particulari și generali nu erau de acord în controversa arminianism versus calvinism, până la formarea în secolul XIX a Uniunii Baptiste a Marii Britanii, sub Andrew Fuller și William Carey, în scopuri misionare. Baptiștii americanii au urmat la scurt timp acest model. (….)
Perspectiva landmarkistă
Landmarkismul este credința că bisericile baptiste și tradiția lor au precedat Biserica Romano-Catolică, existând de pe timpul lui Ioan Botezătorul și al lui Hristos. Oponenții ei cred că tradițiile baptiste au trecut de-a lungul unei succesiuni de congregații vizibile de creștini care erau baptiști în doctrină și practică, dar nu neapărat în nume. Această vedere se bazează teologic pe Matei 16:18 și pe o respingere a catolicismului ca parte a originilor baptiștilor.
Această ascendență le oferă bisericilor baptiste statutul de a fi nepătate și separate de ceea ce e considerat a fi corupția catolicismului și a celorlalte denominații. De asemenea, implică faptul că baptiștii preced în ordine istorică Biserica Romano-Catolică, nefiind deci parte a Reformei sau Protestantismului. Alexander Campbell din Mișcarea de Restaurare a fost un promotor de seamă al acestei idei.
Perspectiva anabaptistă
Anabaptiștii (menoniții, amish, huteriții) au fost o grupare din secolul XVI care respingea botezul copiilor și își “reboteza” membrii ca adulți. Împărtășeau multe din învățăturile primilor baptiști, printre care botezul nou-testamental și libertatea religioasă și au influențat, probabil, dezvoltarea multor caracteristici ale baptiștilor. Chiar dacă numele sugerează o conexiune, unii anabaptiști difereau de baptiști în multe alte probleme, cum ar fi pacifismul și posesiunea în comun a bunurilor materiale. (…)
Read more on http://www.monergism.ro/index.php/istoria-bisericii/istoria-baptistilor/
Greva foamei la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti
Istoria nu este una liniară și nici una care să reflecte doar elementele pozitive. Ca și alte domenii, și cel religios a fost unul cu lumini și umbre care trebuiesc analizate împreună pentru a descoperii adevăratele sensuri ale acțiunilor instituțiilor sau persoanelor care reprezentau acele instituții.
Instaurarea regimului comunist a adus cu sine o anumită normalizare a relațiilor dintre culte, dar a determinat și răsturnarea valorilor pe care era construită vechea societate precum și promovarea unor oameni noi care să implementeze directive venite de la puterea seculară. Un exemplu în acest sens este și cel al lui Constantin Bălgrădeanu, pastor și secretar al Cultului Creștin Baptist, Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. Din documentele consultate (mai puțin cele de la C.N.S.A.S.) rezultă clar că el a fost omul Securității în cadrul cultului, așezat în funcția de secretar cu ocazia Congresului Uniunii Baptiste din anul 1955, la sugestia și presiunile reprezentanților Ministerului Cultelor.
În cadrul acestui articol nu mă voi referi la modul în care Bălgrădeanu a fost folosit de către autorități pentru a transpune în practică diferitele directive ale Statului prin care se urmărea restrângerea activității religioase, ci la un caz mai puțin cunoscut, respectiv o grevă a foamei care a avut loc la Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1957, și al cărei inițiator a fost. Înainte de a prezenta un pasaj edificator din memoriul pastorului Jean Staneschi, care era la momentul respectiv director al Seminarului Teologic Baptist, aș dori să menționez că acțiunea lui Bălgrădeanu, descris ca o persoană arogantă și fără a da dovadă de milă creștină în relațiile cu semenii, avea ca scop subminarea autorității și prestigiului directorului Seminarului cu care s-a aflat în conflict. Memoriul la care facem referire, a fost redactat de către Jean Staneschi, în contextul în care, Departamentul Cultelor prin intermediul Directorului Gheorghe Nenciu (director în cadrul instituției menționate și nu al acesteia), i-a retras recunoașterea atât din funcția de pastor cât și din funcțiile administrative deținute la momentul respectiv.
„C. Bălgrădeanu a instigat pe elevi împotriva conducerii Seminarului la greva foamei. Faptul s-a petrecut astfel:
În seara de 27 februarie 1957, s-a prezentat la mine-scrie Jean Staneschi-, o delegație de elevi, din fiecare clasă câte unul, în frunte cu fr. Ieremia Găvăgină, care mi-a cerut să schimb bucătăreasa seminarului. Le-am spus că am și angajat o nouă bucătăreasă, care-și va lua serviciul în primire peste o zi sau două. I-am rugat să păstreze liniștea și ordinea, și elevii mi-au promis.
Însă șeful delegației, fr. Ieremia Găvăgină, ieșind de la mine, s-a dus deadereptul la locuința fratelui C. Bălgrădeanu de la parter (Martor ocular e fratele Radu Cruceru, păstor la Bis. Baptistă din Turnu Măgurele, care mi-a comunicat cazul), și ieșind de acolo, a început imediat propaganda între elevi de a refuza a doua zi mâncarea . (Martor: Ilie Lazău, absolv. anului III.)
A doua zi la 28 februarie 1957, dis-de dimineață, fr. C. Bălgrădeanu a plecat pentru 24 de ore în provincie. Jumătate din elevi nu au băut ceaiul de dimineață, iar o parte din ei au lipsit în mod ostentativ de la cursuri.
Pe scara blocului B. la intrarea în clasele I și IV., prof. Popa N. Petre, mi-a spus textual: „Greva e opera lui Bălgrădeanu!” și în repetate rânduri. Același lucru mi l-a spus și fratele Bunaciu Ioan, profesor și secretar al Seminarului.”
Maxima zilei – 5 iulie 2011
Învățătura din constrângere nu e făcută să rămână, dar aceea care pătrunde în suflet din dragoste și bunăvoință rămâne pentru totdeauna în sufletul nostru.
Ioan Gură de Aur













