Arhive categorie: Creștinism

Costel Ghioancă – Apocalipsa 1. 9-20 (Viziunea Hristosului glorificat) – Partea I


În acest mesaj avem posibilitatea să vedem în ce împrejurări a primit Ioan viziunea Hristosului glorificat. Înțelegem că Dumnezeu nu este indiferent față de necazurile prin care trece Biserica, El este viu și mesajul de încurajare transmis de El este vrednic de crezare.

Costel Ghioancă – Apocalipsa 1:4-8 (Partea II) Un imn de laudă pentru Stăpânul universului


Cristian Pană, Este Dumnezeu încurcat de planul meu prost ?


Baptiștii nu sunt nici sectari și nici rătăciți. „’Rătăcirea’ în materie de crez nu vine din distanțarea față de o anumită Biserică, ci din distanțarea față de Cuvântul lui Dumnezeu și față de practica primelor comunități creștine, așa cum o prezintă Scriptura”


Pastorul Vasile Bel a publicat pe blogul Istorie Baptistă un articol despre modul în care este văzut de ceilalți datorită credinței baptiste, despre alteritate și diferențele de percepție în materie de credință și practică religioasă. O incursiune în perpetuarea unor clișee lingvistice precum cel de „sectar”, „rătăcit” și altele similare.

Plecând de la un fapt contemporan autorul se întoarce în istorie pentru a arăta, demonstra, că acest limbaj nu este unul nou, ci îl întâlnim atât la clericii ortodocși din perioada interbelică, precum și cea a anilor 40, cât și la autoritățile statului sau în diferite documente oficiale. În cadrul articolului menționat sunt prezentate și opiniile unor oameni de cultură față de baptiști, de cele mai multe ori defavorabile și partizane unui anumit mod de înțelegere a vremurilor și oamenilor. Remarc în acest context și menționarea la Gala Galaction a termenului neoprotestant.

În 1939 marele prelat și cărturar Gala Galaction la traducerea Bibliei nu se poate abține să nu-și arate ura față de alți creștini care nu cred ca dumnealui și în prefață scrie: „Poporul românesc, închinându-se de la începutul veacului al XVIII-le în două biserici, a trăit mai departe o viață bisericească nebântuită de tulburări iscate din pricina credinței, cinstind aceeași Sfântă Scriptură, și nemolipsit de propaganda sectelor protestante și neoprotestante” (subl. M.S.)

Articolul poate fi citit accesând link-ul de mai jos.

http://istoriebaptistablogul.blogspot.ro/2016/11/sunt-baptist-sectar-imi-zice.html

În completare la ceea ce scrie pastorul Vasile Bel aș dori să redau câteva pasaje dintr-un răspuns al Comunității Creștine Baptiste din Banat, datat cel mai probabil la începutul anului 2001 ca răspuns la o adresă din ianuarie 2001 a Episcopului Caransebeșului, Dr. Laurențiu Streza.

La afirmația că baptiștii sunt „sectari” se precizează: „ (…) nu suntem „sectari” și nici nu ne socotim credința „rătăcită” (…).

Nu ne considerăm „sectari” din moment ce acceptăm  și accentuăm ca bază doctrinară întreaga învățătură a Sfintei Scripturi. Dacă credința noastră e una „rătăcită”, atunci  ne rămâne consolarea  că în lume mai sunt 40 de milioane de „rătăciți”, ca și noi, adică practicanți ai credinței baptiste.

Baptiștii nu sunt o apariție postrevoluționară în peisajul religios românesc. Avem o istorie întinsă pe parcursul a unui secol și jumătate de existență. Ne este dragă această istorie, dar validitatea credinței baptiste nu o dă crezul nostru biblic și practica Bisericii  strămoșești (adică a strămoșilor noștri creștini).

Practicarea crezului Primei Biserici Creștine adică : „învățătura apostolilor, legătura frățească, frângerea pâinii și rugăciunea”, (Fapte 2:42) este și practica întâlnită în toarte Bisericile Baptiste. „Rătăcirea” în materie de crez nu vine din distanțarea față de o anumită Biserică, ci din distanțarea față de Cuvântul lui Dumnezeu și față de practica primelor comunități creștine, așa cum o prezintă Scriptura.”

Este clar că avem o construcție a alterității dat fiind faptul că cel de lângă noi este diferit, dar avem obligația de a vedea și înțelege înainte de a judeca. Prin urmare, este un exercițiu util ca înainte de a pune etichete celor din jur să ne asigurăm că îi cunoaștem și că știm despre ce este vorba.

Maxima zilei – 22 noiembrie 2016


Pocăința este o poruncă, nu o invitație.
Altfel, Isus n-ar trebui să pedepsească pe cei ce o refuză.

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, p. 27

Maxima zilei – 21 noiembrie 2016


Noi nu suntem mântuiți pentru că suntem de acord cu o anumită  doctrină sau formulă. Noi suntem mântuiți pentru că ascultăm de Dumnezeu.

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, p. 26.

Maxima zilei – 20 noiembrie 2016


ucenicia.jpeg

Mântuirea nu este o alegere, este o poruncă.

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, p. 24

20 noiembrie 2016 : 160 de ani de mărturie baptistă în România


Anul acesta se împlinesc 160 de ani de mărturie baptistă în România. Momentul acesta ne îndeamnă larecunoștință la adresa lui Dumnezeu, la reflecție asupra identității noastre confesionale și la înnoirearesponsabilităţii de a duce mai departe mărturia credinței biblice.

Baptiștii sunt prima confesiune evanghelică care și-a făcut simțită prezența în spațiul geografic românesc. Mărturia baptistă modernă a fost precedată de cea a anabaptiștilor din secolele anterioare. Prigoniți și hăituiți în țările lor de baștină, anabaptiștii germani și moravieni au poposit pe plaiurile noastre şi au format comunități înfloritoare. În urma dictatelor imperiale și a politicilor represive, au plecat spre Ucraina sau sudul Rusiei în căutarea unui loc mai propice exercitării credinței lor. Dumnezeu a binecuvântat mărturia lor, plătită adesea cu sânge, cu o sămânță de urmași care să le ducă solia mai departe.

În urmă cu 160 de ani, doi germani baptiști – Carol și soția sa Augusta Scharschmidt, s-au stabilit în București. În vremea aceea, ținuturile române erau un magnet pentru meșteșugarii veniți din alte părți ale bătrânului continent în căutarea unui loc de muncă. Din acest motiv, în București exista o comunitate  germană destul de semnificativă. Carol și Augusta erau membri ai Bisericii Baptiste Germane din Budapesta. Ei fuseseră botezați, unul de vestitul predicator Johann Oncken, iar celălalt de pastorul Georg Lehman din Berlin. Pe lângă uneltele specifice meseriei lor (Carol era dulgher), soții Scharschmidt au adus cu ei focul sacru al vestirii Evangheliei lui Cristos. Dumnezeu le-a deschis uși, ca și cuplului misionar de altădată – Aquila și Priscila, și în curând s-a înfiinţat prima biserică baptistă germană în București (1859). Această biserică şi-a extins mărturia și în mijlocul românilor prin convertirea lui Constantin Adorian (1882-1954), unul din pionierii lucrării baptiste din București și România antebelică.

Articolul integral poate fi citit aici:

http://revistacrestinulazi.ro/2016/11/20-noiembrie-160-de-ani-de-marturie-baptista-in-romania

Sensul cuvântului „Domnul” în vremea lui Isus


De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne! ” şi nu faceţi ce spun Eu? Luca 6:46

 *

Domnul nu mai înseamnă astăzi ceea ce a însemnat pe vremea lui Isus. Pe vremea aceea, cuvântul însemna autoritatea supremă, cel dintâi, cel aflat deasupra tuturor, stăpânul întregii creaţii. Cuvântul grecesc kurios („domn”) scris cu litere mici era apelativul cu care sclavii se adresau stăpânilor. Dacă acel cuvânt era scris cu literă mare, el putea fi folosit pentru o singură persoană din Imperiul Roman. Cezarul Romei era Domnul. De fapt, când funcţionarii de la curte şi soldaţii se întâlneau pe stradă, trebuiau să se salute spunând „Cezar este Domnul!” Răspunsul standard era: „Da, Domnul este Cezar!”

Prin urmare, creştinii aveau o problemă. Când erau salutaţi cu „Cezar este Domnul!” ei răspundeau: „Nu, Isus Cristos este Domnul”. Acest răspuns le aducea probleme. Nu pentru că Cezar ar fi fost gelos pe acel nume. Era mult mai mult decât atât. Cezar ştia ce spuneau de fapt creştinii, şi anume că ei erau devotaţi unei alte autorităţi, iar în balanţa vieţii lor, Isus Cristos ar fi cântărit mai mult decât Cezar.

Ei spuneau de fapt: „Cezar, poţi conta pe noi în anumite privinţe, dar dacă ne obligi să alegem, Îl vom alege pe Isus, pentru că Lui ne-am dedicat Vieţile. El este primul. El este Domnul, autoritatea supremă din Viaţa noastră.” Nu e de mirare că Cezar i-a persecutat pe creştini.

Juan Carlos Ortiz, Ucenicia: îndrumător pentru creșterea spirituală a credincioșilor, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014, pp. 15-16.

Maxima zilei – 19 noiembrie 2016


A-L urma pe Cristos înseamnă a-L recunoaște ca Domn, înseamnă a-I sluji ca niște sclavi. Mai înseamnă totodată dragoste și laudă.
Juan Carlos Ortiz, Ucenicia, Editura Casa Cărții, Oradea, 2014,  p. 13.