Rămâne totuși un fapt că, cel puțin în cazul comunismului, religia a fost un factor coroziv permanent care a subminat constant discursul oficial*. Dacă nu sunt în stare de prea multe pentru a schimba prezentul, atât bisericile, cât și societatea ar putea privi mai des, mai atent și mai perspicace la propriul trecut și la propriii martiri.

Și din această privire în istorie putem vedea că, deoarece se ancorează într-o realitate transcendentă, creștinismul (indiferent de culoarea lui confesională) poate alege mereu dacă să joace cartea conformismului politic, care întotdeauna ascunde compromisuri, sau cea a radicalismului principiilor, care întotdeauna costă.

https://drezina.wordpress.com/2017/12/23/despre-revolutie-si-religie/

• Baptiștii au fost dintre cei care au demonstrat în mai multe rânduri faptul că în comunism era o diferență între discursul oficial și realitatea vieții religioase, iar din această perspectivă putem vorbi despre religie ca factor coroziv la adresa comunismului. În fapot comunismul însuși a fost și este ca ideologie o religie. A se vede în acest sens cartea lui Eric Voegelin, Religiile poliice. (Subl n. MS)