Creştinismul între martiraj şi vedetism (1)
Creștinismul contemporan este diferit de ceea ce a însemnat creştinismul primar, datorită multor modificări suferite de-a lungul celor aproape două milenii de istorie. Din ce a fost în ceea ce a ajuns nu este greu de realizat.
Creștinismul a apărut iniţial ca o „sectă” în sânul iudaismului. Gamaliel asocia lucrarea apostolilor de vestire a Domnului Isus cu alte tentative de scindare din trecut (Faptele Apostolilor 5:34-39). Apoi s-a dezvoltat şi răspândit ajungând în zilele noastre una din cele mai mari religii ale lumii. Dar în timpul acesta a trecut prin multe persecuţii şi mulţi credincioşi au suferit moarte de martir.
Maxima zilei – 10 iulie 2011
Răscumpărarea oamenilor s-a ridicat la un preț atât de mare, încât se pare că omul prețuiește cât însuși Dumnezeu.
Fer. Augustin
Sărbătoarea ca biruință!
„Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov!
Cântaţi o cântare, sunaţi din tobă, din harpa cea plăcută şi din lăută!
Sunaţi din trâmbiţă la luna nouă, la luna plină, în ziua sărbătorii noastre!
Căci aceasta este o Lege pentru Israel, o poruncă a Dumnezeului lui Iacov. El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva țării Egiptului…”
Psalmul 81:1-5
Ceea ce mă uimește, câteodată, nu este faptul că avem necazuri ci bucurii și sărbători… Dincolo de spinii încercărilor care înțeapă talpa peregrinului prin colbul planetei noastre, Dumnezeu ne face parte și de veselie și desfătare. Serbăm Crăciunul, Paștele, Rusaliile, zile de naștere, cununii, binecuvântări, botezuri, absolviri și tot felul de alte reușite! Lumea se îmbracă în straie de sărbătoare, zâmbetele oamenilor întregesc coloritul decorurilor somptuoase, delicatesele de pe mese răpesc privirile și celor mai bravi „cavaleri de război” care spun că ei nu poftesc… Mirosul de cozonaci făcuți cu drag de mâinile duioase ale mamei și îmbrățișarea fermă a tatălui îți spun că viața merită trăită.
Deși acestea par banalități, ele sunt adevărate minuni contemporane. Nimic nu ar fi posibil fără biruința divină. Să nu uităm în ce lume trăim. O lume care a căzut din climatul edenic. O lume care „zace în cel rău”. Trăim pe un pământ care este blestemat să dea „spini și pălămidă”. Și totuși, sărbătoarea, ca realitate, sfidează gravitația acestei lumi decăzute. În loc să ne lase să ne afundăm în tenebrele prăpăstioase ale unei lumi strivite de hidoșenia păcatului, sărbătoarea ne de aripi să ne înălțăm în seninul păcii dumnezeiești. Sărbătoarea ne ajută să zburdăm în libertate așa cum o fac mielușeii pe pământul aburind al unei zile de primăvară. Ce vreau să spune este că trebuie să învățăm să privim sărbătoarea ca pe o biruință! O biruință a Dumnezeului Atotputernic în fața arsenalului celui rău. Psalmul 81 ne ajută să întrezărim această perspectivă. Sărbătorile, în iudaism, nu aveau în primul rând rolul să-i distreze sau să-i bine-dispună pe evrei ci acela de a le aminti de biruința divină, de Dumnezeu. Cred că și noi trebuie să înțelegem că sărbătorile nu sunt meninte să ne facă să uităm de Domnul, ci, dimpotrivă, să ne amintim de El. Doi tineri care se căsătoresc în Domnul, într-o lume în care vrăjmașul este regele divorțurilor, devin protagoniștii unei minuni. Un copil care este adus la binecuvântare, într-o lume în care nimicitorul își desăvârșește blestemele, ne oferă spectacolul unei minuni copleșitoare. Sărbătorirea unui Hristos Înviat într-o lume care s-a plecat resemnată pe genunchi în fața morții este mai mult decât am fi putut spera vreodată! Da, sărbătoarea este o biruință! Să nu uităm asta. Așadar, când se ivește minunea unei sărbători, să fim vigilenți. Să nu ne umplem doar stomacul… Să ne umplem și inima!
Pastor, Costel Ghioancă
În atelierul lui Dumnezeu în vederea graduării !
„ Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.” (Filipeni 1:6)
Nu, nu am ajuns încă desăvârşiţi. Mai este încă de lucru în fiinţele noastre. În atelierul de lucru al lui Dumnezeu se lucrează intens. Fiecare credincios care a intrat de bună voie în acest loc simte din plin efectele lucrării de modelare, cioplire, şlefuire spirituală, lucrare făcută cu multă migală şi atenţie desăvârşită din partea Maestrului. Trebuie să ne asemănăm din zi în zi mai mult cu Domnul Isus. De aceea prin Duhul Sfânt, Tatăl nostru din ceruri lucrează clipă de clipă la pregătirea noastră pentru a deveni o Mireasă „fără pată şi fără zbârcitură” pentru Mirele nostru drag, Domnul Isus Hristos. Această lucrare de transformare, de sfinţire a celor credincioşi uneori „doare”. Zgura răufăcătoare se desprinde uneori foarte greu de metalul preţios, aşa că suntem chemaţi la răbdare, îndelungă răbdare şi chiar la răbdarea sfinţilor. Maestrul lucrează cu mare atenţie aşa încât să nu se piardă nimic din ceea ce s-a câştigat până acum, nimic din ceea ce s-a câştigat prin jertfa de la Calvar. Suntem preţuiţi în ochii lui Dumnezeu. Suntem pregătiţi intens pentru cerul care de asemenea este pregătit pentru noi. Trebuie să devenim oameni pregătiţi pentru locul pregătit. Vine ziua „graduării” noastre.
- 1. Fii bine încredinţat de lucrurile acestea.
Nimic din ce se întâmplă în viaţa ta de credincios nu este la întâmplare. Eşti sub privirea binecuvântată a Marelui Maestru. Tu trebuie să devii „cineva”. Eşti special în ochii Domnului.
- 2. Fii conştient că Cel ce te prelucrează nu este un om ci Dumnezeu.
Da, de cele mai multe ori nu mâna directă a lui Dumnezeu te atinge pentru a te prelucra ci intervenţia umană. Dumnezeu se foloseşte de fraţii de credinţă şi chiar de oamenii din afara Bisericii, ca de nişte unelte ascuţite şi tăioase ca să te modeleze după voia Sa.
- 3. Fii bucuros că ceea ce se petrece în viaţa ta este ceva bun, o bună lucrare.
Chiar dacă doare, chiar dacă suferi, chiar dacă trebuie să rabzi mult… lucrarea care o face Dumnezeu este o lucrare bună, de calitate. El ne vrea binele vremelnic şi mai ales cel veşnic.
- 4. Fii răbdător, lucrarea se va termina, se va isprăvi.
Orice început are şi un sfârşit. Dumnezeu nu lasă lucrurile începute, neterminate. El tot ceea ce începe duce la bun sfârşit. Aşteaptă cu răbdare ziua lui Isus Hristos. Este hotărâtă de Dumnezeu. Vine în curând. Nu vei fi dezamăgit. Soseşte ziua „graduării” spirituale. Vine ziua răsplătirilor. Se pregăteşte şi cununa pentru cei ce se vor asemăna cu Domnul Isus şi-I vor fi mireasă Sa.
Doamne Te rugăm să te ocupi de noi. Te rugăm să lucrezi în noi desăvârşirea Ta. Te rugăm să ne faci să ne asemănăm cu Domnul Isus. Te rugăm să ne dai răbdare să putem aştepta răsplătirea Ta. Îţi mulţumim.
Aşa să ne ajute Dumnezeu !
Pastor, Elisei Pecheanu
HARTA BAC 2011

Alba: Promovabilitatea a crescut cu 1,33 puncte procentuale
In urma rezolvarii contestațiilor la examenul de Bacalaureat in judetul Alba, promovabilitatea a crescut de la 38,45% la 39,78%. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Scolar al Judetului Alba, aproape 60 de elevi au promovat examenul de Bacalaureat dupa solutionarea contestatiilor, informeaza Agerpres.
Arges: Promovabilitatea a crescut cu mai putin de un procent dupa verificarea contestatiilor
Promovabilitatea a crescut de la 36,41 la 37,14%, potrivit inspectorului scolar general al ISJ Arges, profesor Gabriel Bratu, citat de Mediafax.
„In 103 cazuri notele au crescut de la mai putin de 5 la peste 5, in 25 de cazuri notele au scazut sub 5, iar dintre cei aproape 300 de elevi de la unitatile scolare din Stefanesti, Stalpeni, Costesti si Pitesti, cu promovabilitate zero o parte au facut contestatii, cei cu medii mai apropiate de cea de trecere, dar niciunul nu a fost declarat promovat dupa contestatii. Pe judet, promovabilitatea la bacalaureat a crescut cu 0,73 la suta dupa verificarea lucrarilor contestate, care s-a realizat intr-un centru de evaluare din Valcea”, a declarat seful ISJ Arges.
Bihor: Promovabilitatea a crescut cu 1,7 puncte procentuale
Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2011, sesiunea iunie-iulie, au condus la majorarea promovabilitatii in judetul Bihor cu 1,7 puncte procentuale. Dupa solutionarea contestatiilor, rata de promovabilitate in Bihor a crescut la 52,08%, de la 50,38, potrivit Mediafax.
Solutionarea contestatiilor la Bacalaureat 2011, in sesiunea iunie-iulie, a dus la majorarea procentului de promovabilitate cu 2,44 puncte procentuale, in Bistrita-Nasaud. Rezultatele examenelor de BAC aratau o promovabilitate de 41,92%, inainte de depunerea contestatiilor. Dupa rezolvarea acestora, rezultatele finale arata o promovabilitate de 44,36%, potrivit Mediafax.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Bistrita-Nasaud, Anamaria Leuca, a anuntat ca au fost depuse in total 1.553 de contestatii. Din acestea, in cazul a 197 de lucrari au fost modificate notele acordate initial de comisiile de examinare.
Braila: Promovabilitatea a crescut cu mai putin de jumatate de procent ajungand la 56,34%
Promovabilitatea la examenul de bacalaureat a crescut, in judetul Braila, cu mai putin de jumatate de procent, dupa rezolvarea contestatiilor, ajungand la 56,34 la suta.
Potrivit inspectorului scolar general adjunct al Insectoratului Scolar Judetean (ISJ) Braila, Romeo Mocanu, in judet s-au afisat rezultatele contestatiilor, diferenta dintre procentul de promovabilitate initial si cel final, fiind foarte mica, de doar 0,33 la suta, informeaza Mediafax.
Buzau: Promovabilitate mai mare cu 1,08 puncte procentuale, dupa rezolvarea contestatiilor
Procentul de promovabilitate a crescut in judetul Buzau cu 1,08, dupa rezolvarea contestatiilor. Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Scolar Judetean Buzau, Mariana Davidescu, a declarat pentru Agerpres ca „procentul de promovabilitate a crescut de la 53,20%, la 54,28%”, dupa rezolvarea contestatiilor.
Este „un procent multumitor, avand in vedere exigentele examenelor din acest an”, a precizat Mariana Davidescu. Potrivit acesteia, peste 40 de absolventi au primit note de promovare dupa rezolvarea contestatiilor, dar peste 1.700 de elevi urmeaza sa se prezinte la examenele din luna august.
Caras-Severin: Promovabilitatea a crescut cu 1,38 puncte procentuale dupa contestatii
Promovabilitatea la examenul de Bacalaureat a crescut in judetul Caras-Severin cu 1,38 puncte procentuale, in urma solutionarii celor peste 900 de contestatii. Dupa recorectarea lucrarilor, procentul celor care au fost declarati admisi a crescut la 26,2%, de la 24,82%, potrivit Agerpres.
Cluj: Promovabilitatea a crescut cu 0,84 puncte procentuale, dupa contestatii
Un numar de 773 de contestatii au fost solutionate prin majorarea notei la Bacalaureat, din totalul celor 2.354 depuse in judetul Cluj. In urma analizarii contestatiilor, promovabilitatea din judet a crescut cu 0,84 puncte procentuale, de la 54,07% la 54,91%, potrivit Agerpres.
Constanta: Promovabilitatea la Bacalaureat a crescut cu 0,4 puncte procentuale
Gradul de promovare la examenul de Bacalaureat a crescut, in judetul Constanta, de la 57,6% la 58% dupa solutionarea contestatiilor. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean, Gabriela Costea, a declarat pentru Agerpres ca rezultatele vor fi afisate la centrele de examinare in aceasta dupa-amiaza.
Aproape 3.000 de contestatii au fost depuse dupa rezultatele obtinute la Bacalaureat, in judetul Constanta, iar cei mai multi dintre elevi au fost nemultumiti de notele obtinute la limba si literatura romana si la matematica.
Covasna: Promovabilitatea a crescut cu 1,63 puncte procentuale
Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2011, sesiunea iunie-iulie, arata dupa solutionarea contestatiilor ca procentul de promovabilitate a crescut in judetul Covasna cu 1,63 puncte procentuale, de la 44,29% la 45,92%. Doar 32 din cele 866 de contestatii depuse de elevii covasneni care au picat Bacalaureatul au fost admise de comisia de reexaminare, transmite Agerpres.
Examenul de bacalaureat a fost sustinut de 1.977 de elevi, dintre care au fost declarati admisi 908. Dupa rezolvarea contestatiilor, alti 32 de elevi au fost declarati admisi. Elevii de la liceele cu predare in limba maghiara au obtinut note mai bune decat cei de la liceele cu predare in romana, potrivit Agerpres.
In ansamblu, promovabilitatea la liceele teoretice a fost de aproape 80%, in timp ce la grupurile scolare a fost de circa 17%, fiind scoli la care au trecut examenele de bac doar unul sau doi candidati.
In judetul Dambovita 28 de elevi au promovat Bacalaureatul in urma rezolvarii celor peste 1.250 de contestatii depuse, iar rata de promovare in judet a crescut cu doar 0,5%, de la 35% la 35,5%. In urma contestatiilor, la nivelul judetului Dambovita, 731 de elevi au obtinut note mai mici, in timp ce 733 s-au ales cu nota marita. Dintre acestia insa doar 28 au reusit sa atinga pragul de promovare, informeaza Agerpres.
In urma procesului de recorectare, situatia de la Liceul Auto din Targoviste, acolo niciun candidat nu a reusit initial sa promoveze, a ramas neschimbata.
Dolj: Promovabilitatea a ajuns la 40,84%
Un numar de 75 de elevi din judetul Dolj, care au contestat notele pe care le-au obtinut la probele scrise ale bacalaureatului, au reusi sa promoveze examenul dupa recorectarea lucrarilor, in timp ce 71 de absolventi au primit note mai mici. Procentul promovabilitatii in judetul Dolj a crescut de la 39,74 la 40,84 la suta, informeaza Mediafax.
Din cele 444 de note modificate, 71 au fost in minus, iar 373 au fost pe plus. Dintre cele 373 pe plus numai 75 de elevi au reusit sa promoveze Bac-ul dupa recorectare”, a declarat Cerasela Cremene.
Gorj: Promovabilitatea a crescut cu 0,86 puncte procentuale
Rezolvarea contestatiilor la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului 2011 a adus 47 de medii de trecere, in Gorj. Procentul de promovabilitate la nivelul judetului Gorj a crescut cu 0,86 puncte procentuale, de la 34,95% inainte de rezolvarea contestațiilor, la 35,81% – rezultat final al examenelor de Bacalaureat 2011 in acest judet, transmite Gorj Exclusiv.
Solutionarea contestatiilor a lasat neschimbata situatia la Grupul Scolar din comuna Bustuchin, unde in continuare niciun elev nu a promovat examenele de Bacalaureat 2011 in sesiunea iunie-iulie.
Harghita: Procentul de promovabilitate a crescut cu peste 3% pana la 67,41%
Dupa rezolvarea contestatiilor examenului de Bacalaureat, procentul de promovabilitate a crescut, in judetul Harghita, de la 64,03% la 67,41%. Potrivit reprezentantilor Inspectoratului Scolar Judetean Harghita, au fost contestate 1.295 de lucrari si in urma recorectarii nota a ramas neschimbata la 852 dintre ele si s-a modificat la 443 de lucrari.
Totodata, in cazul a 73 de lucrari notele au scazut, iar la 370 au crescut. Au fost elevi care, initial, nu au promovat Bacalaureatul, dar care au obtinut note de trecere, dupa recorectare, insa reprezentantii Inspectoratului Scolar nu au putut preciza numarul acestora, informeaza Agerpres.
Hunedoara: Promovabilitatea a crescut cu 0,22 puncte procentuale
Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2011, sesiunea iunie-iulie, arata ca 810 note au fost modificate in urma solutionarii contestatiilor, in Hunedoara. Dintre acestea, 265 de note au crescut, potrivit Mediafax. Inspectoratul scolar general din judetul Hunedoara, Alexandru Lautaru, a declarat ca in judet s-au inregistrat 2.010 contestatii la examenul de bacalaureat, iar in urma solutionarii acestora un numar de 1.200 de note au ramas nemodificate. Procentul de promovabilitate la Bacalaureat a crescut in Hunedoara cu 0,22 puncte procentuale, de la 38,5% la 38,72%.
Ialomita: Promovabilitatea la examen a crescut cu aproape un procent la 41,09%
Promovabilitatea la Bacalaureat in judetul Ialomita, dupa rezolvarea contestatiilor, a crescut cu 0,91%, de la 40,18% la 41,09%. Desi aproape o mie de elevi au contestat rezultatul obtinut la examen, in urma reevaluarii lucrarilor au fost admisi doar 22 de candidati, noteaza Agerpres.
Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Scolar Judetean Ialomita, la sesiunea din aceasta vara s-au inscris 2.673 de elevi, prezentandu-se la examen 2.429, noua dintre ei fiind eliminati. Dintre cei 2.420 de elevi ramasi in examen, doar 976 au fost admisi in prima sesiune a Bacalaureatului.
Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2011, sesiunea iunie-iulie, dupa solutionarea contestatiilor, arata ca promovabilitatea a crescut cu 1,18 puncte procentuale, de la 41,9% la 43,08%. Totodata, recorectarea lucrarilor a mai adus o medie de 10 la Bacalaureat. Astfel, numarul elevilor din judet care au terminat BAC-ul cu 10 este de 13, potrivit Inspectoratului Scolar Judetean Iasi, citat de Agerpres.
Cea de a 13-a nota de 10 situeaza Colegiul ”Costache Negruzzi” din Iasi in fruntea clasamentului liceelor din judet. Camelia Gavrila, directorul Colegiului ‘Costache Negruzzi’, a declarat pentru Agerpres ca eleva a contestat nota obtinuta la proba de Matematica, la care a obtinut initial 9,60.
In judetul Iasi au fost prezenti in examenul de Bacalaureat 6.326 de candidati, dintre care 2.652 au fost declarati admisi inainte de contestatii.
Mures: Promovabilitatea a crescut cu 0,75 puncte procentuale
Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2011, sesiunea iunie-iulie, arata ca promovabilitatea a crescut in Mures cu 0,75 puncte procentuale, de la 45,56% la 46,31%. In aceste conditii, 40 de elevi din judetul Mures au reusit sa promoveze examenul urma solutionarii contestatiilor. La Grupul Scolar din Band promovabilitatea a ramas zero, potrivit Mediafax.
Inspectorul scolar general al judetului Mures, Dumitru Matei, a declarat pentru Mediafax ca a discutat cu o parte dintre directorii celor noua scoli unde s-a inregistrat o rata de promovabilitate scazuta, sub zece la suta, inclusiv cu cel de la Grupul Scolar din Band, unde niciun elev nu a promovat examenul, nici macar dupa contestatii, si ca nu crede ca se impun masuri de genul demiterii acestora.
Olt: Promovabilitate mai mare cu aproape un punct procentual
Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2011, sesiunea iunie-iulie, au adus o promovabilitate mai amre cu un procent in judetul Olt. Inspectorul scolar general din judetul Olt, Mariana Gheorghe, a declarat pentru Agerpres ca promovabilitatea la examenul de Bacalaureat a crescut de la 54,26% la peste 55%.
Prahova: Promovabilitatea a crescut cu 0,35 puncte procentuale dupa contestatii
Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2011, sesiunea iunie-iulie, arata ca procentul de promovabilitate a crescut cu 0,35 puncte procentuale, in judetul Prahova. In cadrul solutionarii contestatiilor, 354 de lucrari dintre cele 3.449 de teze supuse procesului de reverificare au fost admise, a declarat inspectorul scolar general Gheorghe Borovina, citat de Agerpres.
Potrivit acestuia, promovabilitatea din judetul Prahova a ajuns astfel la 45%, de la 44,65% cat era inainte de recorectarea lucrarilor. Dintre cele peste 3.000 de lucrari care au fost recorectate de comisii din Bucuresti, 1.126 au fost la Limba romana, 1.263 la Matematica, 493 la Biologie, 120 la Fizica, 164 la Geografie, 107 la Chimie si 91 la Istorie.
Salaj: Promovabilitate majorata cu 0,36 puncte procentuale
Noua elevi care nu obtinusera initial medie de trecere la Bacalaureat 2011, in sesiunea iunie-iulie, au promovat examenul dupa solutionarea contestatiilor. Inspectorul general scolar din Salaj, Ioan Abrudan, a declarat ca promovabilitatea a crescut de la 58,66% la 59,02%, transmite Agerpres.
Potrivit Inspectoratului Scolar Judetean Salaj, „au fost admise 192 de contestatii dintr-un total de 659. Ca urmare a solutionarii contestatiilor, noua elevi au promovat examenul, iar restul au obtinut note mai mari sau mai mici decat cele initiale”.
Sibiu: Promovabilitate mai mare cu 0,22 puncte procentuale
Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2011, sesiunea iunie-iulie, au adus dupa solutionarea contestatiilor o majorare a promovabilitatii in judetul Sibiu de 0,22 puncte procentuale. 19 elevi au reusit sa promoveze examenul, dupa contestatii, procentul de promovabilitate crescand de la 53,1 la 53,32, potrivit inspectorului scolar general al judetului Sibiu, Constantin Gorun, citat de Mediafax.
Tulcea: Rata de promovabilitate a examenului a crescut de la 37,18% la 38%
Doar 16 absolventi de clasa a XII-a din judetul Tulcea au promovat Bacalaureatul dupa ce au contestat notele obtinute in urma examenului. Inspectorul general scolar Doru Caprita a declarat vineri pentru Agerpres ca in aceste conditii rata de promovabilitate a examenului a crescut de la 37,18% la 38%.
Valcea: Promovabilitatea a crescut cu 3,33 puncte procentuale
Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2011, sesiunea iunie-iulie, au dus la majorarea promovabilitatii in judetul Valcea cu 3,33 de puncte procentuale. Dupa solutionarea contestatiilor, promovabilitatea a crescut de la 55,88 la 59,21%, potrivit Mediafax.
Vaslui: Promovabilitatea a crescut cu 1,02 puncte procentuale, dupa contestatii
Procentul de promovare la examenul de Bacalaureat in urma rezolvarii contestatiilor a crescut la nivelul judetului Vaslui cu 1,02 puncte procentuale, de la 43,27% la 44,29%. Din primele date ale Inspectoratului Scolar Judetean Vaslui, cele mai multe cresteri de nota s-au inregistrat la limba romana, iar cele mai multe scaderi, la matematica si biologie, transmite Agerpres.
Din cele peste 1.300 de contestatii depuse, in urma recorectarii, care s-a efectuat la Cluj, au fost inregistrate modificari ale notelor, atat in plus, cat si in minus, la un numar total de 432 de lucrari. Astfel, 300 de note au crescut, iar pentru 132 de contestatii au fost date note mai mici decat cele acordate initial.
Vrancea: Promovabilitatea a crescut cu 1,17 puncte procentuale
Rezultatele finale ale Bacalaureatului 2011, sesiunea iunie-iulie, au dus la o majorare a promovabilitatii in judetul Vrancea cu 1,17 puncte procentuale. Astfel, dupa rezolvarea contestatiilor, promovabilitatea la BAC a crescut de la 38,73% la 39.9%, potrivit Mediafax.
Citește și
Liceele teologice protestante – printre cele mai bune la examenul de bacalaureat
Maxima zilei – 9 iulie 2011
Dacă sângele mielului păstra pe israeliți nevătămaâi în mijlocul Egiptului, apoi cu atât mai mult ne va mântui pe noi, nu stâlpii ușilor, ci chiar sufletele noastre, ungându-le cu sângele lui Hristos. Căci și acum pustiitorul ne înconjoară din toate părțile (…), însă noi să ne înarmăm cu această jertfă.
Ioan Gură de Aur
Asumarea valorilor biblice ar aduce beneficii tuturor
„O asumare reală şi nu doar declarativă a valorilor biblice legate de cinste şi corectitudine ar aduce beneficii tuturor, indiferent de confesiune.”
Adrian Mihalcea, directorul Liceului teologic adventist „Ștefan Demetrescu” din București.
Pozitia Romanian Baptist Association fata de Iosif Ton
“…Avand in vedere situația creata de noua orientare teologica a fratelui Iosif Țon, de confuzia creata de predicile și afirmațiile dansului din ultimele șapte luni, propunem tuturor pastorilor și bisericilor din RBA luarea unei poziții comune, prin care sa aparam membrii din bisericile noastre de pericolul alunecarilor doctrinare, in care cu durere, constatam ca traiește fratele Iosif Țon.
– Am regretat decizia pripita și nefondata prin care dansul a parasit in mod rautacios una din bisericile RBA unde era membru, fara sa ne dea șansa sa intervenim pentru clarificarea și aplanarea oricarei neințelegeri.
– Ne exprimam ingrijorarea profunda și dezacordul fața de invațatura teologica nebiblica și periculoasa pe carefratele Iosif Țon o propovăduiește în ultima vreme și sfătuim toate bisericile să evite orice colaborare cu dânsul până la pocăința dânsului și până la revenirea dânsului la Cuvântul lui Dumnezeu și Mărturisirea noastră de credință.
– Ne exprimăm regretul că în toată această perioadă de timp fratele Iosif Țon a refuzat orice fel de stare de vorbă cu noi, preferând să frecventeze alte biserici, unde a răspândit zvonul că ar fi fost exclus din rândul baptiștilor, lucru neconform cu realitatea.
Sperăm că această poziție a noastră îl va determina pe fratele Iosif Țon să se gândească mai serios la situația dânsului și ne rugăm ca Dumnezeu să-l ajute să înțeleagă că drumul pe care se află este nebiblic, periculos și un exemplu negativ pentru întreaga frățietate creștină română. Ne rugăm pentru îndreptarea fratelui Iosif Țon și pentru revenirea dânsului printre noi.
Pănă atunci, nădăjduim că veți vedea în această rezoluție preocuparea noastră pentru păstrarea învățăturii biblice sănătoase, pentru protejarea credincioșilor împotriva strecurării învățăturilor nimicitoare și pentru păstrarea unității și a armoniei în bisericile RBA.
citeste mai departe
Liceele teologice protestante – printre cele mai bune la examenul de bacalaureat
Examenul de bacalaureat a arătat o diferență substanțială între pregătirea elevilor din liceele de filieră teologică și media țării, conform unui comunicat al Liceului teologic adventist „Ștefan Demetrescu” din București.
În urma analizării rezultatelor primei sesiuni a Bacalaureatului Naţional 2011 se evidenţiază diferenţe semnificative între ratele de promovare în liceele adventiste, baptiste şi penticostale şi media naţională sau judeţeană. În România funcționează 13 licee care aparțin bisericilor baptistă (6 unități), penticostală (4 unități) și adventistă (3 unități). Procentul de promovare în cadrul celor 13 unități de învățământ a fost de 72,91 % față de procentul general naţional de 44,47%. În timp ce la liceul baptist din Oradea promovarea a fost de 100%, doar în Arad procentul de promovare a fost sub media județeană.

Un „10 curat” a fost obținut de o elevă de confesiune penticostală a liceului adventist din Cluj Napoca care se pregătește să dea apoi la medicină. Următoarele rezultate de excepție au fost obținute de un elev de la liceul adventist din Craiova (nota 9,98) și un elev al liceului baptist din Cluj Napoca (nota 9,91).
Pentru liceul adventist din București „procentul de promovare nu diferă semnificativ față de anii anteriori” iar „notele obţinute la Bacalaureat reflectă cu exactitate notele obţinute în timpul celor patru ani de studiu” afirmă în comunicat Adrian Mihalcea, directorul instituției. „Pentru noi, faptul că s-au introdus camerele de supraveghere nu a contat deloc”, a mai spus pastorul și profesorul Mihalcea, susținând că „o asumare reală şi nu doar declarativă a valorilor biblice legate de cinste şi corectitudine ar aduce beneficii tuturor, indiferent de confesiune.”











