Arhive categorie: Baptişti

Săptămâna națională de rugăciune – Marți, 5 ianuarie 2016


maini în rugăciune (revistacrestinulazi.ro)

„Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut. Stiți că pe urmă, când a vrut să capete binecuvântarea n-a fost primit, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe.” (Evrei 12:16-17)

Cu toate că a fost primul născut în familia lui Isac și a moștenit de la Avraam promisiunea binecuvântării pentru urmașii lui, Esau nu a vegheat asupra deciziilor lui. Relațiile lui cu femeile cananite și renunțarea la dreptul de întâi născut pentru „un blid de linte” au dus la pierderea binecuvântării. Regretul însoțit de plâns și lacrimi nu anulează consecințele alegerilor lui firești și păcătoase.

Exemplul lui Esau este folosit de autorul Epistolei către Evrei pentru a îndemna la veghere cu privire la curăția morală, atât în viața personală, cât și în viața bisericii. Într-o cultură dominată de decadență morală, fiecare credincios în parte și biserica în totalitate trebuie să vegheze ca să nu fie tolerate tendințele lumești. Înțelegând pericolul influențelor lumești, Dumnezeu ne îndeamnă prin Cuvânt să veghem și să ne rugăm:

MULȚUMIM:
-pentru îndemnul Scripturii la sfințenie și puritate morală;
-pentru toți credincioșii care trăiesc în ascultare și sfințenie;
-pentru toți frații și toate surorile care veghează la păstrarea curăției morale și spirituale în Biserică.

MIJLOCIM:
-pentru toți credincioșii care trec prin ispite morale;
-pentru tinerii care se luptă cu ispitele tinereții;
-pentru toți lucrătorii care sunt ispitiți să accepte compromisuri

CEREM:
-pocăință adevărată pentru toți cei care au căzut în păcat;
-hotărâri sfinte de a renunța la păcat și comportament lumesc;
-biruință asupra lumii, a păcatului și a ispititorului.

Săptămâna națională de rugăciune – Luni, 4 ianuarie 2016


maini în rugăciune (revistacrestinulazi.ro)

„Atunci Isus a venit cu ei într-un loc îngrădit, numit Ghețimani și a zis ucenicilor: ‘Ședeți aici până Mă voi duce colo să mă rog.’ A luat cu El pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei și a început să se întristeze și să se mâhnească foarte tare. Isus le-a zis atunci: ‘Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine.’ Apoi a mers puțin înainte, a căzut cu fața la pământ și s-a rugat zicând: ‘Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.’ Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind și a zis lui Petru: ‘Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine! Vegheați și rugați-vă ca să nu cădeți în ispită; duhul este plin de râvnă dar carnea este neputincioasă.'” (Matei 26:37-41)

Ispita este modalitatea prin care diavolul activează firea pământească cu scopul de a respinge voia Domnului și a alege o cale greșită, păcătoasă. În noaptea în care Domnul Isus s-a rugat în grădina Ghetsimani, El a vegheat, a urmărit cu atenție voia Tatălui cu privire la mântuirea noastră și a respins orice altă alternativă. În același timp, însă, ucenicii nu au vegheat, nu au urmărit cu atenție desfășurarea planului lui Dumnezeu cu privire la mântuire și nu au văzut pericolul ispitei.

De aceea, Domnul le cere să vegheze și să se roage ca să nu cadă în ispită, adică să nu respingă voia Domnului cu privire la planul de mântuire prin jertfa Domnului Isus. Pentru că nu au vegheat și nu s-au rugat datorită oboselii, în noaptea aceea toți ucenicii l-au părăsit pe Domnul, iar Petru s-a lepădat de El. Înțelegând cât de mare este pericolul de a nu veghea și a nu ne ruga datorită oboselii:

MULȚUMIM:
-pentru toți frații și toate surorile care veghează și se roagă în aceste vremuri;
-pentru toți frații și toate surorile care nu au obosit pe calea credinței;
-pentru toți frații și toate surorile care au rămas aproape de Domnul.

MIJLOCIM:
-pentru toți cei care au „mâinile obosite și genunchii slăbănogiți” (Evrei 12:12);
-pentru toți cei care sunt adormiți din punct de vedere spiritual și nu văd pericolul ispitei;
-pentru toți cei care datorită preocupărilor excesive cu lucrurile lumii acesteia sunt obosiți și vin tot mai rar la casa Domnului.

CEREM:
-să fim întăriți în Duhul pentru a fi veghetori;
-să vină la pocăință cei care au căzut ca Petru;
-să se îndrepte cei care s-au îndepărtat de Domnul

Săptămâna națională de rugăciune – Duminică, 3 ianuarie 2016


maini în rugăciune (revistacrestinulazi.ro)

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: ‘Ce vezi Ieremio?’ Eu am răspuns: ‘Văd un veghetor.’ Și Domnul mi-a zis: ‘Bine ai văzut; căci Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.'” (Ieremia 1:11-12)

Primul lucru pe care Îl face Domnul Dumnezeu cu Ieremia după ce l-a chemat și consacrat ca profet, a fost să-i verifice vederea. Numai atunci când un om al lui Dumnezeu vede lucrurile așa cum le vede Dumnezeu are o perspectivă corectă asupra lumii. Dumnezeu confirmă că Ieremia vede lucrurile în mod corect. Ce a văzut Ieremia?

A văzut un veghetor, un străjer. Dumnezeu îi explică profetului cine este veghetorul: Dumnezeu care veghează asupra Cuvântului Său ca să-l împlinească. Dumezeu urmărește cu atenție fiecare Cuvânt care iese din gura Lui ca să-L împlinească. Din această perspectivă, Ieremia poate să aibă încredere deplină în autenticitatea, veridicitatea și infailibilitatea Cuvântului lui Dumnezeu. Deplin încredințați de aceste învățături:

MULȚUMIM:
-pentru Cuvântul lui Dumnezeu – Sfânta Scriptură – prin care ne vorbește;
-pentru accesul liber la Cuvântul lui Dumnezeu;
-pentru că putem să ne corectăm perspectiva asupra noastră și a lumii prin Cuvântul lui Dumnezeu.

MIJLOCIM:
-pentru cei care neglijează Cuvântul lui Dumnezeu;
-pentru cei care sunt influențați de duhul veacului acestuia;
-pentru cei care vin rar sau aproape deloc să asculte Cuvântul.

CEREM:
-credință puternică în Cuvântul lui Dumnezeu;
-călăuzirea Duhului peste toți cei care propovăduiesc
Cuvântul;
-să lucreze Cuvântul la mântuirea multora în acest an.

Echipa de închinare a BCB „Sfânta Treime București” din anul 2000, Duhul Domnului este putere


Înregistrare realizată la Biserica Baptistă „Deo Gloria” București, noiembrie 2015

Video by Marius Silveșan

Echipa de închinare a BCB „Sfânta Treime București” din anul 2000, Sfânt ești, Sfânt ești


Înregistrare realizată la Biserica Baptistă „Deo Gloria” București, noiembrie 2015

Video by Marius Silveșan

Emanuel Dejeu, Doctrina mulțumirii


Emanuel Dejeu - noiembrie 2015

Înregistrare realizată cu prilejul Sărbătorii mulțumirii, Biserica Creștină Baptistă „Deo Gloria” București, noiembrie 2015

La mulți ani, Emanuel Dejeu!


Emanuel Dejeu (harul-tm.ro)

Foto: http://harul-tm.ro

Emanuel Dejeu la serbarea mulțumirii – BCB Deo Gloria București, noiembrie 2015. Foto: Marius Silveșan

Emanuel&Traian Dejeu (sept 2012)

Emanuel&Traian Dejeu (sept 2012). Foto: Marius Silveșan

Emanuel Dejeu&Talida Tolnai (dec 2012)

Emanuel Dejeu&Talida Tolnai la Concertul de Crăciun al Corului BCB Sfânta Treime București (dec 2012). Foto Marius Silveșan

Emanuel Dejeu este absolvent al Institutului Teologic Baptist din București. A fost pastor al Bisericii Creștine Baptiste Sfânta Treime din București alături de Vasile Alexandru Taloș, Cornel Boingeanu, Octavian Baban, iar în prezent este pastor al Bisericii Baptiste Deo Gloria din București.

Despre lucrurile importante din viața sa, Emanuel a scris în anul 2009 următoarele:

„2 ianuarie 1974

“Era o zi ca și aceasta”, spune tatăl meu, cu vocea tremurândă-i de emoție în aceasta zi când m-a sunat să mă felicite. Mi-a confirmat încă o dată: “mama-ta s-a dus cu bicicleta să te nască…” Sunt 35 de ani trecuți deja. Pentru toți acești ani îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru persoanele speciale din viața mea:
– părintii mei. Cei de care Dumnezeu s-a folosit ca să vin pe lume. Îi voi cinsti întotdeauna
– soția mea. Ajutorul de care tot El mi-a făcut parte. O voi iubi întotdeauna
– Biserica. Domnul mi-a făcut onoarea să pot lucra în cea mai importanta instituție de pe pământ. O voi sluji întotdeauna
– prietenii mei. Ei îmi fac viata frumoasa, cu ei vorbesc. Îi voi prețui întotdeauna
– liderii mei. Celor ce și-au lăsat într-un fel amprenta asupra mea de-a lungul timpului. Le port respect pentru totdeauna.

Iar Domnului, care m-a adus în ființa, care m-a atras la El, m-a făcut să-L cunosc, m-a copleșit cu dragostea Lui… Lui îi datorez totul. TOTUL!”

http://www.dju.ro/blog/2009/01/02/2-ianuarie-1974/ via http://romaniaevanghelica.wordpress.com

Emanuel Dejeu, Doctrina mulțumirii

Echipa de închinare a BCB „Sfânta Treime București” din anul 2000, Sfânt ești, Sfânt ești

 

Săptămâna națională de rugăciune în Bisericile Creștine Baptiste din România – ianuarie 2016


După cum majoritatea cunoașteți, începutul lunii ianuarie este și cel al săptămânii naționale de rugăciune în Bisericile Creștine Baptiste din România.

Iată mesajul care prefațează acest eveniment publicat pe site-ul Revistei Creștinul Azi

rugaciuneSăptămâna de rugăciune – Ianuarie 2016

Domnul Isus a asociat adesea vegherea cu rugăciunea. Veghetorul este atent să vadă tot ce se întâmplă și apoi, merge înaintea Lui Dumnezeu cu tot ceea ce a văzut ca să ceară lumină pentru a înțelege corect, credință pentru a putea răspunde corect, putere pentru a lupta corect și în final, pentru a birui toate amenințările, greutățile, ispitele și atacurile din partea firii pământești, a lumii și a diavolului. Conștienți de faptul că rugăciunea și vegherea sunt necesare în fiecare zi, în această săptămână în mod special și în unitatea Duhului, toate bisericile baptiste din România sunt chemate să vegheze și să se roage împreună pentru toate aspectele lucrării Evangheliei la nivelul fiecărui credincios, a fiecărei familii, a fiecărei biserici, la nivelul țării noastre și pe plan mondial. În fiecare zi îndemnul la rugăciune este structurat pentru rugăciuni de mulțumire, mijlocire și cerere.

Vezi AICI, pe pagina Revistei Creștinul Azi,  planificarea pentru „Săptămâna Națională de Rugăciune – ianuarie 2016”

La mulți ani, Peter Rong Makur!


Peter Rong la BCB Nădejdea (botez) 21.10.2012

Peter Rong la BCB Nădejdea Foto: Marius Silveșan

Peter Rong Markur

Peter Rong Markur

Peter Rong (nuntă Andrei&Ioana Gherghin 7 aug 2011)

*

Peter Rong la amvonul Bisericii Nadejdea

Peter Rong la amvonul Bisericii Nadejdea

http://www.facebook.com/peter.makur

Peter Rong este pastor al Bisericii Baptiste Spiritual Revival din București. Astăzi este ziua lui de naștere și îi urăm la mulți ani.

Crăciunul tinerilor la Biserica Creștină Baptistă Nădejdea din București


Programul de seară cu este un moment potrivit în care tinerii să vină în închinare înaintea Domnului.

image
Mesajul biblic este predicat de către pastorul Peter Rong