Semnalez celor interesați de istoria recentă un articol al lui Bogdan Emanuel Răduț prin intermediul căruia acesta realizează o prezentare succintă din punct de vedere istoric a Adunărilor Creștine după Evanghelie.
Cunoscute pe plan mondial ca Mişcarea Frăţească, Adunările Creştine după Evanghelie din România au apărut la sfârşitul anului 1899 ca urmare a misiunii lui Eduard H. Broadbent din Anglia şi Francis Berney cu Charles Aubert din Elveţia. Astfel, prima adunare de vestire a Evanghelie, într-o formă de felul acesta, a avut loc în limba franceză, în str. Teilor Nr.82 Bucureşti, de unde s-a răspândit pe teritoriul României. În 1900 avea să se deschidă o nouă adunare în Calea Călărași Nr.46, de data aceasta în limba română. Plecarea, în 1902, a lui Aubert înapoi în Elveția a dus la unirea celor două adunări. În primii ani de răspândire a mișcării apar Adunări la Ploiești, Goicea Mare (Dolj), Iași, Suceava, Râșnov, Sibiu, ș.a. În 1929 existau deja 47 de adunări în România, iar în 1924 a avut loc prima Conferință Națională a Creștinilor după Evanghelie din România.
http://emyradut.blogspot.com/2012/03/din-istoria-neoprotestantismului-la.html