Arhive etichetă: Popa N. Petre

Pascu Geabou (11 aprilie 1938 – 24 iunie 2013)


Pascu Geabou (sursa solideogloriablog.wordpress.com)

Pascu Geabou (solideogloriablog.wordpress.com)

Astăzi, 24 iunie 2013, Crsitian Pană anunța pe facebook faptul că  „a trecut in glorie cel supranumit Taica, cel de-al doilea tata al meu. Taica a fost un om care l-a iubit sincer pe Stapanul sau si a trecut la cele vesnice pentru a se bucura vesnic de Cel pe care l-a slujit! Acum este timpul ca sa se inchine vazandu-L fata in fata si cred ca este cea mai mare bucurie si cel mai mare premiu de care Taica se poate bucura. Desi dezamagit de biserica pe care a pastorit-o pana la pensie, totusi Stapanul sau nu l-a dezamagit niciodata! In ultimile zile ale sale, Taica spunea: „L-am iubit pe Dumnezeu mai mult ca viata mea!” La revedere Taica” https://www.facebook.com/cristian.pana.

L-am întâlnit pe pastorul Pascu Geabou în primăvara acestui an după ce schimbasem câteva e-mailuri și am avutBisericile Creștine Baptiste din România 1948-1965 - copertă față ulterior o discuție telefonică. În cadrul întâlnirii față în față, am discutat vreo două ore despre activitatea sa în perioada comunistă, bucuriile dar și necazurile pe care le-a întâmpinat pe parcursul activității pastorale. În contextul discuției noastre am abordat și problema spinoasă a colaborării cu Securitatea. O parte din informațiile obținute în acest fel precum și ca urmare a activității de cercetare desfășurată în arhive, le-am folosit pentru portretul pastorului Pascu Geabou din cartea Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965). Informațiile la care am ajuns ulterior le voi folosi pentru completarea portretului pastorului Geabou precum și în alte activități de cercetare care privesc istoria evanghelicilor sub comunism.

Dat fiind faptul că „Taica a trecut în glorie” prezint acum portretul acestuia așa cum apare în cartea mea.

Pascu Geabou cu sotia (sursa facebook.com -pascu.geabou)

Pascu Geabou cu sotia (facebook.com -pascu.geabou)

 

Pastorul Geabou Pascu din Alexandria, județul Teleorman, s-a născut la data de 11 aprilie 1938 în Comuna Segarcea de Vale județul Teleorman. A urmat școala elementară în localitatea natală între anii 1944-1952, iar după absolvirea acesteia, Școala Medie Tehnică de Corporație (1952-1956). După absolvirea școlii medii se îndreaptă către Seminarul Teologic Baptist din București pe care îl va urma în perioada 1957-1961[1]. După absolvirea Seminarului acesta a intrat în slujirea pastorală. Acesta este contextul în care  la 12 octombrie 1962 a fost chemat la sediul Miliției raionale Alexandria, unde i s-a făcut un instructaj asupra cărții de imobil pe care o deținea ca responsabil[2]. După realizarea instructajului menționat, Lt. Maj. Ion Nicolae i-a cerut lui Geabou Pascu să mai rămână la sediul miliției pentru a discuta unele „probleme de principiu cu privire la cultul baptist”[3]. Adevăratul motiv era acela de a determina din partea acestuia acceptarea colaborării. Pentru atingerea obiectivului menționat „la început s-au purtat unele discuții cu caracter general privind construcția socialismului în R.P.R.”[4] În acest context este atins un alt subiect de interes pentru organele de securitate, anume modul cum Biserica răspunde la chemările societății, cum reușește un lider, în cazul de față un pastor, să-i implice pe credincioși în acțiunile acesteia. „Candidatul a declarat că a îndemnat pe enoriașii săi din comunitățile (bisericile) baptiste să răspundă la chemările organelor de stat sau organizațiile obștești.”[5]  Treptat, menționează documentul, s-a trecut la probleme privind cultul baptist, context în care „candidatul a scos în evidență atitudinea justă a statului democrat popular față de cultul baptist.”[6] În contextul discuției despre faptul că unii cetățeni nu au atitudine morală față de stat și încearcă să facă greutăți acestuia, pastorul Geabou s-a dat pe sine ca exemplu de persoană care a ajutat o femeie care avea domiciliu obligatoriu și al cărei soț era condamnat politic, încălcând prevederile autorităților[7]. Pe parcursul discuțiilor ce aveau ca scop recrutarea sa, pastorului Geabou i se cer informații despre credincioși și atitudinea acestora față de autorități, însă acesta motivează că este „încă tânăr prezbiter și abia a luat legătura cu enoriașii săi.”[8] Având în vedere atitudinea acestuia considerată cinstită, s-a tras concluzia că acesta „este corespunzător pentru a colabora cu organele de Securitate”, și pentru că „în procesul recrutării candidatul a declarat în mai multe rânduri că vrea să colaboreze cu organele de Securitate, s-a trecut la luarea angajamentului, dându-i-se numele conspirativ de «Ionescu Petre».”[9] Pastorul Geabou mărturisește că inițial a refuzat să semneze angajamentul zicând: „«fiindcă nu vreau ca numele meu să fie scris oriunde». Atunci comandantul securității s-a înfuriat m-a înjurat în mod grosolan, zicându-mi: «Pai cine ești tu mă nemernicule …ce contează numele tău,când în fața mea tremură o țară». După aceia a adus o mașină IMS în care m-a pus culcat cu pălăria pe ochi, ca să nu văd unde mă duce…..la tribunal să mă judece..”[10]

  După recrutare s-a trecut la instruirea candidatului asupra modului cum trebuie redactate notele informative, context în care acesta „a afirmat că nu mai este de acord cu cele scrise în angajament, deoarece credința sa îl învață să nu facă rău la oameni.”[11] După mai multe discuții purtate cu pastorul Geabou acesta a refuzat să colaboreze, spunând că el „colaborează numai când are ceva de semnalat venind în fața organelor de Securitate să-i demaște pe răufăcători.”[12] Deoarece pe parcursul recrutării candidatul continua să retracteze angajamentul dat i s-a făcut percheziție corporală și s-a găsit asupra lui o chitanță din care rezulta că acesta „a dat suma de 200 de lei din fondurile bisericii drept ajutor unui credincios, lucru interzis de instrucțiunile de funcționare[13] ale acestei biserici elaborate de către Departamentul Cultelor.”[14] Pus în fața acestei situații, amenințat cu închisoarea și încadrarea faptelor sale la Art. 288 Cod Penal, „candidatul a recunoscut vinovăția sa și a cerut reabilitarea față de organele de Securitate, fiind pus în dependență față de organele noastre”[15], nota lucrătorul operativ[16]. Se menționează că în continuare candidatul a redactat fără nici un fel de reținere[17] nota informativă care i-a fost cerută, declarând că va aduce la cunoștința autorităților, în speță a organelor de Securitate, conform angajamentului dat, „orice acțiune dușmănoasă sau nereguli din cadrul sectei «Baptiste».”[18] Pentru a înțelege cum a decurs procesul recrutării, ofițerul menționează că acesta s-a desfășurat de la orele 8.20 până la orele 17.40[19].  De asemenea considerăm util să prezentăm și mărturia pastorului Pascu Geabou datorită faptului că aceasta oferă o altă perspectivă asupra colaborării, presiunilor la care a fost supus, precum și a contextului în care acesta a acceptat să semneze angajamentul de colaborare cu Securitatea.

„După ce m-a chemat cu cartea de imobil a gazdei la miliție, fiindcă n-am vrut cu niciun chip să semnez angajamentul cerut de ei, am fost purtat într-un IMS, culcat multă vreme cu pălăria pe ochi. De la miliție la securitate, mi-au luat cureaua și toate cele de prin buzunare și m-au coborât într-o celulă, și după ce ei s-au dus, eu am stat pe genunchi și am mulțumit Domnului că am avut și eu ocazia să fiu într-un asemenea loc.

Era noaptea târziu, când ei s-au constituit într-un tribunal ad-hoc și au decis să mă judece ca dușman și trădător de țară, deoarece aflaseră că eu m-am dus în Dobrogea într-un sat de deportați, pe nume Răchitoasa – Piua Pietrii, că am dus ajutoare soției preotului reformat Vischi, care era deportată cu șapte copii mărunți într-o casă fără ferestre în mijlocul porumbului.. într-o sărăcie de nedescris, când preotul, soțul sorei era la pușcărie.

În timpul acesta șotia mea pe care o lăsasem în stradă, la poartă, mă aștepta cu copilul cel mai mare care avea doar un an, neștiind nimic prin ce trec eu și ce se întâmpla cu mine…

Forțat de împrejurări, și șantajat cu pușcăria ca trădător de patrie[20], ca să ajung acasă la soție și copil și ca să-mi pun în gardă soția, părinții și socrii am semnat ce ei au zis și pe la două noaptea mi-au dat drumul acasă.

Ziua următoare mi-am luat toate cărțile bătute la mașină și le-am dus lui tata socru care le-a ascuns zidindu-le în peretele din podul casei. Apoi i-am spus și lui și părinților mei prin ce trec și că dacă eu am să ajung în pușcărie să aibă grijă de soție și de copil.”[21]

În privința colaborării cu organele de securitate, documentele menționează că agentul Ionescu Petre a fost menținut în rețea timp de 6 ani, respectiv 1962-1968. Scopul recrutării a fost încadrarea informativă a sectei legale „Baptiste.”[22] Analiza activității și eficienței agentului Ionescu Petre este sintetizată de către Lt. Maj. Bucă Iulia la data de 19 ianuarie 1968 astfel: „De la recrutarea sa și până în prezent, informatorul „IONESCU PETRE” a colaborat cu organele noastre, prezentându-se la majoritatea întâlnirilor planificate, însă informațiile furnizate oglindeau numai activitatea cultică desfășurată de secta Baptistă[23], fără să ne semnaleze activitatea și poziția politică prezentă a vreunui element suspect din sectă, deși i s-a cerut acest lucru. Acest fapt s-a datorat și fanatismului său religios, astfel că de multe ori a venit chiar el cu propuneri de a fi ajutat ca pastor să lărgească această sectă prin atragerea de noi aderenți. Cu toată munca depusă de lucrătorul operativ ce-l avea în legătură, cât și din conducerea raionului, până în prezent nu s-a putut scoate de sub influența fanatismului religios ce-l predomină.”[24] Dat fiind faptul că în ultimul timp agentul s-a dovedit nesincer cu organele de Securitate, făcându-se trimitere și la corespondența purtată cu un pastor francez despre care nu a informat autoritățile[25], „considerăm că nu ne mai poate fi util muncii noastre și propunem scoatere lui din rețeaua informativă și trecerea lui în baza de lucru pe linie de contraspionaj,”[26] nota ofițerul operativ.

Informațiile oferite de documentele Securității le completăm cu cele din cadrul mărturiei pastorului Geabou care menționa următoarele:

„Fratele Alexa Popovici n-a fost de acord cu decizia mea de a mă confrunta cu ei frontal, și m-a asigurat că sunt și alții care trec prin ce trec eu[27]. Decât să mă lupt cu ei, mi-a dat următorul sfat:

«Oamenii aceștia sunt necredincioși și ei nu pot veni la biserică să asculte predici. Ei îți cer informații, tu dă-le predici. Și dă-le până ei o să zică ”Domnule nouă nu ne trebuie predici, dă-ne informații.” Atunci să le spui: „Cizmarul face cizme, cojocarul face cojoace, croitorul haine iar eu nu știu să fac altceva decât predici.”»

Am luat sfatul acesta de bun, și căutând să evit cât se poate de mult întâlnirea cu ei, la toate întâlnirile cu ei le-am dat adevărate schițe de predici, astfel că atunci când am fost arestat la Bragadirul de Teleorman, când eu le-am spus: «Mă bucur ca m-ați luat pe neașteptate și ați găsit caietele mele cu predicile pe care eu le predic fraților mei» Atunci comandantul securității m-a înjurat și mi-a zis că sunt sătui de predicile mele și că eu în loc să-i informez i-am dus în eroare.

După evenimentele petrecute cu această ocazie, ei au renunțat la mine și prin frați informatori au stat tot timpul pe urmele mele.”[28]

 Referitor la conținutul notelor informative, pastorul Geabou afirmă că nu a „dat note informative despre frați sau despre vreo altă persoană care să-i facă pe aceștia să sufere.”[29]

Datorită atitudinii sale considerată în unele cazuri ca fiind de fanatism religios, cu precădere în anii ’70 – ’80 ai secolului XX, pastorul Geabou a avut mai multe confruntări cu autoritățile motiv pentru care a fost acuzat prin intermediul unui articol în Revista Pentru Patrie[30]  de tentativă de omor. Interesant este faptul că la intervențiile Uniunii Baptiste redacția revistei menționează că articolul a fost redactat ca urmare a unui denunț trimis prin intermediul unei scrisori anonime[31]. Bazându-se pe acest fapt precum și pe sondajul realizat în cadrul cultului, Uniunea Baptistă a intervenit la Departamentul Cultelor considerând că acuzațiile aduse pastorului Geabou sunt false.

„În legătură cu cele sesizate în scrisoare, conducerea centrală a cultului baptist ne informează că a luat legătura cu redacția revistei «Pentru Patrie» și organele de miliție din orașul Alexandria care au afirmat că nu au nici-un fel de dovezi împotriva lui Geabou Pascu, în afară de scrisoarea trimisă revistei de Stănescu Marin, presupusa victimă a lui Geabou Pascu.

Sondajul făcut de conducerea cultului în rândul credincioșilor baptiști din orașul Alexandria a dovedit că lui Geabou Pascu nu i se pot aduce învinuiri de viață imorală.

În această situație, conducerea centrală a cultului baptist l-a absolvit pe Geabou Pascu de orice vină.”[32]

 Nu ne vom referi în detaliu la activitatea și acțiunile pastorului Geabou Pascu dincolo de anul 1965 deoarece ele depășesc cadrul temporal al acestei lucrări. Aspectele menționate urmează a fi tratate pe larg în cadrul unei lucrări despre relația Biserică-stat[33] în anii ’70-’80 ai secolului XX. Pe de altă parte cazul pastorului Geabou Pascu necesită o analiză mult mai detaliată privind rolul său în cadrul cultului baptist, dovadă fiind și numărul impresionant de pagini din cadrul Dosarului de Urmărire Informativă[34] care însumează 13 volume.


[1] Geabou Pascu, „Curriculum Vitae” în Geabou Pascu, Ziua de odihnă în lumina Sfintelor Scripturi, teză de licență susținută la Institutul Teologic de Grad Universitar București în sesiunea februarie 1994, p. 66.

[2] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 6. A se vedea și Cazul fratelui Geabou Pascu,  http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/26/cazul-fr-geabou-pascu// (26 ianuarie 2012). Mărturia pastorului Geabou Pascu diferă în câteva puncte esențiale referitoare la procesul recrutării față de versiunea oficială consemnată de documente.

[3] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 6.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Ibidem.

[7] Remarcăm faptul că unii dintre slujitorii Bisericii aveau o conștiință socială și o atitudine morală care nu-i lăsa indiferenți la greutățile semenilor lor. Această atitudine și menționarea ei va fi folosită de către Securitate împotriva sa. Pastorul Geabău menționează că Securitatea avea această informație la momentul discuției.  Vezi Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.

[8] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 7.

[9] Ibidem.

[10] Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.

[11] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 7.

[12] Ibidem, f. 8.

[13] Considerăm că documentul se referă la Statutul de organizare și funcționare care se încadra în limitele impuse de către Departamentul Cultelor.

[14] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 8.

[15] Ibidem.

[16] Ofițerul de securitate Lt. Maj. Ion Nicolae.

[17] Este vorba de o redactare realizată sub forța împrejurărilor fapt pentru care afirmația conform căreia redactarea s-a făcut „fără nici un fel de reținere” trebuie privită cu circumspecție.

[18] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 8.

[19] Ibidem.

[20] Similitudine cu mărturia pastorului Ioan Bunaciu.

[21] Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.

[22] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f. 18.

[23] După sfatul primit de la Alexa Popovici cf. Cazul fratelui Geabou Pascu, http://centruldeistoriesiapologetica.wordpress.com/2007/11/26/cazul-fr-geabou-pascu/ (26 ianuarie 2012).

[24] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, ff. 18-19.

[25] Corespondența acestuia a fost interceptată iar în unele cazuri chiar reținută fiind prezentă în cadrul dosarului personal al agentului Ionescu Petre.

[26] ACNSAS, fond Rețea, dosar 289345, f.19.

[27] Probabil Alexa Popovici se referea și la situația sa deoarece și el a semnat un acord de colaborare cu Securitatea primind numele conspirativ Zaharia Emilian cf. ACNSAS Fond Rețea dosar  318845. Pentru problematica colaboraționismului a se vedea și teza de doctorat Dinamica raporturilor dintre Stat și Bisericile Creștine Baptiste din România între anii 1948-1965 susținută în cadrul Facultății de Istorie, Universitatea București sub coordonarea Academician Dinu C. Giurescu în sesiunea septembrie 2011. Fiind un document public, teza de doctorat poate fi consultată la biblioteca Facultății de Istorie din cadrul Universității București.

[28] Cazul fratelui Geabou Pascu în loc. cit.

[29] Ibidem. Dosarul său de rețea nu conține note informative, ci dimpotrivă elemente despre activitatea sa date de către alte persoane din biserică, cercul de lucrători sau din conducerea cultului. Unul dintre conducători a fost Popa N. Petre.

[30] Articolul la care facem referire a apărut în Revista Pentru Patrie, Nr. 9/1997 sub titlul „O întâmplare aproape neverosimilă”. În cadrul acestui articol „se relata despre încercarea lui Geabou Pascu de a-l ucide  pe cetățeanul Stănescu Marin – fost credincios baptist.” ASSSC, Fond Direcția Relații Culte, Referat 15 decembrie 1977, p. 1. În opinia noastră acuzația este una nefondată.

[31] Ca urmare a articolului din Revista Pentru Patrie au fost trimise mai multe scrisori către Departamentul Cultelor și Radiodifuziunea Română. Una din scrisorile anonime care a ajuns la Comitetul Central al Partidului Comunist Român menționa la rândul său abuzurile pastorului Geabou, abuzuri care nu au putut fi probate, dovedindu-se că scrisoarea a fost trimisă de către Stan Marin din Alexandria.

[32] ASSSC, Fond Direcția Relații Culte, Dosar Fenomenul religios în București, Referat 15 decembrie 1977, pp. 1-2.

[33] Referire la Biserica Baptistă.

[34] DUI

Informații preluate din Marius Silveșan, Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și rezistență (1948-1965), Edituara Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2013, pp. 183-191.

Biserica Baptistă Emanuel din Ploiești – scurt istoric


In toamna anului 1925 un grup de cativa muncitori din Ardeal, care erau de credinta baptista, au venit in Ploiesti pentru a-si cauta un loc de munca. Dupa ce si-au gasit de lucru, au hotarit infiintarea unui grup de rugaciune si studiu biblic, iar uneori  aveau si cate un serviciu divin.

In ianuarie 1926 au luat hotarirea sa se intilneasca In mod regulat cu totii in casa unuia dintre ei care avea o camera mai incapatoare pe str. Costea Gradinarul, slujitorul acestui grup (diacon responsabil) fiind fr. Nicolae Iancu si fr. Gheorghe Vulpescu care a fost desemnat de Uniunea Baptista sa supravegheze acest inceput al lucrarii din Ploiesti. El era slujitor la Valenii de Munte, fiind cel mai aproape de Ploiesti dintre toti slujitorii Domnului din acea vreme.

Pe data de 26 ianuarie 1930, grupul de credinciosi s-a constituit in biserica, alegandu-l ca pastor pe fr.Marinica Dumitrascu.
Pastorul Marinica Dumitrascu a fost un vrednic slujitor al Domnului care a organizat foarte bine biserica nou infiintata, incepand o lucrare foarte eficienta care a ridicat nivelul spiritual si misionar al Bisericii. Astfel, numarul de credinciosi a crescut, fapt care a dus la schimbarea locatiei intr-un alt spatiu mai mare si intr-o zona centrala, pe str. Locotenent Ionel Agraru.

In zilele de 20 si 21 mai 1934, a avut loc Conferinta Cercului Vechiului Regat si astfel a luat fiinta Comunitatea Crestina Baptista de Ploiesti, avandu-l ca presedinte pe fr.Marinica Dumitrascu.

La aceasta Conferinta de constituire a Comunitatii de Ploiesti au participat printre altii: dr.Everett Gill, Johann Fleischer, Constantin Adorian, Lucasa Sezonov, Jean Staneschi si altii.

Aceasta Comunitate cuprindea urmatoarele biserici:
-Greceanca-infiintata de fr Marinica Dumitrascu
-Valenii de Munte-unde presedintele impreuna cu fr Comisel au sprijinit lucrarea
-Drajna-unde au fost ajutati de fr. Drajneanu, fr. Buzea si  de fr. Pais Dumitru
-Filipestii de Padure-impreuna cu fr. Ionescu Tudor
-Moreni-impreuna cu fr Saioc, iar ulterior fr Vingatof Nicolae.
-Tintea-impreuna cu fratii: Nitescu, Fechete si Duma

In anul 1934,  Biserica a lansat liste de subscriptie pentru strangerea unui fond de edil, in vederea construirii unei case de rugaciune. Desi s-au adunat prea putini bani si cu toate ca  fondul de edil era prea mic, intre anii 1936-1939, s-a construit un nou locas de inchinare pe str. Soimului nr.2, proprietate a Bisericii.

In anul 1940 s-au inchis si sigilat lacasurile de inchinare, iar Cultul Baptist a trecut in ilegalitate, nemaifiind recunoscut de Stat, ceea ce a condus la o scadere considerabila a nr de credinciosi, atit in Ploiesti cit si in celelalte biserici mai sus mentionate. In acelasi timp, s-a desfiintat si Comunitatea de Ploiesti.
Datorita acestui fapt, unii frati mai curajosi se adunau in casele unora dintre ei, prin rotatie, pentru rugaciune si mentinerea aprinsa a facliei Evangheliei.
Intre anii 1944-1945 s-a rupt sigiliul locasului de inchinare. Biserica si-a reluat activiatea cu un nr de 56 de credinciosi, nr redus fata de anii anteriori, cand in biserica se adunau intre 100-150 de credinciosi.

In anul 1945 s-a format un grup coral care, pe parcursul anilor, a avut urmatorii dirijori: Haica Dumitru, Leric Ioan, Cruceru Radu, Lidia  Cruceru, Seiceanu Emanuel, Claudiu Bucur, Pustai Nicolae, iar in prezent fr. Eduard Teodorescu.
Fr. Dumitrascu  a fost un bun pastor, organizator, lucrator dedicat pe ogorul Evangheliei  si un neinfricat luptator pentru obtinerea libertatii religioase in tara. In anul 1946, fratele a plecat la Domnul.

In scurta perioada de libertate intre anii 1945-1946, bisericile din Moreni si Greceanca nu au crescut numeric, ci din contra, s-au desfiintat. In anul 1948 a aparut o noua filiala a bisericii in orasul Campina in familia fr Pop Augustin. In perioada anilor 1956-1958 a fost ales pastor fr Radulescu Titu, avand si filialele din Tintea si Filipestii de Padure. Ca pionieri ai lucrarii si colaboratori ai fr Marinica Dumitrascu, au fost urmatorii frati: Seiceanu Constantin, Tocaci Gheorghe, Constantinescu Ioan, Bologan Antip, Andreiciuc Mardare, Haica Dumitru, ing.Hubert Lank si Stroe Constantin, frati care au continuat lucrarea inceputa de fr Marinica Dumitrascu. Dupa  fr Marinica Dumitrascu, povara slujirii a fost preluata de fratele Seiceanu Constantin, fiind si diacon ordinat al bisericii, un om dedicat lucrarii Domnului. Fr Seiceanu Constantin a avut o familie numeroasa,  toti copiii dansului fiind implicati in biserica in diferite activitati (fr Seiceanu Emanuel a fost zeci de ani dirijorul corului).

Incepand cu anul 1948 si pina in prezent, mentionam urmatorii frati care s-au implicat in mod deosebit in slujire si in Comitet ca diaconi sau presbiteri ordinati: Gheorghe Vasile, Bucur Cornel, Seiceanu Emanuel, Seiceanu George, Tocaci Ioan, Tocaci George, Mateescu Adrian, Ionita Gheorghe, Stefoni Avraam, Gliga Ioan, Vasile Ion, Vlad Daniel, Toader Vasile.

In anul 1950, Biserica din Ploiesti l-a ales ca pastor pe fr Leric Ioan, absolvent al Seminarului Teologic Baptist din Bucuresti, care s-a ocupat atit de slujirea pastorala, predicarea Evangheliei cit si de partea muzicala a Bisericii, in mod deosebit de cor. Dupa 1951, pastorul Leric Ioan a avut mai multe probleme cu reprezentantii Ministerului Cultelor:
-in anul 1954 in una din sedintele Comunitatii Baptiste de Bucuresti se impotrivea introducerii reglementarii serviciilor divine in bisericile baptiste
-in anul 1956 s-a transferat pastor la Biserica din Tulca, cea mai mare Biserica baptista la ora aceea.

In anul 1958, pastor al Bisericii a fost ales fr Radu Cruceru, de asemeni absolvent al Seminarului Baptist din Bucuresti si pastor al Cercului de Biserici Turnu Magurele. Datorita slujirii sale, biserica a avut parte de o organizare corespunzatoare, atit din punct de vedere al desfasurarii serviciilor divine, cit si din punct de vedere administrativ. Cu toate restrictiile impuse de autoritati, a reusit sa aduca imbunatatiri cladirii bisericii. De fr Radu Cruceru se leaga si infiintarea orchestrei bisericii care, in urma transferului fr Radu Cruceru la Iasi, a fost preluata de fr Gheorghe Valentin. Orchestra a cunoscut si perioade mai dificile cand nu a putut functiona, desfiintandu-se. Unul dintre oamenii care s-au implicat in reluarea activitatii orchestrei, a fost fr Andrei, membru al bisericii Providenta, pastorita in acea vreme de fr. Bunaciu Ioan. Alti dirijori de orchestra care au slujit din aceasta pozitie pe Domnul au fost: Puiulet Olivia, Stan Nicolae, Tincu Marin, Mocanu Dan si, in prezent, fr. Gheorghe Valentin.

Dupa fr Radu Cruceru, pentru o perioada de doi ani pastor al Bisericii a fost fr Popa Petre care a fost destituit de la Revista-Indrumatorul crestin baptist.

In anul 1973 a venit de la studii fr Ton Iosif care a fost angajat atit ca profesor la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti cit si ca pastor al bisericii din Ploiesti, unde s-a mutat impreuna cu familia. Odata cu venirea fr Ton situatia spirituala a Bisericii s-a imbunatatit considerabil, perioada de pastorire a fr Ton raminind una de referinta pentru biserica noastra. Fr Ton predica cu putere Cuvintul lui Dumnezeu asa ca biserica a cunoscut in acea perioada o crestere semnificativa.In aceasta perioada fr Ton a scris mai multe memorii la adresa conducerii de stat si de partid din acea vreme impreuna cu alti pastori din Comunitatea de Bucuresti si din tara ajungand  chiar pana la greva foamei timp de 21 de zile. Datorita faptului ca la cutremurul din 1977,  locuinta sa a fost grav avariata si neavand un alt loc unde sa locuiasca impreuna cu familia, a hotarit sa plece la Oradea.
Dupa plecarea fr Ton la Oradea, biserica a fost condusa de fr Stefoni Avraam, diacon ordinat, care a slujit cu credinciosie biserica, implicandu-se cu devotament in activitatea bisericii, desi avea si serviciu.

Incepind cu anul 1980, biserica a ales ca pastor pe fr Cimpean Ioan, care a desfasurat o activiate foarte rodnica in cadrul bisericii, a Comunitatii si a Cultului.
Casa de rugaciune era o cladire veche, avariata la cutremurul din 1977, de aceea  intre anii 1982-1984, sub coordonarea fr pastor Cimpeanu Ioan, s-a trecut la construirea unui nou lacas de inchinaciune ce cuprinde cca 500 de locuri, un proiect care s-a desfasurat in conditii foarte grele si cu riscuri majore venite din partea  regimului comunist.

In aceasta perioada s-au ridicat pentru slujire mai multi tineri dintre care remarcam aici pe fr Vasile Ion care a fost ordinat in decembrie 1987. Fr Vasile a desfasurat o activitate fructuoasa In Biserica din Ploiesti, iar in anul 1989 s-a mutat impreuna cu familia la Campina, preluand lucrarea de slujire de acolo ca pastor al Cercului pastoral Campina.

Dupa finalizarea constructiei cladirii Bisericii din Ploiesti si dupa Revoutia din 1989, s-a trecut la construirea casei pastorale, amplasata in curtea Bisericii.
In aceeasi perioada de timp s-a renovat biserica din Filipestii de Padure, s-a amenajat un lacas de inchinaciune la Targoviste, Dragodana, Stefesti(1992) si Poienarii Burchii (1994-1996).

Timpul de slujire al fr pastor Cimpean Ioan a fost de 15 ani dupa care, la 30 noiembrie 1995, a plecat in vesnicie in urma unui accident de masina.
In aceasta perioada, biserica a cunoscut o crestere semnificativa atat din punct de vedere numeric, cat si spiritual. Mai multi frati s-au implicat in misiune dintre care amintim:
– fr. Cozmiuc Mircea la Comarnic
-fr. Alexandru Titus la Stefesti
-fr. Enea Ionel la Mizil si mai apoi la Radila, biserica infiintata in anul 2006
-Gheorghiu Cristian la Poienarii Burchii care actualmente pastoreste Biserica din Moreni, biserica plantata  in anul 2005

Pe linga bisericile filiale mentionate, Biserica noastra mai are si alte biserici plantate unde se implica cu daruire frati din Biserica noastra:
-Catunu-fr Adrian Mihai
-Poienarii Burchii-fr Ovidiu Dobre
-Stefesti-fr Herman Gabriel
-Radila-fr Enea Ionel

Un lucru demn de remarcat aici pentru care ii multumim lui Dumnezeu este faptul ca in toate bisericile filiale plantate pina acum, Domnul ne-a ajutat sa construim Case de rugaciune.

O alta prioritate a Bisericii noastre a fost educarea copiilor nostri in spiritul invataturii Sfintelor Scripturi,si as vrea sa remarc citiva dintre invatatorii care au trudit in aceasta lucrare: Gheorghe Vasile, Seicean Lidia, Cimpeanu Mariana, Gherasim Magdalena, Voiculescu Marilena, Puiulet Olivia, Circioiu Marta, Beti Goldstein, Stigelbauer Iulica.

As vrea sa remarc si atentia acordata de Biserica noastra  gestionarii si administrarii resurselor financiare, avand mereu oameni competenti care s-au ocupat de acest aspect, dintre care enumeram aici pe urmatorii: Moise Martin, Bologan Antip; din 1954 pina in 1975 a fost casier fr Gheorghe Vasile, iar de atunci pina astazi, fr Gliga Ioan.

La inceputul anului 1997, Biserica din Ploiesti a mai deschis o filiala in orasul Mizil, o Biserica de romi in parteneriat cu Biserica Baptista Providenta din Bucuresti pastorita de fr Otniel Bunaciu.

Dupa plecarea in vesnicie a fr Cimpean, Biserica din Ploiesti a fost girata aproximativ doi ani de fr.Talpos Vasile, rectorul Institutului Teologic Baptist din Bucuresti.

In anul 1997, biserica a hotarat angajarea unui pastor, in persoana fr Ursu Mircea, care datorita unui accident suferit chiar in acea perioada, a hotarit sa nu mai dea curs invitatiei fratilor din Ploiesti.

In aceste conditii si dat fiind faptul ca girarea bisericii se facea in conditii deosebit de grele, avind in vedere nivelul de implicare a fr Talpos in Biserica Nadejdea din Bucuresti unde era pastor coordonator, la Institutul Teologic Baptist din Bucuresti, Comunitatea Baptista de Bucuresti si Uniunea Baptista, s-a impus angajarea unui alt pastor, lucrul acesta materializindu-se in persoana fr. Irinel Cazacu care este pastor si astazi.
In aceasta perioada, din 1997 si pana astazi, Biserica s-a implicat in mai multe proiecte, dispunand de resurse umane pentru o implicare serioasa in diverse arii de slujire.

Unul din proiectele care merita remarcate aici este plantarea celei de a doua biserici in zona de vest a municipiului Ploiesti si apoi demararea lucrarilor de constructie la aceasta biserica, care se afla intr-o faza avansata.

Sunt multe alte lucruri care s-au intimplat in si cu Biserica noastra in cei 85 de ani de existenta, lucruri pentru care putem astazi sa multumim, dar sunt si lucruri pentru care trebuie sa ne pocaim si sa ne smerim, dar peste toate putem spune ca am vazut mana buna a Dumnezeului nostru care ne-a ocrotit, ne-a pazit, ne-a calauzit si ne-a binecuvantat.

Pastor Irinel Cazacu

Articol preluat de pe http://revistacrestinulazi.ro/2010/10/biserica-baptista-emanuel-din-ploie%C8%99ti-scurt-istoric/

Greva foamei la Seminarul Teologic Baptist din Bucuresti


Istoria nu este una liniară și nici una care să reflecte doar elementele pozitive. Ca și alte domenii, și cel religios a fost unul cu lumini și umbre care trebuiesc analizate împreună pentru a descoperii adevăratele sensuri ale acțiunilor instituțiilor sau persoanelor care reprezentau acele instituții.

Instaurarea regimului comunist a  adus cu sine o anumită normalizare a relațiilor dintre culte, dar a determinat și răsturnarea valorilor pe care era construită vechea societate precum și promovarea unor oameni noi care să implementeze directive venite de la puterea seculară. Un exemplu în acest sens este și cel al lui Constantin Bălgrădeanu, pastor și secretar al Cultului Creștin Baptist, Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din R.P.R. Din documentele consultate (mai puțin cele de la C.N.S.A.S.) rezultă clar că el a fost omul Securității în cadrul cultului, așezat în funcția de secretar cu ocazia Congresului Uniunii Baptiste din anul 1955, la sugestia și presiunile reprezentanților Ministerului Cultelor.

În cadrul acestui articol nu mă voi referi la modul în care Bălgrădeanu a fost folosit de către autorități pentru a transpune în practică diferitele directive ale Statului prin care se urmărea restrângerea activității religioase, ci la un caz mai puțin cunoscut, respectiv o grevă a foamei care a avut loc la Seminarul Teologic Baptist din București în anul 1957,  și al cărei inițiator a fost. Înainte de a prezenta un pasaj edificator din memoriul pastorului Jean Staneschi, care era la momentul respectiv director al Seminarului Teologic Baptist, aș dori să menționez că acțiunea lui Bălgrădeanu, descris ca o persoană arogantă și fără a da dovadă de milă creștină în relațiile cu semenii, avea ca scop subminarea autorității și prestigiului directorului Seminarului cu care s-a aflat în conflict. Memoriul la care facem referire, a fost redactat de către Jean Staneschi, în contextul în care, Departamentul Cultelor prin intermediul Directorului Gheorghe Nenciu (director în cadrul instituției menționate și nu al acesteia), i-a retras recunoașterea atât din funcția de pastor cât și din funcțiile administrative deținute la momentul respectiv.

„C. Bălgrădeanu a instigat pe elevi împotriva conducerii Seminarului la greva foamei. Faptul s-a petrecut astfel:

În seara de 27 februarie 1957, s-a prezentat la mine-scrie Jean Staneschi-, o delegație de elevi, din fiecare clasă câte unul, în frunte cu fr. Ieremia Găvăgină, care mi-a cerut să schimb bucătăreasa seminarului. Le-am spus că am și angajat o nouă bucătăreasă, care-și va lua serviciul în primire peste o zi sau două. I-am rugat să păstreze liniștea și ordinea, și elevii mi-au promis.

Însă șeful delegației, fr. Ieremia Găvăgină, ieșind de la mine, s-a dus deadereptul la locuința fratelui C. Bălgrădeanu de la parter (Martor ocular e fratele Radu Cruceru, păstor la Bis. Baptistă din Turnu Măgurele, care mi-a comunicat cazul), și ieșind de acolo, a început imediat propaganda între elevi de a refuza a doua zi mâncarea . (Martor: Ilie Lazău, absolv. anului III.)

A doua zi la 28 februarie 1957, dis-de dimineață, fr. C. Bălgrădeanu a plecat pentru 24 de ore în provincie. Jumătate din elevi nu au băut ceaiul de dimineață, iar o parte din ei au lipsit în mod ostentativ de la cursuri.

Pe scara blocului B. la intrarea în clasele I și IV., prof. Popa N. Petre, mi-a spus textual: „Greva e opera lui Bălgrădeanu!” și în repetate rânduri. Același lucru mi l-a spus și fratele Bunaciu Ioan, profesor și secretar al Seminarului.”

%d blogeri au apreciat asta: