În formarea mea teologică şi spirituală din anii adolescenţei şi primii ani ai tinereţii, Dumnezeu a folosit doi oameni speciali pentru mine, pe bunicul meu, predicatorul creştin după Evanghelie Dumitru Florescu (1935-2019) şi pe pastorul baptist Iosif Ţon (1934-2025). Acum ambii sunt în veşnicie, în prezenţa Domnului pe care L-au slujit toată viaţa fiecare.
Fratele Ţon, dincolo de orice s-a scris şi se va mai scrie despre dumnealui, a fost un predicator popular, un autor de succes, un creator de instituţii care dăinuiesc şi în prezent (Alianţa Evanghelică din România, Radio Vocea Evangheliei, Universitatea Emanuel Oradea, Editura Cartea Creştină Oradea ş.a.), un intelectual evanghelic de mare clasă şi multe altele. Dar pentru mine, astăzi, la plecarea dânsului în veşnicie, rămâne „fratele Iosif”, la care puneam întrebări din Biblie, căruia îi citeam cu nesaţ cărţile în anii de liceu (strângeam leu cu leu şi luam câte o carte) sau îi ascultam şi reascultam predicile pe casete audio sau cd-uri, şi mai târziu pe youtube. Da, am fost şi rămân în inima mea un „ţonist”, aşa cum eram numit pe atunci.
Astăzi, fratele Iosif Ţon a plecat în veşnicie. În urma sa rămân fapte, istorii, dar şi enigme, care vor fi analizate încă mult timp de aici înainte. În 2014, împreună cu Marius Silveşan am scris o carte despre memoriul din 1977 de la Europa Liberă, iar în 2015, ca autor unic, am scris istoricul Alianţiei Evanghelice din România. În ambele demersuri, fratele Ţon a fost mai mult decât amabil să-mi povestească istoria pe care a trăit-o şi a înfăptuit-o, bineînţelesc cu subiectivismul memorialisticii.
Dar eu îmi amintesc vocea caldă, privirea blândă şi învăţătura pe care a dat-o. Nu am fost amândoi pe acelaşi calapod teologic tot timpul, dar m-a învăţat ce înseamnă să ne respectăm ca fraţi în Domnul Isus, chiar dacă avem înţelegeri diferite.
Închei cu o mărturie personală. În ianuarie 2001 a venit în adunarea noastră şi a ţinut o săptămână celebrul său curs de viaţă spirituală, cu care a fost peste tot prin România şi în diaspora. Aveam 12 ani. În ultima zi, la terminarea programului, într-o adunare cu peste 1500 de credincioşi prezenţi, nu ştiu de unde am avut curajul să mă strecor prin mulţime, să mă duc la dumnealui în faţă, era cu spatele, să-l trag de haină să se întoarcă şi să-i zic „Frate Ţon, mulţumim pentru ceea ce ne-aţi învăţat şi vă mai aşteptăm!”. Atunci a zâmbit, şi-a pus mâna pe umărul meu, m-a binecuvântat şi mi-a spus „să creşti în Domnul Isus”. Da, pentru mine acea întâlnire este memorabilă.
Astăzi, la aproape 91 de ani (pe care urma să îi împlinească la finalul lunii), fratele Iosif Ţon a plecat în veşnicie. La revedere, frate Iosif! Vă mulţumesc pentru tot! Ne vom revedea Acasă, în prezenţa Domnului Isus! Și Dumnezeu să o mângâie pe sora Elisabeta!

Material publicat pe Facebook
https://www.facebook.com/share/p/1Avge2ohWU/?mibextid=wwXIfr












Frate Radut, il descrieti frumos. Dar lipseste un lucru esential..
Iosif Ton s-a converti pe la mijlocul anilor ’50 apoi a devenit student la filologie (Unverstatea Cluj). Este foarte activ intre studentii crestini din Cluj. S-a remarcat de tinar (21-22 ani) in biserica fiind promovat predicator (neordinat) in biserica baptista Speranta din Arad. De aici merge student la Seminarul Baptist Bucuresti.
Potrivit propriilor marturii, tinarul seminarist si-a pierdut credinta in urma lecturilor din teologii liberali ce aveau lucrari in biblioteca seminarului. In 1958, Iosif Ton se retrage din Cultul Baptist pentru a putea contribui “cu toate fortele la dezvoltarea [socialista-nota mea] tarii noastre”. Alunecarea lui Ton devine publica prin scrisoarea adresata colegului de seminar Demian. A fost o mare dezamagire pentru ceilalti studenti si bisericile din Arad si Cluj unde fusese cunoscut.
Potrivit propriilor marturii, au fost 10 ani de ratacire in care si-a facut “viata tandari”; in aceasta perioada a vrut sa si divorteze dar n-a finalizat divortul (preluat din marturiile lu). La reintoarcerea sa, au contribuit pastorii Richard Wurmbrand si Simion Cure, amindoi iesiti proaspat din inchisoare. Ton isi recapta credinta in Mintuitorul si isi reface casatoria; este reprimit in cultul Baptist in 1968 in biserica din Iris (Cluj). Intoarcerea sa a fost primita cu bucurie, cu indoiala, cu rezerve si chiar ca nesincera. Au fost colegi de seminar si membri la fosta sa biserica ce n-au mai putut trece peste lepadarea acestuia. Dumnezzeu a folosit revenirea lui Iosif ca sa incurajeze multi tineri care de frica sau din interes au parasit biserica si mai putini au ajuns chiar sa se lepede de credinta. “Daca pe Ton l-a iertat Domnul”-au spus acestia- “Si pe noi ne poate ierta!” . Dvs nu puteti intelege ce incurajare a fost pt tinerii intelectuali revenirea lui Ton. Au fost unii care se lepadasera si nu mai puteau crede ca poti fi iertati. Predicile fratelui lui Iosif din anii’70 erau dominate de cainta sa si harul acordat dumnealui ca si lui Petru. Ton n-ar fi avut impactul in anii ’70-’80 daca nu era experienta reintoarcerii. Biografia nu se poate face doar intelectual. Dvs il descrieti si ca om. Iar ca si cestin, relatia sa cu Dumnezeu este cruciala. Asta nu e o denigrare din partea mea; e propria-i marturie publica. In comunism cel mai amre pacat (in afara de cel contra Duhului Sfint) era lepadaea de credinta in fata presiunilor… care era urmata de amenintarea ca si Domnul se va lepada de noi. Slavit sa fie Dumnezeu ca tinarul Iosif Ton n-a ramas in aceasta stare asa cum au ramas 2 dintre fostii sai prieteni din studentie.
ApreciazăApreciază